OCTAVIAN GOGA

UNIVERSUL POETIC

OCTAVIAN GOGA (1881-1938) Octavian Goga, supranumit poetul ptimirii noastre, se nate la 1 aprilie 1881 n satul Rinari, de lng Sibiu, dintr-un tata preot si o mama invatatoare; Cosbuc va fi cel ce ii va orienta scrisul catre realitatile satului. i-a fcut studiile la liceul unguresc din Sibiu, la liceul romnesc din Braov i la facultatea de litere i filosofie a Universitii din Budapesta Debutul literar al lui Goga a fost gzduit de "Tribuna", "Tribuna literar" i de revista "Familia" din Oradea, a lui Iosif Vulcan. Versurile, "ncercri tinereti", dup cum le apreciaz poetul, sufer de epigonism eminescian, de unele ecouri din poezia lui Uhland, Schiller i Sleine, ale cror versuri au circulat, prin multe traduceri, n ardeleana din acea vreme. Important este i influena poezia lui G.Cosbuc, care a orientat scrisul lui Octavian Goga, nc de la debut, spre realitile social-istorice ale statului transilvnean. n anul 1902 Goga scoate revista "Luceafrul", publicaie care i la Sibiu (ncepnd din anul 1906), continu n parte programul "Tribunei" lui Ioan Slavici, tradiiile presei transilvnene i ale orientrilor smntoriste. n revista "Luceafrul", Octavian Goga a publicat multe din poeziile din care i-au adus renume, n primele trei volume de versuri; "Poezii"(1905), "Ne cheama pmntul"(1909), "Din umbra zidurilor"(1913). n calitate de secretar al Astrei, Octavian Goga a desfurat o rodnic activitate. n revista asociaiei "ara noastr", poetul public, n afar de poezii originale, i fragmente din Tragedia omului, a poetului maghiar Madach. Piesa de teatru Domnul notar(1914) a fost scris n aceast perioad i reflect atitudine politic a scriitorului n lupta pentru dreptate social, unitate i independen naional a tuturor romnilor. n anii premergtori intrrii Romniei n primul rzboi mondial, a scris poeziile publicate n volumul Cntece fr ar(1916).

Poet al Ardealului-cum apreciaz G.Cosbuc-printr-o parte a realitilor concrete ce-l inspir, el e, n fond, poetul ntregii ri, prin idealurile de unitate naional i de izbvire social ce-l anim. Mesianic, adic afirmnd o puternic ncredere n eliberarea social i naional, asumndu-i istoria, poezia lui O.Goga are un ton profetic, violent, incendiar, el fiind solul dragostei i al urii care i-a mpletit bici din al veacurilor caier , iar din Nestinsul vremurilor vaier i-a scris blestemul n cerul gurii. Satul lui Octavian Goga este atemporal, fabulos, social. Poetul mrturisete: Deci, eu, din fraged copilrie, am urmrit satul cu toate figurile lui. Am avut contact cu toate frmntrile anonime, cu toate bucuriile, ncepnd de la botez i pn la coborrea n pmnt. Participnd ns la aceast via a satului continuu, am rmas oarecum deasupra mulimii, un observator al ei, nregistrator al tuturor evenimentelor dimprejurul meu. Opera sa, n ceea ce are mai bun, este o monografie liric a satului, a ptimirii noastre, a istoriei vitrege i ndurerate a neamului su de plugari din Transilvania, nrobit de asuprirea naional i social. Solidar cu rzvrtirea surd a maselor, poezia lui Goga e cntecul mndriei naionale jignite, dar i al ndejdilor izbvitoare ale poporului nostru de la sfritul sec. al XIX-lea i nceputul sec. al XX-lea. Destinuindu-i programul estetic al primului volum de poeme, intitulat Poezii (1905), chiar poetul mrturisea: Am cutreierat satul cu ochii deschii, contient s fac o analiz permanent i c fiecare clip de contact al meu cu rnimea e o clip de studiu, de interpretare. *+ Aa c primul volum *+ e monografia unui sat. Am luat toate figurile tipice ale satului i le-am fcut s defileze naintea mea. Glasul ptimirii din poezia lui Goga izvorte din durerea nrobirii sociale i naionale a dezmoteniilor neamului su, iar mntuirea, din fierbintea ncredinare n dezrobirea social i unitatea politic a naiunii. Poetul e n postura unui apostol care, cu sentimentul unei revelaii, are s veseleasc ziua cea mare a eliberrii, a bucuriei izbvirii neamului din amar i suferin. ara pe care o nfieaz poetul plnge durerea ntregului nostru popor. n poezia sa, n glasul ei de bocet, de rugciune sau de rzvrtire, de chemare la redeteptare i demnitate social i naional, pulseaz sufletul neamului romnesc.

El va fi un poet local , in cel mai inalt si mai adanc inteles al cuvantului , si va ajunge unul dintre poetii nationali, nu plecand de la teorii sau de la sentimente generale , de la nemarginita dragoste pentru casa, pentru brazda sa, pentru biserica sa , pentru satul sau , pentru Tinutul sau oltean si pentru tara sa ardeleana. El va iubii poporul romanesc , nu din datorie , nu din constiinta de carturar sau de simpatie de artist , ci din iubirea trainica si vesnica pentru parintii de-acasa , pentru fratii de joc, pentru veciniii bine cunoscuti , pentru preotul satului si pentru lautarul salului , si de aici pentru toti oamenii satului, Tinutului si tarii sale ardelene. (Nicolae Iorga) In creatia sa este izbitoare frecventa metaforelor si a termenilor de origine religioasa, termeni si structuri biblice, invocatii. Desi apar termeni eclectici, poezia sa nu are un caracter religios, ci social deoarece nu intalnim in operele sale o sete de durere sau de autoflagelare precum circula in textele sfinte ci o durere determinata de realitatile socialnationale. Aceasta abundenta de termeni religiosi se poate explica prin faptul ca in familia lui Goga au existat preoti timp de generatii astfel incat filonul de literatura religioasa va fi substantial in plamadirea stilului poetic si va determina specificul creatiei sale.In opera sa nu este raportat terestrul la transcendenta precum cere stilul religios ci invers, transcendenta se integreaza in realitatile umane.Apare in acest mod un Dumnezeu asa cum este el cunoscut in mediul rural, un batran al satului, intelept, bun si cu putere, dar nu de esenta transcedentala, ba chiar uituc cand e vorba de durerile oamenilor. Nu in ultimul rand, termenii arhaici si religiosi demonstreaza celor ce negau vechimea noastra in Ardeal ca ne-am nascut aici, ca suntem aici din mosi stramosi si ca nu suntem un neam inferior acceptat si suportat pe aceste meleaguri; ideea descendentei nobile apartine Scolii Ardelene.
n acest sens, putem discuta despre poemul Rugciune.

Rugciune este poemul ce deschide volumul Poezii, cel mai izbutit volum de poezii al lui Goga, premiat de Academia Romana; poemul este o ars poetica, o poezie programatica ce concentreaza conceptia poetului privitor la misiunea artei si a creatorului ei in socieate. Mesajul a mai fost transmis si in alte opere, dar aceasta poezie concentreaza si amplifica toate aceste sentimente intr-un tot unitar, bine legat din punct de vedere compozitional, in care regasim ecouri din Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Radulescu si altii pe un ton grav, totul fiind privit din perspectiva unei atitudini active in fata gratitudinilor vietii. Compusa din 6 strofe in care simetria perfecta joaca un rol crucial, poezia are o structura bipolara manifestata intr-o atitudine subiectiva in care se pun in relatie doua elemente eu si tu, o adresare catre Dumnezeu. Il gasim pe poet prosternat in rugaciune cautand drumul autenticitatii in arta printr-o implorare adusa cerului spre a-i calauzii pe fagasul artei adevarate si de al face martor al suferintei si durerii conationalilor sai.El cere puterea de a asimila si transfigura nazuintele, speranta, durerea si spiritul poporului sau in sufletul sau astfel incat sa poata canta cu maximum de autenticitate durerea.Poetul apare intr-o senzatie de dezordine, un gol psihic reflectat prin epitete ca ratacitor , istovit, tulburi pentru ca mai apoi chemarea disperata Parinte, -oranduie-mi cararea sa fie cea a unui suflet care cauta implinirea prin apartenenta la cei multi.Predomina verbele, putem observa chiar o miscare sufleteasca a acuta in care poetul pare la rascrucerea cunoasterii, cerand indreptare intr-un strigat de durere si de credinta,ispitele fiind o metafora a dorurilor, a nazuintelor, a iubirii care isi cere dreptul de a fi preaslavita in poezia sa.

Totusi, poetul vrea sa se indeparteze de aceste ispite, singurul sau ideal fiind cei ramasi in urma, o metofora pentru suferintele de veacuri ale poporului sau.Apare ideea ca actul poetic este si trebuie sa fie doar o transfigurare a nazuintelor celor multi, sufletul poetului avand doar menirea de a prelucra trairile maselor si nu pe cele proprii pe care le respinge.In poezie poetul are un temperament romantic, de razvratit ce se vrea tribun al multimii, aceasta fiind chiar liantul poeziei:arta militanta si poetul exponent al maselor. Spre finalul poeziei versul devine clocotitor, avand virtutii mobilizatoare, dinamice, obiectul declarat al artei fiind durerea, lacrimile, amarul, furtuna, truda.Glasul poetului trebuie smuls din durerea celor multi astfel incat versul sau sa devina cel al unui apostol ce va ridica masele la lupta prorocind victoria totala.Folosind un ton grandios si cuvinte solemne (vifor , urla, gem, furtuna, fulger ) poetul vrea a exprima istoria unui neam prin strunele infiorate de vibratiile launtrice ale sufletului sau aflat intr-o traire de maxima intensitate.

Poemul Plugarii exprima o trasatura fundamentala a creatiei poetice a lui O. Goga si anume dragostea si atasamentul pentru taranul roman, compasiunea lui pentru omul chinuit al pamantului, increderea in capacitatea si insusirile poporului roman. Spre deosebire de Alecsandri si Cosbuc, Goga n-a putut sa-l prezinte idilic, adica lipsit de griji, vesel, pe taranul nostru, ci in realitatea sa sociala zguduitoare. Plugarii sunt cei care se ocupa cu lucrarea pamantului, agricultori, tarani, Goga considerandu-l purtator si pastrator de traditii si limba, creator de valori materiale si spirituale (creatia populara).Vazut din perspectiva istorica, taranul lui Goga este un nedreptatit de soarta, de istorie, de oameni, un rob al pamantului. Durerea lui e amplificata si de faptul ca nu se poate bucura de roadele muncii sale, ca traieste in mizerie. Sentimentul fundamental ce strabate poezia e de dragoste si atasament fata de taranime. Poezia e un imn, o oda inchinata taranului. Poetul crede in apropiata biruinta a idealurilor de lupta ale taranimii. Ideea principala a poeziei o constituie frumusetea si bogatia sufleteasca a omului din popor, a taranului, aflat in antiteza cu saracia materiala, cu situatia sa jalnica. Poezia reliefeaza virtutile taranimii din Ardeal, infratirea om-natura, ce are ca rezultat intelegerea tainelor gliei de catre plugarii ce-si ara miristea devreme, si sentimentul increderii in viitor. n viziunea lui O.Goga, plugarii sunt un refugiu al intelectualitatii romanesti in vremuri de restriste, un izvor nesecat de forta spirituala, de misterioase energii sufletesti din care ne alimentam idealurile si nadejdile de mai bine. Sentimentele poetului izvorasc dintr-o cruda realitate: existenta contrastului puternic intre viata oropsita si trista a taranilor si eforturile lor, caracterul si sufletul lor. Acest contrast e reliefat cu ajutorul catorva opozitii. Plugarii sunt cei mai buni copii ai firii", dar sunt urziti din lacrimi si sudoare", devenind crestini ce n-aveti sarbatoare". Poezia dezvaluie contrastul care exista intre eforturile plugarilor si conditiile lor de trai. Ei sunt harnici, muncesc cu pricepere si pasiune, dar sunt mereu btui de soart. Durerea si revolta primesc dimensiuni cosmice. Poetul si plugarii, uniti spiritual si moral, fac parte din acelasi neam obidit. Opera lui exista prin viata plugarilor, poezia lui fereca in versuri toata durerea existentei lor. Viata plugarilor inseamna truda, o munca epuizanta si brutala, care transforma totul in iad .

In viziunea lui Goga, plugarii sunt martirii marilor suferinte. Daca stapanul nemilos ii biciuie si le plateste fiere", cerul si Domnul ii rasplateste pentru munca lor, ii binecuvanta si ii mangaie, alinandu-le suferintele: Dar daca-n schimbul painii voastre,/ Piticul va plateste fiere,/ ndurator v-asculta Domnul/ Si va trimite mangaiere". Poezia elogiaza si capacitatea plugarilor de a crea un adevarat tezaur artistic. in ciuda faptului ca traiesc in umbra bietului bordeias de paie, ei sunt cei care au creat-o pe Ileana Cosanzeana, zanele balaie", doinele care plang sau horele care rad. Aceste comori sunt singurele care aduc stralucire in casa si sufletul lor: Cand doarme plugul pe rotile, in pacea serilor de toamna, La voi coboara Cosanzeana,/ A visurilor voastre doamna./ Vin crai cu argintate coifuri/ Si-n aur zanele balaie:/ Atata stralucire-ncape/ n bietul bordeias de paie. Mesajul umanist al folclorului, increderea staruitoare in mai bine contrasteaza cu saracia sugerata de cele doua epitete care incadreaza substantivul diminutival bordeias". In momentele de ragaz in pacea serilor de toamna", atunci cand doarme plugul pe rotile", plugarii devin creatori, interpreti si admiratori ai folclorului. Personificarea doinei si a horei exprima durerea si jalea taranului, precum si rarele momente de fericire pe care hora i le ofera. Goga recunoaste alesele virtuti ale plugarilor si are incredere in triumful dreptatii lor. PoetuI simte ca acesti plugari vor birui, deoarece in linistea cu care isi indura obida se naste sentimentul razbunarii viitoare. El isi exprima convingerea ca in plugari zac energii capabile sa realizeze eliberarea sociala si nationala. Dac la inceput cunoatem jalea, suferinta provocata de oprimare, rabdarea mocnita a rnaului, la sfarsit apare amenintarea razbunarii in numele dreptatii, protestul si revolta care se anunta ca o salvare. De aceea, poezia lui Goga e un fel de elegie eroica", un mesager al marilor sperante nationale.

In poemul Apostolul se pare ca este reflectata imaginea tatalui poetului,un luptator pentru drepturile romanilor din Ardeal . Intreaga natura si intregul sat asculta cuvintele pline de intelepciune ale apostolului. Tabloul natural iniial este infatisat la vremea inserarii sacre, atunci cand oamenii ies de la vecernie (slujba religioasa tinuta seara - n.n.) si "Pleoapa soarele-si inchide". Amplificarea rolului pe care il are preotul, care aduna in fiecare seara pe toti taranii ca sa-i binecuvanteze si sa le aline suferinta, este redata prin hiperbola ca tot "norodul" incape in podmolul (mal inalt, teren ros de ape - n.n.) din fata bisericii. Intentia lui Goga este aceea de a nu preciza un anumit timp sau loc identificabil si nici un anume preot, ci a generalizat nevoia de sacralizare a" sufletelor de romani de pe intreg tinutul transilvanean, pentru ca ei sa poata nadajdui intr-o izbavire privind asuprirea sociala si nationala. De remarcat sunt aici cuvintele populare si regionalismele care compun cadrul natural rustic - "otava", "podmolul", "fragarul" (dud - ..), "ulita", "carja" -, precum si participarea naturii la viata spirituala a oamenilor, prin personificarea "Pleoapa soarele-si inchide". Apostolul este preotul satului. Acesta este definit sugestiv inca din primul vers, "Mosneag albit de zile negre", printr-o metafora si un oximoron. El este un simbol spiritual etern, "Asa il pomenise satul", venind din vremuri de demult, despre care povesteste satenilor, idee exprimata prin metafora unui "ban de la-mparatul", simbolizand talismanul pe care preotul il purta mereu cu sine. Poetul exprima, prin sintagma "glasul / Cuvantatorului parinte", dorul de libertate si setea "razbunarii sfinte" ale romanilor, batranul mag" asumandu-si misiunea de a "lumina norocul" neamului sau "sfarsit de jale". Ca insusi Goga, aflat aici in ipostaza unui parinte spiritual, preotul poarta in suflet intreaga durere si suferintele romanilor din Ardeal, poezia avand accente mesianice.

Este impresionant rasunetul pe care-l- are strigatul mobilizator al preotului in randul satenilor, acelasi dor tresare-n piepturi / Cand glasul strigator rasuna", alaturi de care participa infiorata intreaga fire, care reactioneaza "Prelung si greu, ca o furtuna", iar vantul duce cuvantul preotului pana la scaunul ceresc al divinitatii. Ultima strofa revine la tabloul naturii sub semnul nocturnului, ca o "cetatuie" peste care "Coboara razele de luna, /Pe-argintul fruntii lui boltite". Apostolul satului poarta pe frunte "cununa" victoriei spirituale, ca simbol al trimisului divin ce merita "hirotonirea" in ceruri, pentru credinta cu care s-a daruit dorurilor de libertate ale romanilor ardeleni, pentru harul mesianic cu care si-a asumat suferintele asupririi sociale si nationale. Ca un autentic mesager al cuvantului divin, preotul vesteste lumii izbanda viitoare: "Drept-vestitorule apostol / Al unei vremi ce va sa vie!". Misiunea spirituala a preotului, aceeasi cu crezul liric al lui Octavian Goga, este de a da glas suferintelor si nazuintelor poporului sau asuprit, fiind un semanator de credinta si de biruinta pentru izbavirea neamului romanesc de sub ocupatia straina austro-ungara.

Un lutar poate fi poetic de la sine, dar un lutar igan cu numele Nicolae, n prescurtare Laie care-i aduce aminte de igan de laie [ceata de igani (nomazi)] i nc un lutar igan Laie, cruia i lipsete un ochi: asemenea figur cu asemenea nsuiri i cu asemenea metehne ar prea imposibil ntr-o poezie sentimental. i totui Goga, prin simtmntul su firesc i puternic, nnobileaz i nalt aceast figur a satului, ce are menirea de a cnta tristeea i fericirea ranului romn, de a-i fi aproape la necaz i la bucurie. Lutarul Lae Chiorul tie s zic dou din lut: Cnd de dor ne zice Lae, / Tremur cupa pe mas, / Cnd de jale cnt Lae / Zboar cupa pe fereastr. Transfigurat, el pune in miscare precum vrajitorul din poveste, intreg codrul: "Din jalea pribeaga a strunelor sale /Mareata cntare de nunta. Astfel acest igan este purttor al cntecelor populare, al riturilor vieii satului, la care prezena lui este neaprat necesar. El este mereu parte din viaa ranului romn, cntndui-i-o cu mult meteug. n viziunea lui Goga, lutarul, prin moartea sa, este mesagerul care isi duce cntecul mai departe la Dumnezeu, ridicndu-l astfel la nlimi ameitoare prin rolul su deosebit n viaa satului, ct i prin poezia cntecului su, interpretat cu patos. i cu toate acestea el moare srac lipit, fr de lumnare la cpti, fiind plns doar de soia sa, Mura, ce se strduiete s-i fac cele cretineti din prea puinul din care triau.

Poezia Dsclita este inspirat de elemente biografice (Victoria, sora poetului, ea nsi nvtoare, murise la numai 21 de ani, nct punctul de pornire al compunerii analizate se afl tocmai n acest tragic eveniment de familie) poezia surprinde portretul complex al unui personaj de prim-rang n viaa satului romnesc. Poetul creeaz, la nceput, un cadru, o atmosfer dominat de tristee, n care absena soarelui, simbol al vieii, lasa loc ntunericului ("umbr"), simbol al morii, n jurul cruia se centreaz nsemne funerare precum: Jalea i sfial", "cnt pribeag", "s plng", "risipirea", "eu plng". Pe acest fundal se contureaz, din aduceri aminte, portretul dsclitei, atins de aripa unui destin crud Trsturile fizice sunt doar schiate (ea este"blaie", cu "frunte de zpad", ochi "limpezi i "mini frumoase"), n prim-plan aprnd datele psihologice, n primul rnd puritatea moral a tinerei nvtoare: "Copil blajin, cuminte prea devreme", "sfielnica", "din leagn sor cu sfiala", a crei puritate, neprihnire ("fecioara", "pe buza ta n-a tremurat ispit") o aaz n rndul sfinilor. Dar, ca i alte personaje din galeria figurilor de seam ale satului tradiional ardelenesc (Dasclul, Lutarul, Apostolul), "dsclita" prinde contur mai clar din raporturile pe care le ntreine cu oamenii de rnd din stat: btrnii care o ascult cu drag citindu-le din crile sfinte ("scriptura", "ceaslovul"), mamele crora le alina grij pentru soarta feciorilor "dui n slujb la-imparatul", fetele care nva custuri alese de la "domnioara". Implnindu-si cu har menirea esenial de a crete, de a educa, de a ngriji "copiii altor mame", fr ca ea nsi s triasc bucuria maternitii, tnara nvtoare ncearc un sentiment de zdrnicie, de insatisfacie, amplificat de ciripitul unui "pui de rndunic, un fundal cenuiu, de o apstoare tristee. Dsclia este astfel o fiin care duce o via resemnat i stearp, dar mereu cu mult dragoste i druire n slujba comunitii, vrsnd totui lacrimi pe ascuns n scrisorile ce le scrie flcilor din ctnie, pentru mamele lor, netiutoare de carte.

Finalul reinstaureaz atmosfera sumbr, apstoare din prima strof, recurgnd la aceleai simboluri (sugestii) ale morii: "a-murg", "toamna mohort", "podoab... bolnav", "cadelniti", "fumul de tmie". Cu mijloace dintre cele mai simple, Octavian Goga creeaz atmosfera apstoare a tablourilor de nceput i de sfrit "i surprinde scene semnificative din viaa satului transilvnean: credinele n legtur cu soarta ("ursitoarele") i cu nemplinirea femeii care nu aduce pe lume copii; viaa spiritual concentrat n crjile de nvtura ale bisericii strmoeti; povara serviciului militar fcut de tinerii romani n ri strine, ndeletnicirile tradiionale ale fetelor din sat. Elementele limbajului popular ("blajin , "pribeag", "prinos", "altia", "optesc", "ulicioara", "grijind, "frgar", "sfial") se combin firesc cu lexicul crilor religioase ("muceiiita", "ispita", "ceaslov", "scriptur") i cu termeni legai de biseric ("strana", "cadelniti", "tmie"), fixnd cu exactitate un anumit cadru social i istoric, un anumit orizont de via.

Patriotismul este in inimile sincere , in afara de orice tendinta politica , un simtamant adevarat si adanc,si intrucat poate fi , in certe imprejurari , nascator de poezie. Si in asemenea imprejurari exceptionale pare a se afla autorul nostru cand, intr-o parte a poeziilor sale , reprezinta si rezuma iubirea si ura , durerile si sperantele unui neam amenintat in existent sa.

Fara a fi vreodata elegiac sau sentimental , dl Goga e cantaretul durerilor poporului sau , fara sa degenereze nicicand in retorica patriotic, e cantaretul nadejdilor lui. Imaginile sale sunt vii , limba are un parfum arhaic-bisericesc. E atata simtire in aceste poezii , care, prin continutul lor , chiar se potrivesc minunat in epoca acesta de lupte , pentru nationalizarea spirirului public. Sextil Pucariu
Goga face din universul autobiografic al existenei sale un univers mai larg, populat cu figurile centrale ale satului, figuri familiare copilriei i adolescenei sale, pe care le ridic la ranguri de arhetipuri lirice. Ele sunt astfel nu numai nite proiecii interioare ale imaginaiei sale, ci i fpturi reale, autentice, ntlnite n mediul rural, ardelenesc, sau nu, din moi-strmoi. Tatl, Mama, Bunica, Dasclul, Preotul, Dsclia, Lutarul, Crmarul etc. sunt fiine obiective eterne, existente de cnd lumea n universul rustic, crora poetul le-a imprimat o aur apoteotic, legendar uneori, uor mitizat alteori. Mircea Popa

Prezentare realizat de: Dragu Andreea Simion Maria Clasa a XI-a A

V mulumim pentru vizionare!