Poezia argheziana este: sociala si cuprinde estetica uratului, universul taranesc si revolta sociala ('Flori de mucigai', 'Cuvinte potrivite',

'Peizaje'); filozofica, poetul este in cautarea lui Dumnezeu ('Psalmii'), fiind prezente elemente precum lirica sociogonica ('Cantare omului'), atitudinea fata de moarte ('De ce-as fi trist?') si nu in ultimul rand arta poetica ('Testament'); poezia de dragoste care la Tudor Arghezi imbraca chipul reticentei si amanarii, sau implinirea erotica de tip casnic ('Carticica de seara'); poezia jocului 'a boabei si a faramei' ('Martisoare', 'Hore').

Arta poetica argheziana

Critica literara a inregistrat de mult bogatia si plasticitatea expresiei poetice argheziene. Aceasta din urma este un soi de reafirmare a realitatilor, prin expresia cea mai concreta, cea mai tangibila, prin folosirea unor cuvinte atat de grele de intelesuri: profunde incat cum spunea George Calinescu, 'odata deschide o usa, zece porti se dau la o parte'. ('Tudor Arghezi, Studiu critic, Jurnalul litarar', 1939). Expresia argheziana este precisa. poetul asociaza termeni apartinand unor domenii diferite ale existentei, urmarind sa exprime viziunea unei lumi supuse nesfarsitelor metafore. Epitetele argheziene materializeaza, sensibilizaza. Sufletul e 'subred' (ca o constructie gata sa se naruiasca). Poetul este cu desavarsire impotriva debitului verbal gratuit, nesemnificativ. Pamfletele insasi sunt concentrate. Romanele, precum s-a mai afirmat, au o structura poetica. Tocmai in directia acesta a densitatii si a esentializarii, trebuie cautat geniul invocator arghezian. Dupa Eminescu, elrealizeaza cel mai pregnant detasarea de expresia prozaica. Un exemplu de caustica ionie argheziana, subordonandu-se legilor grotescului, cu privire la unele moravuri universitare ale timpului. 'Un profesor universitar isi examineaza studentii in trasura, luati ca ajutoare pentru transportarea bagajelor. In dorinta de a capata bunavointa examinatorului, candidatul e gata sa alerge chiar cu valizele in spinare dupa trasura domnului profesor, primind intrebarile si raspunsurile si dand raspunsurile in pas alert. Calitatile de hamel se cumpanesc astfel cu meritele universitare. Examenul e rapid si sintetic. Un fine de an tine pana la gara cu sesiunrea in vagon si ocuparea de mai inainte a unui loc pentru savant. O licenta se poate termina pana la Chitila, iar doctoratul se confera dupa 60 de kilometri pana la Ploiesti in restaurantul cu placinti'. Arta lui Arghezi are un foarte pronuntat caracter national, vizibil in universul imagistic, constituind prin excelenta peisajul autohton, ca si in referintele numeroase la trecutul istoric sau la numeroasele obiceiuri, invataminte si credinte acumulate de viata colectiva a poporului de-a lungul istoriei. Radacinile artei lui sale sunt infipte puternic in traditia culturala, pornind de la savoarea primelor noastre carti bisericesti si trecand prin experienta artistica a generatiilor anterioare (I. Heliade Radulescu, Eminescu, Caragiale, Macedonski). Dar Arghezi se foloseste din plin de tezaurul artistico-popular. El foloseste numeroase forme poetice imprumutate din creatia populara, compunand doine, colinde, cantece. Apar in opera sa motive populare, ritmuri si masuri si chiar tipuri de rime populare. Limba argheziana insasi cuprinde toate straturile graiului romanesc: cuvinte si constructii arhaice, vorbe campenesti, expresii argotice, nenumarate neologisme. Puterea de exprimare a sufletului nostru national ii acorda lui poetului valoarea sa universala. La acesta se adauga o indelungata experienta artistica de primul rang. La 14 iulie 1967, Tudor Arghezi ne-a parasit pentru totdeauna, dupa o stralucita cariera impresionanta prin vastitate si valoare artistica, imbogatind ca putini altii patrimoniul culturii nationale si universale. De la debutul sau din 1896, poetul a fost mereu o vitalitate creatoare rar intalnita in literatura, manifestata printr-o vesnica neliniste si indoiala in fata credintei.