2.2.5. John Wycliff (cca.

1328-1384) Este foarte interesant modul in care apare pe scena acest credincios considerat un premergator al Reformei. Supunerea Regelui John al Angliei fata de Papa Inocentiu al III-lea si umilirea sa de catre acesta, au dus la o atitudine ostila fata de papalitate in acesta tara. Intreaga natiune engleza s-a considerat injosita in urma acestui act. Pretentiile exagerate ale papilor si amestecul lor in numirea episcopilor englezi au dus in repetate randuri la dispute deschise intre Biserica si conducerea laica, contribuind la largirea prapastiei existente. In aceste conditii apare pe scena Bisericii engleze Wycliff. Iata cum il prezinta Andrew Miller:

Tocmai cand rabdarea poporului fata de abuzurile pa palitatii parea sa se fi epuizat, Dumnezeu a gasit cu cale sa ridice un oponent puternic al intregului sistem ierarhic primul om care a facut sa se zguduie din temelii dominatia papei in Anglia, si inainte de toate, un om care a iubit in mod sincer adevaru l si care l-a vestit atat celor invatati cat si poporului de rand. Acesta a fost John Wycliff. El este numit pe drept precursorul, sau steaua de dimineata a zorilor Reformei.
O buna parte din viata si-a petrecut-o studiind si apoi predand la Oxford. La inceput dorinta sa nu a fost sa lupte impotriva autoritatii Bisericii Romano-Catolice, ci dorea o reformare din interiorul ei. Astfel pana in 1378 intentia lui a fost sa reformeze Biserica prin eliminarea clericilor si prin deposedarea de proprietati care, credea el, sunt cauza coruptiei. In 1376 scrie lucrarea Of Civil Dominio (Despre stapanirea civila) in care sustine ca exista o baza morala pe care trebuie sa o aiba conducerea eclesiastica. Insa nu a putut suporta modul in care clerul deposeda de bani pe credinciosii de rand ai Bisericii. Pamanturile, in mare parte, erau proprietatea Bisericii, de aceea la cererea lui de deposedare de proprietati a acesteia, sa bucurat de un sprijin deosebit din partea nobilimii engleze, care dorea mult acest lucru. Daca la inceput a incercat reformarea Bisericii din interior, mai tarziudezgustat

de <<captivitatea Babiloniana a Bisericii>> si de schisma, Wycliff n-a mai fost satisfacut de aceasta abordare mai degraba negativa, si dupa 1378 a inceput sa se opuna dogmei Bi sericii cu idei revolutionare .
Intrebarea fireasca pe care si-o pune orice istoric este cum a reusit Wycliff sa-si propage ideile fara sa fie excomunicat si omorat ? Raspunsul este ca Dumnezeu l-a ocrotit prin nobilii englezi si prin John de Graunt. Astfel Biserica nu s-a atins de el.

Lovitura cea mai puternica pe care a dat-o Bisericii a fost in anul 1379, cand fara sa-i fie frica de consecintele nefaste care ar fi putut sa apara, a sustinut cu toata taria in scris ca Hristos este capul Bisericii, si nu Papa. Prin aceasta nega ca Biserica ar avea putere absoluta, spunand: Puterea pe care a pierdut-o prin pacate de moarte. Sau altfel spus: chiar daca papa si toti clericii ar disparea de pe pamant credinta nu s -

ar pierde, pentru ca ea isi are temelia numai in Domnul Isus, Stapanul si Dumnezeul nostru.
Vazand importanta pe care o dadea clerul Bisericii in sine precum si invataturile eronate cu privire la autoritatea ei, abuzand astfel de neglijenta fata de Sfanta Scriptura, Wycliff nu a mai suportat acest lucru afirmand ca: Biblia si nu Biserica este singura autoritate

pentru credincios si ca Biserica trebuie sa ia model de la Biserica Nou Testamentala. Critica adusa Bisericii nu s-a oprit aici, el atacand prin predicile sale alte
nereguli cum sunt: cultul icoanelor, cultul sfintilor, al moastelor si al sacramentelor, precum si infiintarea indulgentelor. Cea mai mare realizare a lui Wycliff a fost aceea de a pune Biblia la indemana poporului in limba engleza. Astfel el a putut sa-si sustina mai bine convingerile cu privire la Biserica, Papa, Scriptura. In ceea ce priveste euharistia a sustinut consubstantierea insa extrema la care a ajuns cu privire la sacramente a fost aceea de a nu recunoaste nici un sacrament, negand caracterul sacru al euharistiei. Dupa moartea lui insa cei care au continuat invatatura lui au fost numiti lolarzi. Acestia erau predicatori laici care au continuat ideile lui Wycliff, iar miscarea acestora a fost numita miscarea lolarzilor. Cu privire la acestia Elisabeth A. Livingstone a afirmat: lolarzii

sunt urmasi ai lui Wycliff, isi bazau invatatura pe credinta personala, alegerea divina si mai presus de toate pe Biblie. In general s-au opus celibatului preotilor,
transsubstantiunii, indulgentelor si pelerinajelor, sustinand totodata ca validitatea actelor preotesti era determinata de caracterul moral al preotului. Acestia erau oameni simpli, tarani care au ales sa traiasca modest. Dupa 1401, prin statutul de haereticis comburend s-a aprobat osandirea oricarui taran sau croitor care tagaduia sfintenia Euharistiei sau care participa seara la o intrunire frateasca in care se propovaduia Cuvantul Bibliei. Traducerea Bibliei in limba engleza si crearea grupului de predicatori lolarzi a avut o influenta asupra englezilor si a netezit calea Reformei. In afara de aceasta ideile lui Wycliff s-au raspandit in Europa cu repeziciune. Un rol important in raspandirea acestora l-au jucat studentii boemieni, care studiau in Anglia. Acestia i-au dus ideile in Boemia, unde au devenit baza pentru invatatura lui Jan Hus.

Concluzionand in ceea ce priveste ideile lui Wycliff in istorie pot spune ca ele nu constituie altceva decat cateva grinzi ale unui pod care face trecerea de la un ev mediu intunecat la o epoca moderna, acest pod prinzand contur odata cu declansarea Reformei. 2.2.6. Jan Hus (1373-1415) Pentru a intelege ceea ce s-a intamplat in centrul Europei prin anii 1400, trebuie sa ne reamintim ce s-a intamplat in Anglia precum si legaturile acesteia cu Europa centrala. In acest sens nu trebuie uitata casatoria lui Richard al III-lea al Angliei cu Ana de Boemia, care a avut o importanta istorica deosebita, aceasta concretizandu-se in ceva practic si anume: schimbul de studenti intre Anglia si Boemia . Trebuie retinut faptul ca la fel ca in Anglia s-au facut simtite sentimentele nationale. In ambele cazuri, ele s-au ridicat impotriva stapanului strain, care domnea la Roma, si care avea pretentia de a fi loctiitorul lui Hristos pe pamant. In afara de aceasta, in Boemia existau nemultumiri si din cauza faptului ca germanii detineau multe pozitii inalte in cadrul Bisericii in detrimentul cehilor, iar la Universitatea din Praga pretindeau a avea o pozitie privilegiata. Luptele dintre ei au dus la retragerea germanilor de la Praga si la infiintarea Universitatii din Leipzig in anul 1409. Atunci cand ideile teologice si filozofice a lui Wycliff s-au intalnit si s-au impletit cu nationalismul ceh, s-a dezvoltat in Boemia o puternica miscare de emancipare sub tutela Romei. Am spus ca intre cele doua orase Oxford si Praga s-au facut schimburi de studenti. Astfel ideile lui Wycliff au ajuns foarte repede si usor pe teritoriul Boemiei, datorita studentilor care au studiat in Anglia si s-au confruntat cu ideile lui. Gasindu-le bune, acestia le-au luat in Boemia. In vremea aceea la Oxford, in Anglia, se dezbateau ideile lui Wycliff. Acesti studenti le-au imbratisat si le-au adus in Boemia. Dupa acestea intre studentii din Praga a luat fiinta o comunitate de admiratori ai ideilor lui Wycliff, in fruntea carora se afla Jan Hus. Pe langa acestia, ideile au fost imbratisate de multi intelectuali, clerici si laici. Jan Hus s-a nascut in Bohmernald (astazi Husinet) in 1373 dupa unii ar fi 6 iulie 1369, intro familie modesta. Ramanand de timpuriu fara tata, a fost crescut de mama sa, care era o femeie credincioasa. Muncind din greu, aceasta l-a ajutat sa ajunga la Universitatea din Praga. Fiind un student sarguincios, a reusit foarte repede sa se adapteze situatiei. Interesat de cunoasterea Scripturilor, va deveni unul dintre cei mai buni studenti ai Universitatii.

Dupa terminarea studiilor ajunge predicator la Capela Betleem din Praga, avand un dar deosebit de a-si captiva ascultatorii cu predicile sale. Era familiar cu ideile lui Wycliff, astfel ca in predicile sale reproducea nu doar ideile acestuia ci chiar limbajul. Avea un rol important la Universitatea unde la inceput a fost magistru. Dupa plecarea germanilor la Leipzig, devine rector al acesteia in anul 1409. Ataca in predicile sale unele dogme ale Bisericii Romano-Catolice, coruptia clerului inalt. Sustinea, asemeni lui Wycliff ca Biblia este singura autoritate in viata si credinta crestinului: Biserica este comunitatea celor alesi, iar Hristos este singurului ei Cap. O vreme se parea ca Hus va reusi sa atraga de partea acestei invataturi prin predici si scrieri intreaga natiune ceha; insa si in Boemia existau ierarhi catolici, care i s-au impotrivit. Daca la inceput arhiepiscopul Sbinok de Praga l-a incurajat, curand acesta l-a abandonat, trecand de partea papei Alexandru al V-lea. Lui Hus i s-a interzis sa mai predice, iar papa a emis o bula in 1410 prin care s-a ordonat distrugerea cartilor lui Wycliff, iar pentru a curma influenta reformatorului ceh i-a interzis sa mai predice si in capelele private. In 1411 papa Ioan al XXIII-lea l-a excomunicat pe Hus, care a trebuit sa se refugieze din Praga. In timpul acesta de refugiu, el s-a dedicat scrisului, elaborand, astfel principala sa opera De Eclesia in 1413, scrisa sub influenta directa a lucrarilor lui Wycliff. Fiind citat sa se prezinte in fata Conciliului Bisericii, care s-a desfasurat la Constance in 1414, Hus bazandu-se pe promisiunea imparatului ca nu i se va intampla nimic rau, da ascultare si se deplaseaza acolo. Din pacate, imparatul nu s-a tinut de cuvant. Ba mai mult atat ideile lui Wycliff, cat si invatatura sa au fost condamnate ca eretice. Refuzand sa-si retracteze invatatura, Hus este intemnitat, iar in anul 1415 ars pe rug. Invatatura lui Hus nu a putut fi distrusa, fiind dusa mai departe de urmasii sai, care s-au impartit in doua tabere. Una era tabara radicala, taboritilor, dupa muntele Tabor, fortareata lor din sudul orasului Praga. Acestia au respins orice invatatura cu privire la credinta si practicile Bisericii Romano-Catolice care, spuneau ei, nu aveau fundament scriptural. Cea de-a doua ramura care sustinea ideile lui Hus si care era mai moderata, era cea a utraquistilor. Ei au avut o pozitie proprie prin care sustineau ca numai ceea ce Biblia interzice trebuie eliminat si ca toti credinciosii, nu numai clerul trebuie sa primeasca atat painea cat si vinul la impartasanie. Din gruparea radicala a taboritilor s-a format gruparea Fratii Uniti, sau Fratii Boemiei. Acestia au aparut prin anii 1540, constituind astfel suportul unei noi biserici care poate fi gasita si azi, numita Biserica Moraviana. Aceasta s-a dezvoltat foarte mult prin spiritul ei misionar, de aceea nu este ceva deosebit daca spunem ca Hus l-ar fi inspirat pe Luther. Deoarece Luther avea posibilitatea sa cunoasca invataturile lui Hus.

Seriozitatea religioasa, atat a lui Wycliff cat si a lui Hus, cere o admiratie deosebita. Dar in ciuda recunoasterii lui Luther a multor puncte de legatura cu Hus, Reforma s-a datorat intro mica masura eforturilor lor. Totusi nu trebuie uitat faptul ca ei au anticipat spiritul si lucrarea reformatorilor, netezind calea acestora si usurand astfel aparitia Reformei. 2.3. Reforma protestanta. Linii generale. Reforma a fost o incercare de intoarcere la puritatea crestinismului Noului Testament si dezvoltarea unei teologii in acord cu acesta. Reformatorii erau convinsi ca aceasta teologie nu va deveni niciodata o realitate atata timp cat Biserica va fi autoritatea finala in locul Bibliei. In cea mai mare parte, Reforma a fost limitata la Europa de Apus si la popoarele teutonice. Nici Biserica de Rasarit si nici popoarele latine din vechiul Imperiu Roman nu au acceptat Reforma. In acele parti, inca stapaneau idealurile medievale de unitate si de uniformitate, dar in nordul si vestul Europei, popoarele teutonice au trecut la diversitatea protestantismului. Totusi, in anumite tari Romano-Catolice in ciuda tuturor persecutiilor si-au mentinut existenta mici denominatii Valdenze si ale Fratilor Boemieni. Principalii lideri ai acestei miscari au fost Martin Luther (1483 1546), Ulrich Zwingli (1484 1531), John Calvin (1509 1564). La inceput ei au fost pentru o restaurare a Crestinismului primar, dar nu dupa mult timp, liderii acestei miscari au adoptat ideea si apoi au decis ca o unire cu statul este necesara succesului bisericii. Aceasta decizie a fost un compromis fata de pozitia sustinuta la inceput. Acceptarea acestui compromis de catre Luther si Zwingli, compromis care includea si eliminarea oricaror disidente, a dus la aparitia miscarii Anabaptiste evanghelice. Martin Luther s-a nascut la Eisleben, 1483 in Saxonia, o provincie din Imperiul German. A primit educatie la scoala Latina din Eisenach si la Universitatea din Erfurt. In 1505, el a devenit calugar augustinian in acelasi oras, sperand sa gaseasca pacea sufletului prin efort personal. In cele din urma, a ajuns la concluzia ca iertarea divina si schimbarea interioara sunt rezultatul credintei in Christos. In 1509, a acceptat sa fie profesor la Universitatea din Wittenberg in Saxonia. In 1517, Johann Tetzel a fost insarcinat sa vanda indulgente papale in diferite parti ale Germaniei. Luther a considerat ca Tetzel pretinde prea mult pentru eficacitatea acestor indulgente, si ca in aceasta privinta el a actionat in contradictie cu vointa papei si cu invatatura Bisericii Romano Catolice.

In consecinta, Luther a scris 95 teze in latina si le-a fixat pe usa Bisericii din Witteberg. In aceste teze el a condamnat abuzurile de care se facea vinovat Tetzel, din punctul de vedere romano- catolic. In timpul controverselor ce au urmat, Luther a fost din ce in ce mai mult convins ca multe invataturi si practici ale Bisericii Romane sunt nescripturale. Inca inainte de expunerea acestor teze el a avansat ideea doctrinei justificarii prin credinta, care din punctul de vedere al Bisericii Romane era o erezie. Electorul Frederich cel Intelept i-a acordat toata protectia posibila. In cele din urma Luther a fost excomunicat de papa in 1520. Obtinand o copie a declaratiei papale, Luther i-a dat foc in public. Anul urmator a aparut in fata Dietei, ori a Parlamentului Imperiului German, la Worms, dar a refuzat sa retraga ceea ceea ce i s-a cerut. Electorul Frederich, in secret, a aranjat sa fie dus la Castelul Wartburg, pentru siguranta lui personala. In timpul acesta, Luther a luat decizia ca Liturghia sa fie mentinuta pana cand ea ar fi putut fi inlocuita cu aprobarea autoritatilor civile. Aceasta atitudine cu privire la Liturghie si alte puncte practice ce trebuiau reformate a dus la o stransa legatura intre stat si biserica. Liturghia a fost in cele din urma abolita in Wittenberg si in toata Saxonia, dupa moartea Electorului Fredereck, de catre fratele acestuia, Electorul John, in 1525. Biserica Luterana a fost facuta biserica de stat in Saxonia si in cele din urma in toate provinciile Germaniei si Scandinaviei, ai caror conducatori acceptasera crezul lutheran. In aceeasi perioada Biserica Zwingliniana sau Reformata a devenit biserica de stat in anumite cantoane din Elvetia. Ulrich Zwingli a fost un lider al Reformei in regiunea din Elvetia in care se vorbea limba germana. El s-a nascut in anul 1484, la Wildhaus, langa St. Gall in Elvetia. A studiat in Bern, Viena, si Basel fiind consacrat ca preot in 1506. In anul 1518 a fost ales episcop principal al orasului Zurich, cel mai important oras din Elvetia. Dupa sosirea lui in Zurich, s-a putut observa in predicile lui o nota evanghelica. In cativa ani, in predicile lui, Zwingli a atacat anumite doctrine si practici Romano Catolice. Atitudinea Consiliului din Zurich fata de Reforma a fost favorabila, dar guvernul federal al Elvetiei s-a opus miscarii. Consiliul din Zurich i-a dat lui Zwingli deplina libertate in ceea ce priveste predicarea din Scripturi. Din motive politice, consiliul a ales o atitudine de compromis, interzicand toate devierile de la practicile Bisericii Romano Catolice ce puteau avea loc. In concluzie, lui Zwingli i s-a permis sa predice impotriva Bisericii Romane, dar nu sa si abandoneze practicile ei. Luther si Zwingli nu au avut, in toate, aceleasi invataturi. Principala controversa dintre ei a fost in legatura cu Cina Domnului. Luter a aparat doctrina Prezentei Reale, adica painea si

vinul sunt in realitate trupul si sangele lui Hristos, in timp ce Zwingli sustinea ca acestea sunt embleme sau simboluri. Zwingli, a respins doctrina regenerarii prin botez, pe care Luther o sustinea. Zwingli a ajuns la aceste pareri datorita controverselor cu Fratii Elvetieni, dandu-si seama de faptul ca Anabaptistii aveau dreptate cand sustineau ca nici botezul nici impartasania nu sunt mijloace prin care sa se obtina iertarea pacatelor. Reforma, in anumite state a condus la infiintarea unor biserici de stat protestante. Conducatorii care acceptau crezul luteran sau zwinglinian, stabileau fie o biserica de stat Luterana sau Zwingliniana. Formarea unei noi biserici de stat nu era ceva complicat. Conducatorul teritoriului respectiv dadea ordin preotilor sa se conformeze doctrinei si practicii noului credeu. Peotii duceau la indeplinire ordinele conducatorilor. Oamenii de rand nu aveau nimic de spus in aceasta problema. Infiintarea acestor noi biserici de stat erau in avantajul personal al acestor conducatori. In felul acesta aveau control mai larg asupra bisericilor si asupra averilor manastirilor. In provinciile Lutherane, printul conducator era consideratsummus episcopus al bisericii din acel stat. Surprinzator este faptul ca religia de stat se schimba in functie de poruncile autoritatilor civile.Anumite districte care trecusera la Zwinglianism, au trecut sub stapanirea unor conduceri Romano-Catolice, iar populatia acestor districte au reacceptat credeul Romano Catolic. Locuitorii regiunii Palatinelor de Sus au fost nevoiti sa-si schimbe religia de patru ori in timpul Reformei. Oamenii, fie protestanti fie catolici nu au luat credinta lor in serios ca sa fie gata sa sufere persecutii pentru ea. Numarul martirilor Luterani si Zwinglinian este foarte mic. Anabaptistii s-au plans de multe ori ca au fost ridiculizati pentru ca au fost gata sa indure persecutii pentru credinta lor. Dupa cum s-a aratat, orice disidenta sau deviere de la crezul bisericii de stat era sever pedepsita. Din scrierile lui Luther si Zwingli, reiese clar ca in anii de inceput ai Reformei, ei au aparat principiul membriei voluntare, nevoia disciplinei in biserica si independenta bisericii de stat. Toate aceste obiective nu au putut fi atinse de Luther si Zewingli. Istoricul lutheran, profesorul Karl Mueller, Tuebingen, Germania, a spus: Puterea agresiva, cuceritoare,

pe care lutheranii au manifestat-o in prima perioada, s-a pierdut oriunde, in momentul in care guvernantii au luat problema in mainile lor si au stabilit Crezul Lutheran.
Biografia lui John Wycliffe de la ViataVesnica.Ro:

John Wycliffe, care a trit n timpul domniei regelui Edward III, n 1372, a fost profesor la

Universitatea din Oxford. ntr-o vreme n care doar puini oameni s-au bucurat de educaie, Wycliffe a fost cunoscut pentru erudiia sa n filozofie i religie.n aceast perioad cretinismul era ntr-o situaie trist. Dei toat lumea cunotea numele Cristos, putini i nelegeu nvtura. Credina, mngierea, folosul Legii,lucrrile lui Cristos, slbiciunea omeneasc, Duhul Sfnt, puterea pcatului, lucrrile harului, mntuirea prin credin si libertatea cretinului nu au fost pomenite niciodat n Biseric. n schimb, Biserica era preocupat doar de ceremoniile vizibile i tradiiile omeneti. Oamenii i petreceau toat viaa ngrmdind ceremonie dup ceremonie n dorina de a cpta mntuirea, fr s tie c o puteau primi doar cernd-o. Oamenii simplii, needucai, care nu cunoteau Scriptura, se mulumeau s cunoasc ce le spuneau pastorii, iar acetia erau preocupai s i nvee doar lucrurile venite de la Roma, majoritatea nvturilor fiind date spre folosul propriului lor ordin i nu pentru slava lui Cristos.Vznd c Evanghelia lui Cristos este pngrit de greeli i invenii ale acestor episcopi i clugri, s-a hotrt s fac tot ce-i st n putere ca s schimbe situaia i s-i nvee pe oameni adevrul. S-a luptat mult ca s declare n mod public faptul c intenia sa era doar s scape Biserica de idolatrie, mai ales n ceea ce privete sacrementele i mprtania.

Image via Wikipedia

Acest lucru a nfuriat desigur pe clugri, ale cror ordine au devenit avute n urma ctigurilor intrate din oficierea cereminiilor i plata serviciilor lor. n curnd preoii i episcopii s-au alturat nemulumiilor, urmai de arhiepiscopul Simon Sudbury, care a ntrerupt salarizarea lui Wycliffe i i-a poruncit s nu mai predice mpotriva Bisericii. Cnd

nici mcar acest lucru nu s-a dovedit eficient, arhiepiscopul a apelat la Pap. nsa Wycliffe a continuat s-i expun gndurile n predicile adresate poporului; regele Edwar purta simpatie fa de predicile sale dar s-a putut bucura i de spijinil unor nobili ca John de Gaunt, Ducele de Lancaster, fiul regelui i Lordul Henry Percy. nvaturile lui Wycliffe pot fi sumarizate n urmtoarele puncte, preluate din predicile sale: - Sfnta euharistie, dup rugciunea de consacrare, nu este chiar trupul lui Cristos; - Biserica Romei nu este mai important dect orice alt Biseric, i lui Petru nu i-a fost dat mai mult putere de ctre Cristos dect altor apostoli; - Papa nu are mai mult putere dect orice alt preot; - Evanghelia este suficient fiecrui om, fr alte reguli adugate de oameni i fr adugiri la Evanghelie; - Nici Papa i nici o alt fa bisericeasc nu are puterea sau dreptul de a pedepsi pe pctoi. n 1377 i s-a ordonat lui Wycliffe s apar n faa episcopilor si i s rspund acuzaiilor aduse de acetia, din moment ce el a continuat s predice despre aceste lucruri dei i se interzisese. Wycliffe s-a nfiat naintea lor n ziua de joi, 19 februarie 1377, nsoit de patru clugri nvai, Ducele de Lancaster i Lordul Henry Percy, care era Lord Marealul Angliei. Catedrala Sf.Pavel a fost nconjurat de o mare mulime care s-a adunat ca s ajung la Capela Doamnei Noastre, unde autoritile bisericeti erau n ateptare. Dup cteva minute, Ducele de Lencaster i lordul Percy s-au implicat ntr-o discuie fierbinte cu episcopul, cu privire la Wycliffe, dac el ar trebui s stea n picioare sau s ad n timpul audierilor. n curnd cearta a lsat loc ameninrilor, toi cei prezeni s-au alturat grupurilor antagoniste i conciliul a trebuit s fie dizolvet nc nainte e ora 9. Wycliffe a scpat astfel de pedeapsa pentru cazurile sale. n curnd a murit regele Edward III i tronul a fost ocupat de nepotul su, Richard al II-lea. Ducele de Lancaster i Lordul Percy au renunat la slujbele lor guvernamentale i s-au retras din viaa public, dar Wycliffe nc se putea bucura de sprijinul multor nobili. n 1377 Papa Grigorie a trimis un mesaj la Universitatea din Oxford, n care o mustra pentru c a lsat ca nvturile lui Wycliffe s prind rdcin i cerea ca Wycliffe s fie redus la tcere. Acest lucru l-a ncurajat pe

arhiepiscopul de Canterbury i pe eli episcopi, care s-au hotrt s se ntlneasc i s cad de acord asupra modului n care va fi pedepsit Wycliffe. n ziua n care acesta urma s fie audiat, un brbat pe nume Lewis Clifford, care era un membru al Curii, fr ns a avea prea mult putere, s-a dus la episcopi i i-a avertizat foarte serios s nu l condamne sub nici o form pe Wycliffe. Episcopii au fost att de uluii de aceast cerere nct nu au luat nici o atitudine mpotriva lui Wycliffe n acea zi. Secta lui a nceput s creasca n ciuda opoziiei Bisericii. Unele persoane autoritare de le Oxford au ncercat s l fac s tac, alii l-au sprijinit ct au putut, iar Biserica l-a declarat eretic i i-a ameninat pe partizanii lui cu excomunicarea. O perioad de timp Wycliffe ori a stat exilat, ori a stat ascuns, dar s-a ntors n parohia sa nainte de a muri in 1384. n 1415 Sinodul de la Constanz l-a declarat eretic notoriu pe Wycliffe, care a murit n erezia sa i s-a dispus mutarea oaselor sale din pamntul sfinit. n 1425 ramaiele sale au fost deshumate, oasele i-au fost arse si aruncate n ru, Cuvntul lui Dumnezeu i adevrul nvturii lui John Wycliffe nu vor fii nimicite niciodat. Dei regele Richard s-a lsat influenat de Papa Urban i Papa Bonifaciu IX si a publicat cteva decrete mpotriva doctrinelor protestante, nu exista nici o mrturie ca cineva s fi fost condamnat la moarte pentru doctrine n timpul domniei sale.