CURSUL NR.

1 STRUCTURI STATIC DETERMINATE

ANUL II IUDR

1.1 ASPECTE FUNDAMENTALE

Scopul fundamental al Staticii constructiilor consta in evaluarea starilor de eforturi si deformabilitate

ale structurilor, cu conditia asigurarii criteriilor de rezistenta, deformatie si stabilitate.

1.1.1 Relatia Actiune – Sistem – Raspuns (A – S – R)

ACTIUNI STATICE SISTEM RASPUNS

forte exterioare EFORTURI SECTIONALE si
CARACTERISTICI STRUCTURALE
variatii de temperatura DEPLASARI PUNCTUALE
(GEOMETRICE si FIZICE)
cedari de reazeme

Figura 1.1 Relatia Actiune-Sistem-Raspuns pentru Staticii constructiilor

In figura 1.1 se prezinta relatia operationala definita de diagrama A – S – R care guverneaza calculul
static al structurilor. Este necesar ca toti parametrii care intervin in relatia A – S – R sa fie modelati
astfel incat sa reflecte si sa evalueze cat mai fidel fenomenele reale. Conform figurii 1.1 pot fi rezolvate
categoriile de probleme cuprinse in tabelul 1.1.

Tabel 1.1
TIPUL MARIMI MARIMI
PROBLEMEI DE CUNOSCUTE CARE SE DETERMINA
REZOVAT (dare de intrare) (date de iesire)
ANALIZA A; S R
SINTEZA A; R S
IDENTIFICAREA
R; S A
ACTIUNILOR

Din cele trei tipuri de probleme de rezolvat, prezentate in tabelul 1.1, Statica constructiilor are doua
scopuri principale:

• SINTEZA. Reprezinta stabilirea configuratiei structurale in asa fel incat sa fie satisfacute
conditiile cerute de destinatia cladirilor precum si de anumite criterii economice si estetice.
• ANALIZA. Reprezinta determinarea starii de eforturi sectionale si a deplasarilor punctuale in
vederea dimensionarii sau verificarii elementelor.

Pentru a pune in evidenta legatura de principiu dintre Statica constructiilor si Rezistenta materialelor in
figura 1.2 este redata schema corespunzatoare rezolvarii problemelor specifice ale Rezistentei
materialelor.

Se observa ca marimile de intrare (actiunile) din schema aferenta Rezistentei materialelor coincid cu
marimile de iesire (raspunsul) din schema aferenta Staticii constructiilor, ceea ce pune in evidenta
caracterul unitar al Mecanicii structurilor.

1
 ACTIUNI SISTEM RASPUNS
EFORTURI SECTIONALE CARACTERISTICI GEOMETRICE EFORTURI UNITARE si
DEPLASARI PUNCTUALE SECTIONALE DEFORMATII SPECIFICE

Figura 1.2 Relatia Actiune-Sistem-Raspuns pentru Rezistenta materialelor

1.2 MODELAREA RELATIEI A – S – R

1.2.1 MODELAREA ACTIUNILOR

Prin actiune se intelege orice cauza care poate sa produca eforturi sau deformatii ce trebuie luata in
considerare la dimensionarea elementelor de constructii sau constructiilor in ansamblu. Actiunile
functie de care se face determinarea eforturilor si dimensionarea constructiei trebuie sa fie acoperitoare,
in raport cu posibilitatile de incarcare reala, dar nu exagerate, deoarece ar conduce la dimensiuni prea
mari ale diferitelor elemente ale structurii, contravenind principiilor economice.

Clasificarea actiunilor:

• Dupa modul de aplicare:

o actiuni concentrate, care sunt reprezentate prin forte ce actioneaza in puncte
izolate. In mod strict, o actiune nu se poate aplica intr-un singur punct teoretic, ci
actioneaza pe o mica suprafata, care insa pentru calcul se considera redusa la un
punct.
o actiuni distribuite, care se repartizeaza pe o anumita suprafata sau pe o anumita
lungime. Acestea se reprezinta prin diagrame de incarcare, ordonata dintr-un
punct masurand intensitatea actiunii in acel punct, dedusa din legea de variatie a
incarcarii. Cele mai multe dintre actiunile care intervin in calculul constructiilor
se reduc prin schematizare la actiuni distribuite, cazul cel mai frecvent fiind al
actiunilor uniform distribuite.

P2
P1 p=f(x) p=const.
P3

Actiuni concentrate Actiune distribuita Actiune distribuita

Figura 1.3 Tipuri de shematizare a actiunilor

• Dupa natura lor:

o actiuni naturale: vant, zapada, seism;
o actiuni artificiale: incarcari utile, greutatea proprie a structurii;

• Dupa modul de transmitere:

o actiuni directe: se transmit direct structurii de rezistenta;
o actiuni indirecte: se transmit prin alte elemente sau medii de propagare;

2
 • Dupa pozitie:
o actiuni fixe: nu isi modifica punctul de aplicatie;
o actiuni mobile: au punctele de aplicare variabile in timp;

• Dupa modul de variatie a intensitatii:

o actiuni statice: acele actiuni a caror intensitate variaza de la zero la valoarea
finala fara a fi insotite de forte de inertie;
o actiuni dinamice: acele actiuni a caror intensitate variaza suficient de rapid in
timp pentru ca acceleratia produsa sa determine forte de inertie semnificative;

1.2.2 MODELAREA SISTEMULUI

In Statica Constructiilor sistemul este structura de rezistenta. Datorita actiunilor in structura de

rezistenta iau nastere forte interioare. Structura de rezistenta este alcatuita din diferite elemente cum ar
fi: (i) elemente verticale: stalpi, pereti structurali; (ii) elemente orizontale: grinzi, plansee, fundatie. Pe
langa structura de rezistenta o structura mai are si alte elemente cu diferite roluri, cum ar fi de izolatie
(hidrofuga, termica, fonica, etc).

Structura de rezistenta nu trebuie confundata cu multimea elementelor care o alcatuiesc. Structura de

rezistenta este un ansamblu de elemente care se influenteaza reciproc si se considera ca atare.

p=const.
P1 P2 P3 P1

Grinda cu console si articulatii (Gerber) Grinda continua

p=const. p=const.
P1 P1

Arc triplu articulat de nivel Arc dublu incastrat

P1
P1

Cadru compus (static determinat) Cadru portal (static nedeterminat)

Figura 1.4 Exemple de sisteme structurale: (i) static determinate (stanga); (ii) static nedeterminate (dreapta)

3
Descrierea comportarii unei structuri se exprima admitand pentru aceasta un model a carui comportare
sa aproximeze cat mai fidel comportarea structurii reale. Acceptarea acestui model se realizeaza pe
baze teoretice si experimentale. Modelarea unui sistem presupune modelarea caracteristicilor
geometrice si fizice ale acestuia.

1.2.2.1 Modelarea geometrica

Sub actiunea fortelor exterioare un sistem isi poate modifica geometria datorita deformatiilor
elementelor componente. Deplasarile elastice ale diferitelor sectiuni sunt extrem de mici in raport cu
geometria de ansamblu a structurii si cu dimensiunile sectiunilor transversale ale elementelor
constitutive incat se pot neglija. Acest lucru conduce la exprimarea echilibrului static in raport cu
pozitia initiala (nedeformata). Considerand elementele structurale perfect rigide, raman valabile toate
aspectele teoretice stabilite in Mecanica corpului rigid.
Acest mod de comportare a structurilor
P
P sub actiunea incarcarilor exterioare, in
ceea ce priveste exprimarea conditiilor de
Pozitia nedeformata
echilibru static, caracterizeaza modelarea
geometrica liniara. In concluzie:
Pozitia deformata

M A = P (l + Δ ) dar
(i) fortele se vor raporta la pozitia
initiala nedeformata atunci
Δ << l ⇒ M A = Pl cand se exprima echilibrul
A
l Δ static;
(ii) (ii) deplasarile se neglijeaza
Figura 1.5 Evidentierea influentei reduse numai in raport cu
a raportarii fortelor exterioare dimensiunile structurii, dar nu
la pozitia deformata se neglijeaza in sine.

1.2.2.2 Modelarea fizica

Studiul deformarii constructiilor necesita cunoasterea caracteristicilor de comportare ale materialelor.

Diferitele materiale folosite in constructii nu se comporta la fel, dovada fiind curbele lor caracteristice,
care sunt, in general, diferite. In Statica constructiilor se considera pentru calcul un material
conventional, cu caracteristici simple. Se admite ca acest material este continuu, omogen si cu aceleasi
proprietati in toate punctele si pe toate directiile (izotrop). Se admite totodata ca materialul se comporta
perfect elastic, in conditiile normale de exploatare a constructiilor, satisfacand legea de
proportionalitate intre eforturile unitare si deformatii (legea lui Hooke).

Considerand valabila ipoteza micilor

σ deformatii se admite proportionalitatea intre
forte (actiuni) si deplasarile corespunzatoare.
In concluzie, eforturile sectionale si
deplasarile punctuale corespunzatoare
ε aplicarii unei forte pe structura, sunt direct
Figura 1.6 Curba caracteristica tensiune- legate de marimea fortei prin legea
deformatie idealizata proportionalitatii.

4
 1.2.2.3 Consecinte ale modelarii liniare a structurilor

Modelarea geometrica liniara (bazata pe ipoteza micilor deplasari) precum si modelarea fizica liniara
(bazata pe modelul Hooke de comportare a materialului) permit utilizarea simultana a principiului
superpozitiei liniare (principiul suprapunerii efectelor) si principiul proportionalitatii dintre actiune si
raspuns in Statica constructiilor.

Acceptarea modelului geometric liniar si a modelului fizic liniar caracterizeaza comportarea liniara a
structurilor. Aplicarea celor doua principii este ilustrata in figura 1.7.

1 Pi
i k i j k

Δj,i= δj,iPi
δk,i Δj,i
Pi Pk
i k i j k

Δj,k= δj,kPk
Δk,i= δk,iPi Δj,k

αPi Pi Pk
i k i j k

Δj= Δj,i+ Δj,k

αδk,iPi Δj

Figura 1.7 Principiul proportionalitatii (stanga) si principiul superpozitiei (dreapta)

5
CURSUL NR. 2 STRUCTURI STATIC DETERMINATE
ANUL II IUDR

2 ALCATUIREA STRUCTURILOR

O structura este alcatuita din mai multe elemente legate intre ele prin legaturi interioare, iar ansamblul
format este fixat de baza de sprijinire (teren) prin legaturi exterioare (reazeme). In legaturile interioare
se dezvolta actiuni reciproce intre elemente, iar in reazeme se dezvolta reactiuni.

2.1 LEGATURI INTERIOARE

Asamblarea intre ele a elementelor se modeleaza in mod obisnuit prin urmatoarele legaturi interioare:
legatura simpla, articulatia interioara si incastrarea interioara.

2.1.1 Legatura simpla

I II I II • Impiedica numai deplasarea relativa dintre cele

A B A B doua puncte conectate, pe directia legaturii.
RA = RBB
• Prin suprimarea ei se introduce o singura
necunoscuta: efortul axial din legatura
Figura 2.1 Legatura simpla respectiva.

2.1.2 Articulatia interioara

• Impiedica orice translatie relativa intre cele

doua corpuri in punctul de articulare, dar
A HA VA HA
permite rotirea lor relativa in raport cu acest
punct.
I II
I VA II • Prin suprimarea ei se introduc doua
necunoscute (perechile de eforturi HA&VA).
Figura 2.2 Articulatia interioara • Introduce doua legaturi simple intre cele doua
corpuri.

2.1.3 Articulatia interioara multipla

• Daca asambleaza n corpuri, constitue (n-1)

A
articulatii interioare simple (de unul dintre
n
Figura 2.3 corpuri au fost legate articulat celelalte (n-1).
I II Articulatia interioara • Prin suprimarea ei se introduc 2(n-1)
multipla
necunoscute.

1
 2.1.4 Incastrarea interioara (nodul rigid)

VA
A HA MA HA • Impiedica orice deplasare relativa (translatie si
rotire) intre cele doua corpuri.
I II MA
• Prin suprimarea ei se introduc trei necunoscute
I VA II (perechile de eforturi HA, VA si MA).
• Introduce trei legaturi simple intre cele doua
Figura 2.4 Incastrarea interioara corpuri.

2.1.5 Incastrarea interioara multipla

n • Daca asambleaza n corpuri, constitue (n-1)

A incastrari interioare simple (de unul dintre
Figura 2.5
Incastrarea interioara corpuri au fost legate incastrat celelalte (n-1).
I II
multipla • Prin suprimarea ei se introduc 3(n-1)
necunoscute.

2.2 LEGATURI EXTERIOARE

Legaturile exterioare au rolul de a fixa ansamblul elementelor de baza de sprijinire care in mod obisnuit
este terenul. Legaturile exterioare se mai numesc si reazeme, iar fortele din legaturile exterioare se mai
numesc si reactiuni.

2.2.1 Reazemul simplu

A A • Impiedica numai deplasarea pe directia sa.

• Poate fi reprezentat printr-un pendul.
• Prin suprimarea reazemului simplu se introduce
A Figura 2.5 o singura necunoscuta: marimea reactiunii.
VA Reazem simplu

2.2.2 Articulatia exterioara

• Impiedica translatia pe cele doua directii

A A
ortogonale si permite rotirea in jurul punctului
de articulatie.
HA A • Articulatia exterioara reprezinta doua legaturi
Figura 2.6 simple.
VA Articulatia exterioara • Prin suprimarea articulatiei exterioare se
introduc doua necunoscute ale fortelor de
legatura: marimea reactiunilor.

2
 2.2.3 Articulatia exterioara multipla

II • Daca asambleaza n corpuri, constitue n

Figura 2.7 articulatii exterioare simple (de baza de
Articulatia exterioara
multipla sprijinire au fost legate articulat n corpuri).
n
I • Prin suprimarea ei se introduc 2n necunoscute.
A

2.2.4 Incastrarea exterioara

• Impiedica orice deplasare relativa (translatie si

rotire) in punctul de incastrare.
A HA A
A
• Prin suprimarea ei se introduc trei necunoscute
MA ale fortelor de legatura (eforturile HA, VA si
VA MA).
Figura 2.8 Incastrarea exterioara • Incastrarea reprezinta trei legaturi simple.

2.2.5 Incastrarea exterioara multipla

II • Daca asambleaza n corpuri, constitue n

Figura 2.9 incastrari exterioare simple (de baza de
n Incastrarea exterioara
multipla sprijinire au fost legate articulat n corpuri).
I • Prin suprimarea ei se introduc 3n necunoscute.
A

2.3 INVARIABILITATE GEOMETRICA

Se va studia asamblarea elementelor si fixarea ansamblului de baza de sprijinire. Pentru studiul

invariabilitatii geometrice vom considera elementele perfect rigide.

Un sistem se numeste invariabil geometric daca fiecare element care intra in componenta sa isi
pastreaza pozitia in raport cu baza de sprijinire.

Se analizeaza doar cazul sistemelor plane. Un sistem are in plan 3 grade de libertate cinematica. Pentru
fixarea sistemului de baza de sprijinire sunt necesare si suficiente 3 legaturi simple neconcurente si
neparalele. Acestea pot fi dispuse dupa cum se vede in figura urmatoare:

Punct de articulatie A Punct de articulatie indirecta

A
A A
Punct de incastrare

Figura 2.10 Mod de dispunere al celor trei legaturi simple necesare fixarii unui
element de baza de sprijinire

3
Pentru legarea invariabila a doua corpuri sunt necesare si suficiente 3 legaturi simple neconcurente si
neparalele. Acestea pot fi dispuse dupa cum se vede in figura urmatoare:

Punct de articulatie
A interioara A Punct de incastrare
A interioara (nod rigid)
Punct de articulatie
I interioara indirecta
I II I II
II

Figura 2.11 Mod de dispunere al celor trei legaturi simple necesare legarii
invariabile a doua elemente

Se fac urmatoarele notatii: c – reprezinta numarul corpurilor sau elementelor; l – reprezinta numarul
legaturilor simple interioare; r – reprezinta numarul reactiunilor legaturilor simple din reazemele
exterioare.

Consideram cazul general al unui sistem alcatuit din c corpuri. De unul dintre corpuri se leaga
invariabil un alt corp prin trei legaturi simple interioare neconcurente si neparalele. De aceste doua
corpuri se leaga invariabil un al treilea corp prin alte trei legaturi simple interioare neconcurente si
neparalele. Pentru ansamblarea celor c corpuri se utilizeaza l = 3(c − 1) legaturi simple interioare. Acest
anasamblu se fixeaza pe baza de sprijinire prin r = 3 legaturi simple exterioare. Adunand aceste doua
relatii se obtine conditia de invariabilitate geometrica:

l + r = 3c (2.1)

OBSERVATII:

• In general, o legatura simpla interioara poate fi inlocuita printr-o legatura simpla exterioara.

I II l = 3; r = 3; c = 2 ; I II l = 2; r = 4;c = 2;
l + r = 3× c l + r = 3× c
3 + 3 = 3× 2 2 + 4 = 3× 2

Figura 2.12 Exemplu de inlocuire a unei legaturi simple interioare cu o legatura simpla exterioara

• Conditia de invariabilitate geometrica l + r = 3 × c precizeaza numarul minim de legaturi

necesare invariabilitatii geometrice. Aceasta este o conditie cantitativa.

4
2.4 DETERMINARE STATICA

Un sistem este static determinat daca din ecuatiile de echilibru static pot fi determinate toate
necunoscutele fortelor de legatura, in ipoteza raportarii tuturor fortelor la pozitia nedeformata a
structurii.

Numarul necunoscutelor fortelor de legatura interioare si exterioare este dat de relatia l + r , in care l
reprezinta numarul necunoscutelor actiunilor reciproce dintre corpuri, iar r numarul necunoscutelor
reactiunilor. Pentru un corp pot fi exprimate in plan 3 ecuatii scalare independente de echilibru static.
Deci pentru c corpuri numarul ecuatiilor scalare independente de echilibru static va fi de 3c. Se poate
scrie relatia:

N nec = N ec ⇒ l + r = 3c (2.2)

Relatia (2.2) reprezinta conditia de determinare statica. Se observa ca sistemele static determinate au
numarul minim de legaturi care le asigura invariabilitatea geometrica. Daca N nec > N ec sistemul este
static nedeterminat, adica are mai multe legaturi decat ii sunt necesare pentru asigurarea invariabilitatii
geometrice. Pentru a gasi fortele de legatura se face apel si la alte conditii (de exemplu la conditia de
compatibilitate a deformatei structurii cu legaturile sale). Daca N nec < N ec sistemul este mecanism,
adica are mai putine legaturi decat ii sunt necesare pentru asigurarea invariabilitatii geometrice.

OBSERVATII:

• Conditia de invariabilitate geometrica si de determinare statica l + r = 3c trebuie satisfacuta nu

numai in ansamblu dar si pe portiuni, asa cum reiese si din figura urmatoare:
p=const.

Figura 2.12
P1 l = 4 ; r = 5 ; c = 3 ; Structura care pe ansamblu
l + r = 3× c verifica conditia de
4 + 5 = 3× 3 invariabilitate geometrica, dar
care este mecanism.

Static nedeterminat Mecanism

• In stabilirea conditiei de determinare statica l + r = 3c , s-a considerat ca toate corpurile sunt

deschise (adica nu au contur inchis).

Static determinat De 2 ori static De 3 ori static

nedeterminat nedeterminat
Figura 2.13 Structura cu contur deschis (stanga); structuri cu contur inchis (centru; dreapta).

5
CURSUL NR. 3 STRUCTURI STATIC DETERMINATE
ANUL II IUDR

3 SISTEME CRITICE

Sistemele critice mai sunt numite si sisteme cu forma critica. Ele indeplinesc conditia l + r = 3c , insa
nu au o stricta invariabilitate geometrica datorita distributiei defectuase a legaturilor. Pentru incarcari
generale ele se comporta ca niste mecanisme pana ies din forma critica, iar pentru anumite incarcari
particulare se comporta ca structuri static nedeterminate.

3.1 SISTEME CRITICE ELEMENTARE

In figurile urmatoare sunt prezentate trei sisteme critice elementare. Acestea sunt: (i) un singur corp
avand 3 legaturi concurente (vezi figura 3.1); (ii) un singur corp cu 3 penduli paraleli si inegali (vezi
figura 3.2); (iii) doua corpuri legate prin 3 articulatii coliniare (vezi figura 3.3).

3.1.1 Un singur corp avand 3 legaturi concurente

A A
P
Sub actiunea unei incarcari avand
P caracter general (stanga), sistemul se
comporta ca un mecanism pana cand
cele trei articulatii nu mai sunt
concurente toate 3 in acelasi punct.
Sub actiunea unei incarcari avand
caracter particular (dreapta) – directia
Incarcare generala Incarcare particulara fortei P trece prin punctul de
Forma critica Structura static nedeterminata
concurenta al celor 3 penduli –
Figura 3.1 Un singur corp avand 3 legaturi concurente. sistemul este static nedeterminat.

3.1.2 Un singur corp avand 3 penduli paraleli si inegali

P P P

θ1 θ1

θ2< θ1 θ θ θ

Incarcare generala Incarcare particulara Incarcare generala

Forma critica Structura static nedeterminata Mecanism

Figura 3.2 Un singur corp avand 3 penduli paraleli si inegali (stanga si centru);
Un singur corp avand 3 penduli paraleli si egali (dreapta)

1
Sub actiunea unei incarcari avand caracter general (stanga), sistemul se comporta ca un mecanism pana
cand directiile a 2 dintre penduli devin concurente. Sub actiunea unei incarcari avand caracter
particular (dreapta) – directia fortei P este paralela cu directiile pendulilor – sistemul este static
nedeterminat.

Pornind de la acest caz, se prezinta si cazul in care toti cei 3 penduli sunt egali. Deoarece pendulii au
aceeasi lungime, sub actiunea unei incarcari cu caracter general, ei se vor roti cu acelasi unghi θ. Deci
in acest caz, sistemul nu iese din forma critica, el fiind considerat un mecanism.

3.1.3 Doua corpuri legate prin 3 articulatii coliniare

P
P

Incarcare generala Incarcare particulara

Forma critica Structura static nedeterminata
Figura 3.3 Doua corpuri legate prin 3 articulatii coliniare.

3.2 SISTEME APROPIATE DE FORMA CRITICA

Se considera doua bare identice, conform figurii de mai jos, pentru care se detemina valoarea fortei
axiale, N, din bare, in functie de unghiul α facut cu directia orizontala si de forta concentrata P. Se
izoleaza articulata interioara si se pune conditia de echilibru la translatie, pe directia verticala.
P
∑y=0 ⇒ P = 2N sin α ⇒ N=
2 sin α
Pentru sistemul structural analizat se exprima valorile fortei axiale din bare, N, pentru 3 valori
particulare ale unghiului α facut de bara cu directia orizontala (α= 00; α= 10; α= 450), asa cum rezulta
din figura 3.4.
P P
0 0 0
θ1=0 θ1=0 θ1=0
N =∞ SISTEM CRITIC
N N

θ2=10 P θ2=10 P
N N
N ≅ 29 P SISTEM APROPIAT
θ2=10
DE FORMA CRITICA

θ3=450 θ3=450

P P
N ≅ 0.707 P SISTEM CORECT
ALCATUIT
θ3=450

Figura 3.4 Evaluarea corectitudinii alcatuirii unui sistem structural format

din doua corpuri legate prin 3 articulatii coliniare.

2
 35 In figura 3.5 este reprezentata grafic
N/P

30 ZONA DE AMPLIFICARE dependenta raportului dintre valoarea

25
STATICA efortului axial in bare, N si marimea
20 solicitarii P de valoarea unghiului α,
15
pentru structura descrisa anterior.
10
Se observa cum pentru valori ale
5 0
α() unghiului α mai mici ca 50, valorile
0 raportului N/P sunt mult mai mari ca
0 5 10 20 30 40 50
unitatea. Se poate denumi aceasta
Figura 3.5 Dependenta valorii raportului N/P regiune drept o zona de amplificare
de marimea unghiului α. statica.

P.P. P.S1. P.S2.

In figura 3.6 se prezinta un cadru compus avand o
parte principala si 2 parti secundare.
I A C
(a) II III
Sunt considerate mai multe pozitii ale reazemului B
Trei legaturi concurente
B, cele extreme fiind prezentate in figura 3.6(a),
cand punctele A si B sunt pe aceeasi verticala
(pentru un α=0) si in figura 3.6(b), cand punctele B P.P. P.S1. P.S2.
si C se afla pe aceeasi verticala (pentru un α=l). In
figura 3.6(c) se prezinta o pozitie intermediara a A C
reazemului B, pentru un α ∈ [0, l ] . (b)
B
Structura prezentata in figura 3.6(a), este o forma Trei legaturi neconcurente si neparalele
critica pentru ca cele trei legaturi simple ale
P
corpului II sunt concurente in acelasi punct, A.

Structura prezentata in figura 3.6(b), este corect (c) I A

II III
alcatuita pentru ca cele trei legaturi simple ale B
corpului II nu mai sunt concurente in acelasi punct. αl (1-α)l
Este adevarat ca in punctul C sunt concurente 3 l
VB
legaturi simple interioare, dar doua apartin
corpului III si una corpului II. Figura 3.6 Alcatuire cadre compuse

Pentru valori mici ale parametrului α structura poate fi considerata o structura apropiat de forma critica.
Spre exemplu, daca se doreste calcularea reactiunii VB pentru ipoteza de incarcare prezentata in figura
B

3.6(c) rezulta ca valoarea VB este invers proportionala cu valoarea parametrului α:

B

(∑ M ) dr
= 0 ⇒ P × l − VB × α × l = 0 ⇒ V B =
1
P
A
α

3
3.3 METODE DE IDENTIFICARE A SISTEMELOR CRITICE

Exista o multime de procedee de identificare a sistemelor critice sau a celor apropiate de forma critica.
Dintre acestea pot fi enumerate urmatoarele: (i) Reducerea la forme critice simple; (ii) Procedeul
algebric; (iii) Procedeul incarcarii nule; (iv) Procedeul cinematic; (v) Procedeul valorilor proprii ale
matricei de flexibilitate. In continuare se vor prezenta 4 dintre aceste procedee.

3.3.1 Metoda reducerii la forme critice simple

Daca un sistem poate fi redus la una din formele critice simple discutate mai sus, atunci rezulta ca
sistemul insusi este forma critica. De exemplu, sistemul structural din figura 3.7, poate fi redus la un
singur corp avand 3 legaturi simple concurente.
E

B C l=4; r=5; c=3; l+r=3c; 4+5=9 B C

h II h
I II III
A D A D

a b b a a b b a

Figura 3.7 Reducerea unei structuri la un sistem critic simplu.

Pentru corpul II, corpul I reprezinta o legatura simpla cu axa AB, iar solidul III o legatura simpla cu axa
CD. Asa cum se vede din figura 3.7 – dreapta directiile celor trei legaturi sunt concurente toate 3 in E.

3.3.2 Metoda cinematica

Pentru orice mecanism, centrele absolute si centrul relativ dintre doua corpuri i si j, notate (i); (j); si
(i,j) sunt coliniare. Daca centrele (i); (j); si (i,j) nu sunt coliniare rezulta ca sistemul nu este mecanism.
Astfel, pentru stabilirea corectitudinii alcatuirii structurale se verifica daca centrele de rotatie sunt
coliniare sau nu.

(2) (2,3) (3) (2) (3)

(1,2) (3,4) (1,2) (3,4)

(2,3)
I II III IV I III IV
II
(1) (4) (1) (4)

l=6; r=6; c=4; l+r=3c; 6+6=12 l=6; r=6; c=4; l+r=3c; 6+6=12

Figura 3.8 Verificarea coliniaritatii centrelor de rotatie.

4
Cadrul din stanga figurii 3.8 este forma critica deoarece centrele de rotatie sunt coliniare. Cadrul din
partea dreapta a figurii 3.8 este corect alcatuit, deoarece centrele de rotatie (2) (2,3) (3) nu sunt
coliniare. Cu cat forma triunghiului [(2) (2,3) (3)] este mai “turtita”, cu atat sistemul structural este mai
apropiat de forma critica.

3.3.3 Metoda algebrica

Sistemul ecuatiilor de echilibru static poate fi scris sub forma: [A]{X }+ {B} = {0} , in care [A] reprezinta
matricea coeficientilor, ale carei elemente depind exclusiv de alcatuirea structurii; {X } reprezinta
vectorul fortelor de legatura (necunoscutelor); {B} reprezinta vectorul termenilor liberi (care depinde
de incarcarile exterioare).

[A]{X }+ {B} = {0} ⇒ {X } = −[A]−1 × {B} ⇒ {X } = adj[A] × {B}

det[ A]

Daca sistemul structural este critic, fortele de legatura au valori infinite, {X } → ∞ , deci este necesar si
suficient ca det[A] = 0 . Nu este necesara rezolvarea sistemului de ecuatii de mai sus si nici calculul
efectiv al det[A] , ci numai sa se stabileasca daca det[A] = 0 sau nu.

Aceasta metoda are un pronuntat caracter teoretic, aplicarea ei practica fiind anevoioasa. Principalul
avantaj al metodei algebrice rezida in faptul ca prin particularizare rezulta metoda incarcarii nule.

3.3.4 Metoda incarcarii nule

Daca incarcarile exterioare sunt nule, ecuatia de mai sus se poate scire sub forma:

[A]{X }+ {B} = {0} ; {B} = {0} ⇒ [A]{X } = {0}

In cazul in care det[A] ≠ 0 , se obtine solutia banala, {X } = {0}, ceea ce corespunde unei structuri
geometric invariabile: pentru incarcari nule, fortele de legatura sunt nule.

In cazul in care det[A] = 0 , necunoscutele {X } sunt nedeterminate. Inseamna ca exista forte de legatura
nenule si care sunt in echilibru. Deci, pentru un sistem structural neincarcat se gaseste un set de forte de
legatura nenule, in echilibru. Rezulta ca sistemul este forma critica.
C D l=4; r=5; c=3; l+r=3c; 4+5=9 C D

h h
HA=Pa/h HC=Pa/h
A B C
a b b a VA=P VB=2P VC=P

Figura 3.9 Evidentierea metodei incarcarii nule.

5
Pentru exemplificare se considera structura neincarcata din figura 3.9. Reactiunea verticala din punctul
A se considera egala cu P. In functie de aceasta se determina celelalte reactiuni astfel:

(∑ M ) C
dr
= 0 ⇒ Pa − H A h = 0 ⇒ H A = Pa / h ; ∑ X = 0 ⇒ Pa / h − H C = 0 ⇒ H C = Pa / h ;
(∑ M ) = 0 ⇒ (Pa / h)× h − V a = 0 ⇒ V = P ;
st
D C C

(∑ M ) = 0 ⇒ V × (a + b ) − P × 2 × (a + b) = 0 ⇒ V = 2 P
A B B

Verificare: ∑ Y = 0 ⇒ P + P − 2 P = 0

Deorece exista un set de reactiuni care satisfac ecuatiile de echilibru, structura este sistem critic.
Procedeul incarcarii nule isi gaseste o arie larga de aplicare la verificarea alcatuirii grinzilor cu zabrele.

6
CURSUL NR. 4 STRUCTURI STATIC DETERMINATE
ANUL II IUDR

4. EFORTURI SECTIONALE LA CADRE STATIC DETERMINATE

4.1 DEFINIREA EFORTURILOR SECTIONALE

Dupa determinarea reactiunilor, toate fortele exterioare care actioneaza asupra structurii devin
cunoscute. In structura se dezvolta forte interioare care pot fi puse in evidenta prin efectuarea unor
sectiuni complete. Se lucreaza in ipoteza in care fiecare parte a structurii este deschisa (nu contine
contururi inchise).

Fortele care se manifesta in interiorul sectiunilor se numesc eforturi sectionale sau mai simplu eforturi.
Eforturile sectionale sunt deci forte de legatura interioare (actiuni reciproce intre cele doua parti ale
structurii) si se determina prin exprimarea echilibrului oricareia dintre cele doua parti (conform
teoremei echilibrului partilor).

p=const. p=const. p=const. p=const.

P1 P1 I P1
I fata din fata din II
HA HA stanga dreapta
A B

VA VB VA VB

p=const. p=const.
T M
N
P1 N
M T
I II
HA -S S

VA S -S VB

Figura 4.1 Evidentierea eforturilor sectionale intr-o sectiune oarecare I

Pentru structura din figura 4.1 se considera o sectiune I. Deoarece structura considerata a fost deschisa
aceasta sectiune determina doua parti I si II care vor fi legate printr-o incastrare interioara in I.
Eforturile sectionale sunt tocmai fortele de legatura din incastrarea interioara. Ele sunt actiuni reciproce
intre cele doua parti.

Prin reducerea fortelor exterioare de la stanga sectiunii in raport cu centrul de greutate al sectiunii se
obtin eforturile de pe fata din dreapta sectiunii. Prin reducerea fortelor exterioare de la dreapta sectiunii
in raport cu centrul de greutate al sectiunii se obtin eforturile de pe fata din stanga sectiunii.

1
Daca se modifica pozitia sectiunii se modifica si valorile eforturilor sectionale N, T si M. Rezulta ca
aceste valori sunt functie de pozitia sectiunii. Prin reprezentarea grafica a acestor functii se obtin
diagramele de eforturi N, T si M. Acestea se vor reprezenta pe axele barelor structurii.

Pentru stabilirea conventiei de semne consideram un element de lungime dx, ca in figura 4.2.

T T

Semnele eforturilor sectionale sunt legate de

+
N N deformatiile pe care acestea le produc in
M dx M vecinatatea sectiunii, astfel:

• Forta axiala, N, este pozitiva cand intinde

+
N N elementul de lungime dx.
T T

• Forta taietoare, T, este pozitiva cand

+ roteste in sens orar.

• Momentul incovoietor, M, este pozitiv

+
cand intinde fibrele inferioare ale barei.
M M

Figura 4.2 Conventia de semne

4.2 DISCONTINUITATI GEOMETRICE

In cazul sistemelor de bare, datorita configuratiilor geometrice particulare ale axelor cu discontinuitati
locale (noduri), diagramele de eforturi vor prezenta, de asemenea discontinuitati, chiar daca pe anumite
intervale incarcarile exterioare au o variatie continua. Discontinuitatile geometrice sunt de doua feluri:
(i) discontinuitati de fibra; (ii) discontinuitati de nod.
p [kN/m]
4.2.1 Discontinuitati de fibra B
N2
α T2
Se considera structura din figura 4.3. Cu toate ca forta p [kN/m] M2
este continua, pe diagramele de eforturi sectionale N si T, in 2
punctul C, vor aparea discontinuitati, adica salturi. In acelasi
C C
timp valoarea M ramane constanta. Se scriu ecuatiile de
proiectie pe directia N2 si pe directia N1, precum si ecuatia de 1
momente in C: M1
N2: − N1 cos α − T1 sin α + N 2 = 0 ⇒ N 2 = N1 cos α + T1 cos α A
T1
N1
T2: N1 sin α − T1 cos α + T2 = 0 ⇒ T2 = − N1 sin α + T1 cos α
MC : M1 = M 2
Figura 4.3 Discontinuitate de fibra

2
 4.2.2 Discontinuitati de nod

Se considera structura din figura 4.4. Desi bara ABC are o incarcare constanta, diagramele N si M sunt
discontinue in punctul B, deoarece bara BD actioneaza asupra barei ABC cu o forta si un moment.

C C C
2 20 kNm
10 [kN/m]

10 [kN/m]
10 [kN/m]
D 20 kN 160 kNm
D

180 kNm
B B B

VD=45 kN
45 kN
4 +
+
HA =60 kN HA =60 kN
A
A A 45 kN 60 kN
4 VA=45 kN VA=45 kN
N T M

Figura 4.4 Discontinuitate de nod

4.3 VERIFICAREA DIAGRAMELOR DE EFORTURI

Verificarea diagramelor de eforturi are la baza conditia de echilibru static al nodurilor interioare. Pentru
structura din figura 4.4 se prezinta diagramele de eforturi in figura 4.5. Se izoleaza nodul interior B si
pe barele concurente in nod se reprezinta valorile eforturilor sectionale ca in figura 4.6.

C
2 20 kNm
10 [kN/m]

D 20 kN

B +
180 kNm 160 kNm
4 +
45 kN
60 kN +
N T M
A
45 kN
4

Figura 4.5 Diagrame de eforturi

20 kN

20 kNm Pentru nodul B se verifica ecuatiile de echilibru static:

∑ X = 0 ⇒ 20 − 20 = 0 ∑ Y = 0 ⇒ 45 − 45 = 0
B
45 kN ∑ M = 0 ⇒ 20 + 160 − 180 = 0
180 kNm
In ecuatiile de proiectie intra doar fortele axiale si fortele taietoare.
160 kNm In ecuatiile de moment intra doar momentele incovoietoare. De aici
20 kN rezulta ca diagramele N si T pot fi verificate separat de diagrama M.
45 kN

Figura 4.6 Echilibrul nodurilor interioare nu se utilizeaza la determinarea

Eforturi sectionale pe nodul B eforturilor sectionale ci se pastreaza pentru verificarea lor.

3
4.4 RELATII DIFERENTIALE INTRE EFORTURI SI INCARCARI PENTRU BARE DREPTE

Relatiile urmatoare sunt aplicabile la orice structura alcatuita din bare drepte, indiferent daca este static
determinata sau static nedeterminata.

Se considera un element de lungime dx, izolat dintr-o bara dreapta. Pe fetele elementului de lungime dx
se aplica eforturile sectionale, considerate pozitive, corespunzatoare celor doua sectiuni. Elementul de
lungime dx este incarcat cu sarcina elementara pdx, aplicata pe directie oarecare, avand componentele
pndx si ptdx pe directie normala (n) si respectiv paralela (t) la axa barei. Cantitatile dN, dT si dM
reprezinta variatiile eforturilor sectionale pe lungimea dx.

Ecuatiile de echilibru static sunt:

pndx
dN
T ptdx T+dT ∑ X = 0 ⇒ − N + p dx + N + dN = 0 ⇒ p
t t =−
dx
(4.1)
N dT
A B
N+dN
∑ Y = 0 ⇒ T − p dx − T − dT = 0 ⇒ p = − dx
n n (4.2)

M dx M+dM (∑ M ) = 0 ⇒ M + Tdx − p dx / 2 − M − dM = 0
B n
2

dM
⇒T = (4.3)
Figura 4.7 Diagrame de eforturi dx

In relatia (4.3) termenul pn dx 2 / 2 se neglizeaza ca infinit mic de ordin superior. Relatiile (4.1) – (4.3)
sunt relatiile generale intre eforturi si incarcari. Prin intermediul acestor relatii se stabilesc corelatii
directe intre legea de variatie a incarcarii si configuratia diagramelor. Astfel:

• Derivata fortei axiale intr-o sectiune este egala cu intensitatea componentei tangentiale a
sarcinii in dreptul acelei sectiuni luata cu semn schimbat.
• Derivata fortei taietoare intr-o sectiune este egala cu intensitatea componentei normale a sarcinii
in dreptul acelei sectiuni, luata cu semn schimbat.
• Derivata momentului incovoietor dintr-o sectiune este egala cu taietoarea din acea sectiune.

In aplicatiile practice, cazul curent intalnit este cel al fortelor actionand normal pe axa barei drepte.
Notand cu p intensitatea sarcinii in sectiunea curenta, relatiile anterioare devin:

dN dT dM ⎛ d 2M ⎞
=0 = −p =T ⎜⎜ 2 = − p ⎟⎟ (4.4)
dx dx dx ⎝ dx ⎠

Rezulta ca forta axiala ramane constanta in lungul axei elementului de lungime dx. Pentru o lege de
variatie a incarcarii p = f (x ) data de un polinom in x de un anumit grad, ecuatia curbei care margineste
diagrama T va avea un grad mai mult, iar ecuatia curbei care margineste diagrama M va avea un grad
mai mult decat diagrama T, deci 2 grade mai mult decat p = f (x ) .

4
Daca, de exemplu, p = f (x ) = 0 , forta taietoare este constanta deoarece dT / dx = 0 , iar momentul
incovoietor variaza liniar.

5
CURSUL NR. 5 STRUCTURI STATIC DETERMINATE
ANUL II IUDR

5. STRUCTURI COMPUSE DIN UNITATI STRUCTURALE

O larga varietate de sisteme static determinate sunt alcatuite prin compunerea catorva structuri simple,
denumite unitati structurale. Exista 3 tipuri de unitati structurale: (i) unitatea structurala simplu
rezemata; (ii) unitatea structurala incastrata; (iii) unitatea structurala triplu articulata.

5.1 PREZENTARE UNITATI STRUCTURALE

5.1.1 Tipul 1: Unitatea structurala simplu rezemata

In figura 5.1 sunt prezentate doua unitati structurale simplu rezemate. Din punctul de vedere al
dispunerii legaturilor, acestea trebuie sa nu fie concurente si paralele pentru evitarea formelor critice
sau a mecanismelor (vezi figura 5.2)
p=const. p=const.

P1 P1

A B B
A

3 legaturi concurente – forma critica

p=const. p=const.

P1 C P1

B B
A A

3 legaturi paralele – mecanism

Figura 5.1 Exemplu de unitati structurale Figura 5.2 Restrictii ale unitatii
simplu rezemate structurale simplu rezemate
5.1.2 Tipul 2: Unitatea structurala incastrata
P1 P2
In figura 5.3 este prezentata o unitate structurala simplu rezemata.
Din punctul de vedere al dispunerii legaturilor nu exista restrictii.
p=const.
5.1.3 Tipul 3: Unitatea structurala triplu-articulata

In figura 5.4 sunt prezentate doua unitati structurale triplu

articulate. Din punctul de vedere al dispunerii legaturilor, Figura 5.3 Exemplu de unitate
articulatiile nu trebuie sa fie coliniare pentru evitarea formelor structurala incastrata
critice.

1
 p=const. p=const. p=const.

A
P1 C P1 C C

A B A B Forma critica B
3 articulatii coliniare

Figura 5.5 Restrictii ale unitatii

Figura 5.4 Exemplu de unitate structurala triplu articulata structurale triplu articulate

Toate unitatile structurale sunt invariabile geometric. Din unitatile structurale pot fi realizate structuri
compuse. In alcatuirea acestor structuri, unitatile structurale intra ca parti componente cu roluri
structurale. Astfel, in figura 5.6 sunt prezentate doua structuri in cadre compuse formate din diverse
unitati structurale.
NIVELUL 2 Nivel 3
Unitate structurala
triplu articulata Nivel 2
Nivel 2

NIVELUL 2
Unitate structurala simplu

Unitate structurala
simplu rezemata
NIVELUL 3

rezemata

Nivel 1

NIVELUL 2
NIVELUL 1 Unitate structurala triplu articulata
Unitate structurala triplu articulata

Nivel 2

NIVELUL 1 NIVELUL 1
Unitate structurala Unitate structurala
Nivel 1 triplu articulata simplu rezemata

Figura 5.6 Exemple de sisteme compuse

Unitatile structurale care reazema direct pe baza de sprijinire sunt denumite parti de nivelul 1. Unitatile
structurale care reazema in totalitate pe parti de nivelul 1 sau partial si pe teren sunt denumite parti de
nivelul 2. Unitatile structurale care reazema cel putin intr-un punct pe unitati structurale de nivelul 2 si
inrest pe unitati structurale de nivelul 1 sau pe teren sunt denumite parti de nivelul 3, s.a.m.d.

Se noteaza cu n numarul de niveluri ale unei structuri. Partile de nivelul 1 mai sunt denumite si parti
principale (P.P.). Partile de la nivelul 2 pana la nivelul n se mai numesc si parti secundare (P.S.).

O parte principala este geometric invariabila prin ea insasi, preluandu-si singura actiunile si
transmitandu-le bazei de sprijinire. Actiunile unei parti principale produc efecte numai in acea parte,
celelalte parti nefiind solicitate.

2
O parte secundara este geometric invariabila numai datorita rezemarii pe alte parti ale structurii.
Incarcarea unei parti secundare produce produce efecte atat in partea secundara respectiva cat si in alte
parti ale structurii si anume: o parte de nivel i produce efecte si in alte parti de nivelurile i-1, i-2, ..., 1.

Sistemele compuse din unitati structurale sunt geometric invariabile. Asa cum s-a prezentat anterior,
fiecare unitate structurala este geometric invaribila. Partile de nivel 1 sunt geometric invariabile
deoarece reazema direct pe baza de sprijinire. Partile de nivel 2 sunt geometric invariabile deoarece
reazema pe parti de nivelul 1, care sunt geometric invariabile) sau si pe baza de sprijinire. Deci sunt si
ele invariabile geometric. Rezulta ca sistemele compuse din unitati structurale nu pot fi sisteme critice.
Mai mult, nu mai este necesara verificarea relatiei l+r=3c.

Se recomanda ca sistemul compus sa aibe cat mai multe parti de nivel inferior, mai ales de nivelul 1.
Cedarea partii de nivelul 1 duce la cedarea intregii structuri.

5.2 CALCULUL FORTELOR DE LEGATURA AL SISTEMELOR COMPUSE

Sistemele compuse sunt cazuri particulare de siteme static determinate. Deci se poate scrie relatia
N necunoscute = N ec. ech. static . Daca se noteaza cu l numarul necunoscutelor fortelor interioare de legatura, cu
r numarul necunoscutelor fortelor exterioare de legatura si cu c numarul corpurilor, relatia anterioara
devine: l + r = 3c .

Este dificila rezolvarea unui sistem de 3c ecuatii avand l + r necunoscute. Vom arata ca pentru
sistemele compuse fiecare necunoscuta poate fi determinata dintr-o singura ecuatie de echilibru static.
Mai intai aratam acest lucru pentru cele 3 tipuri de unitati structurale.

Unitatea structurala simplu rezemata

p=const. p=const.
Calculul reactiunilor:

P1 P1 ∑X =0⇒ H ; A

A B
A HA
B (∑ M ) = 0 ⇒ V
A B ;
(∑ M ) = 0 ⇒ V
B A ;
VA VB

Figura 5.7 Calcul reactiuni unitate structurala simpla rezemata Verificare: ∑Y = 0

P2 P1 P2
Unitatea structurala incastrata P1

Calculul reactiunilor:
∑ X = 0 ⇒ H A; p=const. p=const.

∑Y = 0 ⇒ V ; A HA
(∑ M ) = 0 ⇒ M
A
A ; VA
A MA
Verificare: (∑ M ) ∀ pct . plan
=0 Figura 5.8 Calcul reactiuni unitate structurala incastrata

3
 Calculul reactiunilor verticale:
Unitatea structurala triplu articulata
(∑ M )A = 0 ⇒ VB ;
(∑ M ) B
= 0 ⇒ VA ;
p=const. p=const.
Verificare: (∑ Y ) = 0
Calculul reactiunilor verticale:
P1 C
P1
HA HB
(∑ M )Cst = 0 ⇒ H A ;
B
(∑ M )
A dr
VA VB
C
= 0 ⇒ HB;
Figura 5.9 Calcul reactiuni unitate structurala triplu-articulata Verificare: (∑ X ) = 0
Consideram un sistem compus din n niveluri. Actiunile unitatii de nivelul n sau ale unitatilor de nivel n
sunt cunoscute. I se calculeaza reactiunile determinandu-se cate o necunoscuta din cate o ecuatie.
Reactiunile ei inversate devin actiuni pentru unitatile de nivel inferior. In acest moment sunt cunoscute
actiunile partii de nivel n-1. I se pot determina reactiunile determinandu-se fiecare necunoscuta din cate
o ecuatie de echilibru static. Se repeta in continuare rationamentul.

Daca o forta actioneaza pe o articulatie dintre o parte principala si una secundara, atunci poate fi
considerata ca ea actioneaza pe partea principala. In general, daca o forta actioneaza pe o articulatie
dintre o parte de nivel i si o parte de nivel j, cu i<j, atunci forta este considerata pe partea de nivel i.

4
CURSUL NR. 6 STRUCTURI STATIC DETERMINATE
ANUL II IUDR

6. ARCUL TRIPLU – ARTICULAT DE NIVEL

Arcele se mai numesc si sisteme cu impingeri. Chiar daca sunt actionate vertical, ele dezvolta
impingeri laterale.

6.1 DENUMIRI SPECIFICE ARCULUI TRIPLU – ARTICULAT

C
• Articulatia interioara C se numeste si cheia
arcului.
f B
• Dreapta AB se numeste linia reazemelor.

A • Segmentul de dreapta vertical de la cheie la linia

reazemelor se numeste sageata arcului si se
α
noteaza cu f.
l
• Proiectia pe orizontala a distantei dintre reazeme
Figura 6.1 Notatii specifice arcului se numeste deschiderea arcului.

• Unghiul facut de linia reazemelor cu orizontala se numeste denivelarea arcului si se noteaza cu

α.
• Raportul dintre sageata arcului si deschiderea arcului se numeste turtirea arcului, iar raportul
dintre deschiderea arcului si sageata arcului poarta denumirea de coeficient de indrazneala.

In continuarea vom considera denivelarea arcului egala cu zero, adica linia reazemelor este orizontala.

6.2 REZOLVAREA ANALITICA A ARCULUI TRIPLU – ARTICULAT DE NIVEL

INCARCAT VERTICAL

Se considera arcul triplu – articulat de nivel ca in figura urmatoare. Arcul este actionat de sistemul de
forte Pi, i=1..n.

In paralel, este considerata si grinda dreapta asociata arcului. Aceasta este o grinda simplu rezemata,
orizontala, de aceeasi deschidere cu arcul, actionata de aceleasi forte verticale aflate la aceleasi
distante.

6.2.1 Reactiunile grinzii drepte asociate

Se determina reactiunile grinzii drepte asociate:

2

2 ∑Pb j j

∑M 0
2 = 0 ⇒ V × l − ∑ Pj b j = 0 ⇒ V =
1
0

1
1
0 1
l

1
 2

2 ∑Pa j j

∑ M = 0 ⇒ −V × l + ∑ Pj a j = 0 ⇒ V =
0
1 2
0

1
2
0 1
l

M i0 = Vi 0 × xi − ∑ Pj (xi − a j )
i i
Ti 0 = Vi 0 − ∑ Pj
1 1

aj bj
y
Pj 3
ρi Pk
i

P1 Pn
f =y3
yi

H1 1 2 H2

xi x
x3
V1 l V2

aj bj

P1 Pj i Pk Pn
1 2
xi

V10 V20
Ti0 T30
+
T0
-
0 0
Mi M3
0
M

Figura 6.2 Grinda dreapta asociata arcului triplu articulat de nivel

6.2.2 Reactiunile arcului triplu – articulat de nivel

Reactiunile arcului triplu articulat de nivel R1 si R2 se pot descompune in doua componente, una
orizontala – H1 si respectiv H2 – si alta verticala – V1 si respectiv V2.
2

2 ∑Pb j j

∑ M 2 = 0 ⇒ V1 × l − ∑ Pj b j = 0 ⇒ V1 = 1
1
l

2
 2

2 ∑Pa j j

∑ M 1 = 0 ⇒ −V2 × l + ∑ Pj a j = 0 ⇒ V2 =
1
1
l

Se observa ca reactiunile verticale ale arcului triplu articulat de nivel sunt egale cu reactiunile verticale
ale grinzii asociate. Se pot scrie relatiile: V10 = V1 si V20 = V2 . Pentru determinarea valorilor reactiunilor
orizontale H1 si H2 se scrie suma de momente la stanga si la dreapta in cheia arcului (in punctul 3).

(∑ M ) = 0 ⇒ V1 × x3 − ∑ Pj (x3 − a j ) − H 1 × y3 = 0 dar V1 × x3 − ∑ Pj (x3 − a j ) = M 30

3 3
st
3
1 1
0 0
M M
Rezulta: H1 = =3 3
y3 f

M 30
In mod analog, calculand (∑ M ) st
= 0 , se determina H 2 =
. Din relatiile deteminate pentru
3
f
calculul reactiunilor se observa ca valorile acestora nu depind de forma arcului, ci numai de pozitia
relativa a celor 3 articulatii, precum si de fortele active.

6.2.3 Calculul eforturilor sectionale

Fie sectiunea i. Se reduc in aceasta sectiune fortele de la stanga, verticale si orizontale, ca in figura de
mai jos. Se determina expresiile eforturilor sectionale axiale, taietoare, precum si ale momentului
incovoietor din sectiunea curenta i.
• Eforturi axiale in sectiunea i:
i
N i = −V1 sin ρ i + ∑ Pj sin ρ i − H1 cos ρ i
i

∑P1
j sin ρ i
∑P
i

j cos ρ i 1
1
⎡ ⎤
i
i
N i = ⎢− V1 + ∑ Pj ⎥ × sin ρ i − H1 cos ρ i
∑
1
P j sin ρ i
⎣ 1 ⎦
H 1 cos ρ i i Deci: N i = −Ti × sin ρ i − H1 cos ρ i
0
ρi

H1 • Eforturi taietoare in sectiunea i:

H 1 sin ρ i i
V1 Ti = V1 cos ρ i + ∑ Pj cos ρ i − H1 sin ρ i
V1 cos ρ i 1
V1 sin ρ i
⎡ i
⎤
Ti = ⎢V1 − ∑ Pj ⎥ × cos ρ i − H1 sin ρ i
Figura 6.3 ⎣ 1 ⎦
Proiectia fortelor de la stanga sectiunii Deci: Ti = Ti × cos ρ i − H1 sin ρ i
0

• Momentul incovoietor in sectiunea i:

M i = V1 × xi − ∑ Pj (xi − a j ) − H1 × yi V1 × xi − ∑ Pj (xi − a j ) = M i0
i i
dar
1 1

3
Deci: M i = M i0 − H 1 × yi

Deoarece valorile eforturilor sectionale dintr-o sectiune oarecare depind de marimea unghiului facut de
tangenta la arc in acea sectiune cu directia orizontala si de valoarea ordonatei yi, rezulta ca forma
arcului are o influenta hotaratoare asupra diagramelor de eforturi.

6.2.4 Trasarea diagramei M

Diagrama M a arcului se obtine scazand din diagrama M0 a grinzii drepte, succesiunea de ordonate yi
masurate pe verticala intre axa arcului si linia reazemelor, multiplicate cu impingerea H1. Diferenta se
face astfel incat in cheie momentul sa fie zero.

M0 M30=H1f

H1yi Marc
+ -

Figura 6.4 Comparatie intre diagrama Marc cu diagrama Mgr asociata

Diagrama M a arcului este cuprinsa intre linia poligonala M0 si curba data de produsul H1yi. Valorile
momentului incovoietor de pe arc sunt foarte mici in raport cu valorile momentului incovoietor de
grinda dreapta asociata arcului. Se poate trage concluzia ca arcul lucreaza mult mai favorabil decat
grinda dreapta la incovoiere.

Daca M0=H1yi, atunci diagrama M pe arc este nula si arcul se numeste arc de coincidenta. In acest caz
si fortele taietoare sunt 0, iar arcul este supus doar la compresiune centrica.

Diagramele N si T se traseaza prin puncte. Diagrama M se traseaza ca o functie continua avand expresii
diferite pe fiecare interval. Se cunoaste ecuatia arcului y=y(x) si tg(ρ)=dy/dx.

6.3 POLIGONUL DE PRESIUNE

Consideram un arc triplu – articulat actionat de fortele verticale P1, P2, ..., Pn. Arcul are reactiunile R1
si R2. Acestea au directii inclinate. Fortele exterioare care actioneaza asupra arcului sunt: R1, P1, P2, ...,
Pn si R2.

Se considera o sectiune i. Eforturile din aceasta sectiune se obtin prin reducerea fortelor exterioare de la
stanga sectiunii in raport cu centrul ei de greutate. De exemplu, daca sectiunea i se gaseste intre P1 si
P2, atunci rezultanta fortelor de la stanga se obtine compunand reactiunile R1 cu forta P1. Notam cu ai
suportul rezultantei fortelor de la stanga sectiunii i. Segmentele ai (i=1, n+1) formeaza un poligon
avand urmatoarele proprietati:
• Prima latura trece prin articulatia 1 si este suportul reactiunii R1. Ultima latura trece prin
articulatia 2 si este suportul reactiunii R2;

4
 • Fiecare latura este suportul rezultantei tuturor fortelor exterioare de la stanga sau de la dreapta
sectiunii considerate;
• Poligonul trece prin cheie (adica prin articulatia 3) deoarece in aceasta sectiune momentul
incovoietor trebuie sa fie nul. Acest poligon se numeste poligon de presiune.

Pi
P1 3
Pn
i
Poligonul de
presiune

P1
ai

1 i 2

R1 R2
R1
Figura 6.5 Constructia poligonului de presiune

• Daca intr-o sectiune poligonul inteapa planul sectiunii in interiorul samburelui central, atunci in
acea sectiune nu apar intinderi. Daca in toate sectiunile arcului poligonul de presiune se afla in
interiorul samburelui central atunci in tot arcul nu apar intinderi.
• Daca axa arcului coincide cu poligonul de presiune, atunci arcul este un arc de coincidenta
pentru incarcarea data. Deci in acest caz M≡0, T≡0, arcul fiind supus la compresiune centrica.
• In cazul fortelor distribuite, poligonul de presiune devine curba de presiune.

CAZ PARTICULAR: Arcul triplu articulat de nivel, parabolic si simetric, actionat de o forta
uniform distribuita
p [kN/m]

Ecuatia arcului parabolic este:

y i
4f
y = 2 x(l − x ) .
3
f
l
1 Arc parabolic 2
S-a aratat anterior ca: M arc = M 0 − Hy . Se stie
ca prin 3 puncte trece o singura parabola. H l/2 l/2 x
Parabolele M0 si –Hy au 3 puncte comune si p [kN/m]
anume : (i) x=0 y=0; (ii) x=l; y=0; (iii) x=l/2;
y=f, deci ele coincid.
l
Rezulta ca arcul triplu – articulat de nivel, parabola
simetric, este arc de coincidenta pentru M0
incarcarea cu forta uniform distribuita.
parabola
Hy
Deci: M arc = M 0 − Hy ≡ 0
Figura 6.6
Arc triplu-articulat de coincidenta

5
CURSUL NR. 7 STRUCTURI STATIC DETERMINATE
ANUL II IUDR

7. STRUCTURI ARTICULATE PLANE – GRINZI CU ZABRELE

7.1 NOTIUNI INTRODUCTIVE

Sunt structuri alcatuite din bare drepte, articulate la noduri. Pot fi atat static determinate cat si static
nedeterminate. Se considera ca:
• Nodurile sunt articulatii perfecte. In realitate barele sunt prinse rigid in noduri. Ipoteza este valabila
datorita faptului ca lungimea barelor este mult mai mare decat dimensiunile sectiunii transversale;
• Barele sunt perfect centrate in noduri;
• Fortele exterioare sunt aplicate doar la noduri. Rezulta ca in barele grinzilor cu zabrele se
dezvolta doar forte axiale.
p=const

pana
caprior

Grinda cu zabrele simpla

Figura 7.1 Incarcarile de pe invelitoare se transmit la grinda cu zabrele prin intermediul

panelor care sunt asezate in nodurile acesteia

Grinzile cu zabrele sunt alcatuite din 2 tipuri de bare: unele care marginesc structura si care se numesc
talpi si altele care leaga talpile intre ele si care se numesc zabrele. Talpile pot si superioare (S) si
inferioare (I). Zabrelele inclinate se numesc diagonale (D), iar cele verticale se numesc montanti (M).
Punctele de intersectie ale barelor se numesc noduri, iar intervalul dintre doua noduri se numeste
panou. Grinzile cu zabrele pot fi clasificate astfel:
• Grinzi cu zabrele simple. Se formeaza prin alaturarea de triunghiuri. Nodurile sunt exclusiv
situate in varfurile triunghiurilor (vezi figura 7.1);
• Grinzi cu zabrele compuse. Se formeaza din mai multe sisteme simple (vezi figura 7.2);
• Grinzi cu zabrele complexe. Nodurile nu mai sunt toate la capetele triunghiurilor (vezi figura
7.3).
Sistemul simplu I Sistemul simplu II

Sistemul simplu III

Figura 7.2 Exemplu de grinda cu zabrele compusa

1
7.2 ALCATUIREA SISTEMELOR
ARTICULATE b=9; r=3; n=6;
b+r=2n
7.2.1 Conditia de invariabilitate
geometrica 9+3=2·6

Este valabila relatia l+r=3c, stabilita pentru

orice structura plana. In aceasta relatie l Grinda cu zabrele static
reprezinta numarul legaturilor interioare; r determinata
reprezinta numarul reactiunilor; c reprezinta Figura 7.3 Exemplu de grinda cu zabrele complexa
numarul corpurilor.

Aplicarea acestei relatii la sistemele articulate este dificila datorita numarului mare de articulatii
interioare multiple. De aceea, pentru grinzile cu zabrele, vom stabili o alta conditie de invariabilitate
geometrica.

In plan, un punct are 2 grade de libertate. Pentru a-l fixa sunt necesare si suficiente 2 legaturi simple,
necoliniare. Notam cu n numarul nodurilor, inclusiv nodurile de rezemare. Pentru a le fixa sunt
necesare 2n legaturi simple. Acestea sunt: barele in numar de b si legaturile simple din reazeme in
numar de r. Conditia de invariabilitate geometrica va fi:

b+r=2n (7.1)

Aceasta precizeaza numarul minim de legaturi pentru invariabilitatea geometrica. Pentru grinda cu
zabrele prezentata in figura 7.3, numarul legaturilor simple disponibile pentru fixarea in plan a celor 6
noduri este 2n = 2 × 6 = 12 . Structura are un numar de legaturi pentru fixare in plan egal cu numarul
minim de legaturi necesar, adica 2n . Rezulta ca structura din figura 7.3 este invariabila geometric.

7.2.2 Conditia de determinare statica

Un sistem este static determinat daca din ecuatiile de echilibru static se pot determina toate
necunoscutele fortelor de legatura, in ipoteza ca fortele se raporteaza la pozitia nedeformata a structurii.
Se poate scrie relatia:

Nnec=Nec echilibru static (7.2)

Necunoscutele sunt fortele axiale din bare in numar de b si reactiunile in numar de r. Deci Nnec=b+r.
Pentru fiecare nod, in plan, pot fi exprimate 2 ecuatii de echilibru static independente. Deci
Nec_echilibru_static=2n. Conditia de determinare statica devine: b+r=2n.

Conditia de determinare statica este aceeasi cu conditia de invariabilitate geometrica. Rezulta ca

sistemele articulate static determinate au numarul minim de legaturi care le asigura invariabilitatea
geometrica.

Daca b+r>2n sistemul este static nedeterminat, adica este geometric invariabil. Daca b+r<2n sistemul
este mecanism, adica este geometric variabil.

2
7.3 METODE DE REZOLVARE A GRINZILOR CU ZABRELE

Grinzile cu zabrele pot fi rezolvare utilizand numeroase metode. Dintre acestea se pot enumera: (i)
Metoda izolarii nodurilor; (ii) Metoda sectiunilor si (iii) Metoda grinzii asociate, metoda aplicabila doar
grinzilor cu zabrele simple incarcate cu forte verticale. Atat Metoda izolarii nodurilor cat si Metoda
sectiunilor au fost prezentate in detaliu la disciplina Mecanica constructiilor.

7.3.1 Metoda izolarii nodurilor

Acest procedeu consta in izolarea tuturor nodurilor unei grinzi cu zabrele plane si in a exprima ca
fortele din fiecare nod (fortele exterioare si fortele de legatura din bare si rezemari) alcatuiesc un sistem
de forte concurente in echilibru pentru care se pot scrie cate doua ecuatii de proiectie. Sub aceasta
forma generala metoda este laborioasa intrucat necesita rezolvarea unui sistem de 2n ecuatii avand tot
atatea necunoscute.

Datorita configuratiei goemetrice a grinzilor cu zabrele utilizate ca structuri de rezistenta, se poate

permite exprimarea succesiva a echilibrului nodurilor avand numai cate doua bare de efort necunoscut.
Prin urmare, sistemul de 2n ecuatii se reduce la n sisteme avand 2 ecuatii. Rezulta o reducere
semnificativa a volumului de calcul.

Calculul se incepe cu determinarea reactinuilor, folosind ecuatiile de echilibru static scrise pentru
unitatile structurale care definesc sistemul.

Pentru a putea exprima echilibrul unui nod, este necesar sa se suprime toate barele care leaga nodul de
restul structurii. in locul barelor suprimate se introduc fortele de legatura (eforturile din bare), care au
directia barei si sensul arbitrar. In afara de eforturile din barele suprimate asupra nodului mai
actioneaza si fortele exterioare. Astfel nodul a devenit punct material liber supus actiunii unui sistem de
forte concurente.

Exprimand conditiile de echilibru pentru fiecare din aceste sisteme de forte concurente
(∑ X = 0, ∑ Y = 0) se pot determina eforturile din barele grinzii cu zabrele considerata.
Metoda prezentata are o conditie restrictiva si anume: calculul eforturilor din barele unei grinzi cu
zabrele incepe dintr-un nod in care sunt asamblate maximum 2 bare cu efort necunoscut si se continua,
folosind rezultatele anterior determinate, pana la aflarea tuturor eforturilor din structura.

In aplicarea metodei sunt utile unele observatii referitoare la anumite situatii particulare privind
structura si incarcarile:

• cand intr-un nod se intalnesc numai 2 bare de directii diferite si nodul nu este incarcat, eforturile
din cele doua bare sunt nule (vezi figura 7.4(a));
• cand intr-un nod se intalnesc 3 bare, dintre care doua sunt in prelungire, iar in nod nu este
aplicata nici o forta, efortul in cea de-a treia bara este nul, ceea ce rezulta din ecuatia de
proiectie in raport cu directia Δ (vezi figura 7.4(b));

3
 • cand intr-un nod se intalnesc doua bare diferit orientate, iar nodul este incarcat numai pe
directia uneia dintre ele, forta axiala din aceasta bara este egala cu P, iar forta axiala din cealalta
bara este egala cu 0 (vezi figura 7.4(c));
• cand intr-un nod se intalnesc 3 bare, dintre care 2 sunt in prelungire, iar in nod se aplica o forta,
in cea de-a treia bara efortul se determina direct dintr-o ecuatie de proiectie pe normala la barele
in prelungire (vezi figura 7.4(d)).

P
N1 (Δ) P
N=0 N=0 N2 N=0 N1 N2
N3=0 P N3
(Δ) (Δ)

(a) (b) (c) (d)

Figura 7.4 Situatii particulare privind structura si incarcarile

Principalul avantaj al metodei izolarii nodurilor este acela ca se pot determina eforturile din toate
barele, iar principalul dezavantaj este considerat faptul ca erorile se pot propaga.

7.3.2 Metoda sectiunilor

Aceasta metoda, bazata pe teorema echilibrului partilor, permite determinarea directa a fortelor axiale
din una sau mai multebare ale structurii. prin sectionarea completa a grinzii cu zabrele se suprima
anumite bare si conform axiomei legaturilor, acestea vor fi inlocuite cu fortele de legatura
corespunzatoare.

Se determina mai intai reactiunile astfel incat in sectiunea efectuata vor interveni ca necunoscute numai
fortele axiale din barele sectionate. Pentru o portiune rigida, in plan, sunt disponibile 3 ecuatii de
echilibru static, care permit determinarea unui numar maxim de 3 necunoscute. Rezulta deci ca metoda
este aplicabila numai cand sectionarea intersecteaza cel mult 3 bare de efort necunoscut. Ca restrictie,
cele trei bare nu trebuie sa fie concurente si nici paralele.

La exprimarea echilibrului partii izolate se va urmari obtinerea unor ecuatii independente in raport cu
necunoscutele. Acest lucru este posibil daca se folosesc ecuatii de moment in raport cu puncte
convenabil alese care sa elimine doua din cele trei necunoscute.

Metoda sectiunilor este specifica calculului eforturilor intr-un numar limitat de bare si este, in general,
o metoda de verificare.

7.3.3 Metoda grinzii asociate

Aceasta metoda se aplica grinzilor cu zabrele simple incarcate vertical. Grinzile cu zabrele simple sunt
formate prin alaturare de triunghiuri, nodurile fiind exclusiv in varfurile triunghiurilor. In fiecare
triunghi unei bare i se opune un nod si reciproc.

Grinda asociata este o grinda simplu rezemata orizontala, actionata de aceleasi forte verticale ca si
grinda cu zabrele, fortele fiind la aceleasi distante.

4
 P4
P2 I
S24 4 P6
S24
Efectuam sectiunea I-I care
P1 2
D34
6
P8
determina doua parti distincte.
α24

1 h3
d3 h4 Eforturile din talpa superioara,
d4 7
D34 diagonala si talpa inferioara sunt
I35 notate cu S, D, I.
V1 α34
α35 V7
5
I35
3 P5 Unghiurile facute cu directiile S34,
P3 D24 si I35 cu directia orizontala sunt
I
l notate cu α34, α24 si α35.

P1 P2 P3 P4 P5 P6 P8 Distantele de la noduri la axele

barelor opuse sunt notate cu d (vezi
d3 si d4 din figura 7.5), iar
ordonatele verticale cu h (vezi h3 si
V10 V70 h4 din figura 7.5).
M30 M4 0

M0
Reactiunile si diagrama de moment
corespunzatoare grinzii drepte
+ asociate sunt notate cu V10 si cu V70
si respectiv cu M0.

Figura 7.5 Grinda dreapta asociata grinzii cu zabrele

7.3.3.1 Calculul reactiunilor

∑ P (l − x )
7

j j

∑ M 7 = 0 ⇒ V1 × l − ∑ Pj (l − x j ) = 0 ⇒ V1 =
7
1
= V10
1 l

7 ∑P x j j

∑ M 1 = 0 ⇒ −V7 × l + ∑ Pj x j = 0 ⇒ V7 = 1
1
l
= V70

7.3.3.2 Determinarea eforturilor S, D si I

Pentru determinarea efortului S din talpa superioara se exprima echilibrul partii din stanga sectiunii. Se
va calcula suma de momente in punctul 3.

M 30
= 0 ⇒ V1 × x3 − ∑ Pj (x3 − x j ) + S 24 d 3 = 0 , dar V1 × x3 − ∑ Pj (x3 − x j ) = M . Deci:
3 3

∑M 3
1 1
0
3 S 24 = −
d3

5
Efortul dintr-o bara a talpii superioare este egal cu raportul cu semn schimbat dintre momentul
incovoietor al grinzii asociate considerat in dreptul nodului opus barei si distanta de la acel nod la axa
barei. Pentru grinzile simplu rezemate rezulta ca talpa superioara este comprimata.

Pentru determinarea efortului I din talpa inferioara se exprima echilibrul partii din stanga sectiunii. Se
va calcula suma de momente in punctul 4.

M 40
= 0 ⇒ V1 × x4 − ∑ Pj (x4 − x j ) − I 35 d 4 = 0 , dar V1 × x4 − ∑ Pj (x4 − x j ) = M . Deci:
4 4

∑M 4
1 1
0
4 I 35 =
d4

Efortul dintr-o bara a talpii inferioare este egal cu raportul dintre momentul incovoietor al grinzii
asociate considerat in dreptul nodului opus barei si distanta de la acel nod la axa barei. Pentru grinzile
simplu rezemate rezulta ca talpa inferioara este intinsa.

Pentru determinarea eforturilor D din diagonale se exprima echilibrul de translatie al partii din stanga
sectiunii. Se va calcula suma de forte pe directia X .

∑X =0⇒ D 34 × cos α 34 + S 24 × cos α 24 + I 35 × cos α 35 = 0

M 30 M0 M0 M0
D34 × cos α 34 = × cos α 24 − 4 × cos α 35 sau D34 × cos α 34 = 3 − 4
d3 d4 h3 h4

Corespunde capatului inferior al lui D34 Corespunde capatului superior al lui D34