Identitate si alteritate

Fiecare om are o anumita identitate si relationeaza cu alte persoane in diferite moduri. Unii produc fapte bune si infaptuiesc dreptatea, altii savarsesc fapte ale caror consecinte constau in ingradirea libertatilor celuilalt sau chiar distrugerea celuilalt. Astfel, multi dintre filosofi, cautand sa gaseasca esenta care se ascunde in spatele omului si a comportamentului acestuia, au reflectat asupra felului naturii umane si in functie de viziunea fiecaruia, au incercat sa descrie mecanismele care stau in spatele actiunilor umane. Daca omul este bun de la natura si isi regleaza relatiile cu semenii identificanduse pe sine insusi la fel ca ceilalti, atunci comportamentul sau va fi unul deschis catre celalalt. Identitatea exprima faptul c individul se percepe ca fiind acelai n timp, pe cnd, n sens mai larg, noiunea este asimilat unui sistem de sentimente i reprezentri prin care subiectul se singularizeaz. Identitatea oricarei persoane este ceea ce ii face asemntori cu ei nsisi i totodata diferiti de alii. Identitatea, n accepie general, const n faptul de a fi identic n fiecare moment cu sine nsui, desemnnd starea unui obiect de a fi ceea ce este, de a-i pstra un anumit timp caracterele fundamentale. Alteritatea, din contra, reprezint caracterul a ceea ce este diferit de un eu, ceea ce constituie o entitate aparte, diferit , dar i senzaia unui eu de a fi un altul, de a fi altcineva. Identitatea se bazeaz,deci, pe ideea de permanen i unitate, care exclude diferena, schimbarea, alteritatea. O astfel de receptare a identitii, corespunztoare unei viziuni nguste asupra fenomenului pus n discuie, este specific ntregii gndiri occidentale. n concepia filozofului francez Emmanuel Levinas, alteritatea presupune apelul ctre Cellalt, iar acest act de identificare, n multe situaii, constituie adevrul individual i posibilitatea de a detecta prezena lui Dumnezeu. Alteritatea presupune renunarea la confortul singurtii cu sperana vag de a lua n posesiune imaginea celuilalt. La Immanuel Kant acest principiu al idenfificarii cu celalalt ia forma imperativului categoric al ratiunii actioneaza astfel incat maxima vointei tale sa poata servi oricand in acelasi timp ca principiu al unei legiferari universale. Daca in filosofia lui Kant intrebarea principala este cum?, atunci la intrebarea cum pot sa devin fericit? raspunsul unic consta in urmarea acestui imperativ din care reiese faptul ca fiecare om trebuie tratat ca scop in sine si nu ca pe un mijloc: ,,daca ma identific cu cel de langa mine si daca constientizez faptul ca si eu ma pot afla oricand in acceasi postura ca si el, atunci cel de asemeni mie va fi tratat de catre mine exact asa cum mi-as dori eu sa fiu tratat in situatia data, deci nu ca mijloc pentru ceva, ci ca scop in sine. Premisa pe care Kant o foloseste aici este ca daca toti oamenii sunt dotati cu ratiune, atunci toti oamenii sunt egali.