Scena sinuciderii Anei

Savista Oloaga ,cea care duce vorba in sat de obicei,o atentioneaza pe Ana
cu privire la faptul ca Ion o iubeste pe Florica,iar George vrea sa-i omoare pe toti.
Vorbele oloagei o nelinistesc pe femeie, acestea avand un impact puternic asupra ei.
Acasa,ea da de Zenobia,care ii cere explicatii,o trage la raspundere si o
jigneste,facand-o nerusinata,netrebnica,iresponabila.In fundal apar si Ion,care o
trateaza cu indiferenta,ca deobicei,si copilul acesteia,Petre.In final, nemaigasindu-si
rostul pe aceasta lume si nelegnd c nu va fi niciodat tratat omenete de
Ion,Ana hotaraste sa-si puna capat zilelor,gasind un streang in intunericul din grajd.
Scena sinuciderii Anei implica o schimbare de perspectiva. Naratorul este
omniscient si obiectiv iar naratiune se realizeaza la persoana a IIIa. In aceasta
secventa, naratorul isi va insusi trairile Anei. Textul plasmuieste traiectoriile existentei
personajelor comform unui destin prestabilit. Textul contine semne prevestitoare ale
sfarsitului personajului feminin. Ana este fascinata de moartea lui Avrum si a lui
Dumitru, si astfel invata cum trebuie sa se sinucida. Femeia este o victima a
fatalitatii : nu poate iesi din destinul sau. Naratorul obiectiv contureaza trasaturile
femeii intr-un moment decisiv al vietii ei. Desi ofera cititorilor un moment de incordare
maxima, naratorul adopta un stil neutru si impersonal care asigura privirea agera,
superior detasata data de obiectivitate. Fapta Anei este credibila, verosimila
intrucat scopul nararii este de crea o iluzie a vietii (veridicitate).
Pentru Ana, Ion reprezinta totul, asa cum ii si marturiseste: Tu eti Dumnezeul
meu Ioane". Cand va realiza ca iubirea lui Ion pentru ea a fost doar din interes, Ana
va se va simti captiva intr-un spatiu fara centru. Singura solutie de se desprinde de
cruntul adevar va fi indreptarea catre moarte. Va ajunge sa-l urasca pe Ion, pe care-l
vede chiar in imaginea propriului copil, Petrisor. Inainte de a se sinucide, Ana va
patrunde in grajd, fiind uimita de intunericul de acolo. Simbolic, trece de la imaginea
luminii de afara, sugestie a fericirii pierdute, la intunericul ce reprezinta ultima etapa a
existentei sale. In momentul sinuciderii, Ana este caracterizata in relatie directa cu
pamantul, pe care nu-l mai poate atinge: Deodat ii trece prin minte ca acu are sa
moara, se ingrozi si vru sa se intinda, sa atinga pamantul, sa fuga de moarte. Dar
degeaba mica picioarele cci nu gasea niciun sprijin". La Rebreanu, tema
pamantului instituie tragicul fericirii iluzorii. Asemenea lui Ion, si Ana aspira acum la
pamant, sugestie de aceasta data a mortii.
Tema morii se imbina acum cu aceea a erosului. Ana simte o placere
grozava, ametitoare, ca si cand un ibovnic mult asteptat ar fi imbratisat-o cu o
salbaticie ucigatoare". Termeni si sintagme precum placere", ibovnic", ar fi
imbratisat-o", salbaticie ucigatoare" exprima intr-o alta forma tema erosului. Inainte
de a muri, Ana revede momentul care i-a schimbat destinul: "ca o fulgerare ii mai
trecu prin creieri noaptea, cuptorul, durerea, plcerea".Scena sinuciderii Anei,

celebr prin detaliile ei naturaliste, prin stilul frust de a nfia moartea femeii, apare
ca sugestie a decderii umane, a zdrniciei zbaterilor omeneti.Prin sinucidere se
condamn singur n eternitate. Devine mirajul propriu ntr-o oglind strmb unde
nu se reflect dect imaginea diform a Savistei, cea care o mpinge n cele din urm
la moarte.
La aceasta scena iau parte foarte putine personaje,care au rolul de a o
determina pe Ana sa-si puna capat propriei vieti, recurgand astfel la un gest
necugetat. In primul rand, Ion este un sot nepasator, Mi se pare ca am vazut-o
intrand in grajd, mormai Ion fara sa se opreasca din cioplit. Sinuciderea Anei nu-i
trezeste barbatului regrete sau constiinta vinovatiei, pentru ca in Ana nu vede decat
garantia proprietatii asupra pamanturilor. Zenobia, soacra fetei nu ezita sa isi
jigneasca nora chiar daca observa ca aceasta din urma se afla intr-o stare nu tocmai
buna prin sat se soptea ca s-a smintit la minte mergea ca o naluca, fara sa se uite
in dreapta ori in stanga, ba chiar ii doreste moartea Fire-ai a dracului cu cine mi te-a
facut nora! Vedea-te-as moarta sa te vad , insa este ingrozita de imaginea norei
moarte si il anunta imediat pe Ion .In momentul in care o vede Ion se gandeste ca
acum trebuie sa aiba mare grija de baiat ca altfel averea ii va fi luata si iar va ajunge
sarac. Vazand imaginea cumplita a sotiei sale il munci intrebarea cum a putut el trai
aproape un an in acelasi pat cu ea si sfarsi zicandu-si ca bine a facut ca s-a omorat.
Ana este caracterizata atat direct cat si indirect. Direct, prin caracterizarea facuta de
alte personaje, Zenobia o numeste puturoasa si netrebnica, nerusinato, si indirect
prin actiunile sale. Desi nelinistita din cauza spuselor Savistei, primul lucru pe care il
face Ana atunci cand ajunge in casa este sa-si legene si sa-si hraneasca copilul,
ceea ce demonstreaza ca pana si in momente dificile simtamantul matern este
puternic. Se poate observa dragostea profunda si devotamentul pe care i le-a dedicat
lui Ion, sentimente la care nu poate renunta nici atunci cand afla ca sotul ei o inseala,
astfel considera ca moartea este singura ei scapare si singura modalitate de a lasa
necazurile in urma. Gestul disperat al personajului este consecinta pustiului sau
sufletesc, dupa prabusirea suportului moral care i-a fost iubirea. Drumul ei este
dureros, ea fiind predestinata suferintei si pierzaniei, sinuciderea cu strangul chiar
facandu-i placere luandu-l si intinzandu-l in maini, zambi cuprinsa de o bucurie
mare, simtind o placere grozava, ametitoare, ca si cand un ibovnic mult asteptat ar
fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare. Condamnata la durere nesfarsita, singura

vina a Anei este pasiunea pe care a oferit-o cu pretul tineretii ei.

Perspectiva narativ obiectiv, care i permite naratorului omniscient s
ptrund adnc n contiina personajelor, prin intermediul stilului indirect liber,
amplific dramatismul scenei, cititorul fiind informat att despre gesturile i reaciile
personajului din exterior lrgi bine laul; trecu captul treangului pe dup cea
dinti dinspre u; i scoase nframa ct i despre tririle interioare: dar i se
prea c tot nu l-a potrivit bine i-i era necaz c s-a pripit.
Limbajul i face simit prezena prin folosirea regionalismelor. Prezena
limbajului ardelenesc este simit cu foarte mare exactitate. Verbele la perfect simplu
au rolul de a reda rapiditatea cu care s-au petrecut aciunile i, astfel, sunt prezente
i n aceast scen semnificativ: auzi, vru, se uit, simi. Limbajul personajelor

este ntrebuinat n funcie de statutul lor social. Ca i oamenii de la ar, acetia nu

au limbajul elevat foarte dezvoltat, abordnd un stil simplu, cteodat chiar vulgar:
...Vai, mnca-te-ar relele, puturoas i netrebnic! (...) Fire-ai a dracului cu cine mi
te-a fcut nor! Vedea-te-a moart s te vd, neruinat i... . Astfel se observ i
stilul cenuiu i se creeaz impresia folosirii unui limbaj dur, coluros, care ns au o
mare for de sugestie.
Pentru Ana, Ion reprezint totul, aa cum i si marturisete: "Tu eti
Dumnezeul meu, Ioane". Cnd va realiza c iubirea lui Ion pentru ea a fost doar o
iluzie, Ana va se va simi captiv ntr-un spaiu fr centru. Singura posibilitate de ai depi limita, va fi ndreptarea ctre moarte. Va ajunge s-l urasc pe Ion, pe carel vede chiar n imaginea propriului copil, Petrior.
Cazul Anei este tragic, dar nu cu mult diferit de al celorlalte femei din
societatea rneasc. Sclav a soului i a tatlui, aruncat de la unul la cellalt ca
un obiect nefolositor, Ana are o singur ans, s moar, aa cum de multe ori o
ndemnase Ion. George Clinescu afirma c: n societatea rneasc din romanul
lui Rebreanu, femeia reprezint dou brae de munc, o zestre i o productoare de
copii. O dat criza erotic trecut, ea nceteaz de a mai nsemna ceva pentru
feminitate. Zenobia, mama lui Ion, repet, dar nu cu accente att de grave, destinul
Anei.