7 Ma trezesc nainte de a suna ceasul. n casa e racoare si liniste. mi ridic minile, sc otndu-le de sub patura.

Sunt normale, nicio lumina, nicio stralucire. Cobor cu stngacie din pat s i intru n camera de zi. Henri e asezat la masa din bucatarie, citeste ziarul local si bea cafea. Buna dimineata, mi spune. Cum te simti? Extraordinar. mi umplu un castron cu cereale si ma asez n fata lui. Ce-ai de gnd sa faci azi? l ntreb. Mai ales cumparaturi. Nu prea mai avem bani. Ma gndesc sa trec pe la banca, pentr u un transfer. Lorien este (sau era, depinde din ce perspectiva privesti lucrurile) o planeta b ogata n resurse naturale. Printre care se numarau pietrele si metalele pretioase. Cnd am plecat, fiecare cpa n a primit cte un sac plin cu diamante, smaralde si rubine, pe care sa le vnda la sosirea pe Pamnt. Henr i a facut-o si a depus banii ntr-un cont de dincolo de ocean. Habar n-am cti sunt si nici nu ntreb vreodat a. Dar stiu ca avem destui ca sa ne-ajunga pentru zece vieti, daca nu chiar pentru mai multe. Henri retrage o anumita suma cam o data pe an. Totusi, nu stiu ce sa fac, continua el. N-as vrea sa hoinaresc prea departe, n ev entualitatea ca sentmpla ceva astazi. Fiindca nu vreau sa dau prea mare importanta celor petrecute ieri, resping ideea cu o fluturare de mna. O sa ma descurc. Du-te sa scoti banii. Ma uit pe fereastra. Se ivesc zorile, scaldnd totul ntr-o lumina palida. Camioneta are geamurile aburite. S-a scurs ceva vreme de cnd n-am mai trecut printr-o iarna. N-am nici ma car o singura jacheta si mai toate puloverele mi-au ramas mici. Afara pare sa fie frig, spun. Poate-ajungem ct mai curnd la cumparaturi, sa ne lua m haine. El da din cap. M-am gndit la acelasi lucru azi-noapte, asta e motivul pentru care trebuie sa ma duc la banca. Atunci du-te, i spun. N-o sa se-ntmple nimic astazi. mi termin cerealele, arunc vasele murdare n chiuveta si ma reped la dus. Zece minu te mai trziu, sunt mbracat cu o pereche de blugi si cu o camasa termica de culoare neagra, cu mn ecile suflecate. Ma uit n oglinda, apoi n jos, la minile mele. Ma simt calm. Si trebuie sa ramn calm. n drum spre scoala, Henri mi ntinde o pereche de manusi. Asigura-te ca le ai tot timpul cu tine. Nu se stie niciodata. Mi le ndes n buzunarul de la spate. N-o sa fie nevoie de ele. Ma simt foarte bine. n fata scolii e un sir de autobuze. Henri parcheaza n lateralul cladirii. Nu-mi place ca n-ai telefon, zice el. Multe ar putea merge rau. Nu-ti face griji. O sa-l recuperez n curnd. El ofteaza si clatina din cap. Sa nu faci vreo prostie. Ma gasesti tot aici la sfrsitul orelor. N-o sa fac niciuna, spun, si cobor. El demareaza. n interior, agitatia de pe coridoare e n toi, elevii se foiesc pe lnga dulapuri, vo

rbind si rznd. Ctiva se uita la mine si susotesc. Nu stiu daca din cauza conflictului sau a came rei obscure. S-ar parea ca soaptele se refera la amndoua. n scolile att de mici sunt putine lucruri pe care sa nu le afle toata lumea. Dupa ce ajung la intrarea principala, o iau la dreapta si mi gasesc dulapul. E go l. Am la dispozitie cincisprezece minute nainte de a ncepe ora de compunere pentru anul doi. Trec pe ln ga sala de clasa, ca sa ma asigur ca stiu unde e, apoi ma ndrept spre secretariat. Secretara mi zmbeste cnd intru. Buna, o salut eu. Mi-am pierdut ieri telefonul si ma ntrebam daca nu cumva l-a pr edat cineva la obiecte gasite. Ea clatina din cap. Nu, ma tem ca n-a fost adus niciun telefon. Multumesc, i spun. Afara, pe coridoare, nu vad nici urma de Mark. mi aleg o directie si ma pun n misc are. Lumea continua sa se holbeze la mine si sa susoteasca, dar nu ma deranjeaza. l zaresc l a cincisprezece metri n fata mea. Ma nfior, strabatut brusc de un val de adrenalina. mi cobor privirea cat re mini. Arata normal. Ma tem ca se va declansa lumina, si tocmai ngrijorarea asta ar putea s-o aprinda. Mark se sprijina de un dulap, cu bratele ncrucisate, n mijlocul unui grup, cinci b aieti si doua fete, cu totii vorbind si rznd. Sarah sta pe pervazul unei ferestre, la nici cinci metri di stanta. Si azi e stralucitoare, cu parul ei blond strns ntr-o coada de cal, mbracata cu o fusta si cu un pulover gr i. Citeste o carte, dar si ridica ochii cnd ma ndrept spre ei. Ma opresc chiar lnga grup, l fixez pe Mark cu privirea si astept. El ma observa du pa vreo cinci secunde. Ce vrei? ma ntreaba. Stii ce vreau. Ramnem ochi n ochi. Numarul elevilor din jurul nostru ajunge la zece, apoi se strng douazeci. Sarah se ridica si vine pna la marginea grupului. Mark poarta jacheta lui cu mono grama si are parul negru aranjat cu grija, ca sa lase impresia ca s-a mbracat n graba dupa ce s-a dat jos d in pat. Se desprinde de dulap si se apropie de mine. Se opreste la numai ctiva centimetri . Piepturile aproape ca ni se ating si mirosul lui puternic de colonie mi umple narile. Probabil ca ar e un metru optzeci si opt, cu vreo cinci centimetri mai mult dect mine. Avem aceeasi constitutie. Stie prea put in despre ceea ce se afla nauntrul meu, dar i lipseste lui. Sunt mai rapid si mult mai puternic. Gndul asta mi aduce pe buze un zmbet plin de ncredere. Crezi ca azi o sa stai ceva mai mult la scoala? Sau o sa fugi din nou, cu coadantre picioare? Chicotelile se raspndesc n grup. Cred ca ramne de vazut, nu-i asa? Da, ramne de vazut, zice el, si vine nca si mai aproape. mi vreau telefonul napoi, i spun. Telefonul tau nu e la mine. l privesc clatinnd din cap. Te-au vazut doua persoane cnd l-ai luat.

E o minciuna, dar, dupa felul n care i se ncretesc sprncenele, mi dau seama ca presu punerea mea e corecta. Da, si daca l-am luat eu? Ce-o sa faci? Probabil ca n jurul nostru sunt acum treizeci de elevi. Nu ma ndoiesc ca, la zece minute dupa nceperea primului curs, toata scoala o sa afle ce s-a-ntmplat. Ai fost avertizat, spun. Te las pna la sfrsitul orelor. i ntorc spatele si plec. Sau ce? striga el n urma mea. l ignor. Lasa-l sa se gndeasca la raspuns. Am avut tot timpul pumnii strnsi si mi da u seama ca am confundat nervii cu adrenalina. De ce-am fost att de nervos? Din cauza imprevizib ilitatii? Fiindca am nfruntat pe cineva pentru prima oara? Fiindca e posibil sa-mi apara stralucirea d in palme? Probabil din toate cele trei motive. Ma duc la toaleta, intru ntr-o cabina libera si ncui usa. mi deschid pumnii. O usoa ra stralucire n mna dreapta. nchid ochii si oftez, concentrndu-ma ca sa respir ct mai rar. Un minut mai trziu, stralucirea e tot acolo. Scutur din cap. N-as fi crezut ca Mostenirea e att de se nsibila. Ramn n cabina. Transpiratia mi acopera fruntea ntr-un strat subtire; ambele mini mi sunt calde, dar , din fericire, stnga arata nca normal. Elevii se perinda prin toaleta, intrnd si iesind, iar eu ramn n ca bina, n asteptare. Lumina din palma persista. n cele din urma suna clopotelul, anuntnd prima ora, si toaleta se goleste. Clatin din cap cu dezgust si accept inevitabilul. N-am telefon si Henri e n drum spre banca. Sunt singur cu prostia mea si nu pot da vina pe nimeni, nimeni n afara de mine. mi scot manusile din buzunarul din spate si mi le pun. Manusi de piele, pentru gradinarit. N-as putea sa arat m ai stupid nici daca as purta pantofi de clovn si pantaloni galbeni. S-a zis cu ncadrarea n mediu. mi dau seama c a trebuie sa pun punct povestii cu Mark. El cstiga. Poate pastra telefonul; eu si Henri o sa cumparam un ul nou deseara. Ies din toaleta si merg pe coridorul pustiu catre sala mea de clasa. Cnd intru, t oata lumea se holbeaza la mine, apoi la manusi. N-are rost sa-ncerc sa le ascund. Arat ca un idiot. Sun t extraterestru, am puteri extraordinare, carora li se vor adauga si altele, pot face lucruri la care niciu n om n-a visat vreodata, dar arat totusi ca un idiot. Stau n mijlocul ncaperii. Nimeni nu-mi vorbeste si sunt prea agitat ca s-aud ce sp une profesorul. Cnd suna clopotelul, mi adun lucrurile si le arunc n geanta pe care mi-o atrn apoi p e umar. nca mai port manusile. Cnd ies din clasa ridic marginea celei din dreapta si arunc o priv ire n palma. Continua sa straluceasca. Ies pe coridor cu pasi uniformi. Respir rar. ncerc sa-mi golesc mintea, dar nu re usesc. Cnd intru n clasa, Mark e asezat n acelasi loc ca ieri, cu Sarah alaturi. Ma priveste dispret uitor. Se straduieste att de mult s-o faca pe grozavul, nct nu-mi observa manusile. Care-i treaba, fugarule? Am auzit ca echipa de-alergatori de cursa lunga e-n cau

tare de noi membri. Nu fi badaran, i spune Sarah. O privesc n trecere, ma uit n ochii ei albastri care ma ent de mine nsumi, ochii care mi aduc sngele n obraji. Locul meu din ziua ma ndrept spre partea din spate a clasei. Sala se umple si pustiul de ieri, cel ivinta lui Mark, sta lnga mine. Poarta un alt tricou negru cu sigla NASA n mijloc, litara si o pereche de

fac timid si foarte consti precedenta e ocupat, asa ca care m-a avertizat n pr pantaloni de uniforma mi