EMIL GRLEANU SCHIE.POVESTIRI.

Din lumea celor care nu cuvnt

NEDESPITE
Toamn! Pdurea fumeg. Negurile se las perdeluind zrile.
Psrile se rotesc n nalt, se desir, iar se strng si iar se rresc, apoi aleg
cluzele, le pun n frunte, si-n vrf de sgeat cltoresc. Se ridic stolul
sus-sus, pe apa albastr a cerului, si lin, ca mpinse de un dor tainic,
vslesc, se sterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc!
ncotro?
n noptile reci de toamn, vzduhul parc freamt. O lume ciudat
parc prinde fiint supt stele; noiane desprinse pare c sunt purtate de
vnturi; umbre se strecoar rtcite; tipete rsar si se stng; chemri de
cluzire umplu largul cuprinsului. Sunt psrile cltoare. Si cu ele parc
iau ceva din sufletul nostru, n ochii lor parc fur soarele, pe aripile lor
parc duc primvara.
Un stol de turturele a ntrziat. Grbite s-au strns n dimineata
aceasta, si-n flfirile lor, care se aud ca niste sunete supte usor dintr-un
flaut, pornesc. nti o iau pe aproape de pmnt, peste lunci, deasupra
raristilor, printre plopii nalti, ca si cum ar vrea s mai vad locurile aceste
o dat. Apoi fac un ocol mare, de jur mprejurul pduricii, n vreme ce o
raz de soare mpunge pnza norilor si tiveste pe cer o dung de lumin.
Bucuroase, psrile bat din aripi si se hotrsc. Patru, dou perechi, o iau
mai nainte, o pereche rmne n zbor mai potolit, n urm. Ajung deasupra
rului; un tipt nbusit, din gus - un semn al cluzei - vrea s le strng
pe toate la un loc. Si-n clipa aceea un bubuit de pusc clocoteste aerul
cuprinsurilor. Cele dou perechi feresc ca fulgerul n lturi; dar din
perechea din urm, o turturic si curm zborul, si adun apoi puterile, cu
cel din urm fior al vietii, se roteste n dou cercuri, se nalt drept, ca o
sgeat, n undele rului, care o fur si o poart departe.
Stingherul, sotul, urmreste putin stolul, apoi se ntoarce, caut
ngrijat si, pe apa turbure, si vede tovarsa. O putere l tine atunci deasupra
vltoarei, cu ochii nedesprinsi de la trupul blnd si ptat de snge ce lunec
la vale, de la trupul pe care, n cercuri strnse, l urmreste mereu.
Si supt cerul n care raza de soare s-a stins, cltoresc trei: stolul
care se sterge n zare ca un rmas bun, pasrea moart mnat de valuri, si
porumbelul care se roteste mereu, urmrindu-si sotia, ca un simbol al
vesnicei iubiri!...
Si-n urma lor, toamna cade mai grea!