Sei sulla pagina 1di 3

ADOLF HITLER SI NAZISMUL

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost un
om politic, lider al Partidului Muncitoresc German National- Socialist (NSDAP), cancelar al
Germaniei din 1933, iar din 1934conductor absolut (Fhrer) al Germaniei. Ajuns la putere n
1933, liderul micrii naziste, Hitler, a dus o politic de pregtire i de declanare a celui de al
Doilea Rzboi Mondial, precum i de punere n aplicare a unui plan naionalist i rasist de
exterminare n mas a evreilor i altor indezirabili din Europa, precum i de lichidare a
adversarilor politici din Germania. Dei Hitler este notoriu pentru crimele comise, acesta a fost
numit omul anului n 1938 de ctre revista american Time.
Dup izbucnirea Primului Rzboi Mondial, s-a nrolat voluntar n armata german (n Austria
fusese considerat drept inapt pentru satisfacerea stagiului militar pe motiv de handicap fizic).
Capitularea Germaniei a insemnat o lovitura teribila pentru el, dar s-a autoconvins repede ca
armata germana nu a fost infranta, ci tradata injunghiata pe la spate de evrei, socialisti,
comunisti, precum si de alte grupuri straine.
In anii agitati de dupa razboi in Germania se incearca introducerea unor regimuri
comuniste.Majoritatea conducatorilor comunisti sunt de origine evreiasca.Pentru a se putea apara
in fata pericolului,a conspiratiei iudeo bolse-vice iau nastere numeroase organizati
antisemite.
In 1920 Adolf Hitler devine membru al unei organizatii de acest fel: Deutsche Arbeit Partei
(sauNSDAP-Par-tidul National Socialist al Muncitori-lor)care in programul sau considera ca nici
un evreu nu putea sa faca parte din Volk-ul german,si doar cei cu sange German puteau fi
germa-ni si cetateni ai Germaniei(februarie 1920).
Foarte repede,Hitler devine conduca-torul partidului,Creaza S.A.-trupele de asalt si isi impune
ideologia sa antisemita intr-o perioada in care Republica de la Weimar era pentru multi o
Judenrepublik in care politicienii erau evrei sau controlati de evrei.
Partidul sau a fost redenumit Partidul Muncitoresc National Socialist German.

Miscarea nazista era intensificata cu ajutorul steagurilor, marsurilor si paradelor cu torte aprinse.
Partidul a format o aripa militara, camasile brune SA, care operau in calitate de armata privata,
interventiile sale publice si tacticile violente a intalnirile politice contribuind la crearea unei
atmosfere explozive, favorabile extremismului politic. Au fost adoptate unele simboluri, cum ar
fi zvastica. Svastica era de milenii simbol al norocului i al prosperitii. Hitler se pare c l-a
preluat pe filiera hindus.
Nazismul sau national-socialismul (german) este o ideologie si o politica a statului german
totalitara, nationalista, rasista, antisemita si anticomunista care au fost aplicate n timpul
dictaturii lui Adolf Hitler n Germania ntre 1933 si 1945.
Sub conducerea lui Hitler, nazismul a devenit o forta importanta in politica bavareza. Insa, cand a
venit vremea sa actioneze impotriva republicii, partidul nu era inca destul de puternic pentru a
face singur acest lucru, formandu-se in cele din urma o coalitie de grupuri de extrema dreapta
Ideile neobisnuite ale lui Hitler au fost elborate in cartea Mein Kampf (Lupta mea), pe care a
dictat-o secretarului sau in timp ce se afla la inchisoare.
Cum era de asteptat, Hitler vroia sa distruga prevederile de la Versailles, sa-i zdrobeasca pe
comunisti si pe socialisti si sa faca din Germania o tara puternica. Acesta insa, era preludiul unei
viziuni sinistre mai largi, inspirata din politica rasista bizara a lui Hitler. El considera ca istoria
reprezenta mai intai de toate o lupta pe viata si pe moarte intre rase, desfasurata fara mila sau
sentimente si in care folosirea fortei si minciuna sunt justificate. Germanii erau considerati
neamul cel mai mare si mai pur o rasa ariana de varf, superioara tuturor celorlalte. Arienii erau
inconjurati de dusmani, evreii, care doreau sa-i corupa si sa-i domine.
Prin urmare, evreii trebuiau eliminati, insa nu era inca evident cum dorea Hitler sa faca acest
lucru.
Alterarea sangelui si deteriorarea rasei reprezinta singurele cauze care explica declinul
civilizatiilor stravechi; niciodata razboiul nu a ruinat natiunile, ci pierderea puterii lor de
rezistenta caracteristica exclusiva a sangelui raselor pure. In aceasta lume, oricine nu este de
origine sanatoasa poate fi considerat pleava.

Bazata pe fantezii, nu fapte, si pe glorificarea fortei, autoritate brutala si intoleranta, filosofia lui
Hitler era opusul a tot ceea ce era civilizat si rational; iar unul dintre avantajele lui era faptul ca,
chiar dupa ce a ajuns la putere, multi oameni refuzau sa creada ca va lua in serios propriile idei.
Afacerile obisnuite s-au prabusit in 1930, cand lumea a fost zguduita de Marea Criza, deosebit
de grava in Germania, unde pe masura ce numarul somerilor crestea, la fel se intampla si cu
numarul de voturi in favoarea Partidului Nazist.
Din punct de vedere international, partidul nazist sustinea ca o conspiratie internationala a
marilor bancheri a creat criza economica din anii 1930. Capul acestei conspiratii era considerat
ca fiind un grup de evrei, ceea ce motiva nca o data distrugerea acestei etnii n timpul
Holocaustului.
Partidul nazist avea o conceptie foarte limitata despre economia internationala. Dup cum spune
si numele national-socialist, partidul dorea sa incorporeze resursele companiilor internationale n
Reich cu forta, si nu prin comert. n loc ca statul sa ceara companiilor bunuri din productia
industriala si sa aloce materiile prime necesare la productia lor, statul platea pentru aceste bunuri.
Hitler intentiona sa dobandeasca putere in mod legal si sa se foloseasca apoi de aceasta pentru a
declansa o revolutie. Ocazia i s-a ivit cand cei doi conducatori conservatori ce controlau
guvernul au intrat in conflict. Unul dintre acestia, Franz von Papen, s-a oferit sa formeze o
coalitie cu nazistii, astfel ca in ianuarie 1933 Hitler a devenit cancelar (prim-ministru).