Sei sulla pagina 1di 434

coordonatorul colecţiei: dr.

leonard gavriliu coperta: veniamin &

veniamin

isbn 973-97229-6-2

mica bibliotecĂ de psihologie

alfredadler

cunoaŞterea omului

traducere, studiu introductiv şi note de dr. leonard gavriliu

editura iri 1996

coperta reproduce: salvador dali, autoportret moale cu slănină

traducere după volumul alfred adler, menschenkentnnis, rascher verlag, fischer bucherci.zurich, 1966 studiu introductiv alfred adler — o revanşă a socialului asupra biologismului freudian (dr. leonard gavriliu)

7

cuvânt înainte

39

partea generală

introducere

41

capitolul i viaţa psihică a omului

(1. noţiunea de psihic şi

funcţia finali condiţia organului vieţii psihice; psihic; 3. 2. tatea în viaţa psihică)

51

capitolul psihice ii (1. esenţa adevărul socială absolut; a vieţii

2.

comun; 3. securitate şi

4. socială) adaptare; sentimentul de comuniune

59

necesitatea vieţii în

capitoluhii (1. situaţia copilul sugarului; şi societatea 2. influ

enţa fiinţă dificultăţilor; socială) 3. omul ca

65

lumii

exterioare (1. generalităţi

privind concepţia despre

elementele

dezvoltării concepţiei

despre lume: a) percepţiile;

b)

reprezentările;

3.

(generalităţi); 5.

(einfiihlung); omului transpunerea asupra 6. influenţa afectivă celorlalţi (hipnoza şi sugestia)

74

c)

amintirile;

lume; 2.

capitolul

iv

amprentele

fantezia; 4. visele

capitolul

v

sentimentul

de

prăjită,
1941

cuprins

inferi

oritat

e

tendi

nţa de

se ne impu (1.

a

şi

situaţ

ia din

prim

a

copil

ărie;

2.

comp

ensar

ea

senti

ment

ului

de

inferi

oritat

e;

aspir

aţia

de

se

pune

a

în

valoa

re

de

dobâ

ndi

super

iorita

tea;

3.

linia

direct

oare

şi

conc

epţia

despr

e

lume)

95

a

şi

capitolul

vi pregătirea

atenţia pentru şi viaţă distragerea (1. jocul; ei; 2. 3. delăsarea şi uitarea; 4.

inconştientul; 5. visele; 6. aptitudini, talent)

113

capitolul vii relaţiile dintre sexe (1.

diviziunea muncii şi cele două sexe; 2. supremaţia

bărbatului în civilizaţia actuală;

3.

femeii; prejudecata 4. fuga inferiorităţii de rolul de

cele femeie; două 5. sexe; tensiunea 6. încercare dintre de reformă)

136

capitolul viii fraţi şi surori
160

caracterologie

capitolul i generalităţi (1. esenţa caracterului şi formarea sa; 2. importanţa

sentimentului

comuniune socială pentru dezvoltarea caracterului; 3. direcţii ale dezvoltării caracterului;

de

4. delimitări faţă de vechea şcoală psihologică; 5. tempera

mentele şi secreţia endocrină; 6. recapitulare)

168

capitolul ii trăsături de caracter de natură agresivă (1. vanitatea; 2. gelozia; 3. invidia; 4. avariţia; 5. ura)

191

capitolul iii trăsături de caracter de natură neagresivă (1. izolarea; 2 angoasa; 3. laşitatea; 4. impulsii

ca

expresie a unei adaptări deficiente)
224

capitolul iv alte forme de expresie ale caracterului (1. voioşia;

neînfrânate,

2.

de exprimare; 3. atitudinea

şcolă

rească; 4. oameni cu principii şi pedanţi; 5. subordonarea;

infatuarea; 7.

susceptibilitatea; 8. ghinionişti şi pieze-rele;

6.

moduri de gândire şi

9. religiozitatea)
240

capitolul v afectele (a. afecte disociante: 1. mânia; 2. tristeţea; 3. folosirea abuzivă a afectelor; 4. dezgustul; 5. frica (spaima);

b. afecte asociante: 1.

bucuria; 2. compasiunea;

3. ruşinea)

251

262

268

271

anexă observaţii generale privind educaţia cuvânt de încheiere indice de nume

studiu introductiv

alfred adler - o revanŞĂ a socialului asupra biologismului freudian

de obicei numele lui alfred adler este asociat cu psihanaliza, care pentru mulţi nu este de conceput fără

faimosul ei „triumvirat: freud, adler, jung. în realitate însă ambiţiosul concetăţean al părin- telui legitim al psihanalizei nu a

fost mai mult decât unul din efemerii „tovarăşi de drum" ai lui sigmund freud, fără a fi şi un psihanalist în adevăratul înţeles al cuvântului, cu toate că într-o vreme a îndeplinit funcţia de preşedinte al asociaţiei psihanalitice din viena. adler „never practisedpsychoanalysis" („nu a practicat niciodată psihanaliza"), susţin apodictic, pe drept

p. chaplin şi t. s.

. freud însuşi s-a văzut

obligat să facă precizarea că

cu

psihanaliza'*

la început propriul său „sistem",

doctrina sa, pe care încerca să o substituie psihanalizei, atunci când nu încerca să-şi revendice idei manifest freudiene, străduindu-se să le travestească într-o terminologie diferită. adevărul este că „psihologia individuală" profesată de alfred

adler

s-ar putea încadra în psihanaliză, nici ca teorie, nici ca practică, aşa cum lucrul este în bună măsură posibil cu „psihologia analitică" a lui cari gustav jung. dar cum concepţia lui adler s-a dezvoltat paralel cu psihanaliza, stabilind cu aceasta şi relevante puncte de contact, ea poate fi considerată foarte bine drept o concepţie parapsihanalitică, cunoscându- se că etimonul „para" înseamnă în greceşte „în afara" sau „pe lângă", „vecin". ne

nu se încadrează şi nici nu

, că el a avut încă de

cuvânt,

krawiec

1

j.

„nu

2

adler

are

nimic

comun

3

leonard

gavriliu

putem

permite

,

aşadar,

include

m

parapsi

hanaliz

ă(termen

care

exclude

orice

tangenţă

cu

în

aşa-

numita

parapsihol

ogic,

disciplină

care

reclamă

drept

obiect de

cercetare

fenomen

ele

psihice

„parano

rmale")

toţi

cei

dovedesc

,

sau

raporturi

de

„vecinăta

te"

freudism

ul,

aceste

raporturi (de obicei rele) putând merge până la o antiteză net exprimat

cum

cazul

alfred

adler

este

lui

şi

al

ă,

cu

altul,

fel

care

pe

îşi

într-un

adepţilor

săi

furtmiille

r,

wexberg,

ferdinand

birnbau

m, arthur

(cari

ermin

holub,

ernst

jahn, ida

lowy,

otto

kaus,

sophie

lazarsfel

d,

şi

alţii) sau

al

lui

mucchiel

care,

cultivând

alfred

appelt

mulţi

roger

li,

la

început

cu

dezinvolt

studiu

introductiv

ură

psihanaliti

ce,

moment

dat

în

făcând

chiar

de

în

direcţie.

„parapsih

analiză"

se

dovedeşt

e

socioanaliza lui jacob l.

şi

zel

a

opoziţie,

un

teze

la

trecut

exces

această

moreno,

care i-a şi

fost

viena,

înainte de a

emigra

america.

moreno

scapă

o

de

revendica

a-şi

elev

la

lui

freud

în

nu

nici

ocazie

meritul

„inversării

tehnicii

psihanaliti

ce", faptul

de

fi

„era

cu

terminat

verbală"

simbolizat

de

ă

„divanul

freudian",

spre

a

personalit

atea

a

spre

ui

pacientul

acţiunea

spontană,

pe care el

o

consideră

mai

mult

grăitoare

mai

şi

eficientă

plan

în

a

orienta

„totală"

psihotera

peutic.

„vechiul

divan

psihanalitic

moreno

a

îndepărta

t

favoarea

teatrului

spontanei

tăţii.

acest

teatru

oferă

pacientul

ui

posibilităţ

i

când

stătea

întins

noi.

nostru

îi

în

scrie j. l. — fost

pe

divan şi i se întâmpla

se

gândeas

sau

la

mama

la sora sa, vorbea

despre

asta era tot

ce

în

putea

poziţia

culcat.

dar

datorită

noului

vehicul,

mama şi

sora

pot

să apară

pe

scenă,

acţionez

să-şi

e,

ele,

face

joace

propriul

rol,

ce

lumea

are

putinţa

să asiste

în

timp

toată

la

reprezen

taţie'

este

ceea

azi

cunoaşte

sub

numele

de

„psihodr

ama"

moreno,

acesta

fiind,

alături de

lui

se

ce

4

.

adler, cel

mai

notabil

„parapsi

hanalist",

desigur

felul

aşa

său.

în

cum

despre

freud s-a

spus

a

descope

rit

„comple

lui

xul

oedip"

pentru

însuşi

avut

mamă

cu

decenii

el

a

o

două

mai

tânără

decât

tatăl său

şi

crescut

într-o

familie

în

el

era

care

al

a

unchi

unor

persoan

mai

vârstă

decât

dânsul

(copiii

unora

dintre

fraţii

vitregi),

tot

descoperi

rea

adler

privind

inferioritate

a

ţională

unor

organe,

care

dezvoltă

în

suprastru

ctura

e

în

săi

aşa

lui

constitu-

a

psihică

un

„sentime

de

inferiorita

te"

declanşat

al

pentru

obţinerea

superiorit

ăţii,

fost pusă

a

or

nt

luptei

pe seama

deficienţe

lor

organice

ale

autorului

,

explicaţi

e pe care

el,

altfel,

de

o

autorize

ază.

a

fost,

adevăr,

un

copil

firav,

adler

într-

rahitic,

peste

măsură

de

bolnăvicio

aşa

în

mintea lui

s-a

înfiripat

din

copilărie

gândul de

a

medic

pentru

„lupta

face

a

încă

s,

încât

se

contra

morţii"

dar

numai

„inferiorit

ăţile"

fizice l-au

nu

5

.

stimulat

la

„compens

ări"

ambiţioas

e,

unele

conside-

rente

ordin

spiritual.

ci

şi

de

la

liceu,

exemplu,

fiind foarte

slab

la

de

matemat

ică,

tatăl

1-a

său

obligat

să repete

în

recoman-

dării

profesor

care-1

sfătuia

să-şi dea

fiul

o

„dacă

tata

spune adler

fi

de

povaţa

profesor

ului, aş fi devenit probabil

bun

un

ascultat

la

ucenic

croitorie.

unui

clasa,

ciuda

ar

croitor,

dar toată

viaţa

fi

anumiţi

oameni

au

adevărat

«darul»

matemat

icii'

repetând

clasa,

elevul

„nedotat" a

cel

bun

matematici

an.

nd

exemple

care

ilustreze

teoria sa

a

„sentime

ntului de

inferiorit

a

„compen

sării"

subsecve

nte

a

compens

ării"),

adler

pare

în

compani

unor

celebrită

ca

demostene,

milton,

beethoven,

smetana,

dostoevski,

sau

kellermann

paavo

etc.

de altfel, de freud se va

nurmi

,

anette

ţi

a

a se

aşeza

(şi

chiar

mai

devenit

crezut

cu

6

.

alegâ

ate" şi

„supra-

homer,

separa

(o

primă

tentativă

a

în 1904 !) pentru că avea senzaţia

subaltern,

când

în

el

inconştien

tul

său,

se voia,

îi este

făcut şi

pe

un

„spiritus

rector"

intuindu-i

ambiţiile,

freud

înscăunat

preşedint

7

.

1-a

al

societăţii

psihanaliti

dar

era

care

mulţumea

scă

„compens

ări"

minore. în

a

o

îndrăznea

miş-

care

strategică

,

redactând

o

a

teoriei

sexualiste

vieţii

a

în

care,

la

vorbind,

ţă

cu

ce,

omul

nu

e

adler

să se

1911 el

iniţiat

acerbă

critică

psihice,

critică

drept

atingea

tocmai

punctele

nevralgic

ale

psihanaliz

ei

freudienc

din

timp. un

al

adler

afirmă, nu

fără

temei,

în

carte

de

răsunet a

prima

e

acel

discipol

lui

magistrul

ui

său,

liber

studie

minderwerli

gkeit

organen

von

(wien,

1907),

primită cu

neîncrede

de

re

freud,

„este

conţinută

în

germene

toată

teoria

adleriană'

de

*.

pe

altă

parte,

clifford

allen

este

părere

că,

1913,

când

expus un

de

a

din

de

fel

„tablă de

legi"

psihologiei

individuale,

„nu

mai

progresa

nici

măcar cu

un deget

în

următori,

iar

sfârşitul

vieţii

sale,

după

sfert

secol,

un

de

la

anii

t

adler

a

a

predica

exact

acelaşi

lucru

în

alt

observă şi

„în

stilul fugilor

johann

el

lui

sebastian

bach,

reia

adesea

aceeaşi

sub

diferite"^

cu

dina-

.

tot

un

„fundame

nt

de

nezdrunci

nat"

concepţiei

sale, nu

pună

dinsul

ca

1913

.

un

adlerian

că,

>t}

adler

idee

forme

dorind

leonard

gavriliu

este de

mirare

nu

de

puţine

ori

adler

simplifi

ca

dogmat

iza,

rămânâ

nd

prizoni

erul

propriil

or

limite

şi

recurgâ

nd, mai

mult

decât

s-ar

sale

şi

putea

crede,

la

specula

ţii

metafiz

ice.

idee

citim

„o

în

dersinn

des

lebens,

wien,

1933

—,

un sentiment sau acţiune nu vor fi consider ate juste decât dacă ele sunt astfel sub specie

o

aeternitati

s"

când

freud

de

la nietzsche

ales

ideea

primatului

sexualită

şi

afectivită

ţii,

conceptu

de

refulare,

adler şi-a

axat

concepţi

pe

nietzsch

a

de

putere"

zur

adaptân

d-o

propria

sa teorie

la

macht),

(wille

a

l

şi

ţii

mai

a

preluat

1

'.

pe

ca

teoria

eeană

„voinţei

a căutării

obstinate

a

studiu

introductiv

superiorit

ăţii

aşa-

zisului

„protest

viril"

caracteris

tic

femeilor

care nu-şi

acceptă

condiţia

de

inferiorita

te,

sub

raport

sub

nici

a

şi

biologic,

nici

raport

social.,.

voinţa

putere

voinţa

a

remarcat

ale

nietzsche

scrie

ober

în

nervosen

character

exprimă

în

acelaşi

lucru

şi

concepţia

noastră

care,

de

parte,

apropie

de aceea

a

a

şi

câtorva

autori

mai

vechi,

după

care

sentimen

tul

plăcere

ar

expresia

unui

sentimen

t

putere, în

vreme

sentimen

tul

neplăcere

ar

decurge

dintr-un

sentimen

t

neputinţă

de

şi

de

se

face

el

lui

den

fond

ca

pe

altă

se

lui fere

de

de

fi

de

ce

de

de

la

lui

a

"

acestea

se

adaugă

influenţa

ficţionahs

mului

hans

vaihinger.

arătând

că,

departe

de

stabili

între

1

'.

fenomen

ele lumii

opoziţii

rigidie,

omul

sănătos

încearcă

mai

degrabă

să-şi

detaşeze

gândirea

şi

activitat

ea

linie

orientare

„ireală",

conform

ându-le

realităţii,

legilor

exigenţel

şi

de

o

de

or

acesteia

şi

servindu-

de

doar

punct de

plecare

comod în

abordare

a

realităţii

şi

pe

nevroticu

când

vieţii,

se

ca

ficţiuni

l,

dimpotri

vă,

agaţă de

ficţiuni

ca

înecatul

fir

pai,

reificând

iar

psihoticu

l

mai

departe,

făcând

din

ficţiuni

forţe

antropo

morfice

irezistibil

e

(„acţione

ază ca şi cum ai fi

sortit

pierzării,

şi

cum ai fi

mai

tare,

şi cum ai

fi cel mai

duşmănit

etc),

adler

subli-

niază:

„simbolul, camodus dicendi, domină limbajul şi gândirea noastră. dar nevrotic ul îl ia ca literă de evanghe

"

cel

ca

ca

şi

u-le,

merge

de

de un

se

iar

psihoticul

caută să-i

confere o

existenţă

reală.

acesta

este

punctul

de

vedere

pe care îl susţin eu şi asupra căruia

în

toate

lucrările

mele

referitoar

la

nevrotici. Şi numaipri ntr-o fericită întâmplar e am luat cunoştinţ

de

e

insist

lie,

ă

cartea

genială a

lui

vaihinger,

die

philosophie

der

(1911), în care autorul arată valoarea pe care o reprezint

în

ă

ob

als

gândirea

ştiinţific

ă

construc

ţii

intelectu

ale

de

mi-au

devenit

acele

care

mult

familiare

prin

studierea

nevrozelor"

13

nu

nevroticul,

ci

om

are, potrivit

concepţi

ei

adlerien

e,

tendinţa

de

disimula

sentime

ntul

inferi-

oritate

îndărătu

l

a-şi

orice

în

general

numai

. dar

de

unor

ficţiuni

ca

puterea,

actele

de

răzbunar

imagi-

nare,

e

trăirea

interioară

unor

a

satisfacţii

visate

etc.

ficţionali

smul

vaihinger îi

va servi lui

adler

la

respingerea

determinis-

mului

cauzal

pe

promova

şi

îi

un

finalism

contradic

toriu.

wilhelm

de

asemene

a, să-şi fi exercitat influenţa asupra

lui

din

pare,

care îl

freud

căruia

va

opune

în

lui

special

dilthey

adler,

moment

ce

viaţa

psihică

un

continuu,

în

torent

constând

din

de

acte

voinţă

orientate

teleologic,

fapt

de

indetermin

abile.

vedea

se

impune

examină

m,

cele

urmează,

uncie

aspecte

controve

rsate

privind

„psiholog

ia

individua

",

de psiholog

de

opera

şi

practicia

n

în

lui

domeniul

curei

psihotera

adler

ce

în

a

peutice

sau

şi simplu

în

domeniul

demersu

rilor

psihoped

agogice,

ştiut fiind

din

anul 1920 el a luat contact

cu

pur

institutul

pedagogi

din

unde mai

târziu

ţinut

suită

prelegeri

de

o

a

c

viena,

în

propunea

demonstr

eze

posibilitat

ea

aplicării

concepţie

i

educarea

şcolarilor-

problemă.

care îşi

sale

în

1.

„psihologi

a

individual

Şi

inconŞtie

ntul.

a

părerea

lucrarea

lui

ober

nervosen

character

inconştien

den

în

adler

de

ce

Ă"

îndată

freud

emis

tul

doar

curiozitate

apare

„ca o

psiho-

logică",

fără

legătură

cu

ansamblu

l

„sistemului"

adlerian^, şi

că,

era

prea

cu

materialel

e

de

inconştien

t,

fost

la

dimensiu

nea

a

„psihologi

ei

individual

e".

va

categoric

dacă

„recunoa

şte

inconştie

(pe

când,

de

opera sa, nu parc s-

cont

ntul

pusă

a

zate

apt

de

altfel,

puţin

adler

nici o

opereze

furni-

adesea

îndoială

abisală

clifford

allen

afirma

adler

ţinând

o

făcut),

aceasta

nu

înseamnă

,

el,

nimic"

englezul

este

părere că

de

fi

pentru

15

.

psihologia

adler

este

o

egopsiholo

^ic, adică

un studiu al procesel or psihice conştient e, fondator ului psiholo giei individua le" fiindu-i indiferen t dacă un fenomen psihic este

10

lui

esenţial

mente

conştient

sau nu

.

16

aserţiu

nile

acest

pot

deconcert

eze,

fel

de

îndeosebi

atunci când

sunt

făcute

sub

semnătur

a

autorităţi.

se

totuşi

psihiatrul

englez

cunoaşte

concepţia

adleriană

mai

din cărţile

11

unor

pare

mult

leonard

gavriliu

ermin

wexberg,

unul

dintre

discipolii

de marcă

ai

teoreticia

nului

„comple

xului de

inferiorit

ate", pe

care

îl

mult

mai

citează

lui

frecvent

decât pe

adler, cu

toate că

se

referă la

opera

acestuia

din

urmă.

dat

fiind

în rândul

adlerienil

or

o

flagrantă

de

unanimitate

în

considera

pe adler un psiholog abisal autentic {„tiefenpsy chologe"),

problema

a

constituit

tema

generală

de

dezbater

e

a

conferinţ

ei

uniunii

internaţi

onale

pentru

psihologi

c

individua

ale

cărei

lă,

lucrări s-

au

desfăşur

at

în

olanda în

anul

lipsă

se

vădea

a-1

1966

17

.

abstracţi

e

de

concluziil

e

conferinţ

se

cuvine să

arătăm

menschenk

enntnis,

carte

alcătuită

pe

unei

serii

prelegeri

largi

baza

de

în

e,

acestei

făcând

studiu

introductiv

ţinute

după

primul

război

mondial

la univer-

sitatea

populară

din viena,

audiate

nu numai

de marele

ci

de

şi

studenţi,

prelegeri

public,

care

adler

urmărea

să-şi

expună

cât

clar

exact

concepţia

,

admite în

mod

mai

şi

în

el

explicit

existenţa

şi

inconştien

tului,

contestân

d

atenţiei

(privită

îndeobşte

drept

expresia

cea

funcţiile

chiar şi

mai

a

conştient)

caracterul

ei

proces

psihic

propriu

conştiinţe

„cu

de

pură

actului

i.

toate

el

atenţia

conştient

se

într-o

anumită

măsură,

prin

constrâng

ere, forţa

propulsiv

a

nu rezidă

în

conştiinţă

,

interes,

iar acesta

ţine

cea

mai

de

parte

mare

sfera

în

în

ă

ă

scrie

obţine,

atenţiei

ci

inconştie

ntului.

acesta

este

întregul

său

produs ai

un

în

organului

psihic, şi,

totodată,

cel

puternic

al

vieţii

psihice.

aici sunt

de

căutat şi

de

mai

factor

găsit

forţele

care

configur

ează

de

mişcare

a omului,

planul

său

(inconşti

ent)

viaţă"'*,

în

conştiinţ

ă

de

linia

ne

mai

spune

adler

astfel de

forţe

motivaţio

nale

sunt

decât

nu

reflectar

ea

inconştie

ntului.

vanitosul

, frivolul,

cele

multe ori

n-

au

sunt cum

sunt.

vani-

tatea,

frivolitat

nu

înseamn

şi

conştiinţ

a

vanităţii

şi

frivolităţii

.

indivizi

care

nu-

şi cunosc

nici

calităţile,

nici

defectele

,

trăind

există

ă

ea

de

mai

habar

într-o

totală

ignoranţ

ă

sine.

cineva se

poate

crede un

om brav, pe

când

ceea

face

izvorăşte

din

egoism

etc.

tot

ce

el

de

„aşadar

adler

mulţi

oameni

dezvoltă

în

forţe

care

scrie

ei

intră

acţiune

fără

ştirea lor.

aceste

forţe ale

inconştie

ntului

influenţea

ză viaţa

oamenilor

şi, dacă nu vor fi

identificat

vor

duce

e,

urmări

grave. un

asemene

caz

fost

a

descris

de

dostoevsk

i

romanul

său idiotul,

într-o

manieră

nu

care

conteneşt

e

suscite

admiraţia

psihologil

or. este

episodul

în

doamnă,

cu

unei

reuniuni

de

societate, îi spune

unui

prinţ,

personaj

ul

principal

al

romanul

ui, pe un

ton

răutăcios,

de

cumva

răstoarne

în

la

a

în

care o

ocazia

cam

nu

bage

seamă

vasul

chinezesc

de

valoare

din

apropiere

la

care el dă

asigurări

va

atent.

câteva

fi

a

sa;

minute

mai târziu

însă vasul

zăcea

fărâme

pe

nimeni

din

care

asistat

scenă

a văzut în

cei

au

la

nu

un

al

ea

efect

hazardulu

i,

act

un

podea.

ci

absolut

logic,

generat

de

întregul

caracter

al

acestui

om, care

se

simţise

de

cuvintele

doamnei

ober

den

nervosen

character,

atât

recunoaş

terea

ca

atare, cât

şi

ponderea

acordată

inconştie

în

viaţa

în

de

afară

orice

sunt

psihică

ntului

jignit

"

19

.

în

îndoială.

„chiar

omul

sănătos

citim

ar

trebui să

renunţe

ia

speranţa

se

în

nu

introduc

e ficţiuni

în

imaginea

pe

face

despre

lume

propria

viaţă. am

şi

care

şi-o

dacă

ar

de

a

orienta

aici —

lume,

şi

aceste

ficţiuni

se

sprijină

pe

experien

ţe

(«regre-

siune»),

în

moment

ele

nelinişte

şi

nesigura

nţă

se

manifest

ă

putere

deosebit

ă,

devenind

o

ele

de

de

vechi

văzut

ca

imperati

ve

credinţei,

idealului,

ale

libcruiui-

arbitru. în

afara

acestor

momente

ele

,

acţioneaz

ă în surdi-

nă,

inconştie

nt,

toate

mecanis

mele

psihice

pentru

care

nu

constituie

decât

imagini

verbale" 211 .

în

und

praxis

theorie

în

ca

ele

der

individualps

ychologie,

referindu-se

la

inconştien

t şi într-un

capitol

distinct

(„zur

des

unbewussten

der

neurose"),

admi-

existenţa

dimensiun

ii

a

personalit

ăţii

posibile

comporta

face

adler

te

numai

in

rollc

abisale

mentele

nevrotice

şi

psihotice,

„planul de

al

individului

structurân

în

inconştien

tul

acestuia.

prefaţând

versiunea

în

engleză a

acestei

important

e

face

el

scrieri,

limba

du-se

viaţă"

relevanta

precizare

inconştien

tul

manifestă

în

„neputinţ

pacien-

tului de a-

şi

a

se

înţelege

impulsuril

e

raport

mediul

social

care

în

cu

în

trăieşte'-

1

de

şi

de

a

psihotera

piei (ca şi

la

de

în

de

lumină al

conştiinţ

ei

„monştrii

"

generaţi

de

inconştie

nt,

pentru a-

i

„psihoter

apia

poate

anihila:

a

aduce

conul

freud)

bază

cerinţa

unde

.

înceapă

aici

aducerea

în

conştiinţ

ă

directoar

e