Sei sulla pagina 1di 3

Paul Cornea Introducere in teoria literaturii In anul 1998, Editura Polirom lansa colectia Collegium. Litere.

Volumul de deschidere: Introducere in teoria lecturii al lui Paul Cornea. Dupa opt ani, timp in care seria a devenit de notorietate, gratie unor titluri precum Comparatism si teoria literaturii (Adrian Marino), Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului (Nicolae Manolescu), A citi, a reciti si Cinci fete ale modernitatii (Matei Calinescu), editura ieseana este iarasi protagonista unei aparitii absolut remarcabile. Vorbim despre Interpretare si rationalitate, un tratat de hermeneutica multidisciplinara prin care autorul acestuia, Paul Cornea, revine asupra unei problematici schitate deja in Introducere... Schitate e doar un fel de-a spune, pentru ca lucrarea din 1988 (reeditata zece ani mai tirziu in colectia mai sus amintita) era prima sinteza serioasa de hermeneutica literara aparuta la noi. Structurat in treisprezece capitole (dintre care amintim doar Interpretarea, intelegerea, Genurile interpretarii, O stiinta a inconstientului, Functionarea interpretarii si probleme ale validitatii), volumul Interpretare si rationalitate incearca sa stabileasca o coerenta intre mai multe discipline ce au ca numitor comun ideea de comprehensiune. - Drumul cel mai sigur catre noi insine trece adesea prin altii Paul Cornea abordeaza conceptele cu care urmeaza sa opereze sau pe care vrea sa le nuanteze, pornind de la istoria acestora, de la origini sau de la definitiile standard, functionabile in teoriile consacrate ale unor Wittgenstein, Hans-Georg Gadamer, Heidegger, Umberto Eco sau Paul Ricoeur (am ales in mod aleatoriu doar citeva nume). Aceasta practica, aproape didactica, aduce foloase indiscutabile efectului de panorama pe care-l resimte cititorul interesat de metamorfoza ideilor sau a punctelor de vedere. in plus, pentru a reusi sa-si impuna teoria proprie, autorul trebuie sa-si afirme sau infirme consubstantialitatea cu principalii sai inaintemergatori. Drumul catre subiect e prin subiect, asa cum apare el celorlalti, de fiecare data altfel sau, ca sa-l citam pe autor, drumul cel mai sigur catre noi insine trece adesea prin altii. Raportarea la conceptiile marilor teoreticieni-hermeneuti se face nu de putine ori la modul polemic. Cea mai vizibila opozitie o are fata de Gadamer, caruia ii deconstruieste in repetate rinduri pretinsele axiome, desi il recunoaste pe acesta ca fiind cel mai important protagonist al hermeneuticii contemporane. Am folosit sintagma pretinsele axiome tocmai pentru a arata ca profesorul bucurestean nu crede in adevarurile intangibile. Interogatia continua si debarasarea de gindirea inertiala devin atitudini necesare celui preocupat de procesul subiectiv si autotelic al cunoasterii. - Cornea versus Gadamer Discutind despre intelegerea ca acord, Paul Cornea este de parere ca filozoful german nu manifesta interes pentru studiul concret al activitatilor de interlocutie, orizontul anchetei

sale referitoare la comprehensiune fiind pur speculativ si datorita refuzului principial al aportului stiintelor umane: insistind mereu si mereu pe continutul de adevar al enunturilor, fara a acorda atentia cuvenita motivatiei (de care depinde insa foarte adesea elucidarea adevarului insusi), Gadamer ajunge sa nu remarce cit de friabil e fenomenul convenirii, cit de usor se destrama o analiza exigenta. Una din tezele exprimate si argumentate in primul capitol al lucrarii, intelegerea, este aceea ca nu trebuie supraevaluat acordul in dauna sesizarii ce are mai mari tangente cu realitatea zilelor noastre, in care predomina distorsiunile de comunicare, diseminarea codurilor, destramarea solidaritatilor organice. Dialogurile platoniciene si comuniunea de gindire ce urmareste binele obstii par astazi simple constructii ideale. Din acest motiv si teoria dialogului la Gadamer are aerul unei promisiuni utopice. Disputa cu autorul monumentalei lucrari Adevar si metoda continua si in capitolul al doilea, Interpretarea. Paul Cornea nu este de acord cu ideea ca interpretul are doar functiunea de a permite comprehensiunea, urmind apoi sa se retraga complet. Dimpotriva, teoreticianul roman e convins ca interpretul produce de cele mai multe ori un discurs autonom: interpretarea si-a conservat sensul primitiv, de negociere, trimitind nemijlocit la practica dialogului, la cautarea unei anumite cooperari cu celalalt, reamintindu-ne temeiul umanist si democratic pe care se cladeste stiinta (sau poate arta) hermeneutica. Se pune chiar intrebarea daca nu cumva exista si interpretari fara beneficiari exteriori, adica interpretul sa fie in acelasi timp si beneficiarul efortului exegetic. Paul Cornea demonstreaza ca interpretarea nu mai poate fi considerata doar o categorie a medierii, ci o modalitate a intelegerii. - Interpretarea este un act rational Legaturile dintre interpretare si rationalitate (cei doi mari poli conceptuali ai cartii), aliantele, incompatibilitatile dintre rational si irational nu pot fi stabilite decit prin observarea nuantelor care (prin revalorizare si redimensionare) dau evidentelor un sens contrar sau, cel putin, diferit. Dar, ca sa se ajunga la departajari sau diferentieri pertinente, e nevoie de o intelegere uneori literala a obiectului supus investigatiei. Iata citeva interogatii implicite, dar oportune: ce este interpretarea?, ce este rationalitatea?, exista sau nu exista o zona de confluenta intre acestea? La toate intrebarile Paul Cornea pare a raspunde printr-o asertiune: Interpretarea este un act rational. Sint lasate intentionat pe dinafara interpretarile nonrationale, cele dirijate de emotii, pentru ca doar interpretarile rationale au, in opinia hermeneutului roman, tripla insusire de a clarifica, aprofunda, corija si supune examenului critic intelegerea primara a enunturilor verbale ori scriptice, de a oferi o cunoastere obiectiva si de a servi drept suport tuturor celorlalte forme de cunoastere, inclusiv celor mistico-mitico-magice. Acestui enunt liminar i se aduce o complinire. Fara imaginatie, fara abilitatea de a combina idei si concepte nu ar putea sa apara noul, semnificatiile ascunse ar fi imposibil de detectat, interpretarea nu si-ar putea indeplini misiunea. Ar fi saracita, lipsita de atributii creatoare, incapabila sa atace domeniul raporturilor calitative. - Obstacolele

nu inhiba, ci emuleaza in hermeneutica provocarea vine dinspre lucrurile, termenii greu de definit care au comportat de-a lungul timpului diferite sensuri. Am spus deja ca autorul reconstituie istoria conceptelor cu care opereaza. Dar mai importanta e modalitatea prin care ajunge la sinteza. Vorbim chiar despre aptitudinea lui Paul Cornea de a gasi noi cai de acces, de a fi creator intr-un teritoriu de multe ori arid, mai degraba util decit captivant, seducator. Miscarea istorica a conceptelor are ca puncte de reper atit imbogatirea continuturilor acestora, cit si surprinderea momentelor de criza provocate de contestatiile radicale ce au existat in diferite forme in epoci bine determinate. Fluxul ideilor nu este deghizat in haina uneori atractiva, dar de cele mai multe ori periculoasa a speculatiei eseistice. Trebuie apreciat faptul ca Paul Cornea nu ramine prizonier intr-un teritoriu abstract, intr-o lume populata doar de filozofi si tratate de specialitate. isi ingaduie libertatea de a explora un domeniu consubstantial siesi, parcurgind drumul in ambele sensuri, atit dinspre trecut spre prezent, cit si invers. Prezentul pare mai fascinant, e instanta la care se raporteaza toate. O teorie, daca nu este validata de situatiile reale de comunicare de astazi (orale sau scriptice), se transforma in exponat de muzeu. Sa nu uitam insa ca una din functiile esentiale ale istoriei este aceea de a ne pregati pentru viitor. Din acest motiv, excursul didactic devine obligatoriu. Numeroasele clasificari si detalii tehnice creeaza impresia de exhaustivitate, chiar si atunci cind autorul recunoaste ca nu este interesat sa exploreze/investigheze o chestiune pina in cele mai mici detalii. Cu siguranta, acest tratat de hermeneutica este perfectibil, cu siguranta au ramas multe fatete ale caleidoscopului care ar putea sa largeasca si mai mult imaginea panoramica. Dar obstacolele nu inhiba, ci emuleaza. Asadar, avem indreptatirea de a afirma ca Interpretare si rationalitate intra direct in virful ierarhiei celor mai importante lucrari de specialitate aparute la noi vreodata. Paul Cornea devine astfel, pentru a doua oara, creatorul hermeneuticii romanesti.