Sei sulla pagina 1di 2

Creştinii nu trebuie să râdă şi să glumească în biserică

Totdeauna şi în toată vremea, aşadar, creştinii trebuie să fie retraşi şi să nu glumească, nici să
râdă; dar mai cu seamă să păzească aceasta când se .află în biserică, locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu;
deoarece sfânta biserică este locul cel osebit, întru care locuieşte marele şi înfricoşatul Dumnezeu şi
aici, pentru dragostea păcătoşilor se jertfeşte în fiecare zi. Că în acest dumnezeiesc locaş, se află
nevăzuţi cereştii îngeri umblând şi scriind pe cei ce cu frică şi cu evlavie îşi aduc rugăciunile lor către
Dumnezeu neîncetat. Pentru aceea, creştinii după ce intră în biserică, se cade a socoti că intră în însuşi
cerul acesta, al cărui chip şi icoană este dumnezeiasca biserică şi cu mare frică trebuie să stea, ca şi cum
ar sta înaintea lui Dumnezeu, Celui ce cearcă inimile şi rărunchii şi cu suspinuri şi lacrimi să-şi aducă
rugăciunile lor către Dumnezeu, ca milostiv să-L afle pe El pentru păcatele lor. Iar dacă vorbesc în
biserică, glumesc şi râd, nu numai că nu-şi iau cererea lor, dar negreşit pornesc pe Dumnezeu spre mai
mare urgie asupra lor. Căci dacă întărâtă pe Dumnezeu numai cel ce cu nepăsare se roagă, având mintea
lui risipită încoace şi încolo, după Marele Vasile ce zice: „Se cuvine a cere însă, nu cu lenevire, nu cu
mintea răspândită încoace şi încolo, că unul ca acesta, nu numai că nu-şi va lua cererea, ci şi mai mult
va întărâta pe Stăpânul" (Aşez. călugăreşti 1). Dacă, zic, cel ce cu trândăvie se roagă, întărâtă şi mânie
pe Dumnezeu, cu cât mai mult îl întărâtă cel ce vorbeşte şi glumeşte şi râde în vremea rugăciunii?
Ce faci, nebune şi nepriceputule creştin? Vorbeşti cu Dumnezeu şi glumeşti? Stai înaintea lui
Dumnezeu şi râzi? Preotul stă cu frică şi cu cutremur aducând rugăciunile tale, şi tu defaimi? Şi nu auzi
Scriptura ce zice: „Vedeţi, defăimătorilor, priviţi şi vă minunaţi de cele minunate şi pieriţi!" (Avacum 1,
5). Ai venit să îmblânzeşti pe Dumnezeu cu rugăciunea ta, iar tu mai mult îl mânii cu glumele şi cu
râsurile tale! Şi aşa se face rugăciunea ta întru păcat, precum zice Proorocul David (Ps. 108, 7). Căci şi
tu de se va întâmpla să intri în palaturile împărăteşti, îţi aduni mintea ta şi ochii şi limba; iar în biserică
intrând, care este alt cer, vorbeşti cu unul şi cu altul şi râzi şi glumeşti? O! de nefrica ta de Dumnezeu!
Pentru aceasta, cu toată dreptatea, dumnezeiescul Hrisostom mâhnindu-se zice: Că s-a făcut râs şi
glumă petrecerea creştinilor; că s-a umplut biserica de râsuri şi că pretutindenea joacă diavolul şi a
stăpânit pe toţi creştinii! „Râs s-au făcut cele ale noastre (petrecerea) şi glumă; nimic bine întocmit,
nimic aşezat şi biserica s-a umplut de râsuri; şi este de mirare că în această vreme a rugăciunii, nu
încetează cei mai mulţi de a râde. Pretutindenea joacă dracul, pe toate le-a legat, pe toţi îi stăpâneşte"
(Omil. 15, la cea către Evrei).
Temeţi-vă deci, fraţilor, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru dragostea sufletelor voastre şi
încetaţi de la această mare fărădelege. Şi de nu vă ruşinaţi de altceva, măcar ruşinaţi-vă de buzele şi de
Umba voastră, cu care vă împărtăşiţi cu dumnezeieştile Taine şi le vopsiţi cu prea scump Sângele lui Hristos.
Căci este lucru prea înfricoşat, aceeaşi limbă a voastră care s-a aurit, să o faceţi unealtă cuvintelor celor
murdare, basmelor, glumelor şi râsurilor; precum zice Hrisostom: „Căci este lucru pierzător ca această
limbă care s-a atins şi slujeşte înfricoşatelor Sfinte Taine şi care s-a roşit cu acest Sânge de mult preţ şi
s-a făcut aurită sabie asupra diavolului, să o mai uneltiţi la ocări şi la glume" (Andri. 21). Ba şi
primejdie, nu cumva să sloboadă Dumnezeu asupra voastră, pentru ruşinoasele cuvântări, basmele,
glumele şi râsurile care le spuneţi şi le faceţi şi aşa aflând voie, diavolul să intre în voi şi să vă îndrăciţi
sau cel puţin să semene în inimile voastre zâzaniile lui. Aşa vă înfricoşează că veţipătimi, de nu vă veţi
îndrepta, dumnezeiescul Hrisostom: „Teme-te, nu cumva şi asupra ta, celui ce râzi, să se mânie Stăpânul,
Cel ce a fericit pe cei ce plâng, iar pe cei ce râd i-a ticăloşit, ca nu prin umflarea râsului care arată
nefrica de Dumnezeu şi uitarea folosului sufletesc, aflând diavolul loc, să intre în sufletul tău şi să
semene zâzaniile lui"

Potrebbero piacerti anche