ISTORIA PEDAGOGIEI Constantin Cucos

Educatia, asa cum se prezinta ea astazi, nu este descoperirea noastra, ci este, de multe ori, descoperirea altora aplicata la conditiile existente aici si acum. In antichitatea clasica, primul care se remarca este Socrate. El este exemplul viu l dascalului ce pune accentul pe medierea directa, naturala, orala, propune o educatie care sa reformeze individul si societatea in consens cu virtutile cele mai inalte. Doua idei de baza, cu rezonanta pedagogica, putem retine din filosofia lui Socrate: prima ar fi ironia socratica, exprimata in acel stiu ca nu stiu nimic, iar a doua este reprezentata de maieutica sau arta mositului, respectiv acel exercitiu erotetic, instaurator de cunostinta, prin punerea unor intrebari astfel incat discipolul sa ia seama de propriile resurse si disponibilitati. Un alt filosof cu un ridicat impact a fost Platon. El a propus un prim sistem pedagogic in cadrul caruia educatia capata un caracter institutional, statul avand obligatia sa adune si sa retina copiii in internate speciale. Filosoful minimalizeaza pana la anulare functia educativa a familiei. Pentru Platon predomina educatia intelectuala si educatia fizica. Prin exemplul personal, practica educationala nu se reduce la un proces de predare, ci devine o initiere. Aristotel, cel mai important discipol al lui Platon, a fost adeptul unei educatii pe etape si diferentiate in functie de dimensiunile si caracteristicile sufletului persoanei educate. Scopul educatiei consta in atingerea virtutii, prin dominarea pasiunilor de catre ratiune si prin practicarea valorilor inalte. Ganditorul pune accentul asupra rolului activitatii si al actiunii personale a copilului in cunoasterii realitatii. Alaturi de continuturi speculative, face loc disiplinelor realiste , introducand numeroase elemente de stiinte ale naturii. Dar spre deosebire de Platon, Aristotel e de parere ca educatia publica trebuie sa se imbine cu educatia realizata in familie. Un alt personaj important al antichitatii clasice a fost Quintilianus. El a avansat o serie de reguli metodice si principii didactice care-si mentin valabilitatea si in prezent. Un alt pas important in evolutia istorica a pedagogiei a fost reprezentat de pedagogia crestina. Primul ganditor crestin care a lasat o lucrare de pedagogie este Clement Alexandrinul. Idealul educatiei, in opinia lui, rezida in punerea de acord a vointei umane cu vointa divina. Acorda un loc dosebit educatiei religioase, dar nu neglijeaza educatia morala, intelectuala, estetica, fizica. Pentru el Pedagogul este Iisus Hristos, iar pedagogia se confunda cu insasi credinta in Dumnezeu. Importanta a fost si contributia lui Origene, care a facut celebra Scoala catehetica din Alexandria prin marea eruditie si prin importantele sale scrieri. El recomanda elevilor sa citeasca pe toti filosofii si poetii, intrucat cine nu cunoaste decat o opinie, acela e pasibil de a deveni intolerant.A conceput programe de educatie atat pentru elevii obisnuiti, cat si pentru cei cu abilitati deosebite. Si conceptia lui Ioan Gura de Aur este importanta pentru pedagogia de azi, el considerand ca educatia reprezinta problema capitala a omului, din lipsa de educatie decurgand toate relele posibile. Inceputul educatiei se cere a fi realizat inca de la cea mai frageda varsta. Ca metode trebuie sa se apeleze la autodirijarea consimtita si simtul onoarei, la recompense si, daca se poate, deloc la pedepse. Educatia prin blandete, alintari si laude are cele mai bune efecte.

Ideile pedagogice aduse de modernitatea europeana au ca prim reprezentant pe Erasmus din Rotterdam. Pedagogia lui Erasmus se pune la dispozitia formarii individului intr-o perspectiva umanista, prin intermediul culturilor greaca si latina. Scopul educatiei rezida in cultivarea artei elocintei in asa fel incat individul sa ajunga la performanta unui discurs suplu, elegant si frumos. Chiar stiintele sunt prilejuri de a contribui la imbogatirea limbajului. Personalitatea educatorului isi pune amprenta pe profilul devenirii educatului. Adept al umanismului renascentist, Rabelais este exponentul perspectivei realiste de organizare a educatiei, prin generalizarea stiintelor si prin impunerea unor principii precum cel al respectarii libertatii elevului sau cel al invatarii intuitive. In perspectiva realizarii unei culturi enciclopedice, el avanseaza un proiect curricular destul de incarcat ce se adreseaza formarii intelectuale, morale, estetice, religioase si fizice. Pedagogia clasica are ca reprezentanti pe Jan Amos Comenius, John Locke, Immanuel Kant, Jean Jacques Rousseau si multi altii. Comenius reprezinta cea mai insemnata personalitate a pedagogiei universale prin aceea ca a teoretizat mai toate problemele pedagogiei moderne. A teoretizat principiul educatiei in conformitate cu natura, a proiectat sisteme educationale, a inventat orarul scolar si a pledat pentru un sistem democratic de nvatamant. A propus patru cicluri de invatamant, pornind de la specificul etapelor de varsta. Locke este adeptul unei orientari pragmatice a educatiei in consens cu telul suprem- formarea gentlemanului. Acestuia ii sunt rezervate trei tipuri de educatie: educatia fizica, educatia morala si educatia intelectuala. Locke pune in prim plan deprinderea stapanirii de sine. In opinia lui Kant, educatia consta in facilitarea activarii plenare a valorilor la nivel uman. Rousseau descopera si valorizeaza la maximum virtutile copilariei, deschizand o noua perspectiva in istoria pedagogiei si anticipand teze ale curentului educatiei noi din secolul XX. Adept al principiului educatiei negative, considera ca educatia nu trebuie sa transmita virtutea sau adevarul, ci sa pazeasca inima de viciu si spiritul de eroare. Minimalizand rolul cunoasterii intelectuale, pedagogul francez accentueaza rolul intuitiei si al contactului nemijlocit cu lucruri si fapte. El a emis cateva idei care raman valabile si astazi: necesitatea ca pedagogia sa fie fundamentata pe datele si observatiile psihologiei experimentale; existenta unor etape distincte ale dezvoltarii naturale a copilului; accentuarea importantei educatiei prin intuirea lucrurilor, comparativ cu cea bazata pe cuvinte; rolul metodelor intuitive si active in accederea la cunoasterea veritabila; valoarea ridcata a interesului psihic al copilului in invatare. Ulterioara pedagogiei clasice este noua educatie, o pedagogie care porneste de la premisa ca fiinta umana se caracterizeaza printr-un impuls organic catre dezvoltare prin autoformare. Pentru Maria Montessori, libertatea devine o conditie si o metoda de formare.Copilul, asemenea unui burete, absoarbe din jur ceea ce ii trebuie la un moment dat, transformand totul in propria sa substanta. a experimentat si a folosit in practica educativa o serie de materiale didactice inedite menite sa asigure educarea simturilor.Freinet este un indeit reprezentant al educatiei noi. El considera ca principiul fundamental al educatiei consta in realizarea instructiei prin activitatea independenta a copilului. Originalitatea pedagogiei lui consta in introducerea imprimeriei, a textului liber si a corespondentei scolare in procesul de instructie si educatie.