Sei sulla pagina 1di 27

BIOREACTOARE

Prof.dr.ing. NISTOR Ileana Denisa

1. INTRODUCERE
SCURT ISTORIC
Utilizarea microorganismelor in vederea satisfacerii nevoilor proprii a fost si
ramane o preocupare continua a oamenilor. Crescatorii de animale din
antichitate au descoperit ca laptele pastrat in stomacul animalelor sacrificate se
transforma in branza. Enzima renina prinde laptele, prin hidroliza limitata,
rezultand iaurt, branza. Triburile primitive din zonele tropicale fezandeaza
carnea pentru preparare, prin utilizarea frunzelor si fructelor. Tot din frunze si
fructe se prepara sucuri si bauturi alcoolice.
Se poate structura dezvoltarea industriilor biologice si biochimice in
urmatoarele perioade istorice: pana in 1800 ignoranta fata de principiile pe
care se bazeaza procesele biologice si biochimice de transformare a materiei;
intre 1800 si 1920 perioada descoperirilor importante ;
(1878-Kuhne propune termenul de enzima ; 1918-Kirchhoff recunoaste
proprietatile catalitice ale enzimelor) ; dupa 1920 procesele biochimice se
aplica pe scara din ce in ce mai larga.

Impulsul este dat de elaborarea de catre Michaelis si Menten


a ipotezei referitoare la cinetica enzimatica, precum si
aplicarea acesteia de catre Monod la dezvoltarea populatiilor
(celule, microbi, microorganisme).
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, se observa o incetinire
a ritmului introducerii biotehnologiilor, datorita capacitatii
sporite a industriei petrochimice de a prepara materiile prime
necesare industriei de sinteza. In ultimii ani, situatia s-a
modificat substantial, putandu-se aprecia ca are loc o
adevarata explozie a utilizarii biotehnologiilor.

1.2. TEHNOLOGII BIOLOGICE SI BIOCHIMICE


Industria proceselor biochimice se ocupa de exploatarea
economica, controlata, a biochimiei materialelor biochimice
cum sunt : microorganismele, tesuturile de plante si animale,
fractii microbiene, enzime in vitro.
Pentru desfasurarea unui proces bichimic sunt necesare :
o sursa de energie, sursa de carbon, sursa de azot si
microelemente precum si prezenta microorganismelor sau a
enzimelor secretate de acestea.
In general sursa de energie si carbon este asigurata de o
substanta organica.

Ansamblul tuturor substantelor necesare desfasurarii procesului


biochimic poarta numele de substrat sau solutie hranitoare. Compozitia
acesteia este complexa si specifica fiecarui microorganism. Substraturile
naturale sunt preferabile celor sintetice, ceea ce indica receptivitatea
mare a microorganismelor pentru microelemente.
Microorganismele pot fi clasificate, dupa structura, in urmatoarele
categorii :
- bacterii, formatii monocelulare care se reproduc prin diviziune ;
- drojdii, formatii monocelulare cu dimensiuni cuprinse intre 5 si 8 m
care se reproduce sexuat sau asexuat ;
- mucegaiuri, formatii filamentoase care se inmultesc, in general, prin
inmugurire, formand micelii ; aceste micelii pot introduce rezistente
suplimentare in aprovizionarea cu substrat ;
-alge si protozoare.
Transformarile biochimice ale substratului sunt generate de
activitatea enzimelor, indiferent daca acestea sunt in interiorul celulelor,
in vivo, sau in afara acestora, in vitro.

Fata de macroorganisme, microorganismele au o viteza mare


de dublare a masei (Tabel 1.1).

Tabelul 1.1. Durata de dublare a masei

Organism

Durata de dublare
a masei, ore

Bacterii,drojdii,
mucegaiuri

0,3- 2

Alge
Porcine

2- 50
680-1000

In timpul vietii microorganismele cresc, se reproduc si secreta


substante biochimice complexe, metaboliti. De cele mai multe ori,
importanta industriala au tocmai metabolitii, sursa microbiana fiind un
reziduu ; in alte cazuri, aceasta masa microbiana este ceea ce
urmareste (drojdii alimentare si furajere). Se poate aprecia ca, in
industria biochimica, in biotehnologie, se urmareste utilizarea atat a
reactiilor de sinteza , cat si a celor degradative, intr-un mod
asemanator industriei chimice generale.
O posibila clasificare a biotehnologiilor ar putea fi gruparea in
tehnologii pentru :
producerea metabolitilor pentru industria farmaceutica de sinteza fina :
antibiotice, steroizi, acizi organici, enzime ;
prepararea alimentelor in industria produselor lactate si a prelucrarii
carnii ;
prepararea bauturilor : sucuri, bere, vin si derivate ;
industria tratarii reziduurilor lichide si solide;
prepararea drojdiilor furajere din substante organice (hidrocarburi
alifatice, metanol etc.);
prepararea liniilor de enzime specifice unei anumite transformari);
extragerea si solubilizarea unor sulfuri metalice (arsenopirita, galena,
calcopirita etc.), a minereurilor de uraniu.

Structura posibila a unei tehnologii biochimice este


prezentata in Figura 1.1. Procesele care se desfasoara in
cadrul tehnologiilor enumerate anterior pot fi clasificate in :
-procese de fermentatie: cresterea microorganismelor
(celulelor) este promovata si mentinuta pentru a permite
formarea: metabolitilor, biomasei, substraturi transformate,
solventi purificati (apa, de ex.).
- procese enzimatice: transformarea substratului este
promovata fara sistemul complet de viata a celulei
microorganismului ; in aceste procese enzima este, de cele
mai multe ori, imobilizata pe un anumit suport.

Figura 1.1. Exploatarea industriala a microorganismelor

REACTORUL BIOCHIMIC
Daca se analizeaza orice proces tehnologic biochimic, se
poate detalia o structura asemanatoare unui proces tehnologic
chimic (Figura 1.2.).
Aparatul in care se desfasoara transformarea biochimica in
prezenta celulelor vii (microorganisme) sau a enzimelor in
vitro, se numeste reactor biochimic si poate fi caracterizat drept
inima procesului biochimic. In privinta denumirii, dezvoltarea
istorica a subiectului, a impus si alti termeni : bioreactor sau
reactor biologic, fermentator, compostor, turn, coloana, insa
denumirea de reactor biochimic este cea mai larg acceptata,
reflectand faptul ca proiectarea si operarea acestora se bazeaza
pe principii stabilite anterior pentru reactoarele chimice.
Dupa natura proceselor biotehnologice se utilizeaza
urmatoarea clasificare a reactoarelor:

Dupa natura proceselor biotehnologice se utilizeaza


urmatoarea clasificare a reactoarelor:
reactoare biologice in care se desfasoara procese de
fermentatie ( cu biomasa, cu film biologic);
reactoare in care se desfasoara procesele enzimatice.
Se introduc si alte diviziuni, dupa unele cerinte ale
proceselor biologice:
- reactoare aerobe: este necesara prezenta oxigenului;
- reactoare anaerobe: procsul se desfasoara in lipsa
oxigenului;
- reactore cu enzime imobilizate: enzimele sunt fixate pe un
anumit suport;
- reactoare cu faza solida (compostoare): este necesara
prezenta unei cantitati importante de solid.

Figura 1.2. Structura procesului tehnologic biochimic

TIPURI CONSTRUCTIVE ALE


REACTOARELOR BIOCHIMICE
Formele constructive si modurile de operare ale
reactoarelor biochimice pot fi foarte diferite, functie de
cerintele si specificatiile proceselor tehnologice. Pentru
exemplificare sunt discutate tipurile principale ale
reactoarelor aerobe si a celor cu enzime imobilizate.
Bioreactoare aerobe
Dupa modul de introducere a energiei necesare
amestecarii fazei lichide (substrat + microorganisme) si
dispersarii fazei gazoase (aer), reactoarele aerobe se pot
diviza in trei categorii, in care aportul de energie se
realizeaza:
prin amestecatorul intern (Figurile 1.3. a f)
prin pompa de recirculare a fazei lichide (Figurile 1.4. af)
prin gazul (aerul) comprimat (Figurile 1.5. a-f)
In Figurile 1.3-1.5 sunt prezentate schitele de principiu

In Figurile 1.3-1.5 sunt prezentate schitele de principiu si


cateva caracteristici ale formelor constructive onorate.

Figura. 1.3. Reactoare cu agitator interna

Figura 1.4. Reactoare cu pompa de recirculare a fazei lichide

Reactoare cu pompa de recirculare a fazei lichide

Figura 1.5. Reactoare in care aportul de energie


se realizeaza cu aer
comprimat

Bioreactoare cu enzime imobilizate


Dezvoltate in special dupa 1965, aceste bioreactoare
prezinta anumite avntaje:
Utilizarea multipla si repetitiva a unei sarje de enzime;
Posibilitatea opririi rapide a rectiei prin indepartarea enzimei
din mediu de rectie;
Stabilizarea, uneori, prin imobilizare a enzimei;
Substratul nu este contaminat de enzime.
Exista si dezavantaje, printre acestea ar
putea fi
evidentiate:
- stabilitatea relativ redusa a enzimelor in vitro la
temperatura de reactie;
- imposibilitatea sintetizarii continue a enzimei in timpul
procesului;
- dezactivarea enzimei prin blocarea, datorita imobilizarii, a
unor centrii activi.

Sunt utilizate mai multe metode de imobilizare, de exemplu:


- imobilizarea prin adsorbtie (Figura 1.6 a).
Dintre metodele fizice, imobilizarea prin adsorbtie este cea mai utilizata
si reprezinta cel mai economic procedeu de imobilizare a enzimelor.
Aceasta este totodata si cea mai simpla metoda de imobilizare. Enzimele
sunt fixate pe suprafata suportului prin interactiuni de tipul: van der Waals
(interactii electrostatice intre atomi si molecule); legaturi de hidrogen
(care se formeaza in cazul gruparilor -OH, -COOH, -NH2-); transfer de
sarcina (reactiile intre compusi electrofili si nucleofili); schimb ionic.
Suporturile pot fi minerale sau organice, cele mai utilizate sunt : oxizii
metalici, schimbatorii de ioni, carbonul activ, celuloza, silicagelul, sticla,
argila, colagenul, rasinile polimerice; aceste suporturi pot adsorbi pana la
15g enzima pe 100g support. Suporturile pot actiona ca activatori ai
enzimei. Cantitatea de enzima legata de suport depinde de o serie de
factori: concentratia proteica a influientului solutiei enzimatice;
temperatura reactiei; timpul de contact; pH-ul.
Tehnica de imobilizare prin adsorbtie este reversibila dar fixarea nu
este specifica iar riscurile de desorbtie sunt importante.

Figura 1.6. Metode de imobilizare a enzimelor

b). - imobilizarea prin legaturi covalente (Figura 1.6 b)


metoda chimica de imobilizare.
In acest caz se pot utiliza suporturi (anorganice sau
organice, naturale, semisintetice sau sintetice) care prezinta
grupari functionale adecvate formarii de legaturi covalente. In
acest caz, suportul este ales in functie de natura gruparilor
functionale ale enzimei. Cel mai mare avantaj al acestei
metode este faptul ca este eliminata posibilitatea elutiei
partiale a enzimei fixate pe suport.

c). - imobilizarea prin incluziune (Figura 1.6 c) si microincapsulare


(Figura 1.6 d).
In cazul metodei de imobilizare prin incluziune enzimele pot fi incluse
in porii unor geluri sau fibre. Incluziunea poate fi de natura pur fizica sau
poate implica legaturi covalente. Imobilizarea prin incluziunea intr-un gel
consta in retinerea enzimei in ochiurile retelei unei matrice polimerice: gel
de poliacrilamida, de amidon, alginat sau gelatina. Procedeul este foarte
simplu de realizat dar riscurile de pierdere in enzima nu sunt neglijabile
(in cazul in care ochiurile retelei sunt foarte largi. Cinetica enzimei este
complicata de fenomenele de difuzie a substratului daca reticularea este
foarte stransa . Se pot utiliza diferite tipuri de fibre si membrane de
colagen. Cele mai utilizate geluri sunt cele de poliacrilamida; calitatea
acestora poate fi imbunatatita utilizand metoda radiopolimerizarii; gelurile
astfel obtinute au o structura poroasa, au o mare suprafata activa iar
elasticitatea si termostabilitatea este mult mai ridicata daca polimerizarea
are loc in prezenta de amidon 5%.

Microincapsularea este o metoda fizica de imobilizare care se


realizeaza prin incluziunea enzimei intr-o microcapsula formata dintr-o
membrana semipermeabila, respectiv impermeabila pentru enzima din
interior si compusii macromoleculari externi, dar permite difuzia libera a
compusilor cu masa moleculara mica (cum ar fi unele substraturi si
produsi de reactie). Suporturile utilizate pentru imobilizare sunt polimeri
naturali si/sau sintetici (lipozomi, microcapsule de nylon).
Metoda de imobilizare prin incluziune poate fi utilizata penru enzime
ce provin din celule vegetale, animale si chiar microbiene (caz in care se
utilizeaza alginatul de calciu).
Prin microcapsulare, volume foarte mici (diametrul particulelor
cuprins intre 4 m si 1 mm) de solutie continand enzima sunt
inconjurate de membrane semipermeabile de nylon, colodiu.
Imobilizarea se realizeaza in urma unui proces de polimerizare in
emulsie. Capsulele astfel obtinute pot fi utilizate in reactoare cu
amestecare mecanica, rezistand bine fortelor de forfecare prezente, pot
fi retinute prin sitare sau sedimentare si sunt protejate de eventuala
contaminare din mediu de rectie

Metoda de imobilizare a enzimei determina si forma


constructiva a bioreactorului enzimatic. Cele mai des
intalnite tipuri sunt prezentate in Figura 1.7 (a-f).

Reactor discontinuu, continuu si in strat fluidizat

e) straturi alternative de
membrana colagen,
enzima si tesatura textila
d) cu imobilizare pe suport

f) agitator cu enzime imobilizate

Figura 1.7. Tipuri de reactoare cu


enzime imobilizate

Potrebbero piacerti anche