Felul in care ne pensionam

Sentimentul de a nu fi dorit sau necesar pentru altii este una dintre cele mai sfasietoare reactii umane. Veti deveni o persoana complet eliberata in masura in care sunteti cautat de altii sau necesar lor. Lupul singuratic, personalitatea izolata, individual retras, toti acestia simt o nefericire greu de descris. Din instinct de autoaparare, se retrag si mai adanc in propria personalitate. Firea lor introvertita, care se dezvolta spre interior, este privata de procesele firesti de dezvoltare de care se bucura o persoana extrovertita, comunicativa. Daca persoana aceea nu este scoasa din carapace si nu poate fi de folos cuiva, se poate imbolnavi si poate muri. Sentimentul de a nu fi dorit sau de a nu fi necesar nimanui produce frustrare, imbatanire, boala. Dac ava simtiti inutil, daca nimeni nu are nevoie de dumneavoastra si nu va doreste, ar trebui sa luati, intr-adevar, masuri. Nu e doar un mod de viata trist, ci va afecteaza grav si din punct de veere psihologic. Cei care se ocupa de problemele specific umane se confrunta mereu cu acaeasta problema si cu consecintele ei nefericite. Spre exemplu, la un dejun dat la Rotary Club intr-un anume oras, eram la masa cu doi doctori ; unul dintre ei era un om in varsta care iesise la pensie de cativa ani, celalalt cel mai popular medic tanar din oras. Tanarul medic a venit tarziu si, cu o mina de om epuizat, sa trantit pe un scaun, oftand din greu. Macar daca n-ar mai suna telefonul , se planse el. Nu ma pot duce nicaieri fiindca oamenii ma suna tot timpul. Imi doresc sa pot pune lacat telefonului. Medicul in varsta vorbi si el, pe un ton obosit : Stiu cum te simti, Jim , spuse el. Ma simteam si eu, la fel, odinioara, dar fii multimit ca iti suna telefonul. Fii bucuros ca oamenii te doresc si au nevoie de tine. Apoi, a adaugat, cu o voce trista : Pe mine nu ma mai suna nimeni. Nimeni nu ma mai vrea si nimeni nu mai are nevoie de mine. Vremea mea a trecut. Noi, ceilalti, de la aceeasi masa, care ne simteam si noi usor coplesiti de numeroasele activitati carora trebuia sa le facem fata, am cazut pe ganduri auzindu-l pe batranul doctor. O femeie intre doua varste mi s-a plans ca nu se simte bine. Era nemultumita si nefericita. Sotul meu a murit, copiii sunt mari, iar eu nu mai stiu care mi-e locul. Oamenii se poarta frumos cu mine, dar sunt indiferenti. Pe toti ii intereseaza propria persoana si nimeni nu are nevoie de mine nimeni nu ma vrea. Oare aceasta ar putea fi o cauza a starii mele proaste ? m-a intrebat ea. Da, era foarte probabil ca aceasta sa fie o cauza importanta.

Fondatorul unei firme, care abia trecuse de saptezeci de ani, strabatea nervos biroul, cu pas apasat si fara o tinta precisa. Vorbea cu mine in timp de fiul sau, actualul sef al firmei, pe care venisem sa-l vad, vorbea la telefon. Batranul mi-a spus, cu tristete : De ce nu scrieti o carte despre felul in care trebuie sa ne pensionam ? Asta am eu nevoie sa stiu .Am

crezut ca o sa fie minunat sa ma eliberez de poverile muncii , a continuat el, dar acum descopar ca pe nimeni nu mai intereseaza ce spun eu. Obisnuiam sa cred ca sunt un tip popular, dar acum, cand vin aici si ma invart prin birou, toti ma saluta, apoi uita de mine. Daca ar fi dupa ei, nu le-ar pasa catusi de putin daca n-as mai veni deloc. Fiul meu se descurca foarte bine ca presedinte al firmei, dar, conchise el, patetic, mi-ar placea sa cred ca mai au nevoie si de mine, macar un pic.
Oamenii acestia trec printr-una dintre cele mai triste si mai nefericite experiente din viata lor. Dorinta lor esentiala este sa fie solicitati, iar aceasta dorinta nu poate fi indeplinita. Ei isi doresc sa fie apreciati. Personalitatea lor tanjeste dupa respect. Dar aceasta situatie nu apare doar atunci cand iesim la pensie. O tanara de douazeci si unu de ani mi-a marturisit ca nu fusese dorita inca de la nastere. Cineva ii sugerase ca fusese un copil nedorit. Aceasta idee a prins radacini in subconstientul ei, condamnand-o la un adanc complex de inferioritate si subestimare. A transformat-o intr-o fiinta timida si retrasa, facand-o sa-si caute un refugiu in propria persoana. A devenit singuratica si nefericita si avea, de fapt, o personalitate subdezvoltata. Leacul pentru starea ei a fost un reviriment al vietii spirituale, in special, al modului de a gandi, care, in timp, a convertit-o intr-o persoana agreabila, eliberand-o din propria ei capcana. Norman Vincent Peale Forta Gandirii Pozitive