1. Legea intensitatii.

Existenta unui stimul in mediul inconjurator si chiar actiunea acestuia asupra organismului nu sunt suficiente pentru producerea unei senzatii. Pentru ca senzatia sa apara, este necesar ca stimulul sa dispuna de o anumita intensitate. Cantitatea minima de intensitate a stimulului, capabil a produce o senzatie, poarta denumirea de prag absolut minimal (in cazul senzatiilor vizuale aceasta este de 1-2 cuante, in cel al senzatiilor auditive de 16-20 vibratii/secunda).Cantitatea maxima de intensitate a stimulului care nu mai produce o senzatie in cadrul aceleiasi modalitati senzoriale ci, ca urmare a suprasolicitarii analizatorului, declanseaza fie durerea, fie neutralitatea aparatului in raport cu stimulul poarta denumirea de prag absolut maximal. Capacitatea de admisie si de discriminare se inscriu intre aceste doua limite. Pragul absolut minimal a fost luat drept indicator al sensibilitatii si s-a formulat urmatoarea lege a sensibilitatii absolute: cu cat pragul absolut minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea este mai mare si invers. 2. Legea adaptarii. Sensibilitatea nu ramane nemodificata sub influenta actiunii indelungate a unui stimul specific de intensitate constanta. Dimpotriva, ea isi modifica parametrii functionali odata cu schimbarea conditiilor de mediu. Cresterea sau scaderea sensibilitatii, concordant cu modificarea conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Adaptarea este un fenomen relational, deoarece ia in considerare nivelul initial al sensibilitatii, porneste de la un nivel dat al acesteia, luand apoi valori diferite in functie de intensitatea si durata stimulului.Analizatorii au fost clasificati dupa rapiditatea adaptarii in usor si greu adaptabili, primii fiind cei tactili, termici, olfactivi, vizuali, ceilalti auditivi si algici.Pe fondul adaptarii se manifesta fenomenul contrastului care consta in accentuarea sensibilitatii, cresterea ei ca urmare a interventiei excitantilor de diferite intensitati, ce actioneaza succesiv sau simultan de unde si doua forme de contrast: contrastul succesiv (cresterea sensibilitatii la stimulul prezent, ca urmare a actiunii indelungate a altui stimul de aceeasi modalitate, dar diferit dupa intensitate si calitate); contrastul simultan(fie accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor prezentati in acelasi timp in campul perceptiv,fie evidentierea unui stimul sub influenta stimulilor invecinati de fond).Adaptarea trebuie interpretata,deci, ca mecanism de optimizare a procesului receptiei, datorita ei nalizatorul putand raspunde stimlilor celor mai slabi,iar pe de alta parte fiind protejat de efectul vatamator al unei suprastimulari. 3.Legea sensibilizarii.Presupune cresterea sensibilitatii unor portiuni ale unui analizator prin stimularea specificxa a altor segmente,invecinate sau indreptate,ale aceluiasi analizatorSensibilizarea presupune si cresterea sensibilitatii unui analizator ca urmare a excitarii adecvate altui analizator.

4.Legea depresiei..Presupune scaderea sensibilitatii prin intermediul acelorasi mecanisme ca si la sensibilizare.(ex.frigul reduce sensibilitatea tactila). 5.Legea sinesteziei.Se refera la unele efecte de intermodelare informationala ,la aparitia unei imsgini intr-o modalitate senzoriala ca urmare a excitRII ALTEI MODALITATI. 6.Legea semnificatiei sau fortei de semnalizare a stimulului.O contrazice pe cea a intensitatii:stimulii slabi,dar foarte semnificativi sunt receptionati mai bine decat cei puternici,dar nesemnificativi. 7.Legea compensarii.Insuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei conduce la perfectionarea alteia atat de mult,incat aceasta din urma preia pe seama ei si functiile primei(de exemplu la orbi si la surzi se dezvolta sensibiliatea tactila,vibratorie,olfactiva). 8.Legea conditionarii social-istorice.Desi senzatiile sunt comune pentru om si animale,la om ele sunt superioare deoarece suporta influenta factorilor socio-istorici si socioculturali.Acestia,adancesc,cizeleaza,perfectioneaza unele modalitati senzoriale;schimba ponderea acestora;conduce la aparitia unor modalitati senzoriale noi.