Arta la sat

Femeile de la tara isi realizeau singure sau cu ajutorul unor persoane mai iscusite din sat covoarele sau stergarele asa cum si le doreau. Ele participau efectiv la realizarea integrala a acestora. Fiecare femeie cunostea tehnica si tipurile de tesatura specifice locului. Modelele sunt transmise din generatie in generatie si perfectionate continuu. Modelele nu au fost realizate dupa un desen scris ci a fost fructul colaborarii mai multor creatoare. La tesaturile oltenesti cu fire de lana folosim lana oilor din localitate sau localitatile invecinate. Lana provine de la oile din rasa turcana, cu fir lung, rezistent si aspru. Dupa ce a fost tunsa, lana trece prin mai multe operatiuni de prelucrare traditionala inainte de a fi folosita la tesutul covoarelor si carpetelor: sortarea, spalarea, uscarea, scarmanatul, pieptanatul sau daracitul, torsul, raschiatul firelor si facutul sculurilor, vopsitul, depanatul sculurilor. Pentru a incepe tesutul propriu-zis, sunt necesare doua operatii premergatoare: urzitul si navaditul. Prin urzit, firele de pe mosoare sunt asezate pe o lungime stabilita, care va fi lungimea tesaturii, iar numarul firelor va da latimea viitoarei tesaturi. Navaditul reprezinta stabilirea numarului de ite si ordinea in care acestea sunt ridicate sau coborate, el este similar cu ceea ce astazi am numi un program care conduce la obtinerea unui anume tip de tesatura. Practic, prin navadire se intelege trecerea firelor de urzeala prin ite. Tehnica de tesut cu care lucram este cea a alesului printre fire sau alesului in chilim. Ea se realizeaza prin introducerea ghemului de lana colorata printre firele urzelii direct cu mana. Tesatura se bate cu furculita in razboiul pe verticala sau cu spata in razboiul pe orizontala. Anumite elemente ale modelelor se realizeaza si prin tehnica alesului in relief, firele colorate sunt trecute de mai multe ori printre firele de urzeala. Dupa ce s-a terminat tesutul, se taie firele de urzeala si se trece la finisarea tesaturii. La finisare se leaga nodurile firelor de urzeala, se curata tesatura de impuritatile ascunse ale lanii si se calca tesatura. In Oltenia, velinta, scoarta si chilimul sunt executate atat in razboiul orizontal cat si cel vertical. Scoarta , ca piesa autentic populara din Oltenia, se compune din doua foi si este tesuta in doua sau patru ite, cu spata si aleasa printre fire. In repertoriul ornamental al scoartelor oltenesti apar adesea pasari, animale si diferite personaje. Contributia creatoarelor populare la interpretarea lor intr-o maniera originala este majora. Pasarile de pe scoartele din Oltenia sunt legate de fauna specifica locala: pupaza, cucul, gainusa, rata, gasca si curcanul. Pasarea este mai frecventa in ornamentatia scoartelor din judetul Dolj si apare in contextul compozitiei centrale sau in decorul chenarului.

Motivul papusilor este intalnita in doua forme: una, foarte stilizata si alta in care forma si costumul sunt perfect conturate. Motivul papusii apare mai rar in scoarta olteneasca ca motiv singular sau in compozitii dezvoltate. Cel mai frecvent papusile sunt tesute pe chenare sau in cele patru colturi ale campului central. Ca o caracteristica a tesaturilor din sudul Olteniei, apare frecvent in combinatie culoarea rosie cu cea albastra si alba, dar si culoarea verde in combinatie cu galbenul. Domeniul in care tesatoarele din Oltenia au demonstrate talent si imaginatie creatoare , ridicate la cel mai inalt nivel estetic, este acela al chilimelor. Inflorirea mestesugului chilimelor se produce in secolele XVII si XVIII. Daca tesutul velintelor si scoartelor a fost un mestesug casnic, tesutul chilinelor s-a dezvoltat in atelierele de pe langa curtile domnesti si boieresti, unde se realizau piese de dimensiuni neobijnuite pentru casele taranesti. Asemenea ateliere s-au dezvoltat si pe langa manastirea Hurezu iar intre 1859-1867 in marginea Craiovei, constituind centre insemnate pentru tesutul scoartelor si a chilimelor. Spre deosebire de celelalte tesaturi, chilimul se caracterizeaza prin anumite particularitati atat in ceea ce priveste dimensiunile, cat mai ales in ceea ce priveste ornamentatia. Forma dreptunghiulara, bine proportionate, cu latura variabila intre 1,80 4 m, ofera un spatiu larg pentru desfasurarea unor compozitii complexe. Preturile ridicate ale covoarelor aduse din orient, fata de posibilitatile multor boieri din Tarile Romane, i-au determinat sa incurajeze productia locala de chilime si organizarea unor ateliere specializate unde lucrau vestitele chilimgioaice. De aici mestesugul s-a raspandit si in patura instarita a satelor care au preluat unele motive adaptandu-le de aceasta data conditiilor casei taranesti. Chilimurile pot fi considerate o creatie originala, cu un decor preponderant vegetal si zoomorf, avand unele motive de import impletite organic cu cele de traditie autohtona. Ornamentatia se desfasoara pe de o parte de-a lungul chenarelor prin repetarea succesiva a acelorasi ornamente in cadrul fiecarui chenar, iar pe de alta parte pe verticala, de jos in sus in sensul de realizare a tesaturii in gherghef. Compozitia libera , populata cu o multime de animale sau personaje pline de haz se caracterizeaza printr-o redare dinamica. Spre deosebire de scoarta , chilimul este confectionat dintr-o foaie lata, lucrat in tehnica chilim, care permite realizarea unor motive bine conturate.

Profesor: Toader Elena Grup Scolar Agricol Smeeni