Metode de învăţământ

Teoretic, ideea de metodă vine dispre cunoşterea ştiinţifică, dinspre stiinţă şi

acţiunea acţiunea întemeiată pe cunoaştere. Alstfel în semnificaţie originară, cuvântul
metodă, provenit din grecescul methodos (odos = cale, drum şi metha = catre, spre),
inseamnă „cale care duce spre”...aflarea adevarului; „cale de urmat” în vederea
descoperirii adevărului; un mod de „urmărire”, de cercetare a unui lucru, de cautare, de
exploatare a unui fenomen obiectiv în vederea aflării adevărului; drum de parcurs in
vederea atingerii unui scop, a obţinerii unui reyultat determinat.
Realitatea este că metodele de instruire îşi au sorgintea în metodele de cunoştere
ştiinţifică. Numai că elaborarea ştiinţei şi transmiterea ştiinţei nu sunt acelaşi lucru. Daca
îm domeniul ştiintei metoda işi păstrează cu fidelitate semnificaţia ei iniţială, odată
transpusă în planul activităţii didactice, ea capătă alte înţelesuri, devine altceva decât un
instrument destinat să faciliteze cunoaşterea ştiinţifică. De această dată, ea preai un alt
statut, un statut pedagogic, transformându-se într-un intrument de cunostinţe care
îtruchipează anumite adevăruri; devine o cale de dezvăluire a adevărurilor în faţa celor
care învaţă; devine o modalitate de formare în mintea elevilor a unor reprezentări despre
lumea obiectelor şi fenomenelor realităţii.
Pentru profesor, metoda reprezintă, în felul acesta, o cale de organizare si
conducere a activitatii de cunoastere (invatare) a elevului; o cale de conducere inspre
constructia cunosterii individuale a acestuia; un isntrument didactic cu ajutorul caruia ii
determina pe cei aflati pe bancile scolii la un demers de asimilare activa a unor
cunostinte si forme comportamentale, de stimulare in acelasi timp, a dezvoltarii fortelor
lor cognitive, intelectuale.
Pentru elevul care se gaseste intr-o situatie oarecum asemanatoare omului care se
ocupa de cercetarea stiintifica, metoda inseamna drumul pe care il parcurge de la
necunoastere la cunoastere; calea care il conduce de la o cunoastere mai putin profunda
spre una mai adanca. Metoda apare ca un instrument de munca ce-l plaseaza intr-o
situatie de ucenicie, de persoana care intreprinde o actiune de cautare a adevarului, de
redescoperire a unor adevaruri noi pentru el, cunoscute deja de catre umanitate; se
prezinta ca o modalitate de asimilare active a unui sistem de noi cunostinte, priceperi si
deprinderi (tehnici de actiune), de dezvoltare concomitent, a potentialitatilor sale de
cunoastere si de actiune.
Intr-o versiune mai moderna, metoda este interpretata drept o modalitate pe carfe
profesorul o urmeaza pentru a-i face pe elevi sa gaseasca singuri calea proprie de urmat
in redescoperirea adevarurilor sale, in gasirea solutiilor necesare la rezolvarea de
problemelor teoretice si practice cu care se confrunta in procesul invatarii.
Intr-un sens mai larg, se poate spune ca metoda nu separa, ci uneste intr-un tot
organic actul invatarii si cel al predarii si invers, acesta aflandu se intr-o interdependenta
si influenta reciproca, strans legate prin scopul sau obiectivul urmarit si prin munca in
comun a celor doi parteneri.
Se poate conchide, in cele din urma, ca metoda de instruire este rezultatul nu doar
al unui simplu transfer de proceduri dinspre cunosterea stiintifica spre invatamant, ci si al
unei elaborari specifice care apartine creatiei didactice. Determinarea unui drum este o
creatie, deoarece presupune o acumulare de regului dde bna parcurgere a traseului.

Modalitati de clasificare a metodelor de invatamant

In cele ce urmeaza, vom aduce in atentie cateva dintre incercarile cele mai
reprezentative si mai des utilizate in literatura si practica pedagogica de actualitate.
O prima clasificare are in vedere un criteriu istoric, de raportare a metodelor la
cerintele de ieri si de astazi ale invatamantului, departajandu-le in doua grupe:
- metode vechi, denumite si “traditionale” sau “clasice”, in esenta cele care fac apel la
comunicarea directa, in curs de transformare si ele
- metode noi sau “moderne”, expresie a celor mai recente inovatii pedagogice, in esenta
centrate pe elev, pe activitatea si devoltarea personalitatii acestuia.
Metodele vechi se subdivid in:
- metode asa-zis didacticiste
- metode atractive
- metode asa-zis intuitive
- metode asa-zis traditionale
Metodele noi sunt cele care pornesc de la principiul potrivit caruia “scoala este
facuta pentrul copil si nu copilul pentru scoala”. Acestea sunt grupate in:
- metode libertine, anarhiste
- metode atractive
Aceasta incercare de a opune “metodele noi” celor “vechi” nu poate fi sortita
decat unei simplificari a lucrurilor. Este stiut doar ca nu tot ceea ce este vechi este si
demodat, tot asa dupa cum nu tot ceea ce este nou este si modern. Asa cum s-a mai aratat,
in masura in care asa-zisele metode “clasice” sau “traditionale” pozitive se pot apropia de
exigentele invatamantului conteporan, ar fi nejust sa fie negate, parasite sau privite in
opozitie cu diversele metode mai noi sau cu unele orientari metodologice mai recente. In
realitate valentele multora dintre metodele “vechi” nu au fost indeajuns exploatate pana
in prezent. Metode ca: expunerea, conversatia, lectura, exercitiul, demonstratia, lucrarile
practice etc. ascund in sine inca multe rezeve care isi asteapta o valorificare deplina abia
de aici incolo. Asemena metode pot si trebuie sa fie “modernizate”, adica revitalizate si
optimizate prin raportare la o noua strategie a muncii didactice, ceea ce va justifica
mentinerea si frecventa lor utilizare, in continuare, in practica scolara.

Metode de comunicare orala

A. Metode expozitive (afirmative)

1. Explicatia
Este o cale usoara, rapida si eficienta de dezvaluire, pe baza unei argumentatii
deductive, a unor date noi. In acest sens se enunta mai intai, cu claritate un concept, o
definitie, o regula, un principiu etc. sau se prezinta un fenomen un cuvant nou, o expresie,
o sintagma, o situatie etc. si numai dupa aceea se analizeaza si exemplele sau
argumentele, adica premisele, cauzele, interpretarile care servesc la deslusirea si
confirmarea celor explicate. In felul acesta elevii sunta ajutati sa si clarifice si sa si
adanceasca intelegerea noilor cunostinte prin raportarea lor la niste structuri de ordin
inferior acestora. Desi este o cale eficace, facila si rapida de obtinere a unor cunostinte,
limitand riscurile ivirii unor greseli generate de efortul confruntarii cu probleme, al
cautarilor si descoperirilor, accentul cazand totusi pe receptarea adevarului, pe
reproducerea argumentatiei deductive, pe insusirea logicii ce sta la baza analizei
intreprinse si nu pe constructiile proprii ale elevului.

2. Naratiunea (povestirea)
Naratiunea care poate lua forma povestirii sau a basmului, este o metoda de mare
succe, deoarece ea raspunde unei inclinatii firesti si puternic resimtita la copii, aceea spre
imaginar, miraculos, fantastic si istorisire. Cu ajutorul povestirii copiii patrund cu
usurinta in lumea basmelor si fabulelor, gusta farmecul legendelor si miturilor, traiesc
episoade sau fapte istorice petrecute demult, iau cunostinta de intamplari spectaculoase si
de mare semnificatie din viata unor personaje, eroi etc.
Importanta este si activitatea de repovestire. Aceasta intretine dorinta copilului de
a se afirma, de a fi in centrul atentiei, de a si manifesta capacitatea creativa. Motiv pentru
care este bine ca el sa fie incurajat si antrenat sa vorbeasca independent.

3. Metoda descrierii
Este o metoda de cunoastere prin atribuire de proprietati, staruind asupra
aspectelor pregnante de forma, dimensiune, stare de spirit, context de relatii etc. In acest
sens descrierea este cuprinsa in judecati si se exprima in proprietati de tipul “obiectul X
este voluminos” sau “persoana Y este suparata”. Cu alte cuvinte este o afirmatie ca
lucrurile se reprezinta asa si asa.
 Descrierea lasa, prin urmare, cadrului didactic posibilitatea sa redea verbal
imaginea unui obiect, unui fapt, caracteristicile unui personaj ; sa schiteze cadrul natural
si uman in care se desfasoara un eveniment ; sa infatiseze direct aspectele realitatii
inconjuratoare ; sa prezinte felul de viata si de munca al omului din anumite regiuni etc.
Utilizarea acesteia dezvolta spiritul de observatie al elevilor si capacitatea lor de a sesiza
si descrie ceea ce este general, comun, dar si specific, particular lucrurilor avute in
vedere.
Este eficienta cu conditia ca profesorul sau elevii sa fi luat cunostinta sau sa fi
cunoscut direct si in prealabil, obiectele si personajele pe care le descriu in judecatile lor.

4. Demonstratia teoretica sau logica

Spre deosebire de demonstratia intuitiva, inductiva, care opereaza la nivelul
perceptiv, empiric, demonstratia logica este o cale deductiva care opereaza la nivelul
rationalului. Este o fundamentare pe cale deductiva, prin rationament logic a unui adevar.
Practic, ea se infatiseaza ca o expunere formata din enunturi, prin intermediul carora
profesorul prezinta notiunile, principiile, faptele fundamentale si generalizarile, ori
teoriile abstracte formulate cu ajutorul unor definiti, a unor propozitii urmate de
demonstratie, de confirmare prin exemple a celor afirmate. Intr-o asemenea situatie,
conceptele, teoriile, in loc sa fie eleborate de catre elevi prin structurari si restructurari
succesive, recurgere la operatii mintale de abstractizare si generalizare, acestea sunt
prezentate de catre profesor.
Dupa cum se poate constata , demonstratia logica face parte din categoria
metodelor deductive si este utilizata atunci cand subiectul de tratat are un caracter
exclusiv teoretic.
Este folosita, de asemenea, in scopul dezvoltarii gandirii logice, formale si a
capacitatii elevilor de a face rationamente stricte si cand timpul de instruire este foarte
limitat.

5. Prelegerea
Prelegerea (lat. Legere = citire ; prae = in fata cuiva ; “citesc ceva in fata unui
auditoriu”) ocupa un loc insemnat in activitatea de predare. Este utilizata in invatamantul
secundar, dar cel mai frecvent in cel universitar.
Are caracterul unei inlantuiri logice de rationamente prin intermediul carora se
comunica un material informational nou sau putin cunoscut care face obiectul unei teme
din programa.
Realizarea unei prelegeri necesita o grija deosebita de acordat esentializarii
informatiei, ierarhizarii stricte a ideilor si coerentei acestora, dezvaluirii argumentatiei
stiintifice, enuntarii unor ipoteze si teorii, analizei si interpretarii critice a acestora etc.
Planul de structurare a materiei se aduce la cunostinta elevilor /studentilor fie la inceputul
lectiei fie pe parcursul acestei, subliniindu-se cu atentie, prin formulari, ton si accent
trecerea de la o idee la alta, ideile subordonate, exemplele semnificative, impplicatiile
socio-practice etc.

6. Metoda expunerii
Metoda instruirii prin expunere se realizeaza cu ajutorul unor simboluri care pot fi
cuvinte, in forma verbala ori a unor simboluri foarte specializate.
Desi a facut obiectul celor mai acerbe critici, “expunerea simbolica este, in
realitate, modul celo mai frecvent de predare a materiei si duce la cunostinte mai
sanatoase si mai stiintifice decat atunci cand copii devin proprii lor profesori”, tine sa
sublinieze reputatul psihopedagog D.P.Ausubel. Prin intermediul expunerii este capabila
sa induca o logica corespunzatoare actului de invatare, ea isi va asigura eficienta dorita.

B. Metode interactive (de dialog)

1. Conversatia
Sta in firea omului nevoia interioara de a intretine un larg schimb de informatii si
idei, de impresii si de opinii, de a se exterioriza in comunicarea cu ceilalti, ceea ce
constituie un bun prilej de stabilire a unor relatii socio-afective, de intelegere reciproca si
de cooperare. Este de presupus ca cei care iau parte la un dialog au ce sa invete unii de la
altii, ca acestea se desfasoara in perspectiva unei cautari comune, a abordarii unor
probleme ale colectivitatii, ale existentei individuale, cotidiene. Spre deosebire de aceasta
inclinatie fireasca a omului de a conversa, de a purta discutii cu alti, dialogul scolar are cu
totul alte semnificatii, indeplineste alte functii reprezentand altceva decat un simplu
schimb de experiente consacrat diverselor scopuri si interese.
In invatamant, dialogul este in intregime subordonat realizarii unor sarcini
didactice si educative, este axat pe procesul de invatare si dezvoltare a personalitatii. Ca
structura specifica, elaborata, de predare/invatare, metoda conversatiei bine condusa,
anagajeaza un sistem determinat de interactiuni verbale profesor-elevi.

2. Conversatia euristica
Cea mai importanta si cea mai des intrebuintata, ramane conversatia euristica. Ea
reprezinta o modalitate aparte de invatare prin descoperire. Specificul ei rezulta din faptul
ca atunci ca atunci cand recurge la aceasta tehnica interogativa, profesorul instruieste nu
prin “a transmite” sau “a prezenta” noi cunostinte, ci efectuand o activitate comuna de
gandire cu elevii sai, pe care ii determina la un efort personal de cautare, de investigatie
intreprinsa in sfera informatiilor existente deja in mintea lor si de descoperire, pe baza
valorificarii propriei experiente de cunoastere, a unor noi adevaruri, a unor noi
generalizari. De aici si denumirea de “conversatie euristica”, metoda care face parte din
asa-zisele metode incitative.
 De astfel insasi etimologia cuvantului conversatie (lat. convesatio – compus din
con,cum = cu si din versus = intoarcere) vrea sa arate ca este vorba de o actiune de
intoarcere si reintoarcere, de o actiune de cercetare cu de-amanuntul, de examinare a unei
probleme sub toate aspectele ei.

Metode de explorare a realitatii (metode intuitive)

A. Metode de explorare nemijlocita a realitatii

1. Observarea sistematica
In semnificatie originara inseamna a lua in atentie obiecte, fenomene, fapte, in vederea
cunoasterii mai bine a acestora, a cercetarii lor sub multiple aspecte.
Una din principalele sarcini ale activitatii scolare este aceea de a ajuta in mod
concret elevul sa cunoasca si sa inteleaga bogatia de aspecte ale mediului celui mai
apropiat in care el traieste, sa duca o viata plenara in acest cadru.
Observarea poate interveni in gasirea unui raspuns la o chestiune care se pune, la
o ipoteza de verificat, la satisfacerea unei trebuinte de cunoastere, a unei curiozitati, a
unui interes, a unei nelinisti epistemice.
Scoala poate oferi suficiente ocazii si timp necesar pentru a cultiva la elevi “arta
observarii’. Ca procedura, observatia poate fi uneori simpla si de scurta durata, alteori
poate deveni mai complexa, de lunga durata si bazata pe utilizarea unor instrumente.
Astfel, inca din anii de scoala primara ei pot fi pusi in situatia de a intreprinde observari
cu caracter explorator, de cercetare, asupra diverselor aspecte ale naturii si ale mediului
inconjurator, in general.

B. Metode de explorare mijlocita a realitatii

1.Metode demonstrative
Cunoscuta inca din vremuri indepartate, metoda demonstratiei a capatat amploare
incepand din secolul al XIX- lea, odata cu accentuarea invatamantului intuitiv, intemeiat
pe “marturia simturilor”, pe principiul intuitiei si, in general, pe conceptiile lui Comenius,
Rousseau, Pestalozzi, Herbert, etc. ori pe teoria gestalt-ista a invatarii.
Era o reactie la invatamantul verbalist, incetatenit inca din perioada Evului Mediu
si al Renasterii, devenita un mare pas inainte. Dar metoda demonstratiei a fost inteleasa si
aplicata in spiritul unei psihologii senzualist-empiriste in virtutea careia insusirea orcarei
notiuni trebuie sa se bazeze pe datele sensibile, observate sub supravegherea permanenta
a profesorului, la indemnurile acestuia, eventual descrise, copiate, colorate, reproduse in
mod pasiv de catre copil. De aici si preocuparea crescanda pentru introducerea si
folosirea in proportii sporite a materialului demonstrativ-intuitiv in cursul desfasurarii
lectiilor.
 2. Metode de modelare
Modelul “este o reperezentare si o explicatie simplificata a realitatii. Este deci un
pat al lui Procust in care se forteaza cuprinderea complexitatii unui real”, sustine A. Page.
Sau in alti termeni, modelul este o reprezentare ori o constructie substantiala sau mintala,
artificiala bazata pe rationamente de analogie, pe un efort de gandire deductiva.
Modelul are un caracter arbitrar, este o simpla reflectare formala a realului ; dar
este o reflectare cu dublu caracter – ipotetic si sistemic, ceeace serveste cunoasterii,
studiului faptului real, invatarii. Interventiile modelelor in cusul desfasurarii lectiilor sunt
justificate in functie de nevoile de explicare, nevoi care depasesc simpla stabilire de
relatii cauzale. Adeseori utilizarea modelelor vine in completarea experimentului.

3.Metoda studiului de caz

Studiul de caz s a nascut din necesitatea gasirii unor cai de apropiere a instruirii
de modelul vietii reale, al acticitatii practice sociale sau productive. Treptat, aceasta s a
impus cu una dintre cele mai active metode, de mare valoare euristica, dar si aplicativa,
cu largi posibilitati de utilizare in invatamant, mai ales in cel liceal si universitar, ca si la
cursurile postuniversitare, stagii de specializare.
Ca structura didactica deosebita, analiza de caz prezinta marele avantaj ca ii
aproprie si mai mult pe elevi si studenti de problemele complexe ale vietii practice, de
situatii oarecum asemanatoare cu alea cu care ei vor fi confruntati in viata si in activitatea
socio-profesionala ulterioara.

Metode bazate pe actiune reala

Metoda exercitiului (exersarii)
In sens etimologic, metoda invatarii prin exercitiu inseamna repetitia executiei
unei miscari, actiuni, forme comportamentale pana la stapanirea automata a acestora,
pana la formarea unor deprinderi inchise specifice situatiilor inchise/standard ; se impune
ca metoda rapida si eficace de formare a unor asemenea deprinderi sau comportamente
noi. Prin exercitiu se castiga timp in perioada de pregatire ; se urmareste elementul
imediat util ; controlul cunostintelor se face cu usurinta prin comparatie cu modelul de
comportament ; timpul de reactie poate fi si el masurat cu usurinta ; se asigura identitatea
dintre instruiti etc.
Luata in aceasta acceptie, metoda exersarii prin executia unei actiuni directe se
incadreaza in aria conceptiei learning by doing luata in intelesul de a invata facand.

Metode de rationalizare a invatarii si predarii

1. Metode algoritmice de instruire
Mai multi cercetatori au remarcat faptul ca la copii, dar si la adulti este vizibila o
tendinta spontana de a construi structuri generale de comportament cu aspect
esentialmente algoritmic aplicabile la rezolvarea anumitor categorii de probleme, ceea ce
ar avea o deosebita importanta pentru invatare. Pornind de la aceste constatari, ei au
cautat sa fundamenteze invatamantul pe astfel de structuri algoritmice. Un algoritm odata
construit constituie un program, o procedura determinista. Asa s-a ajuns ca algoritmii sa
devina noi mijloace de instruire. Si sa se dezvolte o asa-numita “pedagogie algoritmica”.

2. Instruirea programata (invatamantul programat)

Instruirea programata a incercat sa prefigureze o solutie noua la mult framantata
problema a cresterii eficientei invatarii. Fundamentata initial pe postulatele unei
psihologii behavioriste, indeosebi pe teoria conditionarii operante a lui Skinner, instruirea
programata face noi progrese pe masura ce cibernetica a patruns tot mai adanc in
cercetarea fenomenului instructiv, iar experientele scolare, pe aceasta tema, intensificate
si ele foarte mult, au furnizat suficiente dovezi despre avantajele aplicarii acestei noi
tehnici de invatare.
Ceea ce doreste actuala conceptie a instruirii programate de varianta initiala,
skinneriana, este tocmai aceasta interpretare a invatarii din perspectiva teoriei generale
sistemelor dinamice cu comanda si control. Acest nou mod de abordare a intruirii
programate a deschis, astfel, calea unei noi tehnici de instruire. Indiferent de strategia pe
care o va adopta, cert este ca aceasta descoperire a facut, in cele din urma, posibila
aplicarea ciberneticii moderne in procesul pedagogic si a deschis astfel caile tehnicii de
conducere care devin aici tehnica de predare. Desi in momentul de fata, metoda instruirii
programate nu a devenit inca o performanta in activitatea didactica si nici cercetarile nu si
au spus ultimul cuvant, totusi ea se anunta ca una dintre cele mai importante inovatii
pedagogice, valorificata mai ales in Instruirea Asistata de Calculator.

Proiect realizat de:

Bucsa Nicusor
Latu Roxana
Luca Oana
Rebegea Parmena