Sei sulla pagina 1di 3

Leacuri uitate

O reteta duhovniceasca, folosita de sihastrii din Muntii Sihlei


Stimata redactie, Subsemnatul Luca Dumitru din Piatra Neamt, autorul articolului "Ciocul Cocoarei", publicat de "Formula AS" cu nr. 323, doresc sa fac cateva referiri la acest articol. Am primit pana in prezent circa 2000 de scrisori, cam tot atatea telefoane si multe vizite la domiciliu. Nu pot spune ca nu m-au deranjat enorm; dar vazand in ele atatea suferinte, lacrimi si multa disperare, insotite de multa nadejde, deranjul s-a transformat in mila si compatimire. Cu aceasta ocazie, mi-am putut da seama cat interes se manifesta astazi pentru medicina naturista, mai cu seama de catre bolnavii care si-au pierdut nadejdea vindecarii lor pe caile obisnuite, medicale. Acelasi interes l-am constatat si pentru revista "Formula AS", unica lor speranta, asteptand de fiecare data in paginile ei miracolul vindecarii lor. Nu exista scrisoare pe care s-o fi primit, in care sa nu se faca aprecieri sincere, cu privire la aceasta revista. Vazand atata suferinta, mi-am zis in sinea mea ca este un mare pacat inaintea lui Dumnezeu, pentru acei care, cunoscand anumite metode si retete sigure de vindecare naturista, prefera sa le tina secrete, folosindu-le numai in scopuri personal-materiale. In incheiere, doresc sa va prezint o reteta veche duhovniceasca (naturista) cu dublu efect si cu rezultate surprinzatoare. Am ezitat mult sa fac cunoscuta aceasta reteta, nu din alte motive, ci mai mult pentru caracterul ei duhovnicesc, ceva mai greu de interpretat si de crezut. Totusi, vazand atata suferinta, gandesc ca e bine de cunoscut si sub acest aspect cauzele imbolnavirilor si posibilitatile de vindecare. Intr-o duminica din vara anului 1965, ma aflam cu familia in excursie la "Schitul Sihla", din judetul Neamt. Acest schit este situat la o altitudine de 1115 m, in Muntii Sihlei. Pozitia sa destul de izolata si greu accesibila, cat si pesterile naturale din acesti munti, au atras dintotdeauna sihastrii cei mai ravnitori care, fugind de lauda lumii, s-au savarsit aici, in smerenie si nestiuti de nimeni. Acestia aveau chilii tainuite pe vai neumblate, iar obcina muntilor a format dintotdeauna poteca de legatura cu manastirile din imprejurimi si cu alti munti. Dintre sihastrii cei mai ravnitori, care s-au nevoit in muntii Sihlei, unii au ajuns la treapta desavarsirii, cum a fost spre exemplu "Sfanta Teodora" (sec. XVII-XVIII). La Sihla, se pastreaza si azi in buna stare "Pestera Sfintei", fantana, chilia si "Biserica dintr-un brad", locul unde se ruga Cuvioasa. La ora pranzului, ne aflam pe o banca in curtea bisericii dintr-un brad, situata cam la 45 m deasupra schitului. Era ora cand din schit ieseau credinciosii de la Sfanta Liturghie. Cei mai multi urcau catre Pestera Sfintei Teodora, ceva mai sus de locul unde ne aflam noi. Printre acestia am vazut o veche cunostinta, un calugar de la manastirea Neamt, insotit de un pustnic. Vazandu-ne, s-au oprit sa se odihneasca si astfel am intrat in vorba cu amandoi. Pustnicul era ceva mai circumspect. Numai datorita calugarului am putut afla de la el, despre cele ce vreau sa va vorbesc. Din povestirile sale am aflat ca mai inainte de a deveni sihastru suferise de o boala grava, care sigur l-ar fi condus la deces (nu a vrut s-o numeasca). Stiind ca in curand va muri, a facut o promisiune inaintea lui Dumnezeu, ca daca il vindeca, se va face calugar si-i va sluji toata viata. La scurt timp dupa aceasta promisiune, mergand spre manastirea Agapia, pe obcina muntilor, l-a intampinat un sihastru batran. Contrar obiceiului, acesta l-a invitat in tainuita sa chilie. Acolo a ramas patruzeci de zile, timp in care s-a facut sanatos, in urma unui tratament duhovnicesc-naturist, impus si supravegheat de catre batranul sihastru. Dupa vindecare, a ramas ucenicul batranului, care timp de zece ani l-a invatat randuiala si nevointele vietii sihastresti.

Mai inainte insa de a ne relata cum a fost vindecat, ne-a spus ca pentru a putea intelege mecanismul vindecarii duhovnicesti, se impun cateva explicatii cu privire la suflet. A inceput prin a ne spune ca orice boala este o consecinta a pacatelor. Aceasta a spus-o si Mantuitorul slabanogului de la scaldatoarea Vitezda: "Iata ca te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai pacatuiesti ca sa nu-ti fie tie si mai rau". Cauza pacatelor nu este trupul, ci sufletul. Trupul este instrumentul sufletului, organul sau de manifestare si colaboratorul sau; este subordonat sufletului si conditionat de catre acesta. Manifestarile bune sau rele sunt exteriorizari ale sufletului. Deci nu partile trupului sunt cauza pacatului, ci cel ce se slujeste rau de ele. De aici si toata dezordinea din lume. Iisus Hristos zicea limpede ca dinlauntru, din sufletul omului, ies toate cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, pizma, inselaciunea, trufia etc., etc. In zadar am cauta pacatul in afara de noi. El este o corupere a ratiunii si a sufletului. Realitatea concreta noi nu o simtim cu trupul decat ca intermediar. Starile ce se produc in trup sunt simtite de suflet. Sufletul fiind indisolubil legat de trup ii resimte toate durerile, dar si placerile acestuia. Tocmai aceasta impartasire a sufletului cu toate necazurile si dificultatile trupului ii ofera acestuia perspectiva iertarii. Prin trupul batut, lovit, zdrobit si imbolnavit, sufletul obtine iertarea. Procesul intim ce se petrece pe scena launtricului, in aceasta interferenta a divinului cu umanul, este o traire personala. Cunoasterea deplina a adancurilor sufletesti apartine numai lui Dumnezeu, care judeca si decide. Pentru aceasta stau la mijloc necazurile de tot felul, suferintele de tot felul si lacrimile. Exista suferinte repartizate si in folosul altora. In folosul celor dragi, pe care ii iubim mult si care nu si-au curatit pacatele prin marturisire. Un viu, spre exemplu, care se roaga insistent pentru un mort foarte iubit, participa la curatirea sufletului aceluia prin diverse suferinte repartizate lui. Tot asa, un copil nevinovat sufera pentru parintii iubiti, pentru bunicii iubiti, care nu si-au curatit sufletul de pacate. La randul lor, acestia sufera pentru suferinta copilului. Cunoscand acum cauzele imbolnavirii trupului, este necesar mai intai sa ne ocupam de suflet, autorul moral al tuturor pacatelor si numai dupa aceea sa ne ocupam si de trupul bolnav. Trebuie neaparat sa scoatem sufletul de sub povara pacatelor ca sa putem oferi trupului o sansa sigura de vindecare. Scoaterea sufletului de sub povara pacatelor nu se poate face altfel decat printr-o marturisire sincera si completa la un preot duhovnic. Numai acestora li s-au dat puterea de a ierta si a dezlega pacatele, de insusi Mantuitorul. Asa s-a petrecut si cu mine, a continuat sa ne povesteasca sihastrul. Ajuns in chilia pustnicului, acesta mi-a dat trei zile de gandire in care timp sa-mi notez toate pacatele, incepand cu cele din copilarie si pana la acea vreme. Intre timp, mi-a spus sa ma strecor pe obcina, la targ, si sa cumpar tarate de grau, zahar, lamai si un sac cu seminte de bostan. Dupa cele trei zile, m-am marturisit si m-a dezlegat de toate pacatele. A urmat apoi tratamentul trupesc. Timp de patruzeci de zile am baut, in loc de apa, numai bors de tarate de grau crud si mereu improspatat, pregatit dupa urmatoarea reteta: la doi litri de bors se adauga doi litri de apa, 400 g zahar si o lamaie. In loc de mancare, am consumat numai samburi de bostan, cate doi pumni dubli pe zi. Samburii foarte putin prajiti, mai mult uscati si fara sare. Dupa vreo zece zile de tratament, au inceput sa-mi apara pe tot trupul bube si transpiratie greu mirositoare. Aceasta a durat cam douazeci de zile. Cand s-au implinit cele patruzeci de zile, m-am simtit vindecat. A urmat iarasi o marturisire, numai pentru acest interval de timp, si anume pentru pacate interne, comise numai cu gandul, direct in suflet, caci spunea batranul pustnic ca exigenta lui Dumnezeu impotriva pacatelor merge pana la neprihanirea gandurilor. Dupa aceasta marturisire, m-a impartasit si iata ca de atunci au trecut aproape treizeci de ani.

Exista deci o compensatie regulata intre pacatul semanat cu voie si necazul secerat fara voie. Dar fiindca Dumnezeu a randuit o vreme oarecare intre semanat si seceris, nu credem in rasplata. Ratacirea noastra consta tocmai in pierderea din vedere a acestui centru launtric: sinea noastra, persoana noastra, eul nostru, adica sufletul acela care ia toate deciziile. De aici - bolile, necazurile si toata dezordinea din lume. Luca Dumitru Str. Decebal nr. 84, Bl. C5, Sc. A, Ap. 24, Piatra-Neamt