Ocolul pământului în 80 de zile

CAPITOLUL I

ÎN CARE PHILEAS FOGG ŞI PASSEPARTOUT SE ACCEPTĂ RECIPROC UNUL CA STĂPAN, IAR CELĂLALT CA SERVITOR.

În anul 1872, casa cu numărul 7 de pe strada Saville Row, în clădirea Burlington Gardens – casa în care a murit Sheridan¹ în 1814, era locuită de Phileas Fogg, unul dintre membrii cei mai neobișnuiți și mai însemnați ai Clubului Reformat din Londra, deși părea că se chinuiește să nu atragă cu nimic atenția asupra lui.

Unuia dintre cei mai buni oratori care fac onoarea Angliei, îi urma, deci, acest Phileas Fogg, personaj enigmatic, despre care nu se știa nimic, decât că era un bărbat foarte galant și unul dintre cei mai prezentabili domni din înalta societate engleză.

Se spunea că seamănă cu Byron² la cap, căci picioarele erau ireproșabile, dar un Byron cu mustață și cu favoriți, un Byron nepăsător, care chiar dacă ar fi trăit mii de ani, nu ar fi îmbătrânit.

Deși cu siguranță englez, Phileas Fogg poate că nu era londonez. Nimeni nu l-a văzut niciodată nici la Bursă, nici la Bancă, nici în vreo casă de comerț din oraș. Nici apele, nici docurile din Londra nu au primit vreodată vreun vas avându-l ca armator pe Phileas Fogg. Acest gentleman nu figura în niciun comitet de administrație. Numele său nu a răsunat niciodată într-un colegiu al avocaților, nici la Templu, nici la Colegiul Lincoln³ sau la Colegiul Gray. Niciodată nu a pledat nici la Curtea cancelarului, nici la Banca Reginei, nici a Șahului, nici la Curtea Ecleziastică. Nu era nici industriaș, nici negustor, nici vânzător, nici agricultor. Nu făcea parte nici din Instituția regală a Marii Britanii, nici din Instituția Londrei, nici din Instituția Artizanilor, nici din Instituția Russell, nici din Instituția Literară din Vest, nici din Instituția Dreptului, nici din Instituția de Arte și Științe, aflată sub patronajul direct al Majestății Sale. În sfârșit, el nu aparținea niciuneia dintre numeroasele societăți care există în capitala Angliei, de la Societatea Armonicii până la Societatea entomologică, fondată în special cu scopul de a distruge insectele dăunătoare.

Phileas Fogg era membru al Clubului Reformat, și atâta tot.

Pentru cei care sunt uimiți că un gentleman atât de misterios făcea parte din această societate onorabilă, trebuie spus că el avea recomandarea fraților Baring⁴, pe care putea mereu conta. De aici, o anumită acoperire dată de faptul că cecurile erau plătite regulat, iar contul mereu creditabil.

Oare acest Phileas Fogg era bogat? Fără îndoială. Dar nici cei mai bine informați nu ar fi putut spune cum a făcut avere, iar Mr. Fogg era cel mai puțin indicat pentru a fi întrebat. În orice caz, el nu risipea nimic, fără a fi avar, căci peste tot pe unde era nevoie de bani pentru o cauză nobilă, utilă sau generoasă, el ajuta fără vâlvă și chiar rămânând anonim.

În concluzie, nu exista gentleman mai necomunicativ decât el. Vorbea cât mai puțin posibil și părea cu atât mai misterios cu cât tăcea mai mult. Cu toate acestea, viața lui era bine orânduită, însă ceea ce făcea era atât de mecanic, mereu același lucru, încât imaginația celor din jur, nemulțumită, căuta ceva dincolo de banal.

Oare călătorise vreodată? Tot ce e posibil, căci nimeni altul nu știa mai bine decât el harta lumii. Nu exista vreun loc mai retras pe care el să pară că nu îl cunoaște. Câteodată, în cuvinte puține și clare, corecta miile de zvonuri care circulau în club cu privire la călătorii pierduți sau rătăciți; emitea ipotezele cele mai apropiate de adevăr, ca și cum ar fi avut un al șaselea simț. Părea un om care a umblat peste tot prin lume.

Totuși, era sigur că Phileas Fogg nu mai părăsise Londra de mulți ani. Cei care aveau onoarea de a-l cunoaște puțin mai mult decât ceilalți susțineau că nimeni nu ar fi putut pretinde că l-a văzut vreodată în altă parte decât pe drumul parcurs zi de zi de acasă direct la club. În timpul liber nu făcea decât să citească ziarele și să joace whist. La acest joc al tăcerii, atât de potrivit firii lui, câștiga deseori, însă banii nu ajungeau niciodată în portofelul lui, ci în bugetul de caritate.

De altfel, trebuie remarcat că Mr. Fogg juca doar de dragul de a juca, nu pentru a câștiga. Jocul era pentru el o luptă dificilă, însă o luptă inertă, făcută fără a se mișca, fără a se obosi, ceea ce se potrivea caracterului său.

Nu se știa dacă Phileas Fogg avea soție sau copii, ceea ce li se poate întâmpla celor mai cumsecade oameni, rude sau prieteni, ceea ce este, într-adevăr, mai rar. Phileas Fogg trăia singur în casa lui din Saville Row, unde nimeni nu intra. Nu vorbea niciodată despre casa lui. Un singur servitor îi ajungea.

Luând prânzul și cina la club la aceleași ore, în aceeași sală, la aceeași masă, fără a vorbi cu colegii, fără a invita pe cineva, nu se întorcea acasă decât pentru a dormi, la 12 noaptea fix, fără a folosi niciodată camerele confortabile pe care Clubul Reformat le punea la dispoziția membrilor săi. Din douăzeci și patru de ore, petrecea zece acasă, fie că dormea, fie că-și făcea toaleta. Dacă se plimba, o făcea mereu cu același pas măsurat, în sala de la intrare cu parchet încrustat a clubului, sau în galeria circulară, deasupra căreia o cupolă de vitralii albastre era susținută de douăzeci de coloane ionice din porfir roșu. Când lua prânzul sau cina, bucătăriile, dulapurile cu mâncare, cămările, pescăria, lăptăria clubului îi furnizau cele mai apetisante provizii; servitorii, personaje grave îmbrăcate în negru, încălțate cu pantofi cu talpă din molton⁵, îl serveau în farfurii dintr-un porțelan special și pe o față de masă din pânză de Saxa; în pahare de cristal el își bea sherry-ul, porto-ul sau vinul cu scorțișoară, păstrate în ghiața adusă din lacurile reci ale Americii, care menținea băuturile la o temperatură satisfăcătoare.

Dacă a trăi în aceste condiții înseamnă a fi excentric, atunci excentricitatea este un lucru bun!

Casa din Saville Row, fără a fi somptuoasă, era foarte confortabilă. De altfel, obiceiurile neschimbate ale locatarului reduceau la minim serviciul. Totuși, Phileas Fogg îi pretindea servitorului său o punctualitate și o strictețe extraordinare. Chiar în acea zi, 2 octombrie, Phileas Fogg îl concediase pe James Forster deoarece a greșit aducându-i, pentru a-și rade barba, apă cu temperatura de 84º Fahrenheit, în loc de 86º, și îl aștepta pe succesorul băiatului, care trebuia să se prezinte între ora 11 și 11 și jumătate.

Phileas Fogg, așezat ceremonial în fotoliul său, cu picioarele apropiate asemenea unui soldat la paradă, cu mâinile sprijinite pe genunchi, cu corpul drept, cu capul sus, privea cum se mișca limba pendulei, acel aparat complicat care indică orele, minutele, secundele, zilele, lunile și anii. La 11 și jumătate, după obiceiul zilnic, Mr. Fogg trebuia să plece spre Clubul Reformat.

În acel moment, cineva a bătut la ușa salonașului unde stătea Phileas Fogg.

James Forster, concediatul, apăru.

— Noul servitor, spuse el.

Un flăcău de vreo treizeci de ani intră și salută.

— Ești francez și te cheamă John? îl intrebă Phileas Fogg.

— Jean, să nu vă fie cu supărare, domnule, răspunse noul venit, Jean Passepartout, o poreclă ce mi-a rămas și care justifică talentul meu de a ieși din încurcături. Cred că sunt băiat cinstit, domnule, dar, ca să fiu sincer, trebuie să spun că am avut mai multe meserii. Am fost cântăreț ambulat, circar, făcând salturi ca Léotard⁶ și dansând pe coardă ca Blondin⁷; apoi am devenit profesor de gimnastică pentru a-mi pune în aplicare talentele, și, în ultimul rând, am fost sergent de pompieri la Paris. Chiar am la dosar incendii remarcabile. Dar au trecut cinci ani de când am părăsit Franța și, ca să gust viața de familie, m-am făcut valet în Anglia. Așa că, neavând unde să muncesc și aflând că domnul Phileas Fogg este omul cel mai exact și cel mai sedentar din Regatul Unit, m-am prezentat în fața dumneavoastră, sperând că voi avea o viață liniștită și că voi uita până și numele de Passepartout.

— Passepartout îmi convine, răspunse gentlemanul. Am recomandări și informații bune despre tine. Știi care sunt condițiile?

— Da, domnule.

— Bine. Cât arată ceasul tău?

— Ora 11 și douăzeci și două de minute, răspunse Passepartout, scoțând din buzunarul vestei un ceas enorm din argint.

— Este în urmă, spuse Mr. Fogg.

— Să mă ierte domnul, dar este imposibil.

— Este în urmă cu patru minute. Nu contează. Ajunge să observi diferența. Deci, începând de acum, miercuri 2 octombrie 1872, ora 11 și douăzeci și nouă de minute dimineața, ești valetul meu.

Acestea fiind zise, Phileas Fogg se ridică, își luă pălăria în mâna stângă, o așeză mecanic pe cap și dispăru fără să mai spună ceva.

Passepartout auzi poarta închizându-se o dată: era noul său stăpân care ieșea; apoi o auzi a doua oară: era predecesorul său, James Forster, care pleca și el.

Passepartout rămase singur în casa din Saville Row.

1 Richard Brinsley Sheridan (30 octombrie 1751 – 7 iulie 1816), scriitor și politician irlandez.

2 George Gordon Byron (22 ianuarie 1788– 19 aprilie 1824), poet romantic englez.

3 Colegiul de Jurisconsulți Lincoln este, alături de Colegiul Gray, unul dintre cele patru colegii londoneze.

4 Banca Baring, cea mai veche Banca din Londra, fondată in 1762, redenumită, in 1806, Baring Brothers & Co.

5 Țesătură groasă, ușoară și moale de bumbac, de obicei pufoasă pe amandouă părțile.

6 Jules Leotard, acrobat francez; a folosit pentru prima oară in istoria circului trapezul in acrobațiile sale.

7 Jean Francois Gravelet-Blondin, acrobat francez cunoscut pentru mersul pe o franghie suspendată in aer.

CAPITOLUL II

ÎN CARE PASSEPARTOUT ESTE CONVINS CĂ ȘI-A GĂSIT, ÎN SFÂRȘIT, IDEALUL.

— Pe legea mea, își zise Passepartout, puțin aiurit la început, am cunoscut la doamna Tussaud oameni cumsecade la fel de vioi ca noul meu stăpân!

Trebuie spus că oamenii cumsecade ai doamnei Tussaud sunt niște figuri de ceară, foarte frecventate la Londra și cărora nu le lipsesc decât cuvintele.

În timpul întrevederii cu Phileas Fogg, Passepartout și-a examinat repede, dar amănunțit viitorul stăpân. Era un bărbat care părea să aibă patruzeci de ani, cu un chip nobil și frumos, înalt, slab, cu părul blond și cu favoriți, cu fruntea netedă, fără riduri la tâmple, cu fața mai degrabă palidă, cu dinții perfecți. Vedea la el, în cel mai înalt grad, ceea ce fizionomiștii numesc repaosul în acțiune, proprietate comună tuturor celor care fac multe cu zgomot puțin. Calm, flegmatic, cu ochii limpezi, cu pleoapele nemișcate, era tipul desăvârșit al englezului din Regatul Unit, cu sânge rece, a cărui distincție a fost surprinsă în mod extraordinar de pensula Angelicăi Kauffmann⁸. Observat în diferite momente ale existenței sale, acest gentleman dă impresia unei ființe echilibrate, ponderate, precum cronometrul lui Leroy⁹ sau a lui Earnshaw¹⁰. Într-adevăr, Phileas Fogg era exactitudinea personificată, ceea ce se vedea clar în expresia picioarelor și a mâinilor, căci la om, la fel ca la animale, membrele sunt organe expresive.

Phileas Fogg era dintre acei oameni de o exactitate matematică, niciodată grăbiți și întotdeauna pregătiți, care fac economie de pași și de mișcări. Nu mergea niciodată cu pași repezi sau pe drumul cel mai scurt. Nu se obosea privind în jur. Nu făcea niciun gest inutil. Nu a fost văzut niciodată emoționat sau agitat. Era bărbatul cel mai puțin grăbit de pe lume, însă ajungea mereu la timp. Se știa că trăia singur, că nu frecventa pe nimeni și că nu era vizitat de nimeni. Era conștient că în viață trebuie să socializezi, dar deoarece prieteniile întârziau să apară, nu căuta compania nimănui.

Cât despre Jean, zis și Passepartout, un parizian adevărat, trăia de cinci ani în Anglia și, lucrând ca valet în Londra, își căuta un stăpân de care ar fi putut să se lege.

Passepartout nu era deloc un Frontin¹¹ sau un Mascarille¹² care, cu umerii ridicați, cu nasul în vânt, cu privirea sigură și nepăsătoare, nu este decât un imprudent caraghios. Nu! Passepartout era un băiat cumsecade, cu o expresie binevoitoare, cu buze groase, întotdeauna gata să guste sau să sărute, prietenos și săritor, purtând pe umeri un cap rotund și simpatic. Avea ochii albaștri,vii, fața destul de împlinită, pomeții proeminenți, pieptul larg, mijlocul puternic, mușchii viguroși și de o forță herculeană, dezvoltată de exercițiile din tinerețe. Părul, șaten, era ciufulit. Dacă sculptorii Antichității cunoșteau optsprezece moduri de a aranja părul Minervei, Passepartout nu știa decât unul: trecea de trei ori mâna prin el pentru a-l descurca și era gata.

Ar fi imprudent să anticipăm dacă acest flăcău vioi era pe măsura lui Phileas Fogg. Oare Passepartout va fi valetul de o exactitudine desăvârșită care îi trebuia stăpânului său? Nu vom afla decât pe parcurs. După ce a fost, așa cum se știe, un tânăr nestatornic, acum visa la o viață în tihnă. Auzind cum sunt lăudate stilul britanic și răceala proverbială a gentlemenilor, a venit să se procopsească în Anglia.

Dar, până acum, soarta nu i-a surâs. Nu a putut să prindă rădăcini nicăieri. A lucrat pentru zece familii. În fiecare loc i se reproșa că e plin de fantezie, schimbător, aventurier sau refugiat, ceea ce nu-i convenea lui Passepartout. Ultimul său stăpân, tânărul Lord Longsferry, membru al Parlamentului, după ce își petrecea nopțile în încăperile din Haymarket¹³, se întorcea deseori acasă adus de polițiști. Passepartout, care înainte de orice își respecta stăpânul, a făcut câteva observații perfect adevărate dar supărătoare, care au fost prost înțelese, și din cauza cărora a fost dat afară. Între timp, a aflat că Phileas Fogg își caută un valet. S-a interesat în legătură cu el și a aflat că duce o viață mai mult decât obișnuită, călătorește, nu lipsește de acasă nici măcar o zi, așa că nu putea decât să îi convină. Se prezentă și fu primit în condițiile știute.

Pe la 11 și jumătate, Passepartout era singur în casa din Saville Row. Imediat a început inspecția. A cercetat-o de la pivniță la pod. Această casă curată, ordonată, serioasă, puritană, bine organizată, îi plăcu. I se părea că este o cochilie frumoasă de melc, dar o cochilie luminată și încălzită cu gaz, căci hidrogenul carburat ajungea pentru amândouă. Passepartout a găsit, fără greutate, la etajul al doilea, camera care trebuia să fie a lui.

I-a convenit. Semnale electrice și canale acustice o legau de apartamentele de la mezanin și de la primul etaj. Pe șemineu, o pendulă electrică funcționa în același timp cu cea din dormitorul lui Phileas Fogg, amândouă bătând concomitent, secundele.

— Îmi convine, îmi convine! zise Passepartout.

A mai observat în cameră un bilețel agățat deasupra pendulei. Era programul serviciului zilnic. Înțelegea – de la 8 dimineața, ora obișnuită la care se trezea Phileas Fogg, până la 11 și jumătate, ora la care pleca de acasă pentru a prânzi la Clubul Reformat – toate detaliile serviciului, ceaiul și fripturile de la 8 și douăzeci și trei de minute, apa pentru bărbierit de la 9 și treizeci și șapte de minute, coafura de la 10 fără douăzeci de minute etc. Apoi de la ora 11 și jumătate dimineața până la 12 noaptea – ora la care se culca de obicei gentlemanul, totul era notat, prevăzut, orânduit. Passepartout se amuza, gândindu-se la program și încercând să-l memoreze.

Cât despre garderoba domnului, ea era foarte bine programată și pusă la punct. Fiecare pantalon, haină sau vestă avea un număr de ordine notat într-un registru de intrare și într-unul de ieșire, indicând data la care, în funcție de anotimp, aceste haine trebuiau să fie, pe rând, purtate. Același regulament pentru pantofi.

În concluzie, în casa de pe Saville Row, care trebuia să fie monumentul dezordinii în epoca ilustrului dar neatentului Sheridan, în această așezare confortabilă, se anunța o epocă de îndestulare plăcută. Biblioteca și cărțile aveau însemnătatea lor pentru Mr. Fogg, deoarece Clubul Reformat punea la dispoziția sa două biblioteci, una consacrată literaturii, cealaltă dreptului și politicii. În dormitor era un seif atât de mare, încât nu putea nici să ia foc, nici să fie furat. Nu exista în casă nicio armă, niciun instrument de vânătoare sau de război. Totul anunța cele mai pașnice obiceiuri.

După ce examină casa cu atenție, Passepartout își frecă mâinile, chipul i se lumină și, fericit, își zise:

— Îmi convine! M-am căpătuit! Ne vom întelege perfect eu și Mr. Fogg! Om de casă și punctual! Un adevărat matematician! Ei bine, nu mă deranjează să slujesc unui aparat mecanic!

8 Maria Anna Catharina Angelica Kauffmann (1741 - 1807), pictoriță de origine elvețiană, aparținand curentului neoclasicist.

9 Pierre Leroy, celebru ceasornicar francez din secolul al XVIII-lea.

10 Thomas Earnshaw, ceasornicar englez din secolul al XVIII-lea.

11 Personaj comic din Franța secolului al XVII-lea, care il anunță pe Figaro.

12 Personaj din comediile lui Moliere, intruchipand valetul bufon.

13 Teatrul regal din Londra, fondat in 1720.

CAPITOLUL III

O CONVERSAȚIE CARE AR PUTEA AVEA CONSECINȚE GRAVE PENTRU PHILEAS FOGG.

Phileas Fogg a plecat din Saville Row la ora 11 și jumătate și, după ce a făcut 565 de pași cu piciorul drept și 566 de pași cu piciorul stâng, a ajuns la Clubul Reformat, o clădire mare, ridicată în Pall Mall, care a costat cam trei milioane.

Imediat, s-a îndreptat către sala de mese, care dădea prin cele nouă ferestre către o gradină frumoasă, cu copaci deja îngălbeniți de toamnă. Acolo, s-a așezat la masa lui obișnuită, care îl aștepta pregătită. Prânzul era compus din aperitiv, pește fiert într-un reading sauce¹⁴ de prima mână, roast beef¹⁵ în sânge, cu garnitură de mushrooms¹⁶, o prăjitură umplută cu tulpini de rubarbă și cu agrișe verzi, o bucată de chester¹⁷, totul stropit cu câteva cești de ceai excelent, cules special pentru Clubul Reformat.

La 12 și patruzeci și șapte de minute, gentlemanul se ridică și se îndreptă către salonul mare și somptuos, plin de tablouri cu ornamente bogate. Acolo, un valet îi dădu ziarul Times, nedesfăcut, pe care Phileas