O cercetare critica asupra poeziei

romane de la 1867
Titu Maiorescu

O cercetare critică asupra poeziei romane de la 1867 este un studiu de analiza asupra
literaturii prin care criticul aduce in prim-plan exemple valoroase ale poeziei romane.

Maiorescu arată deosebirile dintre arta si știinta, explicand, in mare, ca stiinta se ocupa
de adevă r, in timp ce poezia, ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul, respectiv
prima informeaza (cuprinde idei), iar cea de-a doua sugereaza (cuprinde idei
manifestate in materie sensibila) si isi propune sa arate ce este poezia in orice conditii
istorice,care este poezia proasta si cea buna.
Criticul incepe cu o definitie:”Poezia,ca toate artele,este chemata sa exprime frumosul; in
deosebire de stiinta,care se ocupa de adevar.Ceea dintai si cea mai mare diferenta intre
adrevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai ideii,pe cand frumosul cuprinde idei
manifestate in forma sensibila" .
In aceasta definitie Maiorescu deduce doua conditiuni ale artei: conditiunea ideala, prin
care intelege continutul, si conditiunea materiala, prin care denumeste forma artistic,
considerand ca o poezie, ca sa-si merite numele, trebuie sa indeplineasca cele doua
conditii.

"Conditiunea materiala a poeziei" este prima parte a studiului si defineste substanta

materiala a versurilor, a poeziei in general.
Arata ca spre deosebire de pictura, sculptura, muzica, poezia nu are in cuvant conditia sa
materiala ci trebuie s-o creeza prin imagini artistice .Maiorescu nu are notiunea de
simbol dar o intuieste denumind-o „alegerea cuvantului celui mai putin abstract” dand
exemple corecte din Andrei Muresanu: „N-ajunge iataganul barbarei semilune”, din
Shakespeare: „Orce te-ar departa de la cercul de aur”. Epitetele sunt luate din Homer:
„Minerva cu ochiul albastru”, din Vasile Alecsandri: „Galben ca faclia de galbena ceara”.
Dupa parerea sa, continutul trebuie sa fie dinamic, tensionat si cu deznodamant bine
construit, iar forma operei ar trebui sa se intemeieze pe cuvinte simple, care exprima
imagini unanim stiute, dar si pe un stil elaborat
Pentru realizarea conditiei materiale, poetul utilizeaza o serie de procedee: simbolul,
epitetul, personificarea si metafora.
Comparatia, metafora, tropul in genere sunt alte figuri de stil ce pot sensibiliza
imaginatia cititorului
Exemplele de metafore si comparatii le ia din Goethe, Heine, Dimitrie Bolintineanu:
„Mihai mandru vine iara / Falnic ca un stalp de para”, din Vasile Alecsandri
Maiorescu nu se limiteaza insa la afirmatii seducatoare si stabileste reguli concrete.
Astfel, conditiu-nea materiala se realizeaza prin alegerea cuvintelor capabile sa
concretizeze obiectul artistic. in opinia lui, cuvantul particularizeaza imaginea si o face
sa prinda contur in imaginatia cititorului in masura in care cuvantul este uzual, simplu si
perfect adaptat limbii, ceea ce face ca neologismele sa nu fie preferate ca material al
poeziei.Maiorescu trece in primul rand epitetul ornant, respectiv capabil sa incoroneze
cuvantul prin sugestii multiple. Epitetul simplu defineste insusirea unui obiect poetic, pe
cata vreme epitetul ornant transfigureaza aceasta insusire, evocand mai multe nuante de
sens.
Este interesant rolul pe care Maiorescu il atribuie comparatiei: o comparatie trebuie sa
fie noua si justa. Asadar, o comparatie nu reclama un sistem de referinta pentru a dirija
intelegerea, ci trebuie sa uimeasca si sa ramana totodata credibila.

“Conditiunea ideala a poeziei” este cea de a doua partea a articolului,unde autorul se

ocupa de fondul poeziei si se defineste ca "produs de lux al vietei intelectuale", "une
noble inutilite": "ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant
sau o pasiune, si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala sau care se tine de taramul
stiintific, fie in teorie, fie in aplicare practica
Pentru a transmite mesajul sau afectiv poetul utilizeaza mai multe procedee: „O mai
mare repejune a miscarii ideilor”, „O exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a
obiectelor sub impresiunea simtamantului si a pasiunii”, „O dezvoltare grabnica si
crescanda spre o culminare finala sau spre o catestrofa”. El da exemple din Heine,
Alecsandri, Lessing, Goethe, poezia pupulara, Horatiu. Rolul criticii este „sa arate
modelele bune cate au mai ramas si sa le distinga de cele rele.”
Abundenta de idei este o conditie de realizare abstracta a universurilor ideale. Citatul lui
Voltaire: "Le secret d etre ennuyeux c est de touf dire" pare a fi aplicabil cel mai bine in
cazul lui Goethe: "De sub pamant
Un ghiocel
De-abia iesise
Tinerel.
Veni o albina,
Gusta din el:
Sa stii ca natura
Cand i-a creat
Pentru olalta
I-a destinat".
Imaginea prezentata mai sus poate fi asociata cu aceea a unui paradis vegetal terestru,
cu solaritate si abundenta de aer curat. Ca urmare, poezia nu poate fi socotita
plictisitoare.
Exagerarea gandirii, contrastele sunt binevenite in cazul poeziei, exprimand un adevar
artistic, cel mai adesea subiectiv. Opozitiile prezent-trecut-viitor ale vietii umane nu fac
decat sa accentueze caracterul artistic: "Ieri eram plin de amor,/ Azi patimesc,/ Maine-o
sa mor:/ Totusi gandesc/ Astazi si maine/ La ieri cu dor" (Lessing, "Cantec spaniol").
Poezia nu trebuie sa contina asadar, in mod explicit, referiri la prozaicele ocupatii
cotidiene, ci trebuie sa transceanda granitele realului, cu nota de expresivitate necesara
Un exemplu, neremarcat de Titu Maiorescu, este totusi cel mai mare poet roman, Mihai
Eminescu, care, asa cum vor constata oamenii secolului XX, introduce in poeziile sale o
teorie dincolo de limitele actuale ale teoriei relativitatii: zborul Luceafarului nu se
supune nici uneia din legile cunoscute, pare sa le modifice, iar timpul nu se mareste si nu
se micsoreaza relativist, ci pare sa se contraga in nimicul originar din care a aparut, in
locul unde salasluieste Demiurgul
Respectiv, atat in opera de fictiune, cat si in declansarea si derularea unui sentiment,
este nevoie de exagerarea obiectului, de dinamicitatea ideilor, si de o compozitie
tensionata, cu deznodamant bine construit
Forma trebuie sa se intemeieze pe cuvinte concretizatoare si pe figuri de stil sugestive.
Scopul esteticii nu e de a crea frumosul, ci de a ne feri de mediocrită ţi”
Maiorescu face o munca in critica literara, in clasarea operelor cu adevarat valoroase de
cele fara valoare, intr-un moment hotarator, pregatind terenul pentru perioade
creatoare din literatura romana, epoca marilor clasici.

Conditiunea materiala a poeziei

• “Poezia trebuie să deştepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantazia auditoriului.”
• “Frumosul nu e o idee teoretică , ci o idee învă lită în formă sensibilă ”
• procedee recomandate poeţilor:
• alegerea cuvintelor mai puţin abstracte
• folosirea epitetelor ornante şi a personifică rilor
• comparaţia (nouă şi justă ) şi tropul în general

Conditiunea ideala a poeziei

• “Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simţimâ nt sau o pasiune, şi
niciodata o cugetare exclusiv intelectuală ”
• obiecte poetice: iubirea, ura, tristeţea, bucuria, desperarea, mâ nia
• “Poezia e un product de lux al vieţii intelectuale”
• concluzie: “scopul esteticii nu e de a crea frumosul, ci de a ne feri de mediocrită ţi”