Sei sulla pagina 1di 181
1

1

CUVÎNT ÎNAINTE Cartea lui Francois Chamoux, Civiliza ia greac în epocile arhaica i clasic a ap rut cu mai bine de dou decenii în urma. De atunci a fost de mai multe ori tip rita, iar Academia Francez a dis-tins-o cu unul din premiile sale. Ea s-a impus ca o lucrare clasic în vastul domeniu al antichit ilor grece ti, prin aceea c , intr-o aleas form literar , face cu erudi ie i inspira ie, cu pondere i cu avînt, cu luciditate i c ldura', portretul unei civiliza ii, al acelei civiliza ii c reia lumea de azi îi datoreaz deopotriv categoriile gmdirii i o bun parte a configura iei spirituale. Acum pî iva ani, în i981, Francois Chamoux n e-a dat i a doua parte a bogatei fresce a lumii elene: Civiliza ia elenistica, istoria i realiz rile spiritului grec de la Alexandru cel Mare pîn la c derea Egiptului, ultimul regat elenistic, în st -pînirea Romei. Editurii Meridiane este deci în m sur sa prezinte publicului românesc cele dou lucr ri ale distinsului savant francez, oferindu-i astfel o imagine complet asupra Greciei i eleniz rii lumii antice p î na cînd acest elenism va deveni, în totalitatea lui, parte integrant i integratoare a stapmirii romane. A a cum Chamoux însu i precizeaz la începutul fiec reia din cele dou c 'r i ale sale, este imposibil ca un singur om s scrie sau s fie infor-5 mat în am nun ime asupra tuturor cuno tin elor privitoare la Grecia miceniana, arhaica, clasic l elenistica. Pentru aceasta exist enciclopedii, unele mai mult decît centenare, mereu aduse^ la zi, i vaste biblioteci de specialitate. Cercet torul cel mai bine inten ionat pierde îns deseori din vedere, în elanul specializ rii sale tot mai stricte, imaginea de ansamblu pentru precizarea c reia î i rafineaz necontenit eforturile. Este rostul unor astfel de c r i s -i aduc aminte c rei cauze sluje te, în ce chip i cît de eficient. Publicului cultivat de oriunde, asemenea lucr ri, niciodat destule, îi propun numeroase teme de medita ie asupra comportamentului indivizilor i grupurilor sociale. Perioada elenistic este una dintre cele mai complexe i hot rîtoare pentru destinul civiliza iei umane din bazinul mediteranean i zonele învecinate. Istoria ei fiind complicata, iar informa ia de care dispunem vast , este fireasca i pluralitatea punctelor de vedere, a viziunilor de ansamblu. Lucr rile traduse acum în române te încununeaz opera de o via a lui Fraa ois Chamoux, n scut în 1915, profesor la Facultatea de litere din Nancy (1952 1960) i apoi la cea clin Paris, unde pred în prezent literatura greac , în afara unor studii i materiale publicate, ca urmare a s p turilor arheologice efectuate în Grecia i Libia, în mari periodice de specialitate cum sînt Bulletin de correspondance hellenique, Revue de etitdes grecques i Revue archeologique, Francois Chamoux este cunoscut prin dou monografii, prezentate anterior ca teze de doctorat: Cyrene sous la monarchie des Battiades, Paris, 1952, i L'Attrige de Delpbes, lans 1955, precum i printr- un album comentat, intitulat An grec, Paris-Lausanne, 1966. Gra ie valoni scrierilor sale, Francois Chamoux a deve- nit de curînd membru al Institutului Fran ei. Pentru lectura instructiv , atr g toare i edificatoare ce i se ofer , sîntem convin i c publicul romanesc va considera fericit ini iativa de a adaug o ampl sintez de referin la seria celor despre marile civiliza ii ale antichit ii. MIHAI GRAMATOPOL PREFA A EDI IEI FRANCEZE Civiliza ia greaca în epocile arhaic i clasica de Francois Chamoux este cel de al doilea volum al seriei Mari civiliza ii", Inaugurata în chip str lucit de editura Arthaud prin publicarea Civiliza iei romane a lui Pierre G rimai. Lucr rile, facîn-du- i reciproc pereche, îmbog esc ambele cuno tin ele noastre despre lumea antic . Se remarc îns de îndat o deosebire în modul conceperii i trat rii subiectelor. Destinul Romei i al lumii romane a fost cuprins în ansamblu, într-o singura carte; aici studiul i expunerea privesc, începînd cu Micene, Grecia vremurilor arhaice i clasice. Creta nu figureaz , iar lumea elenistic va forma obiectul unui nou studiu, unei a doua lucr ri. E nevoie de o l murire. Pîn acum se obi nuia a fi privite împreun civiliza iile a a-zise preelenice, cele ale Cretei i Micenei, care formeaz un fel de str lucit prefa a istoriei poporului grec. Ele se succed imediat în timp, iar Micene a primit în foarte mare m sur mo tenirea lumii cretane. Iat îns c o descoperire capital , neîndoielnic cea mai importanta din aceast jum tate de veac, a permis descifrarea scrierii miceniene, numit i linearul B, care ne-a dezv luit faptul c micenienii vorbeau un dialect grecesc de tip arhaic i c ei cuno teau i adorau marile divinit i ale panteonului elenic. în consecin , civiliza ia micenian intra în chip ne- t g duibil în cadrul lumii grece ti. Singura Creta trebuie s r 'm'în în afara lui c ci, cu toate c silabarul ei e înc nedescifrat, mu ne putem îndoi ca el transcrie o limb negreceasc , cretanii repre-zentînd o popula ie mediteraneana ce merita pe drept cuvînt numele de preelenica. Studierea Cretei va figura deci în volumul acestei colec ii care va fi consacrat protoistoriei Orientului Apropiat. Cît prive te t ietura de la începutul epocii elenistice, ea î i afla explica ia în natura evenimentelor i realit ilor. Civiliza ia Romei, în ciuda întinderii ei în timp i spa iu, p streaz un profund i faptic caracter unitar. Nu acela i lucru se în-tîmplâ i cu civiliza ia greac . Exist în ea o t ietur foarte adînc , cea care înso e te cuceririle lui Alexandru. Cu acel prilej întreaga via ele-nic se transform sub ochii no tri. Micile cet i cu teritorii restrînse ale Greciei propriu-zise se vor afla de atunci înainte dominate de vaste state cu popula ii

2

considerabile, cu mari bog ii, preponderent orientale prin situarea i caracterul lor. Pozi ia, rolul individului, care fusese covîr itor, fundamental în cadrul cet ii grece ti, se diminueaz , se terge. Din cet ean devine supus al statelor monarhice în care suveranul concentreaz în persoana sa toate puterile, toate drepturile, în acela i timp se r stoarn i centrul de gravitate al religiei, cultul suveranului atrage mul imile într~o devo iune cu totul str ina mentalit ii vechii Grecii. Istoria i-a schimbat deci cursul, iar lumea elenistic merita o cercetare aparte. Lucrarea de fa urmeaz planul obi nuit al c r ilor acestei colec ii, cuprinzînd un expozeu istoric, apoi o fresc a civiliza iei îns i, în fine un indice detaliat, un fel de dic ionar lesnicios la consultare, precum i tabele cronologice. Indicele i tabelele au fost elaborate cu ajutorul d-rei Viviane Regnot, membr a colii franceze de la Atena. O bogat ilustra ie înso e te expunerea. înc din primele pagini, Fran ois Chamoux ne dezv luie inten ia sa de a oferi cititorului un fel de medita ie asupra principalelor aspecte ale elenismului arhaic i clasic, într-adevar, o lung inti- 8 mitate cu ara i poporul grec, o adînc simpatie pentru civiliza ia de care atîtea leg turi ne apropie cap t expresie de-a lungul expunerii ale c rei sobrietate i elegan sînt pe deplin demne de lumea la care se refer . O vast i sigur informa ie literar , epigrafic i arheologic , rezultat al cercet rilor i descoperirilor proprii, sus ine i alimenteaz întruna es tura lucr rii, conferindu-i un caracter bogat, precis i concret. A a se explic ceea ce ne izbe te cel mai mult aici: chipul în care, ca printr-un fel de fireasc necesitate, considera iile i ideile generale iau na tere din cunoa terea direct a locurilor, a persoanelor, a obiectelor. Din expunerea evenimentelor se degaj impresia c Grecia, ar extrem de f rîrni at , a fost teatrul unor r zboaie i lupte neîncetate. Particularismul politic a produs dezordinea, sl biciunea i în cele din urm aservirea. Adev rul este c grecul a avut drept cadru fundamental de via cadrul cet ii; cetate cu popula ie i teritoriu restrîns, care-i domin îns întreaga existen . El. lupta pentru ea, acolo- i cinste te zeii pe care i-i simte aproape i cu care între ine un dialog zilnic, participînd direct la gospod rirea i conducerea ei. Astfel a tiut grecul s defineasc limpede raporturile dintre stat i individ i s propun ca ideal al oric rei vie i politice armonia dintre cet eni întru respectarea legilor. Cu toate acestea, dincolo de frontierele cet ilor, cu prea mult gelozie închise unele fa de altele, sentimentul solidarit ii a tiut deseori s ridice întregul popor grec împotriva invadatorului. Atare sentiment se întemeia pe comunitatea de limb i de credin e religioase. Dar, mai mult dedt oricare altele, poporul grec, noteaz pe buna dreptate Francois Chamoux, a avut nevoie de pro-pria-i literatur i art pentru a deveni pe deplin con tient de sine. în aceste dou domenii, înzestr ri de excep ie i necontenite reu ite au afirmat de timpuriu unitata lui spiritual . Extremei frumuse i a rii, clarit ii luminii ei le-a corespuns stra-9 lucirea crea iilor spiritului i a operelor de art . Astfel se întrege te sub ochii no tri tabloul viu pe care Francois Chamoux a tiut s -1 fac unuia dintre momentele istoriei umanit ii c tre care se îndreapt cel mai des amintirile i ata amentul nostru. Cartea lui îmi pare h r zit duratei i aducerii unor mari servicii. Nu tim cum i-am putea mul umi. RAYMOND BLOCH INTRODUCERE Datoria lumii moderne fa de poporul grec este imens . Categoriile gîndirii, care ne apar in înc , au fost definite de el întîia oar . îi dator m esen ialul instrumentarului intelectual l deopotriv principiile morale. Chiar înv tura cre tina, care st i ast zi la baza întregii civiliza ii occidentale, ni s-a transmis prin intermediul gîndirii grece ti care i-a elaborat si sistematizat datele fundamentale. Aceasta din urm a f cut inteligibil pentru to i caracterul universal al cre tinismului, devenind agentul s u de propagare rapid si eficient : s nu uit m c limba greac a fost limba începuturilor Bisericii. Aici, ca i în alte domenii, Roma a jucat mai întîi un rol secundar înainte de a prelua tafeta i a deveni în cele din urm , gra ie contribu iei propriului ei geniu, st pîn si c l uz a Occidentului, Nimeni nu pune la îndoial c din mo tenirea comun pe care gînditorii i arti tii no tri au sporit-o vreme de cincisprezece veacuri, cu felurite rezultate, partea elenismului este de prim ordin. Astfel, curiozitatea contemporanilor no tri r -mîne vie fa de un popor si o civiliza ie c rora, sim im c le dator m atît de mult. Atare curiozitate poate ii din bel ug satisf cut deoarece izvoarele noastre de cunoa tere a Greciei antice sînt excep ional de bogate i variate. Limba greac este 11 reprezentat , f r întrerupere, de texte literare da- tind din sec. VIII î.e.n. pîn în zilele noastre. Recenta descifrare a t bli elor miceniene ne permite chiar s coborîm în timp (adev rat c doar prin documente pur administrative i greu interpretabile) pîn cel pu in în sec. XV î.e.n. Nici o alta limb omeneasc nu poate oferi studiului o literatur atît de bogat , întins pe o perioad istoric a a de lung , însumînd aproape trei mii cinci sute de ani. Al turi de izvoarele scrise, arheologia ne pune la îndemîn , în ce prive te Grecia, o documenta ie deosebit de abundent i, în mare, foarte bine clasat . Monumentele care formeaz obiectul studiului acesteia, dup scoaterea lor din p mînt, nu prezint numai interesul de a ne informa asupra civiliza iei ale c rei m rturii sînt, ci p streaz , pe deasupra, adeseori, o valoare estetic fa de care sîntem si

3

ast zi sensibili, în ciuda marii distan e în timp. în fine, i acesta nu este faptul cel mai lipsit de importan , ara îns i în care grecii att tr it, în care si-au elaborat concep ia despre lume si etica, ne este lesne accesibil . Nimic mai u or în zilele noastre decît s faci o c l torie în Grecia, avînd privilegiul, pentru cît va vreme înc , s descoperi f r mult osteneal pe solul grecesc, sub înf i area lor autentic , cru ate, cit prive te esen ialul, de uniformizarea vie ii moderne, acelea i peisaje pe care le-au v zut Homer, Sofocle sau Pi aton. Acestea sînt pentru omul de ast zi, preocupat sa cunoasc mai bine obîr iile îndep rtate ale propriei sale gîndiri, mijloacele pe care le afl ia îndemîn . Neîndoielnic c amploarea studiului uime te pe profan: ea poate pe drept cuvînt s -l fac s dea înapoi chiar pe elenistul de profesie, con tient de precaritatea tiin ei lui i de pu in tatea for elor sale, evident dispropor ionate fa de o sarcin atît de mare. Este oare acesta un motiv pentru a amina necontenit o încercare de sintez a c rei dificultate e în afara oric rei îndoieli, dar a c rei urgent necesitate apare limpede oricui presimte nevoia atîtor oameni ai veacului nostru de a adera în chip lucid la propria lor istorie? împotriva pericolelor ce-i asalteaz , trebuie 12 s le s dim încrederea în vigoarea si perenitatea, unei civiliza ii care ne-a f cut ceea ce sîntem i c reia prea adesea risc m s -i nesocotim originalitatea si valoarea ei universal . Fie ca puternicul sentiment al unei astfel de necesit i a vremii noastre s constituie pentru autorul acestei c r i scuza de care avea nevoie spre a trece la realizarea ei. Se în elege ca scopul pe care i-l propune nu este si nu poate fi acela de a face suma, redus la dimensiunile unui singur volum, tuturor cuno tin elor despre Grecia antic , dobîndite prin munca eleni tilor, arheologilor, filologilor i istoricilor. Preten ia ar fi ridicol si autorul o respinge cu toat t ria. Truda unei vie i n-ar fi de ajuns si, cu toat grija acordat , o astfel de lucrare ar suferi în orice caz de vreo lacun important ori de un grav defect de propor ie. Ar fi cazul mai degrab s oferim cititorului, sub o form accesibil si antrenant , un fel de medita ie asupra principalelor aspecte ale elenismului arhaic i clasic, a a cum îi apar acestea ast zi unui om care de dou zeci de ani si-a f cut o meserie din studierea lor. Substan a acestor reflec ii, extinderea i sensul ce-l vor lua depind în mare m sur de temele de cercetare oferite autorului de neprev zutul carierei sale. Iat de ce anumite dezvolt ri ar putea surprinde prin amploarea c p tat în detrimentul altor subiecte ce vor p rea poate pe nedrept neglijate. Totu i e 'mai bine sa accept m deschis acest risc decît s introducem în chip for at un echilibru în el tor i livresc. Dac orice realizare omeneasc este imperfect , aceast carte se dore te a fi, prietene cititor, cel pu in o carte de bun credin ". Nu mai gîndim ast zi, ca Taine, c totul sau aproape totul se explic prin influen a cadrului natural si a climatului. Oamenii sînt cei ce f uresc istoria i ei profit de condi iile geografice pe m sura perseveren ei i ingeniozit ii lor. Este adev rat îns c aceste condi ii le u ureaz mai mult 54W mai pu in munca i c în chip indirect contri- CiW ^ LesbosCgL^'ene Fig. 1. GRECIA I INSULELE MARII EGEE bule la modelarea caracterului popoarelor. Or, cine a vizitat Grecia i împrejurimile ei nu se mai poate îndoi c aceast regiune a Mediteranei n-a exercitat asupra str vechilor ei locuitori cea mai binef c toare înrîurire. Dac pentru moderni, dota i cu atîtea mi]loace diferite spre a se sustrage exigen elor solului sau capriciilor vremii, seduc ia lumii egeene r mine atît de puternic , cum va fi fost ea intr-o epoc în care dependen a omului de condi iile naturale era mult mai accentuat decît a2i? S reamintim în linii mari cum se prezint acest p mînt privilegiat. Grecia propriu-zis formeaz extremitatea sudic a peninsulei balcanice, întinderea ei este mic : nu sînt mai mult de 400 km între masivul Qlimpu-lui din nordul Tesaliei si capul Tenaros (sau Ma-tapan) din extremul sud al Peloponesului. Dar mica ar este foarte compartimentat din pricina re- 14 liefului ei muntos si a coastelor adine fier struite. Astfel ea d celui ce o parcurge ast zi impresia c ar fi cu mult mai mare decît ar l sa s se cread dimensiunile ei pe hart . Felurimea peisajelor, în care aproape întotdeauna intervine elementul vertical al mun ilor, toarte adesea îmbinat cu planul apei perspectivelor marine, înt re te i mai mult sentimentul vastit ii si al spa iului care-l încînt pe privitor. Grecia continental , prelungit dincolo de golful corintic de peninsula Peloponesului (sau Mo-rea), este într- adev r aproape peste tot acoperit de mun i care chiar dac nu sînt foarte înal i (nici unul nu atinge 3 000 metri) sînt deosebit de abrup i. Singurele dou cîmpii ceva mai însemnate sînt cea a Beo iri, din care în antichitate lacul Copais, ast zi golit, ocupa o mare parte, i, ceva mai la nord, cîmpia Tesaliei, unica unde adesea se întîmpl s nu z re ti la orizont bariera mun ilor. Peste tot în alt . parte nu descoperi între mun i i coline decît mici bazine interioare sau terase lito-rale cu lungimea dep ind rareori 20 kilometri. Intre atare bazine, j rîmi area reliefului favorizeaz de obicei treceri înguste de-a lungul coastelor ori prin v ile întortocheate si piepti e. Din fericire, marea, ce se strecoar adine printre mun i, ofer o cale de comunica ie lesnicioas : nici un punct al Greciei propriu-zise nu se afl la mai mult de 90 kilometri de ea. Grecia insular este complementul natural al celei continentale. Mai mult decît insulele ionice, pu in cam izolate la marginea întinderilor pustii ale Mediteranei centrale, insulele M rii Egee sînt cele c-ire conteaz , închis la sud de lunga, strimta si înalta barier a Cretei, ce atinge 2 500 m pe muntele lela, iar la nord de coastele Macedoniei si T radei, aceast mare este în a a m sur pres rat cu insule încît rareori un

4

navigator pierde de sub ochi p mîntul. Din Eubeea pîn la Rodos, Cicladele i Sporadele meridionale (sau Dodecanestd) traseaz între Grecia si Asia Mic un irag continuu de p mînturi ridicate din ape. 15 Gra ie acestor insule muntoase, refugii ori ad - posturi ale navigatorilor, bazinul egeean a devenit în întregime un fel de anex a Greciei. Majoritatea acestor insule au solul stîncos, lipsit de izvoare, pu in prielnic vegeta iei. Doar cele mai mari dintre Ciclade Andros, Tinos, Naxos, P ros sau Milo ofer condi ii mai bune. Insula vulcanic Santorin (în antiehitate Tera) datoreaz solului ei vulcanic o fertilitate ie it din comun, dar absen a unui port natural a d unat dezvolt rii acesteia. Mai bogate sînt insulele de pe coasta Asiei Lesbos, Chios, Samos abia separate de continent prin strimte bra e de mare: ele particip în mod firesc la via a litoralului anatolian. La sud, Rodos ocup un loc aparte, pu in excentric. La nord, Sainotracc, Tasos i cele trei degete ale Calcidicei jormeaz punctele cele mai avansate ale Traciei i Macedoniei, între ele si Ciclade, Lemnos, Sciros i arhipelagul Sporadelor jaloneaz , ca repere utile, jum tatea nordic a M rii Egee. Desigur, între regiunile unei ri atît de felurite exist difere?i e însemnate: în vreme ce vh'f uri le Pindului se acoper de p duri alpine, Delos ori Citera nu sînt decît stînci goale, iar vara cîmpu-rile surîz îoare ale Elidei, cu orizontul mereu verde, jac un contrast puternic cu cîmpia Tesaliei, pr foasa i ars de soare. Dar atare varia ii, cu excep ia cazurilor extreme, se situeaz înl untrul unui ansamblu c ruia climatul mediteranean îi confer o profund unitate, înc din antichitate acest climat le p rea grecilor ca deosebit de favorabil. Grecia a avut parte, spune Herodot, de anotimpuri deosebit de temperate" (III, ÎQ6), Marea i muntele i mai ales ac iunea vînturilor etezienc* (cele numite în Ciclade meltem) jac suportabil ar i a din timpul verii. Iarna, în general dulce, este anotimpul ploilor, f r a fi lipsit îns i de zile jrumoase, însorite. Gerul si chiciura nu sînt necunoscute si cîteodat cade i z pad , chiar în Attica: dar toate acestea nu dureaz mult, cum nu dureaz nici rarele furtuni, dealtminteri impresionante. Intr-un cuvînt este un climat tonic i s n tos, prielnic vie ii în aer liber. Puritatea aces- tuia e pe drept cuvînt celebr : Euripide cînt atmosfera Atticii, cea mai luminoasa care exista" (Medeea, 829 830). Daca sînt rare rîurile puternice, ca Aheloul si ,Araktosul în Acarnania i în Epir, Peneul în Tesalia, Alfeul în

Arcadia si Elida, cel pu in nu lipsesc izvoarele, cu excep ia Cicladelor unde s-a generalizat utilizarea cisternelor. Solul e propice pentru diverse culturi: cereale (orz i grîu], vi a de vie, m slini, smochini. Pentru animalele mari, p uni sînt doar în mun i ori în cîmpia Tesaliei, ai c rei cai erau renumi i, în schimb, oile, caprele si porcii pasc în voie prin m r cini uri. în antichitate mi una vînatul: iepuri) pas ri s lbatice, tnistre i, cerbi si c prioare. Existau, de asemenea, i fiare: ursi, lupi i chiar lei ce mai erau înc vîna i în epoca clasic în mun ii din nord. Lacurile ofereau pescarilor însemnate resurse: astfel anghilele lacului Copais din Beo ia erau exportate la Atena. Cit prive te pe tele de mare, acesta era pescuit intens, de la plevu c an- oaului i sardelelor pîn la exemplarele mari cum sînt tonii. Tot de timpuriu grecii au deprins îndeletnicirea cre terii albinelor. Solul si subsolul ofereau felurite resurse: foarte bune roci pentru cl dit, ca piatra de construc ie (sau poros-w/) de Siciona, calcarul gri- alb strui al Parnasului ori marmurile de Ciclade, Tasos sau Attica; argila ce permite construc ia în c r mizi nearse, favorizînd avîntul ceramicii, mai ales cînd atare argil este, ca în Attica., de o calitate excep ional ; metalele comune ori pre ioase, în Eubeea exist cupru; argint la Tasos, la Sifnos în Ciclade si mai ales în colinele de la Laurion, la marginea Atticii; aur la Tasos i pe continentul învecinat, în Tr da. Dac minereul de fier e de

calitate mediocr , el e cel pu in foarte

r spîndit. Pîn i obsidiana, acea piatr neagr , dura i t ioas ca

sticla, deopotriv rar i c utat în vremile neolitice, se g se te din bel ug la Milo. A adar Grecia ofer condi ii favorabile vie ii omului: acesta îns trebuie s se arate demn de ele si s se str duiasc s profite. C ci, pe ling avantajele naturale^ nu sînt de trecut cu vederea i anumite inconveniente. Amenin area cutremurelor de p mînt nu e cîtusi de pu in o închipuire: Corintul, Santorinul, Cefalonia au fost cumplit afectate chiar în zilele noastre. Dac p mînturile arabile sini bune, ele nu acoper decit 18°/0 din teritoriu, iar cultivatorul trebuie necontenit cind s le apere de eroziune, cînd s le irige împotriva secetei. Extrema compartimentare a solului, datorat naturii lui muntoase, favorizeaz apari ia unit ilor politice pe ?n sura omului, dar e potrivnic încheg rii unui mare stat. Cu toate c marea p trunde peste tot, u urînd comunica iile cu exteriorul, stabilirea de schimburi comerciale se face doar cu trud i inventivitate: Grecia nu poate exporta decit produse elaborate prin tehnici complexe, vin, ulei, p ar fumuri, teracote, obiecte de metal, în vreme ce are nevoie de anumite materii prime i întîi de toate de cereale. Pu in tatea produc iei cerealiere face s planeze asupra ei amenin area continu a foametei: oricît de pu in ar cre te popula ia, se face îndat sim it lipsa de p mînt", acea stenohoria care a fost una din principalele cauze ale emigr rii grece ti în lume. Cu alte cuvinte, poporul grec e condamnat s fie activ, inteligent, expansiv dac nit vrea sa piar repede. Situa ie nepl cut , dar incitant , de care istoria ne arat c a tiut sa profite cu dezinvoltur . Capitolul l CIVILIZA IA MICENIAN Anii din urm au v zut producîndu-se un eveniment ale c rui consecin e pentru istoria greac sînt considerabile:

în 1953 englezii Ventris i Chadwick au descifrat o scriere, numit linearul B, r mas pîn atunci acoperit de mister, iar progresele ulterioare au confirmat ceea ce respectivii savan i britanici întrev zuser înc de la început i

5

anume c limba astfel transcris era greaca. Aceast descoperire este de o importan capital , mai pu in poate prin con inutul textelor devenite pentru noi inteligibile, cît mai ales prin noile perspective pe care le-a deschis asupra originilor civiliza iei grece ti. Se tia, într-adev r, pe calea tradi iilor legendare culese din poemele homerice, din istorici sau mitografi, c popula ii indoeuropene precedînd pe grecii vremurilor eroice i strîns înrudite cu ei au p truns în peninsul în cursul mileniului II î.e.n. Ace tia au fost numi i, dup Homer, aheeni i se credea c numele lor poate fi recunoscut în unele documente egiptene ori hitite. Li se atribuise un rol determinant în evolu ia civiliza iei numite mi-ceniene, descoperit prin s p turi în Grecia continental , cît i în numeroase alte a ez ri din bazinul mediteranean. Se punea îns în mod explicit accentul asupra înrudirii acestei civiliza ii cu civiliza ia cretan , a a cum fusese ea scoas la iveal , la începutul secolului, de c tre ir Arthur Evans 19 de sub ruinele de la Cnosos, în Creta, iar lumea era convins c între înflorirea culturii miceniene în secolele XIV XIII i începuturile Greciei arhaice, într-al optulea veac, exista o profund cezura. Perioada întunecat numit evul mediu elenic, cu r sturn ri adinei, întrev zute dar râu tiute, trecea drept desp r itoare a dou lumi, lumea preelenic a mileniului II, disp rut în secolul XII în tulbur rile ce au urmat invaziei doriene, i lumea greac propriu-zis care începea cu Homer. Desigur, de dou decenii, cercet rile arheologilor, întemeiate pe numeroase vase descoperite mai ales în necropolele Atticii, au permis nuan area acestor opinii, îng duind conturarea unei anumite continuit i între arta mice-nian i cea geometrica, din secolul XII pîn în secolul VIII: au fost crea i pentru a desemna etapele acestei tranzi ii termenii de submicenian i protogeometric, iar o cronologie relativ a ceramicii a prins încetul cu încetul consisten . Se ! ezita îns în tragerea unor concluzii ferme pe plan istoric, micenienii fiind considera i în continuare ca preeleni. x\tare p rere, atît de larg admis , va trebui s o p r sim de aici înainte. Citind pentru prima oar documentele în linearul B, Ventris i Chad-wick au demonstrat c micenienii erau greci, sau cel pu in vorbeau grece te, lucru esen ial pentru noi, deoarece apartenen a la elenism se manifest mai ales prin limb , în consecin , se impune sa admitem c istoria i civiliza ia greac nu mai încep în secolul VIII, ci în momentul cînd apar primele texte descifrabile, adic la mijlocul mileniului II, c tre sfîr itul secolului XV, dac nu înc i mai devreme, întreaga civiliza ie mice-nian face de acum parte din elenism, nu numai ca o prefa , ci ca întîiul capitol al istoriei lui care începe cu cel pu in ase sute de ani mai timpuriu decît se credea. Limba greac ne este în acest chip cunoscut prin texte care se întind din veacul XV î.e.n. pîn în zilele noastre, adic pe o durat de trei mii cinci sute de ani: este un fenomen unic i de excep ional interes pentru lingvi ti. Pe de alt parte, începuturile Greciei 2 arhaice apar acum nu ca obîr ii ci ea prelungire sau rena tere, noua perspectiv permi înd s se pun accentul nu pe ruptur , ca odinioar , ci pe continuitate. Epoca micenian se desprinde de vre-mile preelenice spre a intra în istorie, iar eroii epopeii redevin pentru noi oameni. Dar ce este linearul B, a c rui descifrare a avut atare consecin e? între 1900 i 1904 în cursul s paturilor sale de la Cnosos, ir Arthur Evans a scos la lumin , printre alte obiecte surprinz toare, t bli e de argil care purtau semnele unei scrieri evident nealfabetice. O prim clasificare a permis deosebirea a dou sisteme de simboluri destul de apropiate, îns diferite, care au fost botezate linearul A i linearul B. Num rul documentelor de la Cnosos în linearul B atinge 3000. Cu pu in înaintea celui de al doilea r zboi mondial, în 1939, americanul Cari Blegen, care s pa pe cuprinsul unui palat micenian de la Pylos, în Mesenia, a descoperit un lot de 600 t bli e scrise în linearul B, c rora s p turile reluate dup r zboi urmau s le adauge i altele, cifra lor ridicîn-du-se ast zi la o mie. în fine, dup 1950, arheologul englez A.J.B. Wace i colaboratorii s i, reluînd cercet rile de la Micene, au g sit în ruinele caselor din vecin tatea cet ii cincizeci de noi documente. Acest material de studiu se îmbog e te an de an gra ie descoperirilor neîncetate. De la început, savan ii au depus un efort însemnat spre a interpreta respectivele documente. Le~au comparat i clasat cu grij , f r s reu easc a le în elege, c ci nu dispuneau de nici un document bilingv care s le serveasc drept ajutor, ca lui Champollion piatra de la Rozeta. Au r mas la taton ri pîn cînd tîn rul arhitect britanic Michael Ventris, pornind de la ipoteza c limba scris în linearul B era greaca, a stabilit, ajutat de compatriotul s u John Chadwick, echivalen e satisf c toare i un procedeu coerent de transcriere, într-un articol ap rut în 1953 în Journal of Hellenic Studies (Revista de studii elenice) i care au avut un mare r sunet, cei doi f ceau cunoscute primele rezultate la care ajunseser , propunînd interpretarea a 65 din cele 90 de simboluri cunoscute pentru linearul B. De atunci, în ciuda mor ii într-un accident a Iui Ven-tris, în 1956, descifrarea a continuat cu pasiune i perseveren confirmînd datele fundamentale ale descoperirii tînarului savant prematur disp rut. Linearul B este un sistem grafic ale c rui simboluri reprezint cu prec dere silabe. Semnelor cu valoare silabic li se adaug anumite ideograme înf i ând cuvinte întregi (b rbat., femeie, grîu, car, cupa, bronz etc.); alte simboluri reprezint unit i de calcul sau de m sur i, în fine, cifre. Semnele erau gravate cu stilul pe t bli e de c.rgil moale avînd fie forma unei pl ci dreptunghiulare asem n toare unei pagini de caiet pe care rîndu-rile scrierii merg de la stînga la dreapta, desp r ite, de obicei, unele de altele prin linii orizontale, fie una îngust i lunguia pe care

6

înc peau abia unul ori dou rînduri de scriere. Semnele sînt alc tuite din cîteva tr s turi formînd o figur simpl . Doar ideogramele amintesc uneori cu destul preciziune o imagine concret . Cifrele sînt în sistemul zecimal; exist , de asemenea, semne speciale pentru frac ii. E destul de limpede c atare sistem de transcriere, pe care grecii 1-au împrumutat de la cre-tani, nu fusese conceput pentru limba greac , într-adev r, se constat c valorile atribuite diferitelor semne ale silabarului cunosc un anumit joc gra ie c ruia pot face fa transcrierii coerente într-un dialect grecesc, fie el de factur foarte veche. Astfel majoritatea diftongilor nu sînt nota i ca atare, nef cîndu-se deosebirea între vocalele lungi i scurte, nici între consoanele surde, sonore i aspirate i nici între / i r. De pilda, acela i semn s-ar putea citi pe ori fe; altul s-ar citi, dup caz, Io sau ro. Pe de alt parte, consoanele finale ale fiec rei silabe, în cazul cînd exist , nu sînt îndeob te notate. A adar, cuvîntul grecesc ele f antei, însemnînd în filde (la c'ativ), se scrie în linearul B e-re-pa-te, în vreme ce dou-los, adic sclav (la nominativ), se scrie do-e-ro. 22 Se în elege din aceste exemplific ri sumare ce dificult i întîmpin citirea respectivelor texte: dar, cu excep ia cîtorva semne înc nel murite i a unor transcrieri nesigure, progresele realizate dup 1953 au fost neîntrerupte, iar principiul descifr rii descoperit de Ventris nu mai este pus în discu ie; de acum, lingvi ti eminen i, pornind de Ia aceste texte, se consacr definirii trasaturilor originale ale filologiei miceniene". Vor fi necesari,'desigur, ani de zile pentru a în elege perfect totalitatea documentelor p strate. Este îns înc de pe acum posibil recurgerea la unele informa ii oferite de ele. T bli ele miceniene nu ne-au furnizat puia în prezent nici texte literare, nici contracte sau tratate între suverani.

Posed m doar piese de arhiv ale serviciilor de intenden de pe lîng palatele din Cnosos, Pylos ori Micene. Pe care citim inventare de bunuri, de provizii, de eptel, de obiecte mobile; liste de func ionari, de lucratori ori de solda i; registre de datorii c tre suveran sau de ofrande pentru divinit i. Evident, aceste documente nu erau f cute sa dureze: ele r spundeau unui scop pur practic i au servit doar la inerea socotelilor palatului. Tocmai de aceea ele ne introduc direct în via a zilnic a primei popula ii grece ti întîlnite în istorie. Afl m nu numai ce limb vorbea aceasta, dar îi întrevedem i organizarea social . Suveranul î i administreaz su- pu ii i domeniul cu ajutorul func ionarilor îns rcina i s -i in registrele la zi. Contribu iile în natur sporesc rezervele princiare cu grîu, ulei, vin, miere, dar i cu plante aromatice i mirodenii, ment , m rar, susan, coriandru, chimen. Sînt în irate turmele aflate la p scut departe de palat. Me te ugarii, oameni liberi sau sclavi, lucreaz pentru st pîn: f urarilor li se d bronz în lingouri ca materie prim ; olarii fac tot felul de vase; tîmplarii i rotarii execut mobile, care, ro i. Dou texte se refer la mi c ri de trupe sau la opera ii navale. Altele pomenesc nume de divi-3 nit i c rora le aduc ofrande. Fig. 2. ORIENTUL APROPIAT LA FINELE MILENIULUI II Prinde astfel via a sub ochii no tri, nu în detaliul evenimentelor politice, ci doar sub unele aspecte ale organiz rii ei religioase i sociale, prima civiliza ie eîenic din istorie. La vremea cînd o reperam gra ie t bli elor miceniene, ea era deja instalata de mai multe secole în bazinul M rii Egee. Se pare c pe la începutul mileniului II î.e.n. s-au stabilit în Grecia propriu-zis primii eleni, începînd cu regiunile din nord, Macedonia i Tesalia, unde p trunseser mai de mult. Aici ei s-au amestecat cu o popula ie bine implantata, ale c rei me te uguri ne sînt cunoscute înc din timpurile neolitice (pîn c tre mijlocul mileniului III) i apoi în epoca numita a Bronzului timpuriu (de la 2500 la cea 1900). Acestor str vechi locuitori, noii veni i le-au impus limba, o limba indoeuropeana ce avea s devin greaca mice- niana. Civiliza ia cunoscut sub numele de civiliza ia Bronzului mijlociu, cuprins între 1900 i | 1600, ia na tere din contopirea n v litorilor cu b tina ii: în vreme ce se r spînde te noul tip de casa cu megaron, al turi de ceramica tradi ional cu colorit mat", apar vase lucrate la roat imi-tînd formele celor de metal, ceramica zis mi-nian ". Odat cu începutul Bronzului tirziu (1600 cea 1100), elenii de pe continent, care pîn atunci între inuser rela ii mai ales cu nord-estul M rii Egee i cu Cicladele, au început s aib frecvente contacte cu Creta

minoic . Atare leg tura cu o

contacte au avut o importan hot rîtoare. R zboinicii greci aveau sa se afle de atunci înainte în civiliza ie str veche, str lucit i rafinat , în acea vreme Creta era un stat centralizat cu

capitala la Cnosos*, populat de peste 50 000 locuitori, stat în care domnea un monarh bogat i puternic, înconjurat de o aristocra ie iubitoare a vie ii de curte, a palatelor împodobite cu fresce, a vilelor confortabile, a petrecerilor i jocurilor. Gra ie unei marine porspere, comer ul creta'n înflorea, r spîndind în afar produsele unei arte originale i delicate. Grecii au fost repede influen a i de vecinii din sud. Apoi au fost ispiti i a se duce s

vad de aproape ara de unde le soseau atîtea bog ii: au prins gustul naviga iei i au devenit curînd neîntrecu i pe m ri. Dac r -mîrieni la interpretarea dovezilor arheologice, interpretare devenit tradi ional de la Evans încoace (dar care a fost de curînd pus sub seninul întreb rii), grecii au debarcat pe la 1450 pe marea insul , ruinînd statul minoic i instalîn-du-se în locul s u. A a se face c de la mijlocul veacului cincisprezece pîn aproximativ în secolul doisprezece puterea grecilor micenieni a dominat bazinul M rii Egee, ace tia r spîndindu- i produsele atelierelor lor pe o arie foarte întins , din Siria i Egipt pîn în Italia de sud i Sici-lia. împrejur rile istorice erau favorabile deoarece între cele dou mari imperii, egiptean i 25

7

hitit, s-a stabilit un anumit echilibru, iar cet ile din Palestina i Siria, care le separau i depindeau nominal de unul sau de altul, se bucurau de aceea i libertate deplin în rela iile lor economice. Grecii au profitat spre a- i dezvolta comer ul în aceste regiuni intermediare, în Cipru, unde trece drept sigur c se vor fi instalat înc de pe atunci, la Ugarit (Ras amra), pe coasta sirian , i în adîncul teritoriilor siro-palestiniene. R zboiul Troici, ce a avut într-adev r loc c tre sfîr itul secolului XIII, dup cum au dovedit s p turile americane de curînd publicate, este unul din ultimele episoade ale acestei expansiuni c - reia avea s -i urmeze curînd, în cursul veacului XII, o profund i lung decaden . A adar, în r stimpul perioadei privilegiate cuprins între sfîr itul secolului XV i finele veacului XIII, se înscrie prima civiliza ie greaca aflat pe atunci la apogeul ei. î i datoreaz numele de micenian , sub care e îndeob te cunoscut , importan ei a ez rii de la Micene*, în Argo-lida, pe care germanul Schliemann a explorat-o în 1876 cu excep ionale rezultate, îndr zne ul cercet tor era animat de dorin a de a g si mor-mîntul lui Agamemnon. Dac soarta nu i-a prilejuit atare bucurie, ea i-a rezervat ceva mult mai important i anume întreaga civiliza ie ele-nic a mileniului II, pîn atunci în întregime uitat , care a ap rut din p mîntul Micenei. O necropol regala, cu stele împodobite cu sculpturi Cruste, i-a dezv luit comorile gropilor ei mortuare în care r m i ele defunc ilor erau înso ite de arme i podoabe somptuoase: diademe, coliere, inele, br ri, pl ci de aur cusute pe ve minte, centuri i centiroane de aur, m ti de aur a ezate pe fa , reproducînd tr s turile celor disp ru i, cupe i vase de metal pre ios, s bii i pumnale încrustate, cu tecile împodobite cu bumbi de aur, garnituri str lucitoare ce sînt ast zi adunate toate în marea sal micenian a Muzeului Na ional din Atena, atestînd fastul dinastiei grece ti care a domnit peste Argolida în sec. XVI î.e.n. C ci aceasta este, într-adev r datarea necropolei, sta- bilita pe baza materialului arheologic (ceramic , obiecte de filde i-metal) pus la îndemîna cercet torilor. Urma ii respectivei dinastii s-au înmormîntat, în secolul urm tor, în morminte de forma total diferita, socotite printre cele mai extraordinare crea ii ale antichit ii. Ele sînt numite to/os, dup numele dat de greci cl dirilor cu plan circular. E vorba, într-adev r, de rotonde s pate în pamînt i acoperite cu o cupol conic realizat prin asize în retragere, lucrate din blocuri mari perfect îmbinate. La ele se ajungea printr-un an sau dromos, care ducea la o poart monumental , bogat decorat . Cel mai impresionant dintre mormintele amintite, construit în a doua jum tate a sec. XIV, este cel cunoscut sub denumirea tradi ional de Tezaurul lui Atreu, s pat în coasta unei coline din fa a acropolei Miceniei. El i-a p strat intact bolta, cu toate c decora ia arhitectural de la intrare a disp rut. Dimensiunile considerabile ale spa iului interior (mai mult de 13 m. în l ime la un diametru de 14,5 m.), uimitoarele blocuri servind drept lintou deasupra por ii (unul din ele cînt re te peste o sut de tone), în fine, calitatea îmbin rii materialului în oper produc întotdeauna asupra vizitatorului un efect deosebit. Acelea i calit i de construc ie pot fi admirate ceva mai departe, la fortifica iile incintei principale ce înconjoar acropola. Celebra Poart a leilor, cu zidurile i bastionul ce o flancheaz , dateaz de la mijlocul sec. XIV. Construit din blocuri enorme care au rezistat la cutremure i la ac iunea distrug toare a oamenilor, ea mai prezint înc o înf i are impun toare. Deasupra lintoului, un relief monolit din piatr de mari dimensiuni ocup triunghiul de desc rcare: el reprezint un motiv heraldic" i anume doi lei afronta i, ale c ror labe din fa se sprijin pe piedestalul unei coloane sacre. Atare tem plastic este împrumutat din tradi ia figurativ cretan , 27 ms tehnica sculpturii monumentale nut~ i are pereche în Creta i apar ine incontestabil exclusiv grecilor de pe continent. Micene se afl situata în plin regiune muntoasa, într-un loc s lbatic ce evoc celor moderni cumplitele tragedii pe care imagina ia grecilor clasici le atribuise familiei Atrizilor. în cîmpia Argo-lidei, la cincisprezece kilometri mai la sud i abia la doi kilometri de mare, o colin mic i stinghera poart alte ruine ciclopice, cele ale palatului de la Tirint. Masivitatea incintei, dimensiunea giganticelor blocuri de piatr ce o alc tuiesc (au pîn la 3 m. lungime) sînt înc i mai formidabile decît la Micene. La Tirint, ca i la Micene, fort rea a ad postea un palat al c rui plan s-a p strat mai bine. Aici vedem ap rînd pentru prima dat o form arhitectonic de care grecii aveau s r mîn lega i:

propileele, adic o intrare monumental unde deschiderea în zid e precedat de un portic cu coloane de fiecare parte a ei. Aceea i dispunere era folosit i la cele dou cur i succesive ale palatului, în fundul celei de a doua cur i, înconjurat de portice pe trei laturi, se afla o deschidere i mai mare, str juit de coloane, care d dea, prin intermediul unei anticamere, într-o sal vast . Sala cea mare, sau megaron, de propor ii echilibrate (cea 12 m. t cea 10 m.), cu patru coloane sus inînd acoperi ul în jurul vetrei din mijloc, constituie locuin a regal propriu-zis , unde principele î i are tronul, unde conduce adun rile i. st în fruntea ospe elor. Acest tip de construc ie, cu porticul s u cu coloane între extremit ile (sau antele) zidurilor longitudinale, cu anticamera lui i sala cea mare, prefigureaz planul templului grec: casa regelui va deveni casa zeului. Dintre toate palatele miceniene ale c ror r m i e au fost scoase la lumin , cel mai bine p strat este acela de la Pylos în Mesenia, nu departe de celebra rad de la Navarino. El a fost s pat, începînd din 1952, de c tre o misiune americana. Este atribuit dinastiei în eleptului Nestor, nemurit de Homer în Iliada. Partea principal , unde baza zidurilor s-a p strat bine, ocup un 2 iprt» P dt )ong

8

Flg. 3 PLANUL TEZAURULUI LUI ATREU DE LA MICENE (Dup A.J.B. Wace) Aceast m rea construc ie funerar denumit în mod arbitrar Tezaurul lui Atreu dateaz de pe la 1325 î.e.n. Camera funerar subteran este precedat de un coridor lung sub cerul liber, sau dromos, ale c rui flancuri sînt realizate în zid rie. Deasupra por ii se afl dou enorme lintouri monolite pe care e a ezat un triunghi de desc rcare. Interiorul este boltit în form de stup. O camer lateral era scobit direct în stînc .

  • 1. Sec iunea A B 2. Camer lateral 3. Sec iunea C D 4. Camer lateral 5. Sec iunea E F 6. Dromos 7. Plan

  • 8. Scar

dreptunghi de 55 X 30 m., în centrul c ruia reg sim megaron-u\ cu patru coloane i vatr central , precedat de anticamer i de porticul ce d spre o curte mic interioar , în jurul acestei desf ur ri principale sînt dispuse un num r considerabil de s li mai mici: camere de culcare, s li de baie, birouri, tot felul de magazii în care chiupuri mari ce con inuser rezerve de bucate stau înc aliniate pe b ncile de piatr prev zute cu l ca e de a ezare, într-o înc pere din stînga intr rii au fost descoperite arhivele în linearul B care au f cut vestite aceste ruine: t bli ele de argil moale au fost arse în incendiul palatului i p strate în mod surprinz tor ca atare. foni, picta i în fresc pe perete. Prin partea dreapt a cur ii se p trundea într-un apartament separat (rezervat principesei? sau oaspe ilor de seam ?), a c rui înc pere principal (4) este prev zut cu o vatr central , înc perea de al turi (5) era o sal de baie, a c rei cad se afl înc la locul ei. Celelalte camere ale palatului erau destinate diverselor întrebuin ri gospod re ti: dintre ele se remarc în special magaziile (6,7), unde se aflau chiupurile

a ezate în l ca e practicate în banchete de ghips. mo tenit de me te ugarii de pe continent. Ast zi se crede c ol ria micenian merit a fi studiat în sine atît pentru bog ia cît i pentru originalitatea ei. Speciali tii au stabilit repertoriul formelor i motivelor decorative, aceasta permi înd clasarea cronologic a vaselor într-un fel destul de precis. Au existat numeroase centre de fabri- ca ie: în Argolida, în Rodos, în Cipru i, de asemenea, în Attica, unde fine ea argilei i înde-mînarea olarilor locali confereau deja produc iei o calitate deosebit . Cu mîn me ter , olarii micenieni realizau vase avînd forme bine definite: recipiente înalte dotate cu trei tor i pe um r; vase cu mînere în scara de a", numite astfel fiindc cele doua tor i se uneau într-o falsa îmbucare, în vreme ce aceea adev rat se implanta ceva mai jos în pîntecul vasului; urcioare de vin cu ciocul armonios alungit î toarta nervurat , imitînd clar modele de metal; vase pentru amestecarea vinului cu ap , sau cratere, cu pîntec mare, gura larg i picior elegant sub iat; cupe cu caliciu biansat, a ezate pe picior înalt; un mare num r de vase mici, modele reduse ale precedentelor, dintre care cel mai caracteristic este cel cu scar de a" i pîntec globular. Decora ia este aplicat în firnis negru sau ro u (diferen a de culoare fiind în func ie de procedeul de ardere, reductoare ori oxidant ) pe o angob lustruit de culoare bej. Foarte adesea decorul se limiteaz , în esen , la linii orizontale mai mult sau mai pu in groase, grupate în locurile cele mai indicate sublinierii formei vasului, v dind un admirabil sim al ele- 32 gan ei i ritmului. Pe umeri apar de asemenea motive simple: solzi, re ele, curbe concentrice, în ce prive te vasele de dimensiuni mari, sînt folosite cu multa siguran a gustului motivele preluate din ceramica cretan , stilizate îns într-atît încît uneori cu greu mai poate ii recunoscut obîrsia lor naturalist . Cine ar ghici, de pild , f r ajutorul modelelor cretane, c cele trei volute suple înscrise pe pîntecul unui urcior provin de fapt din reprezentarea unui nautil care- i rididv trei bra e deasupra cochiliei spre a le folosi ca o pînz ? A a 1-a

descris Pliniu cel B trîn, interesat de minunile naturii. Astfel 1-a cîntat C lim ah într-o fermec toare epigram "

R t ceam odinioar pe undele m rii desf urîndu-mi pînza în suflul zefirilor ...

. .

.

Pictorul micenian a transformat

gra ioasa reprezentare într-o schem grafic pur ce ader cu suveran elegan la curbura vasului. Aceea i simplificare decorativa i în cazul motivului caracati ei i murexului sau al motivelor vegetale, toate deopotriv mo tenite ele la cretani i deopotriv transformate de vigurosul geniu simplificator al grecilor micenieni. în plus, ace tia recurg la surse de inspira ie neglijate de predecesorii lor din Creta:

pas ri i patrupede servesc drept teme ale decor rii marilor vase, precum i figura omeneasc , rezervat pîn atunci doar frescei. Craterele mai ales ofer suprafe e propice pentru atare scene în care vedem un taur ciugulit pe gît de o pas re, ori un car cu doi cai purtînd doi pasageri, în aceste opere îndr zne novatoare desenul este deseori foarte stîngaci, dar înainte de toate ele ne fac s p trundem direct în universul istoriei, ca celebrul vas al r zboinicilor de la Micene, sau în cel al legendei, precum craterul de la Enkomi, în Cipru, pe care unii insist a recunoa te o scen mitic al c rei ecou ar ti r zb tut pîn în I Hâda. Alt categorie de documente pre ioase pentru studiul civiliza iei miceniene sînt filde urile sculptate. Inventarele în linearul B men ioneaz de mai 33 multe ori piese de mobilier împodobite cu rehe- cu coarne lungi, descoperita de curînd la Enkomi, în Cipru, într-un sanctuar anexat unei mari locuin e. Ea reprezint prototipul întregii statuarii grece ti ulterioare. Cum oare o astfel de civiliza ie a a de vie, acest popor atît de întreprinz tor, atare societate aparent a a de solid a ezat pe propriile-i baze s-au putut pr bu i cu repeziciune în cursul secolului al XII-lea? Nu de mult se mai

9

invoca înc invazia doriana drept explica ie a n ruirii lumii mice-niene i a dec derii atît de profunde ce a marcat, între secolele XII i X, perioada cunoscut sub numele de evul mediu elenic. Dorienii erau greci mai pu in evolua i care, pornind din regiunile muntoase din nord-vestul peninsulei, au ocupat încetul cu încetul Grecia central , cea mai mare parte a Peloponesului i în cele din urm insulele din sudul Marii Egee, Creta îns i, în cursul unei lente p trunderi ce s-a întins pe toat durata secolului XI i a unei p r i a celui urm tor. Cum atare penetra ie a fost înso it de o important schimbare a modului de via , ca urmare a r s-pîndirii metalurgiei fierului, în chip firesc cercet torii au fost ispiti i s atribuie sosirii n v litorilor nordici, mai neciopli i i mai bine înarma i, r sturnarea care a distrus civiliza ia micenian . Aceste p reri, mult vreme considerate juste, sînt ast zi tot mai des puse în discu ie. Studierea am nun it a a ez rilor miceniene nu ne poate cîtu i de pu in produce dovada unei distrugeri masive i radicale, a totalei rupturi cu trecutul, a a cum se crezuse odinioar . Pare-se c decaden a s-a instalat în etape i nesiguran a s-a înst pînit încetul cu încetul, ducînd la abandonarea progresiv a regiunilor mai pu in bine ap rate. Neîndoielnic anterioare sosirii triburilor doriene sînt apari ia fierului si cea a noului rit funerar al inciner rii care tinde s înlocuiasc înhumarea. Sîntem, a adar, sili i s diminu m importan a venirii dorienilor drept cauz direct a unui fenomen ce a început a se manifesta înaintea ei. O explica ie de curînd propus pare a împ ca destul de bine faptele, în cursul secolelor XIII i XII, migra ii foarte complexe au afectat întregul Orient apropiat, de jur împrejurul Medi-teranei r s ritene. Ele ne sînt cunoscute din documentele egiptene care vorbesc de mai multe ori de atacuri întreprinse de Popoarele marii, coali ie eterogen la care au participat cu siguran i contingente grece ti. Respectivele invazii, la început respinse, apoi în parte victorioase au afectat grav echilibrul politic din Orientul apropiat. Imperiul hitit s-a pr bu it. Egiptul s-a restrîns în Delt , abandonîndu- i posesiunile din Asia. Condi iile care favorizaser comer ul în bazinul oriental al Mediteranei au disp rut ca urmare a extinderii pirateriei. Micenienii, direct interesa i în astfel de schimburi, au avut mult de suferit de pe urma diminu rii lor. Curînd au fost izola i de partenerii r s riteni i redu i la resursele propriului p mînt. Acesta, niciodat îndeajuns de productiv, era departe de a îndestula o popula ie numeroas , obi nuit s tr iasc în opulen , împinse de nevoie, principatele miceniene s-au ridicat atunci unele împotriva altora într-o serie de lupte intensive care au dus treptat la distrugerea par ial i apoi la c derea multora dintre ele. Din care pricin i dec derea unei culturi sfîr ind prin a- i uita sursele de inspira ie i bog iile anterioare, inclusiv folosirea scrierii în linearul B, i care i-a pierdut întreaga capacitate de înnoire, obligat fiind sa repete formule devenite sterile. R spîndindu-se asupra unei mari p r i a lumii grece ti, dorienii vor fi aflat nu o civiliza ie în plina str lucire, c reia sa-i pun cap t cu bruta- litate, ci una muribund apar inînd unei societ i în declin. Sosirea lor va fi gr bit s r cirea general a Greciei, pricinuind migra ia c tre pamîn-turile mai bogate ale coastei anatoliene, unde elenismul avea s - i reg seasc for a i iradierea. Schimburile externe n-au putut fi reluate decît odat cu secolul IX, cînd Grecia propriu-zis , iar i în situa ia de a sa îmbog i prin contactul cu Orientul, a început încetul cu încetul sa tr iasc din nou. Capitolul U CIVILIZA IA GEOMETRIC SAU EPOCA LUI HOMER în secolul al IX-lea, dup o lunga perioada obscura i nefericita, lumea elenica î i reg se te vitalitatea, înf i îndu- ni-se sub o form cu totul diferit de cea a epocii miceniene. Dec derea statelor aheene i invazia triburilor doriene au pricinuit vreme de trei veacuri mi c ri de popula ii care au modificat din temelii reparti ia poporului grec în bazinul Marii Egee. în vreme ce noii sosi i ocupau progresiv cea mai mare parte a Greciei continentale ia Peloponesului, ocupan ii anteriori, dac voiau sa scape de domina ia doriana, î i p r seau locurile pentru a c uta aiurea un p mînt mai primitor. Sînt pu in cunoscute în detaliu aceste migra ii ce s-au prelungit secole de-a rîndul i a c ror amintire a r mas în memoria grecilor sub forma unor legende prin care este destul de greu s întrevezi cu limpezime substratul istoric. Sigur este c ele s-au îndreptat c tre est, spre Ciclade i spre coasta anatolian , i c au dus la instalarea permanent pe întreaga franj occidental a Asiei Mici a unei serii de colonii grece ti populate i prospere. Fiindc cele mai importante dintre respectivele colonii vorbeau dialectul ionic, fenomenul istoric ce a determinat întemeierea lor poart de obicei numele de migra ia ioni ana. Expresia se opune celei de invazie doriana i formeaz împreun un diptic satisf c tor din punct de vedere ra ional. Dar migra ia ionian , ca i in-39 va/ia doriana, nu trebuie considerat drept un f e- nomen lipsit de complexitate. Cercet ri recente au demonstrat, dimpotriv , caracterul lui extrem de complicat. Ar fi prematur sa voim a schi a în detaliu o mi care etnic de atare structur . Cercet rile arheologice mai mult decît examinarea critic a tradi iei legendare vor permite s se precizeze data sosirii coloni tilor greci în diferitele puncte de pe coasta Asiei. Or, atare cercet ri sînt înc la început, dar foarte promi toare, a a cum s-a v zut la Smirna i la Foceea. Se consider acum c primele instal ri elenice pe continentul anatolian sînt anterioare sfîr itului epocii miceniene: la Milet* i Ia Claros pare-se c grecii ar fi sosit înc din secolul XIV, poate în urma cretanilor deja sta- bili i la fa a locului. Colonizarea s-a extins apoi în valuri succesive, de origine i importan numeric foarte variat în func ie de retragerea popula iilor aheene ale Greciei propriu-zise, din calea invadatorilor dorieni: fie c emigra ii ocupau locuri noi, alungîndu-i pe indigeni, fie c veneau s înt reasc o colonie anterioar . Dorienii în i i au urmat

10

mi carea, cucerind insulele din sud, Creta, Rodosul i diferite puncte de pe coasta Asiei Mici. în secolul IX, grosul acestor migra ii a luat sfîr it. Apari ia în plin centrul Anato-liei a unei noi puteri, regatul lidian, a pus cap t expansiunii grecilor spre interior. De acum înainte reparti ia popula iilor elenice în jurul M rii Egee, devenit un lac grecesc, este aproape definitiv , cu excep ia coastei nordice care nu va fi ocupat decît ulterior. Cei vechi îi cîiferen iau pe greci dup principalele diviziuni lingvistice întemeiate pe dialecte, diferen e pe care le socoteau corespunz toare unei împ r iri etnice. Dac modernii nu mai consider drept riguroas atare echivalare, nu înseamn c nu recunosc faptul c limba corespunde deseori institu iilor fundamentale în conturarea elementu- lui dominant într-o anumit regiune, în func ie de care, ocuparea lumii egeene la sfîr itul marilor 40 Vp ° => S " Oîcsos *- ^>X' '^, W ^^v^SoniotroceO fx^J~""v_> S .^e^,,,

tC<:\l» "^EUBtEA n

ra, 7^1 ???^-1^ ?

S

Chios&l^mirna, , f

. f

P

00eios

<,;- ^L-L-0"'

MES Ai!4*s0artQ ^ o P^n o \ ^Talicornas ARIA {"" JDialectu! ionic Dialectul eolic > Dialectul crccdian Dlalectv! doric Dialecte nord-vestics Fig. 3. DIALECTELE GRECE TI ÎN SECOLUL VIII Î.E.N.' migra ii, care au constituit evul mediu elenic, se prezint dup cum urmeaz :

Se vorbe te despre dialecte eolice în ce prive te partea de nord a fî iei litoralului anatolian colonizat de greci, de la cursul inferior al rîului Hermos, la nord de Smirna, pînâ în fa a insulei Lesbos i în îns i aceasta insul . Coloni tii eo-lieni au venit din Tesalia i Beo ia, unde dialectul respectiv s-a colorat intens, dup plecarea lor, cu influen e nord-vestice. Popula ii de limb ionica s-au a ezat în Attica i Eubeea, în Ciclade (exceptînd sudul acestora), pe litoralul anatolian de la Smirna pîn la nord de Halicarnas, precum i în marile insule Chios i Samos. Triburile do- riene au supus, impunîndu- i limba, Megara, Co-rintul, Argolida, Laconia, Cicladele de sud (în special Milo i Tera), Creta, Rodosul, Dodecane-sul i, în fine, pe coasta Asiei, Halicarnasul i Cmdosul, în teritoriul carian. în regiunea nord-vesticâ a Greciei continentale, în Pelopones, în Ahaia i în Elida sînt vorbite dialectele numite nord-vestice, foarte apropiate de cel doric: aceste dialecte au exercitat o influen a importanta asupra celor din Tesalia i Beo ia. în fine, în regiuni foarte dep rtate una de alta, în Arcadia i în insula Cipru, a d inuit un dialect numit arcado-cipriot ce pare s fi p strat cele mai strînse leg turi cu vechea greac micenian . Amintita reparti ie a fost de durat . Ea a avut urm ri în ce prive te istoria politic i deopotriv civiliza ia. Comunitatea sau înrudirea dialectal a fost în lumea greac , a a de lesnicioas prad sfî ierilor intestine, un factor de unitate ori cel pu in de solidaritate între state. Lucrul s-a v zut limpede în cursul r zboaielor din secolul V cînd Atena i Sparta au atras, cu mai mare sau mai mic succes, în respectivele lor tabere cet i ioniene i cet i doriene. S-a v zut înc i mai înainte cînd cet ile ioniene din Asia s-au unit în cadrul unei ligi, în secolele X i IX. Este adev rat c identitatea tradi iilor religioase care, atît în cazul io-nieniîor cît i al dorienilor, se ad uga comunit ii de limb , a contat mult în d inuirea sentimentului înrudirii ele obîr ie. La ionieni, corpul civic este în general împ r it în patru triburi cu nume tradi ionale i se ine s rb toarea Apaturiilor. La do-rieni g sim de obicei aceea i împ r ire în trei triburi, precum i culte comune ca cel al lui Apolo Carneios. Desigur, atare analogii nu exclud mari deosebiri între un ora ii altul, iar uneori ostilit i declarate în interiorul aceluia i grup: s-ar acorda pe nedrept deci osebirii între dorieni i ionieni o exclusiv importan în deslu irea istoriei grece ti. Totu i, cît de pu in întemeiat ar fi fost din punct de vedere etnic, datorit amestecului popula iilor, ea n-a jucat un mai mic rol psihologic, contribuind la opozi ia dintre Sparta i Atena, care au g sit în apartenen a la dou frac iuni di- 4 ferite ale poporului grec comoda justificare a rivalit ii lor. Pe planul civiliza iei, diversitatea dialectala a r mas multa vreme o tr s tura esen ial a elenismului. Grecii aveau profunda convingere ca înrudirea lor se întemeia pe comunitatea de limb : to-losirea limbii grece ti era ceea ce îi deosebea ele barbari, constituind pentru ei temeiul solidarit iii fa a de restul lumii. Or, dac varietatea dialec- telor favoriza în interiorul respectivului ansamblu particularismul politic, ea era în acela i timp un izvor de bog ie verbal din care scriitorii i poe ii, ca arti ti con tien i, au tiut ob ine numeroase efecte. S-au constituit astfel de timpuriu mai multe limbi literare ce împrumutau din cutare sau cutare dialect ori din îmbinarea mai multora culoarea i rezonan a lor specific , r mînînd totodat accesibile oric rui grec cultivat. Exemplul cel mai ilustru i în acela i timp cel mai vechi este cel al limbii epice în care se îmbin , într-o sintez pe cît de complex pe atît de armonioas , elemente ionice cu elemente colice, supuse exigen elor unei metrici rafinate. Atare limbaj artificial, strict rezervat recit rii epice în hexametri i care n-a fost niciodat vorbit nic ieri, a avut o carier extra- ordinar fiindc n-a încetat s r mîn în uz pura la sfîr itul antichit ii i chiar dup aceea, în. cercurile erudi ilor bizantini. Astfel, dup hazardul crea iilor literare, dup faptul c geniul unui scriitor i-a pus pecetea asupra

11

unui gen sau altul, dialectul de care se folosise a fost socotit speciile compozi iilor de acela i stil, suscitînd imita ii, f r a fi neîng duite transpunerile într-un dialect diferit. Au fost acceptate chiar amestecurile: cururile tragediilor attice sînt compuse nu în dialect attic, ca restul piesei, ci în doric, dealtfel foarte arbitrar, considerat drept mai bine adaptat lirismului coral. Pe de alt parte, comedia lui An<-tofan a ob inut efecte pitore ti prin folosirea dialectelor în gura str inilor. N-ar trebui uitat nici c cei vechi ei în i i au dat numele de doric* i ionic* celor dou prinei- 43 pale ordine" ale arhitecturii lor. în fapt, folosi- rea unuia sau altuia, cu începere din secolul VI, CÎJKÎ apar perfect definite, predomin în regiuni diferite ale lumii grece ti: doricul în Grecia continentala, ionicul în Asia Mic elenizat . Aceste deosebiri n-au fost îns niciodat foarte riguroase i curmd unii arhitec i au imaginat asocierea celor dou ordine spre a ob ine efecte deosebite în acelea i ansambluri monumentale, cum ar fi Acropola Atenei, i chiar în cadrul acelora i monumente, ca de pild Propileele lui Mnesicles. Aici, ca i în literatur , gusturile variate i feluritele tradi ii ale diverselor ramuri ale poporului grec au contribuit la îmbog irea unei culturi devenite bunul lor comun. Secolele IX i VIII sînt desemnate în mod obi nuit cu denumirea de epoca geometric , din pricina caracterului original al ceramicii acelui timp. în-tr-adev r, în a ez rile locuite pe atunci se g sesc vase ori cel pu in cioburi al c ror decor e format în esen a din linii drepte i motive geometrice simple. Mult vreme apari ia acestui stil a fost

pus în leg tur cu invazia doriana: se voia a se vedea în el influen a unui spirit nou, adus de n v litorii veni i din nord. Atare interpretare a faptelor nu mai e valabil ast zi: continuele s p turi arheologice au demonstrat c , departe de a ii datorat unei schimb ri a gustului ca urmare a transform rii bru te a mediului etnic, stilul geometric s-a desprins încet i treptat din tradi ia îîj'cenian . Este cu atît mai important cu cît astfel de continuitate a fost depistat în Attica unde elementul dorian nu a p truns niciodat i unde totu i ceramica geometric atinge o perfec iune f r egal. Dar aceea i evolu ie lent este atestata i în alte p r i. Pentru a-i desemna mai lesnicios etapele, arheologii au creat termenii de suvmice-nian si proto^eometric, care permit, în absen a oric rei date istorice sigure, constituirea unei cronologii cei pu in relative a acelor secole întune-caie. S-a convenit c submicenianul se întinde, a-proximativ, ele la sfîr itul secolului XII pîn la mijlocul celui urm tor (±1100 1050) i c pro-togeometricul e cuprins între mijlocul secolului XI 44 i începutul veacului IX (±1050 900). în cuprinsul stilului geometric propriu-zis ceramologii deosebesc

un stil

geometric pur sau geometric timpuriu, care dureaz de la circa 900 pîn cu pu in înainte de

mijlocul

secolului VIII; un sfii geometric elaborat (ori geometric matur], la mijlocul secolului VIII, ce produce

magnifice capodopere în care figura umana, sub o form stilizat , ocup deja locul din centrul motivelor geo-

metrice; în fine, un stil geometric tîrziu, corespun-zînd ultimei p r i a secolului VIII, unde reprezentarea

figurilor cap t tot mai mare importan , ducînd astfel la destr marea rapid a geometricului propriu-zis. Trebuie precizat c împ r irile dz mai sus se întemeiaz în esen pe studiul ceramicii attice, care este

de

departe cea mai bine cunoscut , în alte p r i ale lumii grece ti se constat deseori mdrzieri prin raport cu Attica: greut ile de comunicare de-a lungul evului mediu elenic au favorizat conservatorismul în regiunile cele mai retrase. Dar, în mare, evolu ia este peste tot aceea i. Nu trebuie s ne surprind importan a acordat ceramicii în stabilirea cronologiei acestei perioade a istoriei grece ti. Evenimentele politice ale r stimpului secolelor întunecate" ne scap , iar cercetarea arheologica, singura capabil a ne informa, trebuie s recurg la documentele cele mai numeroase descoperite în s paturi, adic la cioburile de argila ars : într-adev r, acestea au triplul avantaj de a proveni clin obiecte de uz comun, deci pe^-te tot raspîndite, de a fi relativ u or de clasat datorit decora iei lor pictate, al c rei tii evolueaz , i, în fine, de a fi de obicei în stare bun de conservare, c ci, clac vasele de lut pictate se sparg cu u urin , fragmentele lor, cel pu in, rezist , f r daune considerabile, coro'/.runii. secolelor. Iat pentru ce se poate spune, parodiind vorba poetului, c ciobul singur e nemuritor.

Ceramica geometric este cunoscut în numeroase locuri ale lumii grece ti: la Corint, Ui Ar-gos, în Beotia, în Ciclade, cu prec dere la Tera, la 45 Rodos, în Cipru i chiar în Italia, în Attica insa îi putem urm ri cel mai bine evolu ia, începînd din perioada siibmicenian , gra ie s p rii necropolelor, ca cea de la Kerameikos, situat aproape de un cartier al Atenei ocupat ulterior de numero i olari, de unde i se trage i numele, în afara ora ului, aproape de poarta Dipylon*, se întindea un cimitir aflat înc în folosin la începutul epocii clasice. Descoperirile f cute în cele mai vechi din aceste morminte, în cursul lucr rilor întreprinse între cele dou r zboaie mondiale, au l murit structura special a mormintelor de inci-nera ie ce apar cu începere din submicenian, se generalizeaz în secolul X i r mîn în folosin în cele urm toare, cu toate c inhuma ia, rit mai pu in costisitor decît incinera ia, reap ruse între limp. O simpl groap s pat în p mînt prime te urna iunerar i cîteva vase în chip de ofrande aduse mortului. Jum tate din atare groap e umplu i a cu p mînt, iar la suprafa se ridic o piatr