Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye

Cunoscut sub numele de Tratatul de la Saint Germain ( en Laye)

a fost incheiat intre Aliatii din Primul razboi mondial si noii creeate
Republici a Austriei. Tratatul a fost semnat la data de 10 septembrie
1919 de catre reprezentantii Austriei si reprezentantii diplomatici ai
17 state. Prin tratat, s-a recunoscut independenta Republicii Austria
(numita colocvial in acea perioada Austria Germana pentru a se marca
diferenta fata de Austro-Ungaria), a fost recunoscuta de jure
dezmembrarea Dublei Monarhii, prin constituirea statelor Polonia,
Cehoslovacia si a Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor,
apartenenta Bucovinei la Romania si a Tirolului de Sud la Italia.
Tratatul este divizat in 14 parti.
Prima parte este formata din Pactul Ligii Natiunilor, care
reprezinta o parte comuna a tratatelor de pace incheiate dupa Primul
razboi mondial.
Partea a doua defineste frontierele Republicii Austria cu
statele vecine: Elvetia, Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia,
Ungaria, Statul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor (devenit ulterior
Iugoslavia) si Italia. Tratatul consfinteste independenta Cehoslovaciei
(Cehia facuse parte din Transleithania, partea austriaca a fostei
monarhii), incorporarea Tirolului de Sud in teritoriul statului italian si
a Burgenlandului (regiune care in perioada Monarhiei facuse parte din
Transleithania, partea ungara dar populata in special de etnici de
limba germana) in Austria. Frontiera cu Statul Sarbilor Croatilor si
Slovenilor era stabilita doar in mod partial, regiunea Klagenfurt
urmand sa fie atribuita unuia din cele doua state in urma unui
plebiscit.
Partea a treia intitulata clauze politice pentru Europa contine in
principal o serie de prevederi referitoare la relatiile bilaterale ale
Austriei cu statele succesoare ale Dublei Monarhii. Austria se angaja
sa recunoasca independenta Cehoslovaciei si Statului Sarbilor,

Croatilor si Slovenilor, precum si a teritoriilor care apartinusera

Rusiei la data de 1 august 1914 (statele baltice, Finlanda, Polonia).
Sectiunea a patra (articolele 59-61) consacra renuntarea
Austriei in favoarea Romaniei la orice drepturi si titluri asupra partilor
fostului Ducat al Bucovinei aflate in componenta Romaniei.
Formularea este ambigua si a fost utilizata deoarece frontierele dintre
Romania, Cehoslovacia si Polonia a fost stabilita ulterior incheierii
tratatului de pace de la Saint Germain insa constituie recunoasterea
internationala a unirii Bucovinei cu Romania.
De asemenea, aceasta sectiune defineste zona Klagenfurt in care
populatia era mixta (slovena si germana) in care a fost organizat un
plebiscit pentru a se stabili vointa majoritatii populatiei de a apartine
fie Austriei fie Statului sarbo-croato-sloven.
De o deosebita importanta era articolul 88, care prevedea ca
independenta Austriei este inalienabila, cu exceptia cazului in care
Consiliul Ligii Natiunilor ar fi consimtit in acest sens. Din acest
motiv, se solicita Austriei sa se abtina de la orice actiuni care ar fi
compromis suveranitatea sa. Acest articol avea menirea de a interzice
unirea Austriei cu Germania (alt stat invins in razboi).
Partea a patra (interesele austriece in exteriorul Europei)
prevedea renuntarea de catre Republica Austria la o serie de tratate si
drepturi ale fostei monarhii austro-ungare in relatiile cu Marocul,
Egiptul, Siamul (Thailanda) si China.
Partea a cincea (clauze militare) prevedea limitarea capacitatii
militare a Austriei la 30.000 de militari, inclusiv ofiterii.
Celelalte noua parti ale tratatului cuprindeau dispozitii
referitoare la despagubirile pe care Austria urma sa le plateasca, la
regimul navigatiei pe Dunare, la organizarea transporturilor feroviare
intre Austria si celelalte state (deosebit de importanta tinand cont de
pozitia Austriei in sistemul feroviar european) etc.
Aplicarea si consecintele tratatului
Frontierele Austriei cu statele vecine au fost delimitate in anii
imediat urmatori. Teritoriul Burgenlandului a intrat in componenta

Austriei, dar in orasul Sopron (in germana Odenburg), impreuna cu

alte opt sate, s-a organizat in anul 1921 un nou referendum in care s-a
decis ramanerea in Ungaria.
Plebiscitul organizat in zona Klagenfurt a aratat ca majoritatea
locuitorilor doreau sa ramana in cadrul Austriei.
Ca urmare a crizei economice care a urmat incheierii razboiului,
statul austriac nu a fost capabil sa plateasca despagubirile fixate prin
tratatul de pace.
Austria, spre deosebire de toate celelalte state invinse in primul
razboi mondial, nu a urmarit contestarea tratatului de pace si revenirea
la situatia anterioara. Majoritatea populatiei si a clasei politice ar fi
preferat, in primii ani de dupa razboi, sa se uneasca cu statul german,
insa aceasta posibilitate a fost interzisa de catre invingatori, care nu
doreau sa intareasca Germania.
Problema unirii cu Germania a ramas pe agenda politica interna
austriaca pana in 1938, cand Austria a fost anexata de Germania
nazista a lui Adolf Hitler.
Dupa al doilea razboi mondial, Austria a fost recunoscuta din
nou ca stat independent (suveranitatea deplina a fost recunoscuta prin
Tratatul de stat din 1955), in frontierele stabilite prin Tratatul de la
Saint Germain.