storia ieroglifica- Comentariu Istoria ieroglifica, scrisa de Dimitrie Cantemir in anul 1705, este o istorie secreta, in sensul ca nu numai

numele personajelor, contemporanii autorului, sunt ascunse sub denumiri de pasari si de patrupede, dar si faptele la care se face aluzie in text sunt redate prin alegorii. Cartea este structurata in douasprezece parti ; incepe cu imprejurarile in care sa dat lupta pentru tronul Moldovei cu prilejul mazilirii lui Constantin Duca Voda din a doua domnie, in anul 1703, cand a fost ales in locul sau Mihai Racovita, si se termina cu mazilirea acestuia din urma, inlocuirea lui cu Antioh Cantemir in a doua domnie si cu impacarea temporara a lui Dimitrie Cantemir cu domnul muntean Constantin Brancoveanu. In prima parte se face aluzie la adunarea comuna a boierilor munteni si moldo veni, in anul 1703, cand, dupoa mazilirea domnului Moldovei, Constantin Duca, boierii impreuna cu reprezentantii chemati de forma ai celorlalte stari hotarasc alegerea succesorului. Constantin Brancoveanu, domnul muntean, impune boierilor moldoveni sa aleaga ca domn pe candidatul sau, Mihai Racovita (Strutocamila). Cu acest prilej sunt prezentati, caricatural, principalii boieri munteni si moldoveni si totodata si sistemul de convocare a unei mari adunari a tarii. Urmeaza discursurile tinute la adunarea animalelor si pasarilor. Vidra (Constantin Duca) este inlaturat din adunare si nu va mai domni niciodata. Este prezentat apoi Strutocamila (Mihai Racovita), candidatul propus de Brancoveanu la domnia Moldovei. Mihai Racovita este un animal hibrid, si pasare si patruped, moldovean ca origine si muntean prin faptul ca era unealta lui Brancoveanu. Acesta cere imperios ca Mihai Racovita sa fie ales domn de catre adunare. Boierii moldoveni nu indraznesc sa se impotriveasca. Singurii partizani ai Cantemirestilor, Maxut serdarul su Lupu Bogdan hatmanul ridica glasul impotriva lui Mihai Racovita, dar nu sunt ascultati. Atunci se ridica oamenii de jos care spun adevaruri crude boierilor lacomi. In a doua parte a Istoriei ieroglifice continua discursurile boierilor la adunarea comuna , cu scopul de a-i caracteriza, ca oameni ipocriti si perfizi. Astfel, apare Ilie Tifescu, din Moldova, Constantin stolnicul Cantacuzino, invatatul boier muntean ; se da de asemenea portretul caricatural al lui Mihai Racovita. Brancoveanu castiga de partea lui pe principalii reprezentanti ai oligarhiei boieresti din Moldova prin daruri , amenintari si promisiuni. Mihai Racovita este ales in cele din urma domn al Moldovei. Istoria ieroglifica partea a treia si partea a patra In partea a treia vedem pe boierii moldoveni si munteni, dupa terminarea adunarii, ducandu-se la adrianopol, la demnitarii turci, cu scopul de a dobandi de la acestia investitura si recunoasterea noului domn ales de dansii. Mai intai se adreseaza Camilopardului (Alexandru Mavrocordat), care, prin mare atrecere de care se bucura la demnitarii imperiului otoman, ar fi putut castiga, sau, mai bine zis, cumpara recunoasterea domniei lui Mihai Racovita. Se subliniaza in acest capitol in chip alegoric, lacomia demnitarilor turci,

aratandu-se ca intreaga carmuire a imparatiei este intemeiata pe lacomie, setea de bani si exploatare. Cu acest prilej, Cantemir enunta, acoperit si aluziv, ideea sfarsitului inevitabil si desigur apropiat al imperiului otoman, datorata coruptiei din sanul sau. Boierii sunt obligati sa plateasca scump pe Mavrocordat, si prin mijlocirea lui, pe ceilalti demnitari turci. Ei obtin in acest fel confirmarea domnniei lui Mihai Racovita de la marele vizir so asteapta audienta la sultan, ca sa poate porni spre tara, impreuna cu noul domn. Are loc atunci o a doua adunare a boierilor celor doua tari, in care este infatisat, tot in chip caricatural, Marco-baizade, pretendent la tron, care spune ca se trage din Matei Basarab. Urmeaza partea a patra, care cuprinde rascoala trupoelor otomane din Constantinopol, in iulie 1703, turpe care au detronat pe sultanul Mustafa II. Aceasta miscare a intarziat plecarea spre tara a lui Mihai Racovita, care, in urma schimbarii carmuirii turcesti, avea nevoie de o confirmare. Atunci incearca Antioh Cantemir (Filul), sa surpe in favoarea sa domnia lui Racovita, dar nu izbuteste. Mihai Racovita este primit si confirmat cu o oarecare intarziere cu noul sultan si porneste spre tara cu boierii lui. Ajuns in Moldova, el ramane un nstrument in mana marilor boieri, care prada isi exploateaza cumplit pe tarani. Pentru a-si consolida pozitia, boierii munteni si cei moldoveni, impreuna cu domnii celor doua tari, incheie un tratat de sprijin reciproc, indreptat mai ales impotriva fratilor Cantemir si a catorva partizani ai lor, care amenintau situatia dobandita de marea boierime, cu prilejul alegerii noului domn, de care a fost vorba mai sus. Dar cu prilejul banchetului, pe care Cantemir l-a imaginad ca a dat de fiarele si pasarile de prada, cand toti boierii se bucurau de biruinta si de puterea lor nemarginita, are loc pe neasteptate rascoala taranilor din cele doua tari. Mustele (care aici sunt taranii) navalesc la banchet si mananca bucatele boierilor. Cantemir spune ca a avut atunci loc o adevarata ridicare in masa a celor supusi din amandoua tarile romane, pentru ca nu mai puteau suferi asuprirea. Boierii nu pot prinde, insa, si invinge, clasele taranesti rasculate care apareau si disparea mereu.

COMENTARIU PRIMA PARTE Dimitrie Cantemir ramane personalitatea cea mai complexa si cea mai importanta din literatura noastra veche. Domnitor al Moldovei (1691; 1710-1711), jucand un rol politic insemnat, filozof si scriitor, savant de faima europeana, erudit si poliglot, membru al Academiei din Berlin din 1714, la propunerea lui Leibnitz, D. Cantemir a avut un destin fabulos, iar viata sa este demna de cel mai senzational roman. Complexitatea personalitatii lui D.Cantemir a fost surprinsa magistral de G.

Calinescu, intr-un portret antologic, alcatuit din trasaturi antitetice, pe care i-l consacra in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent "Voievod luminat, ambitios si blazat om de lume si ascet de biblioteca, intrigant si solitar, manuitor de oameni si mizantrop, iubitor de Moldo va lui dupa care tanjeste si aventurier, cantaret in tambura tarigradean, academician berlinez, print rus, cronicar roman, cunoscator al tuturor placerilor pe care le poate da lumea, Dimitrie Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru". D.Cantemir a fost o personalitate tipic renascentista G. Calinescu il compara, pe buna dreptate, cu ilustrul principe florentin al Renasterii, Lorenzo de Medici, filozof si poet sprijinitor al culturii si astrelor. D.Cantemir a scris opere ce i-au adus o notorietate universala Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago (Imaginea cu neputinta de zugravit a stiintei sacre), Descriptio Moldaviae (lucrare scrisa la cererea Academiei din Berlin, in 1716). Incrementa atque decrementa aulae othomanicae (Cresterea si descresterea curtii otomane), despre care istoricii straini au spus ca este "prima contributie insemnata a unui roman la dezvoltarea culturii mondiale". Opera literara cea mai valoroasa a lui D.Cantemir este Istoria ieroglifica, scrisa in 1705 la Constantinopole, care poate fi considerata prima capodopera a literaturii noastre, in ordine cronologica Ar trebui facuta precizarea a literaturii scrise in limba romana, pentru ca in literatura in limba slavona scrisa pe pamantul patriei noastre, ne-a oferit inainte, la inceputul secolului al XVI-lea, un alt monument de limba literara invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, purtand insemnele capodoperei, tratat filozofic, etic si politic, despre arta conducerii si a diplomatiei, comparabil cu celebrul Principele al lui Machiavelli. COMENTARIU A DOUA PARTE Istoria ieroglifica este o scriere singulara, prin complexitatea ei, in literatura noastra si cu un destin dintre cele mai ciudate, in sensul ca a ramas multa vreme necunoscuta fiind tiparita la mult timp de la moartea scriitorului, abia in cea de a doua jumatate a secolului trecut, in editia completa a operelor lui Dimitrie Cantemir, aparuta sub egida Academiei Romane (1875-1877). Acesta este o situatie specifica unei culturi asupra careia si-au pus, mereu, amprenta avatarurile istoriei, nesiguranta si nestatornicia oranduielilor. Nepublicarea la timp a acestei capodopere a avut urmari dintre cele mai nedorite asupra evolutiei literaturii noastre. Daca Istoria ieroglifica ar fi fost publicata la vremea ei, literatura noastra ar fi avut un alt sens. Romanul romanesc ar fi apa rut cu aproximativ un secol si jumatate mai devreme. Scriere dificil de clasat, Istoria ieroglifica este, in primul rand, un roman alegoric. Istoria ieroglifica este construita, in intregime, pe baza de alegorie. Mai mult decat un procedeu stilistic,

alegoria devine aici, o figura de compozitie. Modelele de roman alegoric sunt romanele medievale: Le Roman de la Rose (Romanul Trandafirului) si Le Roman de Renard (Romanul Vulpoiului), cu care Istoria ieroglifica a fost, de altfel, comparata G.Calinescu o numea "adevarat Roman de Renard romanesc, insa cu scopuri polemice" (Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent). Cu toate acestea, adevaratul model al Istoriei ieroiglifice il constituie Fiziologul, carte populara greceasca, bizantina, care a circulat, in traducere, la noi, in secolul al XVII-lea si din care D.Cantemir va fi imprumutat, probabil, si unele masti animalice exotice: fiul (elefantul) si inorogul (unicornul sau licorna) Un alt model, declarat al lui D. Cantemir il formeaza, dupa cum ne marturiseste el insusi in prefata Etiopicele lui Heliodor, scriitor grec din secolul al IV-lea, de la care a imprumutat procedeul tehnic al inversarii ordinei narative, al dispunerii inceputului la mijlocul povestirii si al mijlocului la inceput. COMENTARIU A TREIA PARTE Istoria ieroglifica este si un roman istoric, totodata deoarece se ocupa de o anumita perioada din istoria Tarilor Romane, in relatiile lor de dependenta fata de inalta Poarta, vizand aspecte legate de lupta pentru putere. Autorul fiind implicat el insusi in evenimente, ca personaj principal, Istoria ieroglifica poate fi considerata si un roman autobiografic. Pentru ca reflecta pozitia subiectiva a autorului, Istoria ieroglifica este o cronica partizana si un pamflet politic, in acelasi timp. Scrierea contine multe pagini eseistice, de reflectii filozofice, o bogata colectie de maxime si aforisme, din autori greci si latini, din cronicari (in special, din Miron Costin), din intelepciunea populara romaneasca sau orientala. Istoria ieroglifica este o scriere cu cifru (cu "che ie"), in care hieroglifele (mastile personajelor) sunt dezlegate la urma, intr-o Scara a numerelor si cuvintelor ieroglificesti talcuhoare, cum o intituleaza autorul. D. Cantemir a vrut, astfel, sa se puna la adapost, de eventualele urmari pe care le-ar fi avut de suferit din partea contemporanilor, personajele sale fiind personalitati istorice reale ale timpului. Prin aceasta, Istoria ieroglifica devine o "Istorie secreta", comparabila cu cea a lui Procopius din Cezareea, despre epoca lui Justinian. Epoca de care se ocupa Dimitrie Cantemir, in Istoria ieroglifica, este sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVII-lea de la urcarea in scaunul Tarii Romanesti a lui Constantin Brancoveanu (1688) si pana la cea de a doua domnie a lui Antioh Cantemir (1705) in Moldova Romanul vizeaza ingerintele lui Constantin Brancoveanu in treburile interne ale Moldovei. Conflictul principal este cel dintre Constantin Brancoveanu si Dimitrie. Tragica si zbuciumata istorie!

Cel mai mare carturar roman din secolul al XVU-lea Miron Costin, moare din ordinul domnitorului analfabet, Constantin Cantemir, tatal eruditului Dimitrie Cantemir. Doi domnitori luminati, Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir se lupta intre ei. Dimitrie Cantemir va trebui sa ia calea exilului, in Rusia, unde isi da obstescul sfarsit, iar Constantin Brancoveanu va fi ucis miseleste, impreuna cu coconii sai, la Constantinopol, pentru ca n-a vrut sa-si lepede credinta Istorie de popor asezat la rascruce de drumuri, in calea tuturor invaziilor, unde se intersecteaza interesele, expansioniste ale marilor puteri. COMENTARIU A PATRA PARTE Continutul romanului este, insa, incifrat printr-o serie de masti si simboluri. imparatia patrupedelor sau Tara Leului este Moldova Tara Romaneasca este imparatia pasarilor sau Tara Vulturului. Imperiul Otoman este imparatia pestilor, inalta Poarta este templul Pleonexiei (al lacomiei). Constantinopolul este Cetatea Epithimiei (a poftei de inavutire). Dintre mastile personajelor, cele mai importante, principalii protagonisti, care se infrunta sunt Corbul (Constantin Brancoveanu) si Inorogul (Dimitrie Cantemir). Inorogul este, mitologic vorbind, un animal fabulos: cal alb, cu corn in frunte, simbol al agerimii spirituale, care trece peste orice oprelisti si isi invinge adversarii. Intriga romanului este extrem de complicata, inestricabila, aproape imposibil de urmarit. Cu toate acestea continutul romanului se rezuma, in mare, la urmatoarele fapte: aducand doruri mari la templul Pleonexiei, din Cetatea Epithimiei, Corbul (Constantin Brancoveanu) reuseste inlocuirea Vidrei (Constantin Duca) cu Strutocamila (Mihail Racovita) la carmuirea patrupedelor Corbul si Strutocamila banuiesc ca Filul (Antioh Cantemir) si Inorogul (Dimitrie Cantemir) uneltesc in imparatia pestilor si pun la cale prinderea Inorogului. Este trimis, in aceasta misiune, Soimul (Toma Cantacuzino), insa acesta este cucerit de prietenia Inorogului si planul esueaza Dar Hameleonul (Scarlat Ruset) ii intinde Inorogului o cursa Acesta cade in ea si este prins si predat crocodililor (bostangiilor, corpul jandarmeriei turcesti). Inorogul este azvarlit in inchisoare. Parasit de toti, pana si de fratele sau, Filul (Antioh Cantemir), Inorogul reuseste, pana la urma sa scape, rascumparandu-se printr-o mare suma de bani. Intre timp, conjunctura politica se schimba Corbul si Inorogul sunt nevoiti sa se impace, iar Corbul este obligat sa accepte domnia Filului, in imparatia patrupedelor Efecte savuroase, de un umor modern, ce atinge limita absurdului, scoate Dimitrie Cantemir din combinatiile de masti, ce contravin sensului naturii: Strutocamila (combinatie de strut si camila) si Monocheroleopardalis (combinatie de leu, inorog si leopard), masca tatalui sau. Constantin Cantemir.

Dincolo de alegorie, intalnim, in Istoria ieroglifica, o serie de procedee artistice COMENTARIU A CINCEA PARTE Mai intai, este vorba de tehnica povestirii in rama, a povestirilor ce se nasc dintro poveste cadru, in care sunt inglobate Aceasta este o tehnica straveche a povestirii, pe care o intalnim in Panciatantra (Cinci carti ale intelepciunii, din literatura indiana), O mie si una de nopti (Halima) si Istoria Sindipii -faimoasele culegeri de povesti orientale - si in Decameronul lui Boccaccio. Aceasta tehnica a fost numita de nemti: "rahmenerzahiuung", de italieni: "la comice" si de francezi: "conte a tiroir". Dintre povestirile, din Istoria ieroglifica, se remarca, indeosebi, povestirile autohtone: Povestea Lupului, Povestea Ciobanului, Povestea porcarului, iar dintre cele orientale: Povestea duhului si a corabierului, imprumutata din O mie si una de nopti "Duhul" este "delfinul " pe care Dimitrie Cantemir il defineste in spiritul umorului absurdului: "peste porcit" sau "porc pestit". Excelent sunt realizate portretele morale, in care D.Cantemir pune mult talent satiric. Dintre acestea, se detaseaza portretul Hameleonului a carui trasatura dominanta ramane viclenia. Cameleonul (Hameleonul- cum ii zice D.Cantemir) este un mic animal respingator - o reptila - ce isi schimba culoarea in functie de mediu, un simbol al adaptabilitatii si al schimbarilor convingerilor dupa conjuncturi. Mesajul Istoriei ieroglifice devine, astfel, tulburator de actual Descriptiile lui D. Cantemir pun in evidenta finetea artei sale de gravor si ne recomanda - mai ales, in zugravirea Templului Pleonexiei si in descrierea Nilului - un peisagist "de talia lui Ariosto", cum spune G. Calinescu. Dar, marea izbanda a lui D.Cantemir se face resimtita in special, in "elegii" ("eleghii" - cum le spune autorul), acele fragmente de proza rimata si ritmata adevarate poeme in proza Asa este, de pilda Jelania Inorogului, ce cuprinde un "prolog", o lamentatie" si un "blestem", in care scriitorul construieste sumbre viziuni apocaliptice, nemaiintalnite, pana la el, in literatura noastra D.Cantemir invoca sfarsitul lumii, pentru blestematiile ei Prin aceste viziuni apocaliptice, D. Cantemir il prefigureaza pe Eminescu, iar prin conditia dramatica a omului in univers, prin fragilitatea fiintei umane, marcata de singuratate si spaima in fata Neantului, anticipeaza literatura existentialista moderna a absurdului.