Octavian Goga Dasclul Moneag senin, eu tmpla ta curat O cer pe veci ndejdii mele paz.

Din soarele copilriei mele Pe fruntea ta mai licrete-o raz. n suflet simt cum negura se sfarm i se-mpletete alb diminea Cnd ochiul tu n inim-mi coboar, Topind ncet cetatea ei de ghea. Azi, ca un sfnt dintr-o icoan veche, Blnd mi rsai cu faa ta blajin, Cu zmbet bun, cu ochi cumini i limpezi, Strlucitori de lacrimi i lumin. Cu tine-aduci attea nestemate Din ngropatul vremilor tezaur, i amintirea-n ara ei m poart, Cu pas ncet, n carul ei de aur... M vd n pragul zilelor mai bune... O cas-n deal, cu straine plecate, Unde-asculta de sfaturile tale Atta rs i-atta sntate. n frunte, tu preai un mag din basme Cnd soarele, trecnd peste fntn, Blnd ptrundea prin straina de paie i lumina bucoavna ta btrn. A fost demult. - O raz care lupt Zadarnic cu cmpiile de ghea. Vezi, astzi valul altei viei m poart i-nelepciunea altei lumi m-nva. Dar sufletul i-acum i are cuibul Acolo sus, n satul de sub munte, Unde i azi zmbete, mpcat, Curata cinste-a pletelor crunte. Bucoavna ta, sub pragul de pe grind, i hodinete-nvtura moart, Dar glasul tu i azi, la zi de praznic, Toat povara greului o poart. Pierdut ascult troparul tu din stran i tainic i sfnt-mi pare clipa, Pare c duhul altei lumi m-atinge, n zbor domol, pe frunte cu aripa. Cci simt plutind prin fumul de tmie Sfinenia cntrii preacurate,

Ce-a rumenit o lume cu senina Cucernicie-a vremilor uitate. i-n ochii ti vd strlucind scnteia Din focul mare-al dragostei de lege, Ce prin potopul veacurilor negre Ne-a luminat crrile pribege.