Tehnici de reemediere si reecologizare a siturilor poluate 1 tehnologii de depoluare 1.

1 Clasificarea bazata pe criteriul locului de aplicare n funcie de locul de aplicare tehnologiile de depoluare se clasifica n : a) tehnologii aplicate n afara sitului de sol poluat b) tehnologii aplicate pe situl de sol poluat c) tehnologii aplicate ,,n situ. a) Tehnologiile aplicate n afara sitului, care constau n evacuare solului i a apei poluate din mediul lor natural (prin excavare sau pompare), transportul acestora n afar sitului i execuia lucrrilor de depoluare n centre specializate. Uneori aceste metode prevd i reducerea pe sit a materialului depoluant. Principalele avantaje ale acestor metode sunt extirparea rapid i total a componentelor contaminate, posibilitatea contaminrii activitile pe sit i eficient ridicat de depoluare conferit de centrele specializat. Pe de alt parte metodele plasate in afara sitului sunt marcate de inconveniente notabile cum ar fii: - costul ridicat al transportului - riscul dispersrii pariale a poluanilor n timpul lucrrilor de evacuare, ncrcare, transport i descrcare, impunerea unor limite de concentraii n poluani nainte de tratare, evitarea amestecului de poluani, etc."1 Tehnologiile din aceast categorie au avantajul unei depoluari rapide i eficiente, dar au dezavantajul c sunt deosebit de costisitoare mai ales din pricina costurilor ridicate ale lucrarilor de excavare i de transport. "Cel mai des utilizate metode ex situ sunt: excavarea i nlturarea solului, incinerarea acestuia, ncorporarea n asfalt i splarea solului. n cazul poluanilor dizolvai metoda de recuperare care se aplic cel mai des este pomparea. Un caz aparte l reprezint poluanii insolubili, dintre care cei mai frecveni sunt constituenii din produsele petroliere. n acest caz, la suprafaa apei se formeaz o pelicul mobil de hidrocarburi care se va deplasa n funcie de pant. Recuperarea acestor produse se realizeaz prin pompare. Pentru a asigura gradientul hidraulic, necesar accesului compuilor petrolieri n zona de extracie, este nevoie de scderea presiunii la suprafaa apelor subterane. Tratarea acestor ape se face separat pentru poluanii anorganici i organici. Astfel, pentru poluanii anorganici (metale) se face o precipitare, prin adugare de CaCO3 i o eliminare prin aerare, n timp ce pentru poluanii de natur organic este necesar o barbotare cu aer. "2

Ing. Ec. Daniela Angela Buzoianu(Bahmt), Tez de doctorat "Strategii i politici economice de combatere a

polurii n industria de petrol" Universitatea Petrol-Gaze din Ploieti, Ploieti, 2010

2

http://www.hydrop.pub.ro/cap8marinovc2.pdf

b)Tehnologiile aplicate pe sit, sunt identice cu primele, cu deosebirea ca solul poluat, dupa excavare, nu mai este ncrcat i transportat n uniti din afara sitului, ci este depoluat cu ajutorul unor instalaii mobile de depoluare amplasate chiar pe sit. " Metode aplicabile pe sit care se asemna cu metodele aplicabile n afar sitului deoarece au la baz principiul evacurii solului i aa apelor contaminate din mediul lor natural. Dup excavare ns produsele contaminate nu mai sunt transportate n afara sitului ci sunt tratate pe sit utiliznd instalaii de depoluare mobile, care ulterior pot fii folosite n alt parte. Procednd astfel se suprima transportul produselor poluate, precum i riscurile legate de acestea. Procesul de depoluare desfurat pe sit poate deranja sau incomoda activitatea de baz a sitului. La rndul lor echipamentele de depoluare montate pe sit trebuie s se adapteze condiiilor de instalare i de exploatare impuse de ocupaii sitului."3 c) Tehnologiile aplicate n situ, sunt acele metode care se aplic solului n amplasamentul su. "Metode aplicabile n situ care au ca particularitate inedit execuia lucrrilor de depoluare direct n mediul poluant, fr a se apela la lucrri de evacuare. Sistemul tehnic n sine comporta dou pari distincte: o parte mobila instalat la suprafaa sitului, cu posibilitate de utilizare n alt parte dup terminarea lucrrilor de depoluare i o parte inserata n mediul poluant. Tehnologiile n situ ofer posibilitate depolurii simultane att a solului ct i a apelor subterane. Echipamentele aferente acestor tehnologii sunt n general uor de amplasat dar presupun o exploatare de specialitate delicat. n timpul exploatrii este dificil de apreciat volumul tratat, coenfguratia acestora i eficiena procesului de depoluare."4 i2 Clasificare bazata pe principiile tehnice de depoluare n funcie de principiile tehnologiei de depoluare sunt folosite n prezent tehnologii bazate pe metode fizice, chimice, termice i biologice

i.2.1 Metode fizice a) Tehnologii bazate pe imobilizarea fizic a poluanilor n solul i subsolul poluat.Tehnologiile din aceast categorie se aplic n situ i cuprind urmtoarele categorii de metode: 1. Etanarea. Const n izolarea solului i a subsolului sitului poluat, utiliznd tehnologii specifice, n scopul evitrii dispersiei poluantului n zonele limitrofe.

Ing. Ec. Daniela Angela Buzoianu(Bahmt), Tez de doctorat "Strategii i politici economice de combatere a

polurii n industria de petrol" Universitatea Petrol-Gaze din Ploieti, Ploieti, 2010

4

Ing. Ec. Daniela Angela Buzoianu(Bahmt), Tez de doctorat "Strategii i politici economice de combatere a

polurii n industria de petrol" Universitatea Petrol-Gaze din Ploieti, Ploieti, 2010

2. Alveolarea. Const din excavarea pmntului poluat i depunerea lui ntr-o alveol ( groap) etan situat pe sit n apropierea zonei de excavare. 3. Stabilizarea. Const n transformarea unui poluant solubil n situ ntr-unul insolubil utiliznd o reacie chimic sau prin absorbie pe o matrice neutr. 4. Inertarea. Const din amestecarea solului poluat n situ cu anumite substane n scopul obinerii unui material compozit solid, impermeabil i nereactiv. b) Tehnologii bazate pe extracia fizic a poluanilor din solul poluat. Principalele tehnici de depoluare care se nscriu n aceast categorie sunt urmtoarele: 1. Excavarea. Const n eliminarea stratului de sol poluat, ncrcarea, transportul i depunerea lui n locuri unde prezena substanelor sau a produselor poluante pe care le conine solul nu afecteaz mediul de depunere. 2. Splarea. Const din scoaterea poluanilor din matricea solului cu ajutorul apei curate, soluiilor, solvenilor sau a emulsiilor. Splarea se poate realiza n afara sitului, pe un sit sau n situ.

Figura 4.2.1-3 Splarea n situ sau splarea solului 3. Flotaia. n acest procedeu scoaterea poluanilor din matricea solului se face n afara sitului sau pe sit, n maini de flotaie, care folosesc ca principiu de funcionare diferena dintre tensiunea superficial a substanelor poluante i cea a scheletului mineral al solului. 4. Ventingul. Este o metod de extracie, direct din zona nesaturat a solurilor, a poluanilor gazoi. n principiu acetia sunt extrai cu ajutorul unor puuri care absorb (sunt legai la o pomp de vid), din porii solului, substanele poluante gazoase.

Figura 4.2.1-4 Venting 5. Spargingul. Este asemntoare cu ventingul numai c utilizeaz dou tipuri de puuri: unul pentru extracie i unul sau mai multe puuri, pentru injecie n sol a aerului sub presiune. Injecia de aer sub presiune are ca scop intensificarea proceselor de volatilizare a substanelor poluante volatile i semivolatile aflate att n zona nesaturat ct i n cea nesaturat a solurilor.

Figura 4.2.1-5 Sparging

6. Extracia electrocinetic. Se bazeaz pe deplasarea controlat a poluanilor sub aciunea unui cmp electric creat de doi eletrozi. i.2.2 Metode chimice5 Tehnologiile chimice constau n folosirea unor reacii chimice de eliminare, neutralizare sau transformare a poluanilor din soluri n specii cu caracter nepoluant. Principalele metode de depoluare nscrise n aceast categorie sunt: a) Extracia chimic se bazeaz pe separarea poluanilor fa de mediul poluant cu ajutorul unor reactivi chimici. n principiu se folosete: 1. Extracia cu solveni se folosete la depoluarea solurilor contaminate cu hidrocarburi grele, gudroane, hidrocarburi aromatice policiclice, policlorbifenoli, pesticide organice. Solvenii cei mai folosii sunt: alcanii, alcoolii, cetonele. 2. Extracia acid se utilizeaz la depoluarea solurilor contaminate cu metale grele. Principalii acizi folosii sunt: HCl, HNO3, H2SO4. 3. Extracia bazic se utilizeaz pentru extracia unor poluani ca: cianuri, metale, amine, eteri, fenoli, cel mai utilizat reactiv este soda caustic. b) Reducerea. Se folosete la decontaminarea solurilor poluate cu substane organice i metale grele. Cel mai folosit agent reductor este fierul care se administreaz n soluri sub form de pulbere. Prin reducere produsul poluant toxic se transform ntr-unul inofensiv care nu este necesar s fie extras din sol. c) Declorurarea const din nlocuirea ionilor de clor din poluanii anorganici cu radicali ( OH ). Pentru declorurare sunt folosii hidroxidul de sodiu i hidroxidul de potasiu. Declorurarea se aplic pe sit sau n afara sitului ntr-un reactor. d) Oxidarea const n folosirea unor oxidani puternici (cei mai frecveni folosii sunt ozonul i apa oxigenat) care, pe de o parte, cauzeaz degradarea direct a poluantului, iar, pe de alt parte, mbogete mediul n oxigen i determin creearea unui mediu favorabil dezvoltrii microorganismelor care vor accelera biodegradarea poluanilor. Se foloseste la depoluarea zonei saturate a solurilor.

Carmen Teodosiu, Ioan Cojocaru, Ion Balasanian, Stiinta mediului , EcoZone, Iasi, 2003, pag 165

Figura 4.2.2 Schema de principiu a oxidrii chimice n situ (amestec mecanic n situ) e) Precipitarea este o metod de decontaminare a apelor subterane dup pomparea lor la suprafaa terenului. i.2.3 Metode termice "Tehnologiile termice de depoluare a solurilor sunt utilizate n lume pe scar larg. n principiu metoda const n nclzirea solului contaminat la diferite temperaturi n vederea extraciei, neutralizrii, distrugerii sau imobilizrii poluanilor. Sunt aplicate n prezent urmtoarele tehnologii de tip termic: 1. Incinerarea. Solul contaminat este excavat, ncrcat, transportat i supus mai nti unor operaii de uscare, mrunire i clasare granulometric dup care este introdus ntr-un incinerator care realizeaz depoluarea n dou etape: n prima etap la o temperatur de circa 400 C se realizeaz volatilizarea poluanilor iar n a doua etap, prin nclzire la temperaturi mai mari de 1000 C, se obine distrugerea poluanilor."6 2. Desorbia termic. Se aplic pentru poluri ale solului cu compui volatili i semivolatili. Procesul tehnologic de desorbie presupune, de asemenea, dup operaia de pregtire, parcurgerea a doua etape: n prima etap, la temperatura de 200-450 C se realizeaz o volatilizare a poluanilor iar n a doua etap se realizeaz tratarea gazelor rezultate, n scopul separrii i concentrrii poluanilor.

Carmen Teodosiu, Ioan Cojocaru, Ion Balasanian, Stiinta mediului , EcoZone, Iasi, 2003, pag 166

3. Vitrificarea. Const din topirea solului la temperaturi nalte i transformarea acestuia, dup rcire, ntr-un material inert din punct de vedere chimic. Tratarea se face n situ cu ajutorul unor electrozi nfipi n teren. Temperatura de vitrificare este de circa 2000 C.

Figura 4.2.3 Incinerarea i desorbia termic

i.2.4 Metode biologice Tehnologiile biologice de depoluare a solurilor cuprind trei categorii de metode: 1. Biodegradarea const dintr-o aciune cumulat a microorganismelor prezente n sol (bacterii, ciuperci ), asupra substanelor poluante i transformarea acestora prin procese succesiv de degradare n ap i dioxid de carbon. n acest proces de biodegradare se mizeaz, n primul rnd, pe microorganismele prezente n mod natural n soluri a cror activitate este stimulat prin introducerea de nutrieni (azot i fosfor) la care se adaug aducerea, n mod obligatoriu, a unui supliment de oxigen pentru a stimula i ajuta activitatea de degradare a poluanilor de ctre microorganismele aerobe. Biodegradarea se poate realiza n afara sitului, pe sit i n situ. 2. Bioacumularea. Metoda presupune acumularea biologic a poluanilor care conduce la scoaterea din circuitul natural al materiei ecosistemul solului. Exist doua tipuri de bioacumulri: bioacumulri pasive care constau din fixarea poluanilor (metale grele) la suprafaa anumitor microorganisme sau plante care mai apoi sunt incinerate, depozitate controlat sau prin procedee fizico-chimice se realizeaz recuperarea metalelor i bioacumularea activ care const din bioacumularea poluanilor n celulele microorganismelor i a plantelor.

3. Biolixivierea const din extracia metalelor grele din soluri dup ce acestea au fost separate de scheletul mineral al solului de ctre bacterii. n principiu metoda folosete bacteria ,,de min care are capacitatea de a oxida metalele grele aducndu-le n forme uor solubile. 4. "Metoda zonelor umede. Aceast metod const din amenajarea unor suprafee mltinoase n care sunt introduse apele poluate. La trecerea, apelor poluate prin zona mltinoas substanele poluante vor fii reinute de flora microbian i de organismele vegetale superioare. n paralel vor intra n aciune o serie de procese fizico-chimice i microbiologice care au ca rezultat declanarea i dezvoltarea proceselor de descompunere fermentare. n final, la ieirea din zona mltinoas apa este lipsit aproape n totalitate de elemente i substanele poluante avute la intrare."7

2. BIOTEHNOLOGII. BIOREMEDIERi A SITURILOR POLUATE .

Principalul avantaj al procedeelor de remediere in situ este acela ca solul poate fi tratat fara a fi necesare excavareasitransportul, reducndu-se astfel semnificativ costurile tratarii. Oricum, aceasta modalitate de remediere necesita perioade mai indelungate, iar uniformitatea tratarii este mai putin sigura, data fiind variabilitatea caracteristicilor solurilorsiacviferelor.in plus, este mai dificil de controlat eficacitatea procesului. Tehnicile de bioremediere sunt tehnici destructive orientate catre stimularea inmultirii microorganismelor prin utilizarea contaminantilor drept surse de hrana si energie. Crearea de conditii favorabile de dezvoltare microorganismelor implica, de regula, asigurarea unor anumite combinatii de oxigen, nutrientisiumiditate, precum si un control al temperaturiisi pH-ului. Uneori, pentru imbunatatirea procesului, se adauga microorganisme adaptate pentru degradarea anumitor contaminanti. Utilizarea proceselor biologice de remediere se realizeaza de regula cu costuri scazute. Contaminantii sunt distrusi si rareori este necesara o tratare suplimentara a reziduurilor. Unele dezavantaje apar incazul unor contaminanti specifici. De exemplu, biodegradarea HAP conduce la ramnerea insol a HAP cu mase moleculare mari, recalcitrante si potential cancerigene. Compusii polihalogenati sunt greu biodegradabili, iar unii dintre ei sunt transformati prin biodegradare inprodusi secundari si mai toxici (de exemplu, transformarea tricloretenei inclorura de vinil). Acesti produsi secundari pot fi mobilizati de catre apele subterane, daca nu sunt folosite tehnici de control adecvate. Bioremedierea in situ necesita o caracterizare amanuntita a solului, acviferului si contaminantilor. Uneori poate fi necesara extractia si tratarea apei freatice, apa freatica cu grad redus de contaminare putnd fi recirculata prin zona tratata pentru a-i furniza acesteia umiditatea necesara
7

Carmen Teodosiu, Ioan Cojocaru, Ion Balasanian, Stiinta mediului , EcoZone, Iasi, 2003, pag 167

. Factori care influenteaza bioremedierea in situ

Desi nu toti compusii organici se preteaza la biodegradare, bioremedierea in situ a fost aplicata cu succes pentru remedierea solurilor, namolurilorsiapelor subterane contaminate cu hidrocarburi din petrol, solventi, pesticide, conservanti pentru lemn si alte produse organice. Compusii anorganici nu pot fi distrusi prin bioremediere, dar pot fi extrasi din sol sau imobilizati prin procese de fitoremediere. Principalii parametrii care influenteaza viteza cu care microorganismele degradeaza contaminantii sunt: naturasiconcentratia contaminantilor, aportul de oxigensinutrienti, umiditatea, temperatura, pH-ul, inocularea suplimentara a solului si cometabolismul. Tehnicile de bioremediere in situ sunt sensibile la anumiti parametri ai solului. De exemplu, prezenta compusilor argilosi sau humici provoaca variatii in performantele procesului. Pentru a stabili eficienta bioremedierii inanumite conditii date este necesara efectuarea unor studii de tratabilitate. Concentratia oxigenului in sol poate fi marita prin evitarea saturarii solului cu apa, evitarea compactarii solului, evitarea existentei unor potentiale redox ridicate sau a unor concentratii reduse de materiale degradabile. Pentru a asigura furnizarea oxigenului cu o rata suficienta mentinerii conditiilor aerobe, se poate utiliza injectia fortata de aer sau de peroxid de hidrogen (H2O2). Utilizarea H2O2 este limitata intruct la concentratii ridicate (peste 100 ppm , sau 1000 ppm cu o aclimatizare propice) este toxica pentru microorganisme. in plus, peroxidul de hidrogen tinde sa se descompuna rapid in apa si oxigen in prezenta anumitor componenti ai solului. Apa serveste ca mediu de transport pentru nutrienti si contaminantii organici care patrund in celula microbiana, precum si pentru resturile metabolice care parasesc celula. Un exces de apa poate dauna intruct poate inhiba circulatia oxigenului prin sol, evident doar in cazul in care nu sunt dorite conditii anaerobe. In lipsa nutrientilor de crestere a celulelor (azot, fosfor, potasiu, sulf, magneziu, calciu, mangan, fier, zinc, cupru, alte elemente in urme), activitatea microbiana este limitata. Azotul si fosforul sunt probabil nutrientii deficitari in mediul contaminat, ei fiind adaugati de regula intr-o forma asimilabila: saruri de amoniu si fosfati. Fosfatii pot provoca colmatarea solului ca rezultat al precipitarii fosfatilor de fier si de calciu stabili care umplu porii din sol si din acvifere. Valoarea pH-ului influenteaza solubilitatea si, in consecinta, disponibilitatea multor constituenti ai solului care pot afecta activitatea biologica. Multe metale potential toxice pentru microorganisme sunt insolubile la valori pH ridicate; ca urmare, cresterea pH-ului sistemului de tratare utilizat poate reduce riscul otravirii microorganismelor. Temperatura afecteaza activitatea microbiana: scaderea temperaturii conduce la scaderea vitezei de biodegradare; astfel bioremedierea in zonele cu climat nordic poate fi ineficienta in anumite perioade ale anului. Microorganismele ramn insa viabile si la temperaturi sub 0 C, relundu-si activitatea odata cu incalzirea solului. Incalzirea zonei supuse bioremedierii, prin injectie de aer cald, poate accelera procesul de remediere. Crestere temperaturii peste un anumit prag poate fi nociva, provocnd sterilizarea solului. Cresterea temperaturii influenteaza si alte

fenomene conexe bioremedierii, cum ar fi reducerea nebiologica a cantitatii de contaminanti, in special prin vaporizare. De regula, solubilitatea contaminantilor creste cu temperatura, desi solubilitatea unor hidrocarburi este mai ridicata la temperaturi joase. in plus, cresterea temperaturii micsoreaza solubilitatea oxigenului. Studiile de tratabilitate sau de fezabilitate a bioremedierii se utilizeaza pentru a se verifica daca bioremedierea este aplicabila intr-o situatie data. Complexitatea studiului depinde de natura contaminantilor si de caracteristicile sitului. Pentru situri contaminate cu hidrocarburi obisnuite din petrol (benzina, de exemplu) este de regula suficienta examinarea probelor reprezentative in ceea ce priveste prezenta si nivelul populatiilor indigene de microorganisme, nivelul nutrientilor, prezenta substantelor toxice pentru microrganisme, precum si analizarea unor caracteristici ale solului, cum ar fi: pH-ul, porozitatea, umiditatea. Pentru a verifica eficienta bioremedierii sunt necesare caracterizari statistice privind situatia in situri inainte si dupa tratamentul aplicat.

Atenuarea naturala monitorizata (ANM) Atenuarea naturala se bazeaza pe procese naturale de decontaminare sau atenuare a poluarii in sol si ape subterane.in mod natural, insubsol pot avea loc urmatoarele procese prin care concentratia poluantilor s-ar putea diminua sub limita admisibila: dilutia, volatilizarea, adsorbtia, transformarea chimicasibiodegradarea. Desi atenuarea naturala decurge in majoritatea siturilor poluate, este necesara existenta unor conditii corespunzatoare pentru depoluare, altfel aceasta va fi incompleta sau insuficient de rapida. Este necesara testarea sau monitorizarea acestor conditii pentru a verifica fezabilitatea atenuarii naturale. ANM se preteaza cel mai bine pentru utilizare in zonele in care sursa de poluare a fost indepartata. ANM nu este sinonima cu neluarea nici unei masuri, desi aceasta este perceptia cea mai frecventa.in comparatie cu alte tehnologii de remediere, ANM prezinta o serie de avantaje ca: (i) generarea sau transferul redus de deseuri; (ii) impactul redus asupra siturilor (nu se intervine cu structuri construite); (iii) aplicabilitate totala sau partiala intr-un anumit sit, infunctie de conditiile concrete si de obiectivul remedierii; (iv) posibilitatea utilizarii impreuna sau dupa alte masuri active de remediere; (v) costuri globale mai reduse dect incazul remedierii active. Poluantii susceptibili la eliminare prin ANM sunt compusii organici volatili si semivolatili (COV, COSV) precumsihidrocarburile existente incombustibili, anumite categorii de pesticide, precumsiunele metale grele (Cr, de ex.) daca exista conditii de imobilizare a acestora prin modificarea starii de oxidare. Printre dezavantajele ANM pot fi mentionate: (i) necesitatea colectarii datelor utilizate ca parametrii de intrare inmodelarea procesului; (ii) posibilitatea ca produsii intermediari de degradare sa fie mai mobili sau mai toxici dect contaminantul initial; (iii) posibilitatea migrarii contaminantilor inaintea degradarii lor; (iv) posibilitatea imobilizarii unor poluanti (Hg, de ex.) fara a putea realiza degradarea lor; (v) monitorizarea pe termen lung, cu costurile aferente; (vi) durata mai mare a ANM comparativ cu masurile active de remediere; (vii) posibilitatea modificarii intimp a conditiilor hidrologice si geochimice, care ar putea duce la refacerea

10

mobilitatii poluantilor inprealabil imobilizati; (viii) reticenta opiniei publice la astfel de masuri pasive de depoluare.

. Bioremedierea imbunatatita (BI) Este un proces incare microorganisme indigene sau inoculate (bacterii, fungii etc.) metabolizeaza poluantii organici din sol sau ape subterane, cu formare de produsi stabili, nepoluanti. Pentru imbunatatirea procesului, sau pentru desorbtia poluantilor din materialele subterane se pot adauga nutrienti, oxigen, alte amendamente. BI poate implica utilizarea de culturi microbiene special cultivate pentru degradarea anumitor poluanti sau grupe de poluanti, sau pentru a rezista inconditii deosebit de severe de mediu. Uneori microorganismele din situl supus remedierii sunt colectate, cultivate separat si apoi reintroduse insit ca mijloc de marire rapida a populatiei microbiene in situl respectiv. Alteori, desi mai rar, se pot adauga alte tipuri de microorganisme in diferite etape ale procesului de remediere, ca urmare a modificarii compozitiei poluantilor pe masura ce procesul de bioremediere evolueaza. In cazul in care degradarea poluantilor este un proces aerob, BI se poate realiza prin percolarea sau injectia insol de apa freatica sau apa necontaminata cu continut de nutrientisisaturata cu oxigen dizolvat.in locul oxigenului dizolvat se poate folosi o alta sursa de oxigen, de ex. H2O2.in cazul solurilor contaminate instratul superficial, puturile de injectie sunt inlocuite cu galerii de infiltratie sau cu sisteme de irigare la suprafata. Deoarece temperaturile scazute incetinesc bioremedierea, solul poate fi acoperit cu diverse dispozitive de incalzire sau mentinere a temperaturii, pentru accelerarea procesului. Daca prin degradare anaeroba rezulta intermediari sau produsi mai periculosi dect poluantii initiali (ex.: degradarea anaeroba a tricloretenei la clorura de vinil), se recomanda crearea ulterioara de conditii aerobe pentru neutralizarea acestora. BI a fost aplicata cu succes pentru remedierea solurilor, namolurilorsiapelor subterane contaminate cu hidrocarburi din petrol, solventi, pesticide, conservanti pentru lemn, alte substante organice. Studii pilot au aratat eficienta procesului la degradarea anaeroba a TNT din solurile contaminate cu reziduuri de munitii, mai ales dupa ce sursa a fost indepartata iar concentratia poluantului insol este scazuta. Poluantii frecvent indepartati prin aceasta tehnica sunt HAP, COSV nehalogenati si fractiunile benzen-toluen-etibenzen-xileni (BTEX) din siturile poluate cu conservanti ai lemnului (creuzot) sau de pe amplasamentele unor rafinarii. BI prezintasio serie de limitari, cum ar fi: (i) ineficienta incazul incare matricea solului nu permite contactul intre poluantisimicroorganisme; (ii) circulatia solutiilor apoase prin sol poate conduce la cresterea mobilitatii poluantilor; (iii) colonizarea preferentiala a microorganismelor poate produce infundarea puturilor de injectie a apei/nutrientilor; (iv) curgerile preferentiale pot reduce considerabil contactul fluidelor injectate cu poluantii procesul nu este recomandat pentru solurile argiloase, puternic stratificate sau eterogene; (v) concentratii ridicate de metale grele, compusi cu grad ridicat de clorurare, alcani cu catena lunga, saruri anorganice sunt toxice pentru microorganisme; (vi) scaderea vitezei procesului la scaderea temperaturii; (vii) necesitatea tratarii la suprafata a apei freatice extrase (stripare cu aer sau tratare cu carbune activ) inainte de re-injectare insol sau depozitare. BI poate fi considerata o tehnologie pe termen lung, curatirea unui sit putnd dura intre 6

11

luni si 5 ani, infunctieside specificul local. Costurile aferente tehnologiei variaza intre 30 100 USD/m3 de sol tratat. Bioaerarea Bioaerarea este un procedeu prin care biodegradarea aeroba in situ este stimulata prin aport suplimentar de oxigen catre bacteriile solului. Spre deosebire de procedeul de extractie a vaporilor din sol, bioaerarea utilizeaza debite scazute de aer, att ct sa sustina activitatea microbiologica. Uzual oxigenul este adaugat in sol prin injectie directa de aer in situl contaminat. Injectarea de aer se poate realiza in puturi verticale sau in canale orizontale (figura 9). Pe lnga accelerarea degradarii, bioaerarea are si un efect secundar, acela de a deplasa poluantii volatili prin solul activat. Procedeul se aplica, de regula, in zona nesaturata a solului (zona vadoasa) si se preteaza tuturor compusilor care pot fi biodegradati aerob.

Figura 9. Schema de principiu a bioaerarii: a injectie verticala; b injectie orizontala; 1 compresor; 2 rezervor de combustibil (sursa de poluare); 3 - puturi verticale; 4 conducte orizontale de injectie

Pentru realizarea corespunzatoare a procesului trebuie ca aerul sa fie capabil de a traversa

12

solul intr-o cantitate suficienta pentru mentinerea conditiilor aerobe, ceea ce inseamna un continut de minimum 2% O2 in sol si in sol sa fie prezente intr-o concentratie corespunzatoare populatii bacteriene apte pentru degradarea poluantilor organici minim 105 UFC/g sol, optim 107 - 108 UFC/g sol. Sunt necesare teste prealabile pentru determinarea permeabilitatii solului la aer, precum si teste de respiratie in situ. Principalii factori care limiteaza bioaerarea sunt: (i) conditii hidrogeologice improprii (pnza freatica foarte apropiata de suprafata, lentile de sol saturat, permeabilitate redusa a solului); (ii) umiditatea extrem de scazuta a solului (la sub 2% masice umiditate, activitatea microbiana este inhibata); (iii) umiditatea prea ridicata a solului (reduce permeabilitatea aerului si scade rata de transfer a oxigenului); (iv) temperaturile scazute. Pe lnga schema tehnologica tipica redata in fig. 9, exista si alte posibilitati tehnice de a realiza bioaerarea: in circuit inchis, sau prin deshidratare sub presiune (figura 10). in cazul aplicarii circuitului inchis se maximizeaza cantitatea de poluant biodegradata, prin recircularea oxigenului care nu este consumat in totalitate la o singura trecere. Solul din zona vadoasa devine un bioreactor cu recircularea fazei gazoase, in care doar 10% din debitul de aer recirculat trebuie inlocuit cu aer proaspat. In cazul deshidratarii sub presiune, aerul este injectat sub presiune chiar deasupra nivelului pnzei freatice. In zona respectiva are loc deshidratarea solului, pnza freatica se deformeaza, iar zona contaminata este expusa actiunii oxigenului din aer. Se accelereaza astfel degradarea poluantilor din capilare, imbunatatindu-se totodata calitatea apei subterane, fara a mai fi necesara remedierea directa a acesteia.

13

Figura 10. Tehnici alternative de bioaerare: a - in circuit inchis; b - prin deshidratare sub presiune; 1 - compresor; 2 - puturi de extractie a aerului; 3 - puturi de injectie a aerului; 4 evacuare partiala in atmosfera

Pna in prezent bioaerarea a fost utilizata cu succes la remedierea unor soluri contaminate cu produse petroliere, solventi neclorurati, anumite pesticide, conservanti pentru lemn etc. Cele mai rapide rezultate se obtin la degradarea componentelor cele mai toxice, solubile si mobile din componenta carburantilor: benzen, toluen, etilbenzen, xileni. n mai putin de un an, cantitatea acestora din sol se reduce cu peste 90%. Degradarea majoritatii compusilor clorurati se poate realiza numai prin utilizarea unor co-metaboliti (injectnd metan in sol, de ex.), sau prin existenta unui ciclu anaerob. Bioaerarea este o tehnologie aplicabila pe termen mediu spre lung. Rezultate vizibile se obtin in luni pna la ani. Exista cercetari referitoare la extinderea bioaerarii la solurile cu permeabilitate scazuta, prin injectie de oxigen in loc de aer; in zone cu clima rece, prin incalzirea solului; la bioremedierea compusilor recalcitranti (HAP, pesticide), prin ozonizarea aerului injectat in sol. Costurile bioaerarii scad la cresterea volumului de sol tratat: la 600 m3 sol, costurile sunt de 928 970 USD/m3, intimp ce la 13000 m3 de sol costurile scad la 79 109 USD/m3.

14

Fitoremedierea

Sub denumirea generala de fitoremediere sunt cuprinse acele procese care utilizeaza plantele pentru indepartarea, transferul, stabilizarea si distrugerea contaminantilor din sol, apa, sedimente. Metodele de fitoremediere ofera un potential semnificativ pentru anumite aplicatiisipermit remedierea unor situri mult mai mari dect ar fi posibil incazul utilizarii unor tehnologii traditionale de remediere. Un numar mare de specii de plante (peste 400 la ora actuala), incepnd cu ferigile pteridofite si terminnd cu angiosperme ca floarea-soarelui sau plopul, pot fi utilizate pentru indepartarea poluantilor prin intermediul mai multor mecanisme. Mecanismele fitoremedierii includ biodegradarea intensificata in rizosfera (rizodegradarea), fitoextractia (fitoacumularea), fitodegradarea si fitostabilizarea. Rizodegradarea are loc in portiunea de sol care inconjoara radacinile plantelor. Substantele naturale eliberate de radacinile plantelor servesc drept substrat pentru microrganismele prezente in rizosfera, accelernd astfel degradarea contaminantilor. Radacinile plantelor afneaza solul, lasnd loc pentru transportul apei si aerare. Acest proces tinde sa impinga apa catre zona de suprafata si sa deshidrateze zonele saturate mai joase. Fitoextractia este procesul prin care radacinile plantelor absorb impreuna cu apa si nutrientii si contaminantii din sol (metalele, in special). Contaminantii nu sunt distrusi, dar se acumuleaza in radacinile, tulpinile si frunzele plantelor, care pot fi recoltate in vederea indepartarii si distrugerii contaminantilor. Procesul de extractie depinde de abilitatea plantelor de a creste insoluri cu concentratii ridicate de metale si de capacitatea acestora de a extrage din sol metalele inconditiile climaterice specifice solului respectiv. Pentru fitoextractie se pot folosi fie plante cu capacitate naturala exceptionala de a acumula metale, asa numitii hiperacumulatori, fie plante care produc cantitati ridicate de biomasa (porumb, orz, mazare, ovaz, orez, mu[tar indian) asistate chimic cu adaosuri de substante care imbunatatesc capacitatea de extractie a metalelor. Adaosurile de acid citric, acid oxalic, acid galic, acid vanilic, chelatizanti clasici ca etilendiaminotetraacetat - EDTAsidietilentriaminopentaacetat - DTPA sau chelatizanti biodegradabili ca etilendiaminodisuccinat EDDS, metilglicindiacetat MGDA imbunatatesc substantial extractia din sol a Zn, Cd, CusiNi. Aceste adaosuri prezinta insa riscul de a mobiliza metalele inapele subterane. Numarul hiperacumulatorilor inregnul vegetal este redus: circa 400 de specii de plante vasculare, marea majoritate prezentnd o afinitate deosebita pentru Ni. Prin definitie, hiperacumulatorii trebuie sa acumuleze cel putin 100 mg/g Cd sau As, 1000 mg/g Co, Cu, Cr, Ni sau Pb, 10000 mg/g Mn sau Ni. Anumite specii de ferigi prezinta o capacitate deosebita de acumulare pentru As pna la 23000 mg/kg inlastarii speciei Pteris vitata. Hri[ca obisnuita (Fagopyrum esculentum Moench) poate acumula in tulpini pna la 4200 mg/kg Pb, fiind prima specie hiperacumulatoare de Pb care are si o productivitate ridicata inbiomasa. Alte plante cu potential pentru fitoextractie sunt cele din genul Brassica: Brassica juncea (mu[tarul indian) pentru Cd, Cr(VI), 137Cs, Cu, Ni, Pb, U, Zn, Brassica napus (napul) pentru Pb, Se, Zn, Brassica oleracea (varza ornamentala) pentru 137Cs, Ni, As, Tl. Extractia Hg biodisponibil din sol se poate realiza cu orz, gru, lupin galben (Lupinus luteus), iarba cinelui (Cynodon dactylon).

15

Fitodegradarea este procesul de metabolizare a contaminantilor in tesuturile vegetale. Plantele produc enzime (dehalogenaze, oxigenaze) care favorizeaza degradarea catalitica a contaminantilor ajunsi in tesutul vegetal. Este studiata posibilitatea degradarii concomitente a compusilor aromatici si a compusilor alifatici clorurati prin aceasta metoda. Fitostabilizarea este procesul bazat pe capacitatea anumitor plante de a produce compusi chimici care pot lega, la interfata radacina - sol, intr-o forma inactiva, cantitati importante de compusi toxici (indeosebi metale grele), impiedicnd astfel raspndirea lor in apele subterane sau in alte medii. Uzual, solul supus fitostabilizarii este arat, tratat cu diverse amendamente pentru fixarea rapida a metalelor (var, ingrasaminte fosfatice, oxihidroxizi de Fe sau Mn, minerale argiloase etc.), dupa care este insamntat cu plante cunoscute ca slabi translocatori ai metalelor, astfel inct acestea sa nu ajunga inpartile plantei care pot fi consumate de animale. Iarba vntului (Agrostis tenuis)sipaiutiul rosu (Festuca rubra) sunt folosite inaplicatii comerciale pentru fitostabilizarea solurilor contaminate cu Pb, Zn sau Cu. Rizofiltrarea este similara fitoacumularii, cu observatia ca se aplica doar efluentilor lichizi. Plantele sunt crescute fara sol si sunt transportate in ariile contaminate. Pe masura ce radacinile se satureaza cu contaminanti, se recolteaza si se depoziteaza.

Bioremedierea ex situ

Principala caracterisica a tehnologiilor de bioremediere ex situ este aceea ca solul este mutat din amplasamentul sau initial, fie intr-o instalatie adecvata, fie inalta parte a aceluiasi sit. Principalele avantaje ale tehnologiilor ex situ sunt optimizarea conditiilor de lucru, un mai bun control al procesului, o monitorizare mai simpla si mai precisa.in plus, adaugarea de microorganisme specializate inbiodegradarea anumitor contaminanti este mai u[or de realizatsimai sigura. Aceste tehnologii sunt preferate in cazul poluarilor localizate, inzonele incare concentratia poluantilor este relativ ridicata, iar adncimea la care se gasesc nu este prea mare. Pricipalele dezavantaje sunt costurile suplimentare legate de excavaresitransport, riscurile raspndirii poluantilor prin aceste manevre sau poluarea secundara generata de mutarea solului.in plus, este necesar un spatiu suplimentar pentru tratare. Costurile, ingeneral, sunt mai ridicate dect in cazul bioremedierii in situ.

Bioremedierea inmovile statice (BMS)

Bioremedierea inmovile statice este o tehnologie incare solul excavat este amestecat cu diverse amendamente si asezat pe o zona de tratare prevazuta cu un sistem de colectare a scurgerilorsiposibilitati de aerare. Se utilizeaza pentru reducerea concentratiei produsilor

16

petrolieri din sol prin biodegradarea acestora. Pentru imbunatatirea biodegradarii se regleaza umiditatea, caldura, continutul de nutrienti si oxigen, pH-ul. Zona de tratare este acoperita sau inclusa intr-un strat impermeabil pentru minimizarea riscului scurgerii contaminantilor insolul nepoluat. Scurgerile colectate pot fi de asemenea tratate intr-un bioreactor inainte de recirculare. La ora actuala exista diverse variante comerciale ale procedeului, incare retete speciale de nutrienti si aditivi sunt incorporate insol pentru stimularea biodegradarii. Aceste retete sunt de regula elaborate infunctie de conditiile specifice ale sitului tratat. Movilele de sol au un sistem de aerare ingropat, prin care circulatia aerului se realizeaza prin depresiune (vacuum) sau suprapresiune.inaltimea movilelor poate atinge pna la 7 m, dar inaltimea recomandata este de maximum 2 3 m. Movilele pot fi acoperite cu folii de plastic pentru controlul evaporarii apei si volatilizarii compusilor organici, precumsipentru favorizarea incalzirii solare. Daca insol exista COV care trec influxul de aer, aerul care parase[te solul poate fi tratat pentru indepartarea sau distrugerea COV inainte de descarcarea inatmosfera. BMS este o tehnologie aplicabila pe termen scurt: saptamni pana la cteva luni. Tehnologia se preteaza bine la distrugerea COV monohalogenati precumsia hidrocarburilor din combustibili. Poate fi aplicatasila tratarea anumitor COV halogenati, COSV, pesticide, cu o eficienta variabila. Printre dezavantajele BMS se pot mentiona: (i) necesitatea excavarii solului; (ii) procesele infaza solida au o eficienta discutabila incazul derivatilor halogenatisipot fi ineficiente incazul reziduurilor provenite de la utilizarea explozivilor; (iii) la aceeasi dimensiune a sarjei, timpul necesar decontaminarii complete este mai ridicat dect in cazul bioremedierii infaza de noroi; (iv) procesul fiind static, tratarea este mai putin uniforma dect incazul proceselor care implica o amestecare periodica a fazei solide. Costurile tratarii depind de tipul contaminantului, necesitatea pre- sau posttratarii, necesitatea unor echipamente pentru controlul emisiilor atmosferice. BMS este o tehnologie relativ simpla, cu un necesar redus de personal de operare si intretinere. Costurile tipice sunt de 130 260 USD/m3 de sol tratat.

Compostarea Compostarea este un proces biologic controlat prin intermediul caruia o serie de contaminanti organici sunt transformati aerob sau anaerob de catre microorganisme in produse netoxice. Solul contaminat excavat este amestecat cu agenti de afnare si amendamente organice (rumegus, fn, gunoi de grajd, resturi vegetale etc.). Alegerea corecta a amendamentelor asigura o porozitate adecvata, precumsiun echilibru carbon-azot care sa asigure conditii termofile (54 65 C) de dezvoltare a microorganismelor. O eficienta maxima a degradarii se obtine prin aerare (intoarcerea zilnica a movilelor de compost), irigare (daca este necesar)sio monitorizare atenta a temperaturiisia continutului de umiditate.in timpul compostarii pot avea loc emisii in atmosfera daca insolul contaminat sunt prezenti COV sau COSV, caz incare sunt necesare echipamente pentru controlul emisiilor. Exista trei variante tehnologice de realizare a compostarii: - compostarea inmovile statice aerate: compostul este cladit inmovilesiaerat

17

prin intermediul unor suflante sau al unor pompe de vid; - compostarea inreactoare cu agitare mecanica: compostul este introdus intr-un vas de reactie incare este amestecatsiaerat; - compostarea inmovile lungi: compostul este cladit inmovile lungi, fiind periodic amestecat cu echipamente mobile. Aceasta este considerata ca fiind cea mai ieftina alternativa de compostare. Compostarea se poate aplica solurilorsisedimentelor contaminate cu compusi organici biodegradabili. Studii pe instalatii pilot si interen au aratat ca prin compostare aeroba termofila este posibila reducerea concentratiei trinitrotoluenului, picratului de amoniu, a HAP pna la nivele acceptabile.in 40 de zile de operare, continutul de TNT din sol poate fi redus cu 99,7%, mare parte a degradarii avnd loc inprimele 20 de zile de tratare. Ca dezavantaje se pot mentiona: (i) necesitatea unui spatiu substantial pentru compostare; (ii) aparitia emisiilor de COV la excavarea solului; (iii) cre[terea volumului materialului solid inurma compostarii, ca urmare a adaosurilor de amendamente; (iv) imposibilitatea reducerii continutului de metale grele. Costurile compostarii sunt functie de volumul de sol tratat, fractia de sol din compost, disponibilitatea amendamentelor, tipul contaminantului, varianta tehnologica de compostare aleasa. La un volum de sol de circa 15000 m3 contaminat cu explozivi, costurile de tratare sunt de 249 USD/m3 la compostarea inmovile lungi, 308 USD/m3 la compostarea inmovile statice aeratesi380 USD/m3 la compostarea inreactoare cu agitare mecanica. Biodegradarea in straturi preparate (landfarming) este o tehnologie de bioremediere a solurilor, sedimentelor sau namolurilor contaminate prin excavare, asezare instraturi amplasate pe un suport impermeabil. Periodic straturile sunt rasturnate sau lucrate pentru aerare. De cele mai multe ori, conditiile din strat sunt controlate pentru optimizarea vitezei de degradare a poluantilor. Se practica controlul umiditatii (prin irigare sau pulverizare de apa), aerarii (prin lucrarea solului cu o frecventa prestabilita are loc amestecareasiaerarea), pH-ului (prin neutralizare cu piatra de var sfarmata sau cu var agricol), amendamentelor (prin adaugare de afnatori, nutrienti etc.). Mediul contaminat este tratat instraturi cu grosimea de pna la 40 45 cm. Cnd este atins nivelul de tratare dorit, stratul tratat este indepartat, cladindu-se altul nou. Se recomanda insa doar indepartarea vrfului stratului tratat, noul strat cladindu-se prin adaugare de material contaminatsiamestecare cu materialul ramas.in felul acesta materialul contaminat proaspat adaugat este inoculat cu culturi microbiene active, reducndu-se astfel durata tratarii. O varianta a BSP este tratarea solului (TS sau land treatment), cnd solurile, sedimentele sau namolurile contaminate sunt afnate cu dispozitive mecanice mobile si lasate sa interactioneze cu solul pe care sunt amplasate. Interactiunea dinamica dintre deseuri, sol, clima si activitatea microbiana conduce la degradarea, transformareasiimobilizarea constituentilor poluanti. Casiincazul BSP, este necesar controlul umiditatii, aerarii, pH-ului, adaosului de amendamente.in plus sunt necesare masuri suplimentare de siguranta pentru evitarea contaminarii apelor freaticeside suprafata, a aerului, sau prin intermediul lantului trofic. BSP si TS sunt tehnologii cu aplicabilitate pe termen mediusilung. Ele au fost demonstrate cu succes intratarea hidrocarburilor petroliere grele (motorine, namoluri petroliere), reziduurilor de

18

cocsare, a conservantilor pentru lemn (pentaclorfenol, creuzot)sia anumitor pesticide. Hidrocarburile cu masa moleculara mica se evapora si se transfera inatmosfera inainte de a putea fi degradate prin aceste tehnologii. Ca dezavantaje ale acestor tehnologii se pot mentiona: (i) necesitatea unor spatii largi; (ii) controlul precar al anumitor factori (precipitatii, temperatura) care afecteaza biodegradarea; (iii) imposibilitatea degradarii poluantilor anorganici; (iv) necesitatea pretratarii COV care altfel s-ar volatiliza inatmosfera provocnd poluarea acesteia; (v) necesitatea controlului prafului emanat intimpul lucrarii solului; (vi) necesitatea construiriisisupravegherea functionarii unor dispozitive de captare a apelor meteorice; (vii) anumite de[euri sunt restrictionate la aplicarea pe sol (anumite namoluri petroliere, de ex.), ele neputnd fi tratate prin aceste tehnologii. Aplicarea acestor tehnologii implica att costuri anterioare aplicarii si independente de volumul tratat (25000 50000 USD pentru studii de laborator, pna la 100000 USD pentru studii pe pilotsiexperimentari interen), precumsicosturi de exploatare, care nu depa[esc 100 USD/m3. Bioremedierea infaza de noroi (BFN) Principiul tehnologiei de bioremediere infaza de noroi consta inrealizarea unei suspensii consistente (noroi) alcatuita din sol, sedimente sau namol, apasialti aditivi. Noroiul este amestecat pentru mentinerea insuspensie a solidelorsipentru a permite contactul microrganismelor cu contaminantii din sol. Dupa realizarea biodegradarii, noroiul este deshidratat, faza solida rezultata fiind adusa pe amplasamentul original sau utilizata inalte scopuri. BFN necesita tratarea controlata a solului excavat intr-un bioreactor.in prealabil din sol se separa pietrelesimolozul, dupa care se dilueaza cu apa la o concentratie depinznd de concentratia poluantilor, viteza biodegradariiside natura fizica a solului.in unele variante se practica o prespalare a solului invederea concentrarii contaminantilor. Nisipul curat poate fi indepartat, ramnnd pentru alimentarea bioreactorului doar particulele fine de sol contaminatsiapele de spalare. Noroaiele tipice contin 10 30% masice de faza solida. Suspensia se trece intr-un bioreactor cu agitare unde se adauga nutrientisioxigen. Daca este necesar, se face o corectie de pH prin adaugare de acizi sau baze. Se pot adaugasiculturi microbiene in cazul incare specia adecvata nu este prezenta insolul de tratat. La terminarea biodegradarii, suspensia de sol se supune deshidratarii, utilizndu-se inacest scop decantoare, filtre sub presiune sau la vid, paturi uscatoare de nisip sau centrifuge. BFN este o tehnologie pe termen scurt catre mediu. Timpul de stationare in bioreactor este functie de natura poluantilor, concentratia lorside gradul de indepartare dorit. Uzual sunt necesare 5 zile pentru distrugerea pentaclorfenolului, 13 zile pentru remedierea solului contaminat cu pesticidesi60 de zile pentru decontaminarea namolului de rafinarie. Pna inprezent, BFN a fost aplicata cu succes la remedierea solurilor, namolurilor si sedimentelor contaminate cu explozivi, produse petroliere, produse petrochimice, solventi, pesticide, conservanti pentru lemnsialte substante organice. Bioreactoarele sunt preferate fata de tehnicile de remediere in situ incazul solurilor greu permeabile, a solurilor eterogene, incazul incare apele freatice care inconjoara zona poluata sunt

19

greu de captat, sau atunci cnd tratarea trebuie realizata rapid. BFN se utilizeaza inspecial pentru tratarea COVsiCOSV nehalogenati din soluri excavate sau din sedimente dragate, precumsipentru tratarea solurilor contaminate din poligoanele de artilerie. Bioreactoarele incare se adauga co-metaboliti si microorganisme special adaptate pot fi utilizate pentru tratarea COV si COSV halogenati, pesticidelorsiPCB. Bioreactoare secventiale anaerob/aerob se pot utiliza pentru tratarea PCB, COSV halogenati, pesticidelorsireziduurilor explozivilor de artilerie. Exista si unitati mobile de tratare, care pot fi deplasate rapid indiverse zone. Factorii care limiteaza aplicabilitateasieficienta BFN sunt: (i) necesitatea excavarii, exceptie facnd tratarea inlagune; (ii) clasarea materialelor inainte de introducere inreactor poate fi dificilasicostisitoare; (iii) solurile neomogene sau argiloase pot crea probleme serioase de manipulare; (iv) deshidratarea particulelor fine rezultate inurma tratarii poate fi costisitoare; (v) este necesara gasirea unei metode acceptabile de utilizare a apelor uzate nereciclate inproces. Costul tratarii prin procedeul BFN variaza intre 130 200 USD/m3, respectiv intre 160 210 USD/m3 incazul incare gazele rezultate din bioreactor trebuiesc ulterior tratate datorita prezentei compusilor volatili.

20